Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 638/2007. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 638/
Ședința publică din data de 15 septembrie 2007
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de creditoarea DIRECȚIA REGIONALĂ DE ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE T împotriva sentinței comerciale nr. 102/JS din 2.02.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator judiciar SP, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale societății debitoare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura completă.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 102/JS din 2.02.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S respins cererea creditoarei DIRECȚIA REGIONALĂ DE ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE T pentru autorizare în vederea introducerii acțiunii prevăzute de art. 138 alin. 3 din Legea 85/2006 împotriva pârâților, și; a respins cererea de intervenție a creditoarei DIRECȚIA REGIONALĂ DE ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE T la cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a lichidatorului SP T; a respins cererea lichidatorului de antrenare a răspunderii personale și patrimoniale împotriva pârâților și; a respins obiecțiunile formulate de creditoarea DIRECȚIA REGIONALĂ DE ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE T la raportul final întocmit de către lichidatorul SP T și a aprobat acest raport.
Totodată, a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea - SRL și radierea acesteia din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de sub nr. J-.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin cererea formulată, lichidatorul SP Tas olicitat antrenarea în solidar a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitoarei - SRL, în persoana pârâților și, potrivit art. 138 lit. d din Legea 85/2006, întrucât aceștia nu au ținut contabilitatea societății debitoare în conformitate cu legea.
Creditoarea DIRECȚIA REGIONALĂ DE ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE Taf ormulat cererea de intervenție la acțiunea lichidatorului pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a organelor de supraveghere ale debitoarei - SRL, arătând că societatea debitoare nu a desfășurat nicio activitate, nu a avut angajați și nu a întocmit acte contabile, că utilajele din patrimoniul firmei au fost introduse în țară de către pârâți, în calitate de asociați la societatea debitoare, care nu au prezentat lichidatorului judiciar documentele prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea 85/2006 și nici celelalte documente contabile ale firmei, fiind îndeplinite prevederile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea 85/2006.
Același creditor a solicitat instanței, în baza art. 138 alin. 3 din Legea 85/2006, autorizarea pentru promovarea acțiunii prevăzute de art. 138 din Legea 85/2006, cu motivarea că lichidatorul judiciar nu a înțeles să solicite atragerea răspunderii tuturor persoanelor care au cauzat starea de insolvență a debitoarei -, și, limitându-se doar la 2 din cele 3 persoane menționate mai sus și individualizate în procesul verbal nr. 1185/08.06.2007 al Adunării Creditorilor.
DIRECȚIA REGIONALĂ DE ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE Taf ormulat și obiecțiuni la raportul final al lichidatorului judiciar, cu motivarea că acesta din urmă a solicitat atragerea răspunderii numiților și, fără a ține cont de solicitările autorității vamale, ca unic creditor al debitoarei, de atragere a răspunderii fostului administrator al societății -, care nu a pus la dispoziția lichidatorului documentele contabile și a arătat că pe respectiva societate nu s-au întocmit acte contabile, motiv pentru care a apreciat că sunt îndeplinite prevederile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea 85/2006, întrucât acesta nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Față de aceste aspecte, tribunalul a reținut că procedura insolvenței debitoarei - SRL s-a deschis prin sentința civilă nr. 342/20.04.2006 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr. 1429/COM/2006, la cererea creditorului DIRECȚIA REGIONALĂ DE ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE T, pentru o creanță de 220.411 lei RON, fiind numit administrator judiciar SP Administratorul judiciar a notificat toți creditorii bugetari și, asociații și și administratorul social al debitoarei, care a luat legătura cu administratorul judiciar și i-a comunicat că nu deține nici documentele contabile și nici ștampila societății, care se găsesc la asociații străini. De asemenea, acesta a mai precizat că societatea nu a desfășurat nicio activitate, nu a avut angajați și nu s-au întocmit acte contabile, iar cu privire la creanța DIRECȚIEI REGIONALE DE ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE T, a arătat că nu are cunoștință despre aceasta, deoarece utilajele au fost introduse în țară de către partenerii săi în perioada cât el a fost plecat din țară.
Deși nu a semnat documentele cu privire la importul utilajului sau care să ateste scutirea de taxe vamale, creditorul DIRECȚIA REGIONALĂ DE ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE Taf ormulat împotriva administratorului plângere penală înregistrată în dosar nr. 393/P/2003 și în care prin ordonanța din 03.03.2003 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a acestuia.
Judecătorul sindic a mai reținut că din conținutul raportului final, dar și din celelalte înscrisuri de la dosar nu rezultă existența documentelor contabile, că acestea ar fi fost prezente la un moment dat în societate, debitoarea neavând angajați și nedesfășurând vreo activitate economică, motiv pentru care a reținut că în mod corect lichidatorul a apreciat că starea de insolvență a debitoarei nu a fost cauzată de fostul administrator al acesteia, nefiind dovedită săvârșirea de către acesta a cel puțin uneia din faptele prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006.
