Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 613/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 613/
Ședința publică din data de 27 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S împotriva sentinței comerciale nr. 888/13.11.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și reținând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 888/13.11.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S a respins cererea formulată de administratorul - judiciar Cabinet Individual de Insolvență, pentru antrenarea răspunderii personale patrimoniale împotriva pârâtului -.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin cererea depusă la dosarul cauzei în ședința publică din data de 16 octombrie 2008 administratorul - judiciar Cabinet Individual de Insolvență, a solicitat antrenarea răspunderii personale patrimoniale, a membrilor organelor de supraveghere și conducere a societății debitoare L C, a numitului -, cu motivarea că deși lichidatorul a făcut toate demersurile necesare pentru a contacta administratorul societății în insolvență, acesta nu a luat legătura cu lichidatorul și nu a predat acestuia actele și documentele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006.
Astfel, tribunalul a reținut că răspunderea persoanelor cu funcții de conducere, care au administrat societatea comercială ajunsă în stare de insolvență, are natura răspunderii civile delictuale dominată de principiile reglementate de art. 998 Cod civil, fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa, fiind necesar să se probeze că administratorul, prin săvârșirea culpabilă a uneia sau mai multora dintre faptele expres și limitativ prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, a condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență. Pe de altă parte, ca particularitate a răspunderii civile delictuale reglementată de dispozițiile legale arătate, se impune ca faptele să se fi săvârșit în interes personal sau cu intenția de a obține rezultatele prevăzute de textul ce le enumeră.
Ori, în prezenta cauză judecătorul sindic a apreciat că nu s-a dovedit prin nici un mijloc de probă îndeplinirea cerințelor necesare atragerii răspunderii patrimoniale a administratorului social al debitoarei, respectiv administratorul-judiciar nu a demonstrat, prin rapoartele sale, că administratorul debitoarei s-a folosit de bunurile societății în interes propriu, că a făcut fapte de comerț în interes personal sub acoperirea persoanei juridice, că a deturnat sau ascuns o parte din activul societății sau a mărit în mod fictiv pasivul acesteia, nici că a folosit mijloace ruinătoare pentru a procura societății fonduri, în scopul întârzierii încetării plăților sau că a dispus să se plătească cu preferință unii creditori în dauna celorlalți.
S-a mai reținut că dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu instituie prezumția de culpă a persoanelor a căror răspundere patrimonială se poate cere a fi trasă, ci este necesară stabilirea existenței faptelor prevăzute de textul de lege arătat și a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvență a debitoarei, care nu poate avea la bază decât un probatoriu complet și pertinent.
Administratorul - judiciar nu a prezentat nici o dovadă din care să rezulte că administratorul societății debitoare a săvârșit vreo faptă din cele prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, de natură să-i atragă răspunderea patrimonială. De asemenea, nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor generale de răspundere civilă delictuală. Acesta nu a arătat și nu a dovedit ce fapte de natura celor prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006 au fost săvârșite de administratorul societății și nici că acesta le-ar fi săvârșit în interes personal sau cu intenția de a obține rezultatele arătate de legiuitor în textul de lege incindent. Neținerea contabilității în conformitate cu legea presupune lipsa înregistrărilor, a întocmirii actelor contabile prevăzute de Legea nr. 82/1991, republicată, și orice alte acțiuni legate strict de contabilitatea societății, fapte prin care s-a ajuns la starea de insolvență, de insuficiență a activului, aceste fapte trebuind să fie dovedite.
Judecătorul sindic a considerat că și dacă s-ar accepta susținerea că nedepunerea actelor contabile ar echivala pur și simplu cu neținerea contabilității conform legii, nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că neîndeplinirea obligațiilor menționate a dus la starea de insolvență a debitoarei. Având caracter de excepție, atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere a societății ajunse în insolvență trebuie interpretată restrictiv, respectiv trebuie să fie instituită numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006 și numai dacă asemenea fapte sunt dovedite, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, simplele afirmații, fără suport probator, ale administratorului - judiciar al debitoarei, nefiind suficiente pentru atragerea răspunderii personale a pârâtului.
