Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 664/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.664R
Ședința publică de la 30 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Aurică Avram
JUDECĂTOR 2: Cosmin Horia Mihăianu
JUDECĂTOR I
GREFIER
.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 B, împotriva sentinței comerciale nr.5396 / 10.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, (fostă, SC 2000 SRL prin lichidator, BROKER ASIGURĂRI SRL și LEASING ROMANIA SRL.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a înaintat la dosar dovezi ale comunicării sentinței recurate și lipsa de procedură cu intimatul, pe citație fiind făcută mențiunea "destinatar mutat".
Față de mențiunea de pe citație și anume "destinatar mutat" Curtea face aplicarea disp.art.98 pr.civ. constatând procedura legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale active și reține cauza în pronunțare pe această excepție, în condițiile în care recurenta a solicitat judecata în lipsă.
CURTEA
Prin cererea înregistrată în data de 20.06.2007 la Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în cauza constituind obiectul dosarului nr- privind procedura falimentului debitorului SC 2000 SRL, în baza autorizării dispuse prin încheierea din 06.06.2007, Comitetul creditorilor constituit în cauză, prin Președintele acestuia, Administrația Finanțelor Publice Sector 5 B, a chemat în judecată pârâții, și, administratori ai societății debitoare, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, în temeiul art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006 atragerea răspunderii pârâților pentru pasivul debitorului.
Prin sentința comercială nr.5396 pronunțată la 10.12.2008 în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, prin judecătorul sindic a respins ca neîntemeiată cererea formulată de comitetul creditorilor în temeiul art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006 și în temeiul art.131 din aceeași lege a închis procedura falimentului debitorului, dispunând totodată și celelalte măsuri de ordin procedural legal aferente închiderii procedurii falimentului.
Pentru a pronunța această sentință comercială tribunalul a reținut, în esență, că potrivit probatoriului administrat și rapoartelor de activitate întocmite de către lichidator starea de insolvență a debitorului s-a datorat nerecuperării sumei de 10.234.697.113 lei, reprezentând contravaloarea mărfii livrate unei terțe societăți, SC Serv SRL. Pârâții au formulat mai multe plângeri penale în încercarea de a recupera prejudiciul, dar cauzele respective au rămas în nelucrare până în prezent. Din acest motiv în activitatea debitorului s-a creat un blocaj financiar care nu a mai permis efectuarea de plăți către partenerii economici. Dovada legăturii dintre fapta pârâților și ajungerea debitorului în insolvență nu a fost administrată.
Pe de altă parte, nemaifiind bunuri în averea debitorului, este justificată închiderea procedurii în baza art.131 din Legea nr.85/2006.
Împotriva acestei sentințe comerciale a declarat apel, în termen legal, recurs Administrația Finanțelor Publice Sector 5 B, în calitate de creditor, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii formulate în temeiul art.138 alin.2 lit.d din Legea nr.85/2006.
În motivarea recursului s-a arătat, în principal, în raport cu dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, că pentru atragerea răspunderii pentru pasivul debitorului este necesară îndeplinirea condiției privind starea de insolvență a societății debitoare și săvârșirea de către pârâții chemați în judecată a uneia dintre faptele expres prevăzute de lege.
Debitoarea nu figurează în baza de date a recurentei cu privire la depunerea declarațiilor, raportărilor, bilanțurilor și deconturilor TVA privind anii 2004 - 2007.
Potrivit art.11 din Legea nr.82/1991 răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului societății debitoare, iar culpa acestuia este prezumată, potrivit art.1082 Cod civil.
Din rapoartele lichidatorului rezultă legătura de cauzalitate dintre fapta săvârșită de pârâți și prejudiciul suferit de creditor, constând în ajungerea debitorului în stare de insolvență.
În raport cu acestea Curtea a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale active a Administrației Finanțelor Publice Sector 5 B în formularea recursului, excepție cu privire la care, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.138 alin.1 și 3 din Legea nr.85/2006, legiuitorul a stabilit în mod expres și limitativ calitatea procesuală activă pentru formularea acțiunii în atragerea răspunderii pentru pasivul debitorului, în principal administratorul judiciar sau, în subsidiar, comitetului creditorilor. Se exclude astfel, în mod indiscutabil conferirea calității procesuale active sub acest aspect și creditorilor aflați în procedură, în considerarea lor individuală, cum se prevedea printr-o reglementare anterioară a procedurii insolvenței. Prin urmare, în judecata acțiunii în atragerea răspunderii patrimoniale pentru pasivul debitorului sunt părți doar practicianul în insolvență, în calitate de reclamant, și, pe de altă parte, membrii organelor de conducere ale societății debitoare, în calitate de pârâți. În același sens, potrivit art.7 alin.2 din Legea nr.85/2006, în procedurile contencioase prevăzute de legea menționată se citează, în calitate de părți, numai persoanele ale căror drepturi sau interese sunt supuse spre soluționare judecătorului sindic în condiții de contradictorialitate.
Creditorii, considerați în mod individual rămân, desigur, interesați de soluționarea cererii formulate în temeiul art.138 din lege, în sensul realizării creanțelor lor, dar nu cumulează cerințele prevăzute de lege pentru a avea calitate procesuală activă.
În condițiile în care Administrația Finanțelor Publice Sector 5 B în sine nu a avut calitate procesuală de parte la judecata cererii în prima instanță, o astfel de calitate având-o comitetul creditorilor, creditorul respectiv nu poate avea, ca atare, nici calitate procesuală activă în ceea ce privește recursul. Aceasta în condițiile în care, calea de atac a fost formulată exclusiv referitor la modul de soluționare în primă instanță a cererii întemeiate pe dispozițiile art.138, iar nu și în legătură cu aspectul închiderii procedurii insolvenței în cauză și a fost în mod expres promovată de Administrația Finanțelor Publice Sector 5 B în calitate de creditor iar nu de președinte al comitetului creditorilor.
Având în vedere considerentele arătate, Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va admite excepția lipsei calității procesuale active, pe care o consideră întemeiată și va respinge recursul, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția lipsei calității procesuale active a recurentei Administrația Finanțelor Publice Sector 5
Respinge recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 B, împotriva sentinței comerciale nr.5396 / 10.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, (fostă ), SC 2000 SRL prin lichidator, BROKER ASIGURĂRI SRL și LEASING ROMANIA SRL, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.04.2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Iulia
I
Grefier,
Red.Jud.
Tehnored.
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Aurică AvramJudecători:Aurică Avram, Cosmin Horia Mihăianu, Iulia