Cu privire la cererea creditorului DIRECȚIA REGIONALĂ DE ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE de autorizare din partea judecătorului sindic pentru pentru promovarea acțiunii prevăzute de art. 138 din Legea 85/2006, tribunalul a constatat că dispozițiile art. 138 alin. 3 condiționează admiterea cererii de următoarele cazuri expres și limitativ prevăzute: a) când lichidatorul a omis să indice în raportul său cauzele care au dus la apariția stări de insolvență și persoanele culpabile de aducerea averii debitorului într-o astfel de situație; b) când lichidatorul a omis să formuleze acțiunea în răspundere și aceasta este pe cale să se prescrie.
Judecătorul sindic a reținut că aceste condiții legale nu sunt îndeplinite, întrucât în raportul final lichidatorul a arătat că vinovați de insolvența debitoarei se fac pârâții și, iar pe de altă parte, împotriva acestora lichidatorul a și formulat acțiunea în răspundere patrimonială prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea 85/2006.
Față de cererea de antrenare a răspunderii personale patrimoniale a pârâților și, formulată de către lichidator, tribunalul a reținut că răspunderea persoanelor cu funcții de conducere care au administrat societatea comercială ajunsă în stare de insolvență are natura unei răspunderi civile delictuale, reglementată de principiile art. 998 Cod civil, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa, trebuind să se probeze că administratorii, prin săvârșirea culpabilă a uneia sau a mai multora dintre faptele prevăzute de art. 138 din Legea 85/2006, au condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență. De asemenea, ca particularitate a răspunderii civile delictuale, se impune ca faptele să se fi săvârșit în interes personal sau cu intenția de a obține rezultatele prevăzute de textul de lege, or în cauză s-a apreciat că nu s-a dovedit prin nici un mijloc de probă îndeplinirea cerințelor necesare atragerii răspunderii patrimoniale a administratorului social al debitoarei, că lichidatorul nu a demonstrat acest fapt nici prin rapoartele sale, în sensul că administratorul debitoarei s-a folosit de bunurile acesteia în interes propriu, că a făcut fapte de comerț în interes personal sub acoperirea persoanei juridice, că a deturnat sau ascuns o parte din activul societății sau că a mărit în mod fictiv pasivul acesteia, nici că a folosit mijloace ruinătoare pentru a procura societății fonduri, în scopul întârzierii încetării plăților sau că a dispus să se plătească cu preferință unii creditori în dauna celorlalți.
S-a mai reținut de către instanța de fond că art. 138 din Legea 85/2006 nu instituie prezumția de culpă a persoanelor a căror răspundere patrimonială se poate cere a fi trasă, ci este necesară stabilirea existenței faptelor prevăzute de textul de lege arătat și măsura în care acestea au contribuit la ajungerea în stare de insolvență a debitoarei, care trebuie să aibă la bază un probatoriu complet și pertinent. Reclamanta nu a prezentat nicio dovadă din care să rezulte că asociații societății debitoare au săvârșit vreo faptă din cele prevăzute la art. 138 din Legea 85/2006, de natură să-i atragă răspunderea patrimonială, nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale și nu au fost arătate și dovedite faptele de natura celor prevăzute la art. 138 din Legea 85/2006 care să fi fost săvârșite de administratorii societății. S-a mai reținut că neținerea contabilității în conformitate cu legea presupune lipsa înregistrărilor, a întocmirii actelor contabile prevăzute de Legea 82/1991 republicată și orice alte acțiuni legate strict de contabilitatea societății, fapte prin care s-a ajuns la starea de insolvență, de insuficiență a activului, aceste fapte trebuind dovedite. Chiar dacă s-ar accepta că nedepunerea actelor contabile ar echivala cu neținerea contabilității conform legii, nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că neîndeplinirea obligațiilor menționate a dus la starea de insolvență a debitoarei.
Judecătorul sindic a considerat că având caracter de excepție, atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere a societății ajunsă în insolvență trebuie interpretate restrictiv, respectiv să fie instituită numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 138 din Legea 85/2006 și numai dacă asemenea fapte sunt dovedite, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, simplele afirmații fără suport probator, ale lichidatorului debitoarei nefiind suficiente pentru atragerea răspunderii personale a pârâtei. S-a mai reținut că întrucât cererea de intervenție formulată de creditorul DIRECȚIA REGIONALĂ DE ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE la cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâților și, formulată de lichidator are la bază același argument - nu s-a ținut contabilitatea societății debitoare în conformitate cu legea - judecătorul sindic constatând că și în acest caz nu este dovedită legătura de cauzalitate între insolvența debitoarei și lipsa documentelor contabile.
S-a mai constatat că din raportul final a rezultat că din valorificarea bunurilor debitoarei s-a obținut doar suma de 8400 lei, sumă care nu a acoperit nici cheltuielile de administrare a procedurii.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea DIRECȚIA REGIONALĂ DE ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE T, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, închiderea procedurii insolvenței debitoarei cu antrenarea răspunderii materiale a organelor de conducere ale societății debitoare.
