Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 653/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 653
Ședința publică din 30 aprilie 2009
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 2: Dorin Ilie Țiroga
JUDECĂTOR 3: Magdalena
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de către creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice T, împotriva sentinței comerciale nr. 2242/11.12.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - prin lichidator judiciar T, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către creditoarea recurentă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2242/11.12.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- s-a dispus închiderea procedurii enței debitorului -, radierea debitorului din registrul comerțului și descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în considerentele sentinței că la data de 11.12.2008 lichidatorul judiciar T desemnat să administreze procedura enței debitoarei, a solicitat să se dispună închiderea proceduri, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului.
Constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin încheierea nr. 55/09.01.2008 și că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea nr. 85/2006, care au fost publicate întrun ziar de largă circulație, în temeiul art. 131 din legea privind procedura enței a dispus închiderea procedurii enței și radierea debitorului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea D,G,F,P, T, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru continuarea procedurii.
În motivare se arată că au fost încălcate drepturile procesuale ale creditoarei.
Astfel deși lichidatorul judiciar nu a primit actele contabile de la societatea a solicitat instanței a închide procedura nefăcând demersurile legale pe care le avea la dispoziție. Consideră că lichidatorul judiciar trebuia să formuleze plângere penală împotriva administratorilor societății deoarece nedepunerea actelor contabile este prevăzute de Legea 85/2006 ca infracțiune.
S-a pronunțat asupra aplicării art.138 din Legea 85/2006 arătând că în opinia sa nu se impune antrenarea răspunderii materiale a foștilor administratori.
Precizează că potrivit art.138 lit. d) din Legea 85/2006 se poate solicita antrenarea răspunderii materiale a foștilor administratori ai societății debitoare dacă aceștia nu au ținut sau au făcut să dispară actele contabile ale societății debitoare.
Lichidatorul judiciar nu a întocmit Raportul cu cauzele ajungerii societății debitoare în ență. Lichidatorul judiciar nu a comunicat creditorilor nici Raportul final de închidere a procedurii enței. Consideră că lichidatorul judiciar a tratat superficial procedura enței față de acest debitor. În acest fel a fost împiedicată a solicita autorizarea judecătorului sindic în vederea formulării antrenării răspunderii atâta timp cât până la primul termen de abia s-a definitivat 2 creanțe, astfel că până la această dată creditoarea nu putea să formuleze vreo cerere de autorizare atâta timp cât nu a știut dacă se poate sau nu forma un Comitet al creditorilor și dacă cererea de autorizare ar fi făcută în nume propriu sau în numele Comitetului creditorilor.
Lichidatorul judiciar nici măcar nu a solicitat creditorilor a avansa cheltuieli pentru continuarea procedurii. Pe adresa creditoarei nu a fost formulată o astfel de cerere astfel că lichidatorul judiciar nu poate presupune acest aspect până nu are o confirmare clară a acestui fapt din partea tuturor creditorilor.
Mai mult având în vedere cuantumul important al creanțelor înscrise consideră că lichidatorul judiciar trebuia să depună diligentele necesare în administrarea procedurii de ență și nu închiderea procedurii la primul termen de judecată.
Deoarece hotărârea este dată fără drept de apel solicită ca la judecarea recursului instanța să nu se limiteze la motivele de recurs prevăzute de art.304 și să facă aplicarea art.304 l pr.civ.
Având în vedere cele de mai sus solicită admiterea recursul așa cum a fost formulat și a dispune casarea hotărârii instanței de fond și trimiterea dosarului către instanța de fond pentru continuarea procedurii.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, dar și din oficiu în limitele conferite de art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată conform considerentelor ce se vor expune mai jos că recursul declarat de creditoare nu este fondat.
În speță, nu sunt incidente motivele casare prevăzute de art. 304 din Codul d e procedură civilă care să determine trimiterea pricinii spre rejudecare instanței de fond, hotărârea de închidere a procedurii enței debitoarei - fiind temeinică și legală.
Astfel, față de cele arătate de lichidatorul judiciar T prin rapoartele de activitate depus la dosarul de primă instanță, în care acesta a propus închiderea procedurii de ență declanșată în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006 pe seama debitoarei -, întrucât societatea falită nu are în cont disponibilități bănești, iar în averea sa nu există nici-un bun care să poată fi valorificat, în mod corect judecătorul sindic a făcut aplicarea prevederilor art. 131 din legea menționată, dispunând închiderea procedurii colective.
Textul de lege menționat statuează fără echivoc că în orice stadiu al procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 modificată, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Ambele condiții pretinse de legiuitor sunt îndeplinite în speță, lichidatorul judiciar în urma demersurilor efectuate neidentificând bunuri în averea debitoarei falite, iar unicul creditor nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare pentru continuarea administrării procedurii de ență față de debitoare.
Creditoarea a luat la cunoștință despre conținutul raportului de închidere în ședința publică din 11.09.2008 și urmare a publicării raportului în Buletinul Procedurii de ență din data de 09.10.2008, însă nu a înțeles să formuleze obiecțiuni la acest raport.
Așa fiind, în mod legal prima instanță a făcut aplicarea textului art. 131 din legea nr. 131 din Legea nr. 85/2006, susținerile recurentei fiind neîntemeiate.
În esență, singurele critici aduse de recurentă sentinței civile nr. 2242/11.12.2008 a Tribunalului Timiș se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale a foștilor administratori ai debitoarei, însă ele nu pot fi primite. Aceasta întrucât acțiunea în răspundere reglementată de Legea nr. 85/2006 poate fi pornită numai de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar conform art. 138 alin. 1 din Legea enței, sau, potrivit art. 138 alin. 3, de comitetul creditorilor cu autorizarea judecătorului sindic și numai dacă lichidatorul judiciar a omis să indice în raportul său persoanele culpabile de starea de ență. Ori, lichidatorul judiciar nu a omis acest aspect, ci analizându-l a precizat la punctul 3 că nu solicită atragerea răspunderii materiale a administratorilor. Prin urmare, lichidatorul nu a omis să formuleze oastfel de cerere și ca atare nu sunt îndeplinite cerințele din aliniatul 3 care ar fi permis comitetului creditorilor sau unui creditor, în cazul neconstituirii comitetului, de a solicita autorizarea formulării cererii de angajare a răspunderii.
Nici critica referitoare la neîntocmirea raportului privitor la cauzele și împrejurările care au dus la apariția enței nu este întemeiată întrucât lichidatorul judiciar a precizat în cadrul raportului său faptul că societatea debitoare nu a depus la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute la art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, acte necesare pentru întocmirea raportului.
Cu toate că statul român, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Tas uferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită, prin constatarea faptului că societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți, imposibilitatea recurentei de a recupera creanța declarată la masa credală, nu constituie o premisă suficientă care să determine instanța să oblige în mod automat fostul administrator social la plata datoriilor, această formă de răspundere neputând fi dispusă decât în condițiile statuate de art. 138 din lege, condiții care în cazul de față nu se regăsesc.
Nu în ultimul rând, nu i se poate reproșa practicianului lipsa de diligență în îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege în sarcina sa, mai exact neformularea unei plângeri penale întemeiată pe art. 147 din Legea nr. 85/2006, împotriva administratorilor societății, atâta timp cât și instituția recurentă avea posibilitatea depunerii unei asemenea plângeri, lucru pe care nu l-a făcut, iar critica referitoare la închiderea procedurii colective la primul termen de judecată nu are corespondent cu realitatea, deschiderea procedurii colective având loc la data de 09.01.2008, iar închiderea ei la data de 11.12.2008.
Chiar dacă sentința tribunalului nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, nu înseamnă că un recurs omisio medio devine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin.2 Cod procedură civilă, instanța, poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Față de cele reținute sentința atacată nefiind temeinică și legală, recursul declarat de creditoare urmează a fi respins ca nefondat în baza art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRÂȘTE
Respinge recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 2242/11.12.2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului Timiș nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECPTOR
Dr. - - - - - Dr. -
GREFIER
Red. 19.05.2009
Tehnored. /2 ex/26.05.2009
Prima instanță - Trib.
Judecător -
Președinte:Marian BratișJudecători:Marian Bratiș, Dorin Ilie Țiroga, Magdalena
