Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 655/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr.655
Ședința publică din 16 septembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Mircea Boar
JUDECĂTOR 3: Csaba
GREFIER: -
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr. 434/ din 8 mai 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată Casa Auto, reprezentată prin lichidator judiciar Grup Reșița.
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura este completă.
Recursul este scutit de la plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 434/ din 8 mai 2008 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului C-S a respins obiecțiunile formulate de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva raportului final nr. 511 din 11 martie 2008 întocmit de lichidatorul judiciar Grup Reșița prin care s-a propus închiderea procedurii falimentului față de debitoarea Casa Auto, a aprobat raportul practicianului, iar în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 a dispus închiderea procedurii falimentului față de societatea debitoare, cu consecința radierii acesteia din registrul comerțului de sub nr. J-.
În temeiul art. 136 din același act normativ tribunalul l-a descărcat pe lichidator de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea sa, de creditori și asociații debitoarei, dispunând, totodată, notificarea sentinței debitoarei, lichidatorului judiciar, creditoarelor Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, precum și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni cu privire la închiderea procedurii insolvenței și radierea societății, precum și publicarea ei în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că la cererea lichidatorului judiciar Grup Reșița, în condițiile prevăzute de art. 2701și 2702din Legea nr. 31/1990, republicată, modificată prin Legea nr. 441/2006, prin sentința comercială nr. 1172/ din 13 septembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul C-S a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței față de debitoarea Casa Auto, în condițiile prevăzute de Legea nr. 85/2006, în calitate de lichidator fiind desemnat practicianul petent.
Prin raportul final nr. 511 din 11 martie 2008 lichidatorul judiciar a propus închiderea procedurii falimentului față de societatea debitoare, în conformitate cu prevederile art. 131 din Legea nr. 85/2006, având în vedere că în averea falitei nu au fost identificate bunuri care, după evaluarea lor, prin valorificare să acopere cheltuielile aferente procedurii. Practicianul a învederat că la sediul persoanei juridice nu se mai desfășoară niciun fel de activitate, societatea fiind dizolvată în conformitate cu prevederile Legii nr. 359/2004, și că nu a putut întocmi bilanțul contabil deoarece nu a dispus de documente contabile, considerând că pentru creanțele neachitate nu se face vinovat administratorul social, în speță nefiind aplicabile dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva raportului final creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Baf ormulat obiecțiuni solicitând respingerea acestuia în forma prezentată și, pe cale de consecință, să se dispună lichidatorului convocarea adunării/comitetului creditorilor falitei în vederea supunerii la vot a introducerii de către reprezentantul care va fi desemnat a acțiunii prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea insolvenței, precum și realizarea unei analize pertinente a incidenței tuturor împrejurărilor prevăzute de acest act normativ.
Creditoarea consideră că în cauză se impune atragerea răspunderii persoanelor responsabile de insolvența societății, respectiv a membrilor organelor de conducere, în condițiile în care speța se înscrie perfect în sfera de aplicabilitate a art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006. Prin aceleiași obiecțiuni recurenta a mai solicitat completarea viitorului raport final cu precizări asupra modului în care falita, prin persoanele interpuse, și-a îndeplinit obligațiile legale referitoare la depunerea actelor contabile/bilanț, declarații de impunere la instituțiile bugetare locale abilitate, apreciind că se impun completările în vederea analizării pertinente a incidenței a art. 138 alin. 1 lit. d) și e).
Din economia obiecțiunilor formulate prima instanță a constatat că prin acestea se vizează, în mod deosebit atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor din organele de conducere și de supraveghere ale debitoarei falite, în conformitate cu prevederile legale menționate. În raport de solicitările instituției creditoare, astfel cum sunt ele evidențiate prin obiecțiunile formulate, având în vedere atribuțiile judecătorului-sindic, determinate în mod limitativ prin art. 11 alin. 2 prima frază din Legea nr. 85/2006, tribunalul a constatat că asupra lor judecătorul-sindic nu se poate pronunța în cadrul soluționării de obiecțiuni la raportul final, întrucât nu sunt de competența acestuia. Cum, însă, potrivit art. 138 alin. 1, calitatea procesuală activă în a promova o acțiune în răspundere patrimonială pentru acoperirea a unei părți din pasivul debitoarei, persoană juridică, ajunsă în stare de insolvență împotriva persoanelor care au cauzat această stare, au numai administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul judiciar, și cum luarea unei asemenea măsuri ține de managementul aferent procedurii, care aparține practicianului în insolvență, judecătorul-sindic, căruia atribuțiile îi sunt limitate numai la controlul judecătoresc al activității practicianului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii, nu poate dispune obligarea lichidatorului să promoveze o acțiune în răspundere patrimonială, cum de altfel, nu poate dispune ca lichidatorul judiciar să convoace adunarea creditorilor sau comitetul creditorilor a falitei în vederea supunerii la vot a introducerii, de către un reprezentat ce se va desemna, acțiunea prevăzută de acest text.