În motivarea recursului, creditoarea a apreciat că în speță sunt îndeplinite prevederile art. 138 alin. 1 lit. d și e din Legea 85/2006, prezumând lipsa documentelor contabile, deoarece administratorii nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, respectiv "au deturnat ori ascuns o parte din activul persoanei juridice" și că această prezumție relativă poate fi răsturnată prin prezentarea de către administratori a contabilității societății comerciale. Consideră că în cazul în care lichidatorul judiciar a înțeles să nu se prevaleze de prevederile art. 138, acesta trebuia să convoace adunarea / comitetul creditorilor pentru supunerea la vot a introducerii cererii de atragere a răspunderii.
Creditoarea DIRECȚIA REGIONALĂ DE ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE T arată că în speță sunt întrunite cumulativ toate condițiile impuse de art. 998-999 cod civil privind răspunderea civilă delictuală, respectiv existența prejudiciului, a vinovăției și a raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Menționează că prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanței scadente din cauza ajungerii debitoarei în încetare de plăți; raportul de cauzalitate între fapte și încetarea plăților rezultă din existența condiției ca faptele să fi contribuit direct la ajungerea societății în încetare de plăți; vinovăția a existat la data săvârșirii faptelor, întrucât persoanele în cauză au putut avea reprezentarea faptului că vor împinge societatea în încetare de plăți și vor putea răspunde ulterior material, prin săvârșirea faptelor enumerate la art. 138, simpla producere sau condiționare a stării de încetare de plăți fiind suficientă pentru atragerea răspunderii.
Se invocă faptul că atât doctrina, cât și practica judiciară acreditează ideea că ținerea unei contabilități fictive, dispariția unor documente contabile sau neținerea evidenței contabile conform legii, nu sunt activități direct producătoare de prejudicii, însă ele pot ocaziona starea de insolvență, fiind asociate cu ascunderea unor părți din active, însușirea de fonduri bănești, întârzierea în plata unor creanțe care sugerează dobânzi sau penalități. Pe de altă parte, neîndeplinirea de către administratori a obligației de a preda evidența contabilă lichidatorului judiciar echivalează cu neținerea unei evidențe contabile, prezumându-se că aceștia nu au ținut contabilitatea conform legii ori că au făcut să dispară documente contabile.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de recurentă, conform dispozițiilor art. 304 si art. 304 Cod procedură civilă, raportat la probele dosarului și susținerile părților, Curtea va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 138 al. 1 din Legea nr. 85/2006, "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului".
Dar, conform art. 138 al. 3 din aceeași lege "comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. (1) și răspunderea persoanelor la care se referă alin. (1) amenință să se prescrie".
Astfel, potrivit art.138 alin.1 din Legea insolvenței au în principiu calitate procesuală activă pentru promovarea acțiunii în răspundere civilă doar administratorul sau lichidatorului judiciar.
Doar în subsidiar legea permite comitetului creditorilor care a obținut în prealabil autorizarea judecătorului sindic să promoveze o astfel de acțiune în situația în care administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței personale culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea și răspunderea la care se referă alin.1 amenință sa se prescrie.
Cum, în speță nu există o astfel de autorizare iar creditoarea nu poate formula in nume propriu o astfel de cerere, Curtea reține lipsa calității procesuale active în promovarea prezentului recurs.
Lichidatorul judiciar al debitoarei SP a formulat cererea de antrenare a răspunderii pârâților și, însă judecătorul sindic a respins această cerere, apreciind că nu s-a dovedit prin niciun mijloc de probă îndeplinirea cerințelor necesare atragerii răspunderii patrimoniale potrivit dispozițiilor art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006, motiv pentru care în speță nu este vorba despre o omisiune a lichidatorului judiciar de a formula cererea și nici de incidența dispozițiilor art. 138 alin. 3 din Legea 85/2006, potrivit cărora poate fi autorizat Comitetul creditorilor să o formuleze.
Este adevărat că lichidatorul judiciar nu a formulat cerere pentru atragerea răspunderii personale patrimoniale și împotriva pârâtului, considerând că nu se impune atragerea răspunderii față de acesta, ceea ce nu echivalează cu o omisiune a unuia dintre pârâți și ceea ce nu îndreptățește creditoarea recurentă să formuleze cerere de intervenție în interes propriu având ca obiect atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâților, o astfel de modalitate prin care recurenta a înțeles să formuleze cererea nefiind prevăzută de dispozițiile art. 138 alin. 3 din Legea 85/2006.
Astfel fiind, constatându-se că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în conformitate cu probatoriul administrat în cauză și cu dispozițiile legale în materia Legii insolvenței și că în speță nu s-a evidențiat nici unul dintre motivele de modificare ori de casare a hotărârii dintre cele prevăzute de art. 304 punctele 1-9 Cod procedură civilă, recursul de față va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de creditoarea DIRECȚIA REGIONALĂ DE ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE T împotriva sentinței comerciale nr. 102/JS din 2.02.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 15 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./03.10.2008
Dact./03.10.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul C-
Judecător:
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta
