Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 650/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.650R
Ședința publică din data de 28.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Veronica Dănăilă
JUDECĂTOR I -
JUDECĂTOR 2: Iulia Cîrnu
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, împotriva sentinței comerciale nr.569/03.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât și intimata-debitoare prin lichidator judiciar
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin Serviciul Registratură la data de 09.03.2009 lichidatorul judiciar al intimatei-debitoare, Consult a depus la dosar cerere de judecare a cauzei în lipsă.
Curtea, având în vedere faptul că recurenta-creditoare Administrația Finanțelor Publice Sector 5 solicitat prin cererea de recurs judecarea cauzei în lipsa sa potrivit art.242 alin.2 pr.civ. constatând cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului comercial d e față, reține următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială, creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 5 solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei - SRL în baza Legea nr.85/2006, republicată.
Prin sentința comercială nr.384/29.01.2008, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a admis cererea și a dispus intrarea debitoarei în procedura simplificată.
La data de 11.11.2008, creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 5, după autorizarea ca președinte al Comitetului creditorilor, a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale împotriva pârâtului, administratorul debitoarei.
Prin sentința comercială nr.569/03.02.2009, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a respins cererea formulată ca nefondată, iar în baza art.131 din Legea nr.85/2006, republicată, a dispus închiderea procedurii și radierea debitoarei din Registrul Comerțului.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul a făcut doar afirmații generice privind nerespectarea dispozițiilor referitoare la obligația ținerii contabilității și la omiterea cu știință de a solicita declanșarea procedurii insolvenței, fără să indice, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condiției prevăzute de art.138 lit.c și d din lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 5, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială la data de 20.02.2009.
În motivarea recursului declarat, recurenta a arătat că sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, conform art.304 pct.9 Cod procedură civilă, întrucât debitoarea nu a depus declarațiile privind obligațiile fiscale la organul fiscal teritorial, fiind îndeplinite condițiile art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, republicată.
Recurenta a arătat că, în cazul răspunderii contractuale, culpa este prezumată conform art.1082 Cod civil.
S-a mai arătat că, în speță, creditorii au suferit un prejudiciu a cărei existență certă este stabilită prin constatarea de către tribunal a faptului că debitoarea a ajuns în încetare de plăți.
În plus, culpa administratorului debitoarei trebuie analizatăin abstracto, având în vedere că s-a acționat în temeiul unui mandat comercial.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate, văzând și dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul declarat ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Răspunderea organelor de conducere a debitoarei se analizează drept răspundere civilă delictuală, literatura și practica judiciară fiind unanime sub acest aspect, iar Legea nr.85/2006 privind insolvența, de modificare a Legii nr.64/1995, republicată, lege aplicabilă în speța de față, nu aduce nici o modificare sub acest. Unul dintre argumentele juridice importante invocate în susținerea tezei răspunderii civile delictuale este acela că art.72 din Legea nr.31/1990, republicată, care face trimitere la dispozițiile din Codul civil privitoare la mandat, vizează exclusiv raporturile juridice dintre administratori și societatea debitoare.
Așadar, administratorii răspund în condițiile reglementate de contractul de mandat,dar numai față de societate, dispoziția legală fiind specială, și, deci de strictă interpretare. Nu se poate susține că răspunderea instituită de o dispoziție legală specială poate fi extinsă prin analogie și la raporturile dintre societate și terții creditori, astfel cum este cazul cererilor întemeiate pe dispozițiile art.138 din legea insolvenței, deoarece o astfel de extrapolare adaugă la lege și, conform principiuluiubi lex non distinquit, nec nos distinquere debemus.
Reținând teza răspunderii civile delictuale, față de argumentele logico-juridice arătate anterior, Curtea apreciază că în mod temeinic și legal, instanța de fond a arătat că, în speță, trebuie doveditetoate elementelerăspunderii civile delictuale, motivele invocate de recurentă în susținerea recursului promovat, relative la răspunderea civilă contractuală și la prezumția culpei, neputând fi reținute de instanța de recurs.
Curtea reține că, în speță, recurenta nu a făcut dovada acestor elemente - condiție a căror îndeplinire este impusă cumulativ de principiile răspunderii civile delictuale, nefiind probată nici culpa persoanelor vizate, nici legătura de cauzalitate dintre starea de insolvență a societății debitoare și faptele reținute de lichidator în rapoartele sale de activitate, privind încălcarea dispozițiilor Legii nr.82/1991, republicată.
Curtea va respinge și motivul invocat de recurentă relativ la prezumția legală a culpei organelor de conducere, conform dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, Curtea reținând că noua dispoziție legală nu aduce nici o modificare sub acest aspect față de dispoziția din art.137 al Legii nr.64/1995, republicată, culpa administratorilor nefiind prezumată legal, astfel încât trebuie dovedită în instanță, în condițiile art.1169 Cod civil.
Curtea mai reține că, neținerea contabilității conform legii, ut singuli, nu este de natură să atragă răspunderea patrimonială a administratorului, atâta timp cât nu a fost dovedită legătura de cauzalitate dintre această faptă și prejudiciul creat creditorilor, respectiv, intrarea societății debitoare în stare de insolvență.
Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art.312 coroborat cu art.3041Cod procedură civilă, raportat la art.138 din Legea nr.85/2006 privind insolvența, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 5, împotriva sentinței comerciale nr.569/03.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și - SRL prin lichidator judiciar SP, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.04.2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Mihaela Ioana
Dr. I -
Grefier,
Red.Jud. - 29.04.2009
Tehnored. - 7.05.2009
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Veronica DănăilăJudecători:Veronica Dănăilă, Iulia Cîrnu, Mihaela Ioana