De altfel, această ultimă solicitare a creditoarei este în contradicție cu dispozițiile imperative ale art. 138 alin. 1 și alin. 3 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora calitatea procesuală activă de a promova o asemenea acțiune în răspundere o au numai administratorul judiciar sau lichidatorul, ori comitetul creditorilor cu autorizarea judecătorului-sindic, în cazurile limitativ prevăzute la alin. 3. Lichidatorul judiciar, prin raportul final nr. 511 din 11 martie 2008, și-a exprimat punctul de vedere cu privire la acest aspect prin aprecierea făcută în sensul că din probele existente la dosarul cauzei rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului societății falite conform la art. 138 alin. 1 din Legea insolvenței.
Împotriva sentinței civile de mai sus, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii obiecțiunilor formulate și, pe cale de consecință, continuarea procedurii de lichidare a debitoarei până la recuperarea tuturor datoriilor pe care Casa Auto le are de achitat creditorilor, fără cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:
În susținerea soluției adoptate instanța de fond a apreciat că, în ciuda faptului că nu au fost achitate toate sumele pe care debitoarea le datora, procedura de lichidare se poate închide întrucât practicianul a considerat că în speță nu sunt îndeplinite condițiile necesare formulării unei cereri de atragere a răspunderii patrimoniale a persoanelor care au făcut parte din fosta conducere a societății.
Recurenta consideră că prima instanță a apreciat în mod eronat asupra pricinii dedusă judecății în raport de dispozițiile legale aplicabile în speță, deoarece tribunalul a confirmat implicit o apreciere a lichidatorului, fără însă ca judecătorul-sindic să fie învestit să se pronunțe pe o cerere având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale în condițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006. Lichidatorul judiciar avea datoria de a căuta modalități de recuperare a patrimoniului pentru a putea plăti cât mai multe dintre creanțele pe care debitoarea le are față de creditori.
De asemenea, practicianul nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de articolul menționat, deoarece aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități deoarece a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii neputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale prin care să-și poată acoperi creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudicii. Însă, acest aspect legat de vinovăția sau nevinovăția foștilor administratori trebuie stabilit de către instanță, iar lichidatorul are calitatea conferită de lege de aoî nvesti cu o cerere de chemare în judecată.
În opinia creditoarei, practicianul desemnat în cauză trebuia să menționeze persoanele din conducerea societății debitoare din vina cărora nu au fost plătite contribuțiile la Casa de Asigurări de Sănătate, instituție de la care recurenta a preluat creanța neachitată și în locul căreia se în drepturi. Lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. Nu întâmplător, în cadrul art. 25 din legea menționată, prima dintre atribuțiile lichidatorului constă în examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, această analiză realizată de către un specialist constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni întemeiate pe art. 138.
Statul român, reprezentat în cauza de față prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, a suferit un prejudiciu a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului.
Obiecțiunile recurentei aveau ca finalitate continuarea procedurii de insolvență prin urmărirea bunurilor persoanelor care au făcut parte din conducerea acestei societăți, aspect care ținea strict de admiterea cererii formulate de către lichidator (?!), însă cel care poate face probatoriul unei astfel de cereri nu poate fi decât cel care preia în administrare patrimoniul și documentele contabile ale debitoarei, respectiv lichidatorul.
În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9, coroborat cu art. 3041din Codul d e procedură civilă în ceea ce privește recursul, și art. 2, art. 5 alin. 1, art. 136, art. 138, art. 140 și art. 142 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 în ceea ce privește fondul cauzei.