Răspunderea reglementată de dispozițiile Legii insolvenței este o specie a răspunderii civile delictuale, iar pentru a se putea reține existența acesteia este necesar să fie îndeplinite condițiile generale ale acestei răspunderi și anume: prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția, în speță apreciindu-se de instanță că nu a fost dovedită îndeplinirea acestor condiții.
Astfel, în baza art. 11 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 85/2006, prima instanță a respins cererea formulată de administratorul - judiciar Cabinet Individual de Insolvență, pentru antrenarea răspunderii personale patrimoniale împotriva pârâtului -.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate ca fiind nelegală și netemeinică, iar pe fond să fie obligat administratorul debitoarei - să plătească recurentei suma de 43.908 lei reprezentând creanțe bugetare.
În motivarea recursului, creditoarea a arătat că are o creanță certă în sumă de 43.908 lei, că în ceea ce privește cererea de antrenare a răspunderii materiale, lichidatorul a precizat că administratorul nu a dat curs solicitărilor și nu a colaborat în desfășurarea procedurii insolvenței, că nu au fost identificate bunuri care valorificate să poată acoperi creanțele creditorilor, că nu au fost puse la dispoziția sa documentele prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006. Arată că debitoarea a fost notificată de către lichidator să depună actele contabile ale societății, dar administratorul social nu a dat niciun răspuns în acest sens, deși confirmarea de primire s-a întors semnată de către acesta, motiv pentru care s-a propus atragerea răspunderii administratorului în conformitate cu art. 138 din Legea 85/2006
Creditoarea recurentă a mai arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea 85/2006, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Creditoarea recurentă menționează că pârâta debitoare prin administrator nu a depus documente contabile la lichidatorul judiciar sau la dosarul cauzei, iar lichidatorul nu a putut întocmi bilanțul contabil de lichidare, deoarece nu a deținut nici un fel de documente contabile, astfel că administratorul social nu a ținut evidența contabilă potrivit legii și nu a făcut dovada că ar fi ținut o asemenea evidență contabilă. În aceste condiții, recurenta consideră că este întrunită condiția prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006. În aceste condiții, recurenta consideră că este întrunită condiția prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Analizând recursul de față, prin prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Prima instanță în mod corect a aplicat prevederilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarea neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.
În ceea ce privește antrenarea răspunderii fostului administrator al debitoarei, Curtea constată că potrivit art. 138 al. 3 din Legea nr. 85/2006, "comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. (1) și răspunderea persoanelor la care se referă alin. (1) amenință să se prescrie".
Astfel, potrivit textului legal, comitetul creditorilor sau, în lipsa acestuia, unul dintre creditori, poate fi autorizat de către judecătorul-sindic să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1) al art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar în două situații prevăzute limitativ la alin. (3), și anume:
a) dacă lichidatorul-judiciar a omis să indice în raportul său asupra insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică;
b) dacă lichidatorul judiciar a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin.(1) și răspunderea persoanelor la care se referă alin.(1) amenință să se prescrie.
Curtea, la fel ca și prima instanță, constată că, prin raportul final, lichidatorul judiciar al debitoarei s-a pronunțat asupra problemei răspunderii patrimoniale a administratorului social al debitoarei, arătându-se și motivul nepromovării unei cereri cu acest obiect, respectiv că debitoarea societate comercială era dizolvată, că nu s-a putut lua act cu administratorul social al acesteia și că lichidatorul judiciar nu a fost în posesia actelor debitoarei, astfel că nu a putut constata și dovedi vreuna din faptele prevăzute la art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, pentru a fi în măsură de a promova o acțiune în răspundere patrimonială împotriva administratorului social al debitoarei.
În aceste condiții, în cauză nu este incident nici unul din cazurile prevăzute de art. 138 al. 3 din Legea nr. 85/2006, care să permită admiterea cererii de autorizare formulată de creditoarea recurentă de către judecătorul sindic.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S împotriva sentinței comerciale nr. 888/2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C-
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./04.05.2009
Dact./04.05.2009/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul C-
Judecător-sindic:
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta
