Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 681/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALA NR:681
Sedința publică din 04 iunie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Decebal Taragan
JUDECĂTOR 2: Minodora Condoiu
JUDECĂTOR 3: Marcela Câmpeanu
GREFIER - - -
****************
Pe rol judecarea cererilor de recurs, formulate de recurentul creditor COMITETUL CREDITORILOR REPREZENTAT PRIN ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 5 și recurenta lichidator judiciar LICHIDATOR JUDICIAR AL DEBITOAREI SC SRL, împotriva sentinței comerciale nr.477/01.02.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR, intimații pârâți
, și și intimatul creditor INSTITUTUL NAȚIONAL DE DEZVOLTARE CERCETARE ( ).
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta creditoare prin consilier juridic care depune delegație la dosar, intimatul prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Părțile învederează că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată dezbaterile închise, în baza art.150 pr.civ. și acordă cuvântul părților prezente, pe recursuri.
Recurenta creditoare prin consilier juridic, solicită admiterea recursului său, așa cum a fost formulat, iar cu privire la celălalt recurs, arată că lasă la aprecierea Curții soluționarea acestuia.
Intimatul prin apărător, solicită respingerea ambelor recursuri, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare pe recursuri.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată:
Prin sentința comercială nr.477 din 1.02.2008 a Tribunalului București - Secția a VII a Comercială, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de atragere a răspunderii patrimoniale, formulată de Comitetul Creditorilor, reprezentat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 B, în contradictoriu cu pârâții, și, iar în baza articolului 131 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, s-a dispus:-închiderea procedurii falimentului debitoarei SC SRL, în contradictoriu cu creditorii SECTOR 5 și INSTITUTUL NAȚIONAL DE DEZVOLTARE ȘI CERCETARE; - radierea debitoarei din Registrul Comerțului; - notificarea prezentei sentințe, tuturor instituțiilor, pentru a se efectua mențiunile corespunzătoare, precum și comunicarea sentinței către Totodată, s-a dispus, plata sumei de 2000 lei, cu titlu de onorariu, și a cheltuielilor de procedură, în sumă de 361,75 lei, pentru lichidatorul judiciar.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere susținerile părților, probele administrate în cauză și dispozițiile legale în materie.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, Comitetul Creditorilor, prin creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 B, și lichidatorul judiciar, considerând-o netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, Comitetul Creditorilor, prin reprezentant, a arătat că, hotărârea judecătorească s-a dat cu aplicarea greșită a legii ( articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă).
În considerentele hotărârii recurate, instanța a reținut că, pentru a putea fi atrasă răspunderea, în condițiile articolului 138 din Lege, este necesar, să fie îndeplinite, patru condiții: prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate, dintre fapta ilicită și prejudiciu, și vinovăția persoanelor vizate.
Însă, pentru angajarea acestui tip de răspundere, este necesară întrunirea a două condiții, cumulative: starea de insolvență a societății debitoare și săvârșirea, de către persoanele vizate, a uneia din faptele expres și limitativ prevăzute de lege.
De asemenea, s-a mai reținut faptul că, nu s-a făcut dovada, privind ținerea contabilității și aducerea societății în încetare de plăți.
Astfel, atâta timp cât, declarațiile, privind obligațiile fiscale, nu au fost depuse, conform obligației legale, la organul fiscal teritorial, rezultă clar că, nu a fost ținută contabilitatea, în conformitate cu legea.
În conformitate cu prevederile articolului 11 din Legea nr.82/1991, republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității, la persoanele juridice, revine administratorului.
Or, în cazul răspunderii contractuale, culpa pârâților este prezumată, potrivit articolului 1082 Cod civil, raportat la articolul 138 litera d din Legea nr.85/2006.
Potrivit articolului 1 din Legea nr. 82/1991: "Societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile cooperatiste și celelalte persoane juridice au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea de gestiune, adaptată la specificul activității".
Totodată, articolul 5, din același act normativ, prevede că, "persoanele prevăzute la articolul 1 au obligația să conducă contabilitatea, în partidă dublă și să întocmească, situații financiare anuale".
Obligativitatea întocmirii și depunerii bilanțurilor/raportări contabile semestriale, este prevăzută de Legea nr.31/1990, privind societățile comerciale, precum și Legea contabilității nr. 82/1991.
Din rapoartele de activitate depuse, la dosar, de lichidatorul judiciar, rezultă că, pârâții nu au prezentat, toate documentele, prevăzute de articolul 28 din Legea insolvenței, din care reiese concluzia că, în cauză, nu au fost respectate dispozițiile articolului 1 și articolului 5 din Legea nr.82/1991, republicată.
Potrivit principiilor dreptului civil, pentru a se solicita, răspunderea civilă a unei persoane, este necesar să se dovedească, raportul de cauzalitate, dintre fapta culpabilă, a persoanei respective, și prejudiciul cauzat.