Debitoarea intimată Casa Auto, legal citată prin lichidator, nu s-a prezentat la dezbateri, însă a formulat întâmpinare (fila 18), prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței atacate cu motivarea că din înscrisurile depuse la dosar se poate observa cu ușurință cauzele care au dus la incapacitatea de plată a societății, și anume: unii clienți au întârziat plățile și au intrat, la rândul lor, în insolvență, au existat unii furnizori debitori pentru avansul de marfă nelivrat, pierderile s-au acoperit parțial din sumele depuse în contul de decontare de către asociați, datoriile față de bugetul de stat au crescut în decursul timpului odată cu reducerea activității și sistarea ei din lipsa capitalului circulant.
Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este neîntemeiat, urmând să-l respingă ca atare, având în vedere următoarele considerente:
În esență, singurele critici aduse de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B sentinței civile nr. 434/ din 8 mai 2008 Tribunalului C-S se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei falite, însă ele nu pot fi primite. Aceasta, întrucât potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Într-adevăr, în fața primei instanțe lichidatorul judiciar Grup Reșița, desemnat să administreze procedura de insolvență față de debitoarea Casa Auto, nu a solicitat tribunalului, în temeiul art. 138, angajarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator social. Totuși, aceasta nu înseamnă în mod automat că practicianul ar fi omis să formuleze cererea de atragere a răspunderii împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 pentru a fi aplicabil alin. 3 al articolului menționat, cum fără nici un temei susține recurenta, pentru că, așa cum rezultă fără putință de tăgadă din cuprinsul raportului de activitate depus la dosar la termenul din 13 martie 2008 (filele 118-122), lichidatorul a învederat că în speță nu se impune promovarea unei acțiuni în răspundere, nefiind identificat niciunul dintre cazurile de antrenare a răspunderii instituite de acest text de lege.
Este fără îndoială că dispozițiile art. 138 pun la dispoziția creditorilor mijloace și instrumente specifice în scopul satisfacerii creanțelor în situația în care starea de insolvență a societății a fost cauzată prin una din faptele prevăzute la alin. 1 al acestui text de lege.
Astfel, acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și a oricăror alte persoane, și de obligare a acestora la suportarea unei părți din pasivul societății comerciale debitoare are un caracter special, justificat de particularitatea domeniului reglementat de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Potrivit prevederilor alin. 1 al art. 138, administratorul judiciar sau lichidatorul, după caz, are legitimare procesuală activă pentru a solicita angajarea răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolvență a debitorului. În condițiile expres prevăzute de lege, art. 138 alin. 3, dacă aceștia au omis să indice, în raportul lor asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societății comerciale și răspunderea acestor persoane amenință să se prescrie, calitatea procesuală activă este dobândită și de comitetul creditorilor.
Acest organism reprezintă interesele creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței, fiind ales de adunarea creditorilor și format din 3 sau 5 creditori dintre cei cu creanțe garantate și cei, dintre primii 20 de creditori în ordinea valorii. Constituirea prin lege a comitetului reprezentativ justifică preocuparea legiuitorului de a reglementa în mod detaliat și judicios toate aspectele ce țin de procedura insolvenței, care, de regulă, este o procedură cu caracter colectiv, implicând participarea unui număr M de creditori care vin în concurs pentru satisfacerea propriilor creanțe, dispozițiile referitoare la comitetul de creditori satisfăcând unul dintre imperativele legii, și anume cadrul organizat, ca modalitate de manifestare a voinței creditorilor participanți la procedura insolvenței.
Din enumerarea atribuțiilor stabilite prin lege (art. 17), se poate observa că acest comitet acționează ca un mandatar al adunării creditorilor, care îndeplinește funcția de reprezentare a creditorilor înscriși în tabelul definitiv de creanțe în raporturile cu administratorul judiciar sau lichidatorul. Ca atare, în condițiile în care în tabelul definitiv de creanțe sunt înscriși prea puțini creditori, fapt ce împiedică formarea unui comitet, este evident că aceștia pot exercita personal toate atribuțiile pe care legea le prevede în sarcina comitetului, inclusiv pe aceea de a solicita judecătorului-sindic să autorizeze introducerea acțiunii privind stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere, orice altă interpretare a legii fiind de natură a crea consecințe grave cu privire la stabilirea activului debitorului, creditorii fiind privați de posibilitatea recuperării integrale sau în proporție cât mai Mac reanțelor, doar pentru că nu sunt în număr suficient pentru a forma un comitet. Prin urmare, o astfel de interpretare ar contraveni scopului declarat al legii, respectiv acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, și ar nesocoti accesul liber la justiție al creditorilor aflați într-o atare situație, drept în egală măsură protejat prin Constituție, lucru care nu poate fi acceptat.
În aceste condiții, susținerile creditoarei potrivit cărora hotărârea atacată ar fi netemeinică și nelegală pe motiv că instanța ar fi apreciat eronat asupra pricinii dedusă judecății întrucât judecătorul-sindic a confirmat implicit o apreciere a lichidatorului și că acesta din urmă nu ar fi aplicat corect regulile răspunderii instituite de art. 138 din Legea insolvenței sunt neîntemeiate, deoarece în speță nu era incidentă niciuna dintre cele două situații limitativ reglementate de legiuitor pentru ca creditorii înscriși la masa credală, fie prin comitet, fie personal dacă sunt în număr insuficient pentru a forma comitetul creditorilor, să solicite judecătorului-sindic să îi autorizeze să introducă cererea de atragere a răspunderii fostului administrator social.
Este adevărat că, potrivit art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991, republicată, răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității revine administratorilor, care au obligația gestionării patrimoniului. De asemenea, art. 73 din Legea societăților comerciale statuează că dministratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociați; b) existența reală a dividendelor plătite; c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere; d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale; e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparținând și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, în prezent Legea nr. 85/2006. Însă, noua Lege a insolvenței reglementează expres persoanele care pot promova o astfel de cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, respectiv doar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în cauză, comitetul creditorilor dacă, în prealabil, a solicitat judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea, întrucât practicianul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie sau, în acele situații în care, dat fiind numărul redus de creditori înscriși la masa credală, nu se poate constitui comitetul creditorilor, oricare dintre cei doi creditori.
Cu alte cuvinte, potrivit textului menționat, pe de o parte, numai comitetul creditorilor poate formula o asemenea cerere, creditorii nemaiavând calitatea cerută în mod expres de lege pentru această solicitare decât în situația de excepție la care s-a făcut referire mai sus, iar pe de altă parte, legiuitorul a arătat fără echivoc că pentru a se putea cere de către comitetul creditorilor autorizarea judecătorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor să amenințe să se prescrie, condiții care, în speță, nu sunt îndeplinite. Așadar, norma cuprinsă în art. 73 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, nu poate fi interpretată în sensul dorit de recurentă, ea reglementând doar faptul că acțiunea în răspundere aparține și creditorilor societății, care, însă, o vor putea exercita numai în condițiile prevăzute de actuala Lege a insolvenței.
Chiar dacă scopul dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 este acela de a pune la îndemâna creditorilor o procedură specială prin care să-și poată acoperi creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în stare de insolvență, afirmațiile instituției creditoare privitoare la instituirea unor prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu nu au nici o bază legală.
Este adevărat că practicianul nu a menționat persoanele din vina cărora nu au fost plătite contribuțiile la Casa de Asigurări de Sănătate, a cărei creanță a fost preluată de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, dar aceasta nu poate duce la modificarea hotărârii tribunalului în sensul continuării administrării procedurii de insolvență, așa cum a solicitat recurenta, pentru că, pe de o parte, în speță sunt îndeplinite toate condițiile pretinse de art. 131 pentru închiderea procedurii, iar pe de altă parte, prin obiecțiunile formulate, creditoarea nu a criticat acest aspect, el fiind invocat pentru prima dată în calea de atac, contrar prevederilor art. 294, la care face trimitere art. 316 din Codul d e procedură civilă.
Cu toate că statul român, reprezentat prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea faptului că societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului, imposibilitatea recurentei de a recupera creanța cedată de Casa de Asigurări de Sănătate C-S nu constituie o premisă suficientă care să determine instanța să oblige în mod automat fostul administrator social la plata datoriilor, această formă de răspundere neputând fi dispusă decât în condițiile statuate de art. 138.
Deși hotărârea atacată nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, aceasta nu înseamnă că un recurs omisio medio devine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Față de cele reținute, sentința atacată fiind temeinică și legală, iar recursul instituției creditoare nefondat, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea îl va respinge conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr. 434/ din 8 mai 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată Casa Auto, reprezentată prin lichidator judiciar Grup Reșița.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /26.09.2008
Dact. /29.09.2008 - 2 ex.
Primă instanță - Tribunalul C-
Judecător-sindic
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Mircea Boar, Csaba