Prin rapoartele lichidatorului judiciar s-a făcut dovada, legăturii de cauzalitate, dintre fapta ilicită, culpabilă, a administratorilor, constând în, dezinteresul arătat, în ceea ce privește, funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății, și prejudiciul cauzat creditorilor, prin neplata datoriilor, către aceștia.
Creditorii au suferit un prejudiciu, a cărei existență, certă, este stabilită, prin constatarea, de către Tribunal, a faptului că, debitoarea SC SRL, a ajuns în încetare de plăți, și că, împotriva acesteia, a fost declanșată procedura falimentului.
de datorii și alte restanțe, neachitate la termen, în opinia sa, consideră că, administratorii, au omis, cu bună - știință, îndată ce au observat că, societatea se afla în iminenta stare de plăți, să solicite, declanșarea procedurii de organizare judiciară a societății, faptă sancționată de articolul 138 litera c din Legea insolvenței.
Din modul în care a fost conceput, textul articolului 138 litera d din Legea nr.85/2006, rezultă că, simplul fapt că, aceștia au dispus, în interes personal, continuarea unei activități, care ducea, în mod vădit, societatea la încetare de plăți, este suficient pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale, fără a mai fi nevoie, de a proba, elementele ce compun răspunderea civilă obișnuită.
Mai mult decât atât, chiar și în rapoartele depuse de lichidator, la dosarul cauzei, se apreciază că, principala cauză a insolvenței se datorează modului, defectuos, de a conduce activitatea societății, prin neplata, către creditori, a obligațiilor stabilite, astfel cum reiese din tabelul, depus la dosarul cauzei, de către lichidatorul judiciar.
Aflându-ne pe tărâmul răspunderii civile contractuale, culpa este prezumată, potrivit articolului 1082 Cod civil, iar răspunderea trebuie apreciată "in abstracto", cu mai multă rigurozitate, avându-se în vedere că, s-a acționat, în temeiul unui mandat comercial.
Acesta este raportul de cauzalitate, între fapta culpabilă a administratorilor, constând în, nerespectarea și neaplicarea legii, și prejudiciul adus creditorilor, prin intrarea în faliment a societății.
În cazul de față, inacțiunea, constând în, nerespectarea dispozițiilor, referitoare la obligația ținerii contabilității, în special, în nerespectarea prevederilor Legii nr. 82/1991 și Legii nr. 31/1990, privind societățile comerciale.
De asemenea, inacțiunea, constând în, nerespectarea dispozițiilor legale, privind obligația ținerii contabilității, este evidentă, prin nedepunerea actelor contabile, prevăzute la articolul 28 din Legea nr.85/2005, privind procedura insolvenței, care echivalează cu o determinare a dispariției lor, conducând la concluzia că, s-a intenționat, să se ascundă modul în care au fost folosite bunurile societății, cât și disponibilitățile bănești ale debitoarei.
De asemenea, nedepunerea tuturor actelor contabile, a pus lichidatorul judiciar, în imposibilitatea de a verifica modalitatea de înregistrare a operațiunilor contabile și legalitatea acestora, a desfășurării operațiunilor comerciale, cauzele concrete, care au dus la încetarea plăților.
În susținerea recursului, recurenta Comitetul Creditorilor, nu a solicitat probe noi, iar cererea, întemeiată pe dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă, nu a fost timbrată, această parte fiind scutită de plata taxelor judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor legale în materie, în vigoare.
În motivarea recursului său, recurentul lichidator judiciar, a arătat că,la termenul din 25.01.2008, a investit judecătorul - sindic, cu o cerere, privind decontarea onorariului și a cheltuielilor de procedură, din fondul de lichidare, făcând mențiunea că, este plătitor de TVA, iar valoarea totală, o reprezintă suma de 2.810,48 ron, inclusiv TVA.
Prin soluția pronunțată de judecătorul - sindic, fără nici un fel de motivare, asupra admiterii, în parte, a cererii recurentului, dispune plata onorariului, în cuantum de 2.000 lei, și cheltuieli de procedură de 361,75 lei.
Prin dispozitivul hotărârii, nu se face nici o mențiune, referitoare la componența sumei, dispusă la plată, în sensul, dacă aceasta cuprinde sau nu TVA.
Prin soluția dată, judecătorul - sindic nu s-a pronunțat asupra cererii recurentului, nu a motivat, de ce a dispus, la plată, o sumă mai mică decât cea solicitată, aplicând greșit dispozițiile Codului fiscal, Titlu VI, referitoare la TVA.
TVA reprezintă un impozit indirect, datorat bugetului de stat, și este o cheltuială pentru debitor, cheltuială ce urmează a fi suportată, în lipsă de lichidități, în averea debitorului, din fondul de lichidare. TVA reprezintă o cheltuială și nu o sumă cuvenită practicianului, ca onorariu, pentru serviciul prestat, fiind direcționată către bugetul de stat. Atributul judecătorului sindic este de a stabili onorariul practicianului, însă, în acest sens, trebuie să țină cont de ofertele financiare, depuse la dosarul cauzei, și cu respectarea dispozițiilor, în materie fiscală, să dispună asupra onorariului, cu mențiunea expresă, dacă cuprinde sau nu TVA. În cauza de față, prin sentința nr. 1668 din 4.05.2007, în mod corect, judecătorul - sindic a dispus plata onorariului administratorului judiciar 2.100 (exclusiv TVA), însă, ulterior la cea de a doua etapă, procedura falimentului, în mod nejustificat, omite să se pronunțe în acest sens.
În susținerea recursului său, lichidatorul judiciar nu a solicitat alte probe, iar cererea nu a fost timbrară, acesta, fiind scutit de plata taxelor judiciare de timbru, potrivit articolului 77 din Legea nr.85/2006.
Ambele recursuri sunt nefondate.
Analizând actele și lucrările dosarelor, în raport cu motivele de recurs invocate, probele administrate și dispozițiile legale în materie, Curtea constată, cu privire la recursul declarat de Comitetul Creditorilor, că, Judecătorul - sindic poate dispune ca, o parte, a pasivului debitorului, persoană juridică, ajunsă în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere, din cadrul societății, sau de conducere, precum și de orice alte persoane, care au cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una din faptele enumerate la literele a-
În cauză, Curtea constată că, cererea Comitetului Creditorilor, de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâților, și suportarea pasivului debitoarei, a fost întemeiată pe dispozițiile articolului 138 alineat 1 literele c și d din Legea nr. 85/2006.
La primul motiv de recurs, recurentul invocă, încălcarea articolului 138 litera d din Legea nr.85/2006, însă, nici la fond și nici în recurs, nu a administrat dovezi, concludente și pertinente, din care rezulte că, pârâții au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile, sau nu au ținut contabilitatea, în conformitate cu legea.
Fapta de nedepunere, a situațiilor financiare, ale debitoarei, la instituțiile abilitate ale statului, nu poate constitui, numai prin ea însăși, temei pentru atragerea răspunderii patrimoniale a pârâților, ci, eventual, bază pentru aplicarea unei sancțiuni contravenționale, conform Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, articolele 41 și 42.
Cât privește aspectul invocat, referitor la nedepunerea actelor contabile, prevăzute de articolul 28 din Legea nr. 85/2006, de asemenea, nu poate constitui temei, pentru atragerea răspunderii patrimoniale a pârâților, în condițiile în care, articolul 147 din Legea insolvenței, prevede drept sancțiune, închisoarea, de la 1 la 3 ani sau amendă.
Referitor la fapta prevăzută de articolul 138 litera c, Curtea constată că, nu s-au administrat probe, din care să rezulte că, pârâții au dispus, în interes personal, continuarea unei activități a debitoarei, care ducea, în mod vădit, persoana juridică, în încetare de plăți, astfel că, nici acest motiv de recurs, nu poate fi primit.
Referitor la recursul lichidatorului judiciar, Curtea constată că, judecătorul - sindic i-a fixat acestuia un onorariu, și numai acesta i se putea deconta, neavând nicio relevanță juridică că, recurentul este plătitor de TVA.
De asemenea, Curtea constată că, judecătorul - sindic, i-a decontat cheltuielile de procedură, în cuantumul indicat, nici acestora neputându-li-se aplica TVA.
În aceste condiții, Curtea constată că, motivele de recurs, invocate de lichidatorul judiciar, sunt neîntemeiate.
În consecință, Curtea constată că, instanța de fond a reținut o situație de fapt corectă în cauză, pe baza probelor administrate, judicios analizate, și a făcut o interpretare și aplicare adecvată a dispozițiilor legale în materie, specifice speței și menționate mai sus, astfel că, motivele de recurs invocate, de fiecare recurent, în recursul său, sunt, în totalitate, neîntemeiate.
Față de considerentele expuse mai sus, Curtea constată că, sentința comercială atacată este temeinică și legală, și urmează a fi menținută, iar recursurile vor fi respinse, ca nefondate, în temeiul articolului 312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, ambele recursuri, declarate de: recurentul COMITETUL CREDITORILOR, reprezentat prin creditoarea ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 5, și recurentul lichidator judiciar - B, împotriva sentinței comerciale nr.477 din 1.02.2008 a Tribunalului București Secția a VII-a Comercială, în contradictoriu cu, intimata debitoare SC SRL, reprezentată prin lichidator judiciar -, intimații pârâți, ȘI, și intimatul creditor INSTITUTUL NAȚIONAL DE DEZVOLTARE CERCETARE ( ).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi - 4.06.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
10.06.2008
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Decebal TaraganJudecători:Decebal Taragan, Minodora Condoiu, Marcela Câmpeanu
