Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 689/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMI ȘOARA
SECȚIA COMERCIAL
Dosar nr-
Operator date: 2928
DECIZIA CIVIL NR. 689/
Ședința public din data de 11 mai 2009
PREȘEDINTE: Anca Buta
Judector: - -
Judector: - -
Grefier: - -
S-au luat în examinare, recursurile declarate de creditoarele - TRANS SRL B M și DIRECȚIA GENERAL A FINANȚELOR PUBLICE C-S împotriva sentinței comerciale nr. 7/JS/15.01.2009 pronunțat de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimat - & SRL prin lichidator și administratorul social al debitoarei, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal fcut în ședinț public nu se prezint prțile.
Procedura de citare este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de faț, constat urmtoarele:
Prin sentința comercial nr. 7/JS/15.01.2009 pronunțat în dosarul nr-, Tribunalul C-S a respins cererea formulat de administratorul - judiciar T pentru antrenarea rspunderii personale patrimoniale pârâtei; a aprobat raportul final întocmit de administratorul judiciar Reșița; a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei - & și radierea acesteia; a descrcat administratorul judiciar Reșița de orice îndatoriri și responsabilitți; a dispus notificarea acestei sentințe debitorului - & Reșița, creditorilor si, C-S și Oficiului registrului comerțului de pe lâng Tribunalul C-S, pentru efectuarea mențiunii de radiere precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenț.
Pentru a hotrî astfel, prima instanț a constatat c prin cererea înregistrat la dosar la data de 28.10.2008, administratorul judiciar T, a solicitat antrenarea rspunderii personale patrimoniale a membrilor organelor de supraveghere și conducere ale societții debitoare - & Reșița, respectiv, cu motivarea c deși lichidatorul a fcut toate demersurile necesare pentru a contacta membrii de conducere ai societții în insolvenț, aceștia nu au luat legtura cu lichidatorul și nu au predat acestuia actele și documentele prevzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii pentru antrenarea rspunderii patrimoniale formulat împotriva sa, deoarece cererea formulat împotriva sa este nedovedit nefiind artate, în concret, care sunt faptele ilicite care fost svârșite ca administrator social al firmei, care s fie anterioare datei deschiderii procedurii insolvenței și c aceste fapte ar fi avut ca si consecinț direct ajungerea societții în stare de insolvenț.
Prima instanț a reținut c rspunderea persoanelor cu funcții de conducere, care au administrat societatea comercial ajuns în stare de insolvenț, are natura rspunderii civile delictuale dominat de principiile reglementate de art. 998 Cod civil, fapta ilicit, prejudiciul, legtura de cauzalitate și culpa. De asemenea, este necesar s se probeze c administratorii, prin svârșirea culpabil a uneia sau mai multora dintre faptele expres și limitativ prevzute de art. 138 din legea nr. 85/2006, au condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvenț.
Pe de alt parte, ca particularitate a rspunderii civile delictuale reglementat de dispozițiile legale artate, se impune ca faptele s se fi svârșit în interes personal sau cu intenția de a obține rezultatele prevzute de textul ce le enumer. Ori, în prezenta cauz nu s-a dovedit prin nici un mijloc de prob îndeplinirea cerințelor necesare atragerii rspunderii patrimoniale a administratorului social al debitoarei. Astfel, lichidatorul nu a demonstrat, prin rapoartele sale, c administratorul debitoarei s-a folosit de bunurile societții în interes propriu, c a fcut fapte de comerț în interes personal sub acoperirea persoanei juridice, c a deturnat sau ascuns o parte din activul societții sau a mrit în mod fictiv pasivul acesteia, nici c a folosit mijloace ruintoare pentru a procura societții fonduri, în scopul întârzierii încetrii plților sau c a dispus s se plteasc cu preferinț unii creditori în dauna celorlalți.
S-a mai reținut c dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu instituie prezumția de culp a persoanelor a cror rspundere patrimonial se poate cere a fi tras, ci este necesar stabilirea existenței faptelor prevzute de textul de lege artat și a msurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvenț a debitoarei, care nu poate avea la baz decât un probatoriu complet și pertinent.
Reclamanta nu a prezentat nici o dovad din care s rezulte c administratorul societții debitoare a svârșit vreo fapt din cele prevzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, de natur s-i atrag rspunderea patrimonial. De asemenea, nu a fcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor generale de rspundere civil delictual. Aceasta nu a artat și nu a dovedit ce fapte de natura celor prevzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006 au fost svârșite de administratorul societții și nici c acesta le-ar fi svârșit în interes personal sau cu intenția de a obține rezultatele artate de legiuitor în textul de lege incident. Neținerea contabilitții în conformitate cu legea presupune lipsa înregistrrilor, a întocmirii actelor contabile prevzute de Legea nr. 82/1991, republicat, și orice alte acțiuni legate strict de contabilitatea societții, fapte prin care s-a ajuns la starea de insolvenț, de insuficienț a activului, aceste fapte trebuind s fie dovedite.
Judectorul sindic a apreciat c și dac s-ar accepta susținerea c nedepunerea actelor contabile ar echivala pur și simplu cu neținerea contabilitții conform legii, nu s-au prezentat dovezi din care s rezulte c neîndeplinirea obligațiilor menționate a dus la starea de insolvenț a debitoarei.
Având caracter de excepție, atragerea rspunderii membrilor organelor de conducere a societții ajunse în insolvenț trebuie interpretat restrictiv, respectiv trebuie s fie instituit numai în cazurile expres și limitativ prevzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006 și numai dac asemenea fapte sunt dovedite, ceea ce nu s-a întâmplat în cauz, simplele afirmații, fr suport probator, ale lichidatorului debitoarei nefiind suficiente pentru atragerea rspunderii personale a pârâtului.
De asemenea, prima instanț a considerat c rspunderea reglementat de dispozițiile Legii insolvenței este o specie a rspunderii civile delictuale, iar pentru a se putea reține existența acesteia este necesar s fie îndeplinite condițiile generale ale acestei rspunderi și anume: prejudiciul, fapta ilicit, legtura de cauzalitate între fapta ilicit și prejudiciu, vinovția, în speț apreciindu-se de instanț c nu a fost dovedit îndeplinirea acestor condiții.
Pentru aceste motive, în baza art. 11 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 85/2006, prima instanț a respins cererea formulat de lichidatorul judiciar T pentru antrenarea rspunderii personale patrimoniale împotriva pârâtului.
Tribunalul a reținut totodat, c prin sentința civil nr. 1006 din 14.12.2006 pronunțat în dosarul nr- al Tribunalului C-S, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței - procedura general instituit de Legea nr.85/2006 împotriva debitoarei - & Reșița, la cererea reclamantei creditoare - TRANS B M; c administratorul judiciar a întocmit raportul final înregistrat la data de 03.09.2008 care a fost afișat la ușa instanței la data de 08.09.2008 conform procesului verbal de afișare (fila 154 dosar fond).
Examinând raportul întocmit de administratorul judiciar a rezultat faptul c în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri care prin valorificare s acopere cheltuielile administrative. La masa credal a debitoarei au fost înscriși creditorii: C-S cu suma de 1.130 lei, - TRANS B M cu suma de 14.395,08 lei; - COM B M cu suma de 9.703,26 lei; - B cu suma de 7.990 lei și - EXPEDITII SA cu suma de 2.705,85 lei. Creanța total neacoperit datorat de debitoarea - & Reșița este în sum de 35.924,19 lei. Astfel, având în vedere împrejurarea c debitoarea nu mai desfșoar nici un fel de activitate comercial, c în averea sa nu mai are nici un bun care ar putea s fac obiectul valorificrii și, c nu are nici o lichiditate pentru îndestularea creditorilor, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei - & Reșița în baza art. 131 din Legea 85/2006, cu consecințele prevzute de lege.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs creditoarele - TRANS SRL B M și DIRECȚIA GENERAL A FINANȚELOR PUBLICE C-S, înregistrate pe rolul Curții de APEL TIMI ȘOARA sub nr-.
Prin recursul formulat, creditoarea - TRANS SRL BMa solicitat admiterea recursului, casarea hotrârii cu trimitere spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea în tot a hotrârii atacate în sensul admiterii cererii formulate de administratorul judiciar T privind antrenarea rspunderii personale patrimoniale a administratorului.
În motivarea recursului s-a artat c hotrârea primei instanțe de judecat este netemeinic și nelegal, apreciind ca se impune casarea hotrârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece instanța de fond nu a administrat toate probele necesare a fi efectuate in cauz, în baza crora se putea stabili în mod cert și neechivoc dac administratorul statutar se face sau nu vinovat de vreunul din actele prevzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. Astfel, consider c în cauz ar fi fost util, pertinent și concludent administrarea probei cu expertiza contabil, pentru a stabili în mod expres dac societatea debitoare a pstrat contabilitatea în conformitate cu legea sau aceasta a fost fictiv, dac administratorul a folosit sau nu bunurile în interesul su personal sau al unei terțe persoane, precum și dac activul societții a fost sau nu deturnat de acesta. Apreciaz c în cauz sunt incidente prevederile art. 312 alin. 3 Cod procedur civil, impunându-se casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare primei instanțe de judecat.
Arat c în condițiile în care prin cererea de recurs solicit angajarea rspunderii personale patrimoniale a administratorului, acest demers presupune continuarea procedurii, urmând a se identifica bunurile din patrimoniul administratorului, cu consecința de a se proceda ulterior la executarea silit a acestor bunuri și repartizarea sumelor de bani astfel obținute ctre creditori.
Cu privire la modificarea în tot a hotrârii atacate, recurenta arat c prima instanț a pierdut din vedere la pronunțarea soluției nedepunerea de ctre administrator a actelor contabile pentru verificarea acestora, aspect esențial, de natur a stabili dac putea fi angajat sau nu rspunderea administratorului. Arat c aceast "omisiune" voit a debitorului creeaz o prezumție relativ în sensul svârșirii de ctre a uneia dintre faptele prevzute la art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, apreciind c sarcina rsturnrii acestei prezumții revenea administratorului și nu administratorului judiciar/lichidatorului, cum în mod greșit a reținut prima instanț. Prin nici un mijloc de prob aflat la dosarul cauzei nu se dovedește rsturnarea acestei prezumții.
Raportat la aceste aspecte, recurenta - TRANS consider c în mod greșit prima instanț de judecat a apreciat c administratorul judiciar nu a dovedit existența unuia din cazurile prevzute de art. 8 din lege. Prin nedepunerea actelor contabile consider c a fost împiedicat orice demers al administratorului judiciar, pe de o parte în stabilirea cauzelor care au condus la starea de insolvenț, iar pe de alt parte în identificarea în mod expres a unuia din cazurile prevzute în mod expres și limitativ de art. 138 din Legea nr. 85/2006. Apreciaz c nedepunerea actelor contabile spre verificare nu doar c îi este imputabil administratorului statutar, dar trebuia s fie sancționat de instanța de judecat. Or, instanța, contrar prevederilor legale, și în ciuda demersului de "ascundere" a actelor contabile, a înțeles s dea câștig de cauz celui care se face vinovat de astfel de fapte, în detrimentul creditorilor societții, care "așteapt" de ani de zile acoperirea creanțelor de ctre debitor.
Recurenta - TRANS SRL, sub un alt aspect, consider c în cauz este incident cel puțin unul din cazurile prevzute la art. 138 lit. a, b, d și e din Legea nr. 85/2006, svârșit de administratorul societții debitoare, considerând c susținerile sale se bazeaz pe faptul c societatea debitoare desfșura activitți de, fiind o cas de expediții, iar activitțile desfșurate de aceasta constau în realizarea intermedierii între beneficiarul mrfii și societatea transportatoare. Astfel, în cazul cursei realizat de aceast recurent, societțile beneficiare au fost ȘANTIERUL NAVAL C și Ulterior refuzului de plat a societții debitoare, arat c a luat legtura telefonic cu cei doi beneficiari ai mrfurilor care i-au comunicat faptul c obligațiile lor faț de societatea debitoare au fost îndeplinite în mod integral și la scadenț, dar cu toate acestea, societatea debitoare a reținut întreaga sum de bani, și nu doar comisionul pentru serviciile prestate, înclcând astfel obligația de a achita societții recurente, care a efectuat transportul, prețul stabilit pentru transport. Precizeaz c starea de insolvenț s-a datorat utilizrii banilor încasați pentru transport în scopuri personale de ctre administratorul societții. Or, un astfel de demers poate și trebuie încadrat într-unul din cazurile indicate mai sus. Cu toate acestea, prima instanț a dat câștig de cauz unui administrator care prin activitatea sa nu a fcut decât s produc pagube imense societților creditoare și s determine în activitatea acestora un M dezechilibru financiar.
Sub un al treilea aspect, recurenta apreciaz c în cauz sunt îndeplinite condițiile cumulative cerute de lege pentru antrenarea rspunderii civile delictuale. Astfel, prejudiciul este dovedit prin cererile de creanțe înregistrate de trei dintre creditori: P C-S, Trans și Com, prejudiciu a crui valoare total se ridic la suma de 25.228,38 lei. În ce privește condiția faptei ilicite, consider c suntem în prezența unei prezumții privind existența unuia din cazurile prevzute la art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, prezumție dedus din refuzul debitoarei de a supune spre verificare actele contabile, și care nu a fost rsturnat de pârâta. de cauzalitate între fapta ilicit și prejudiciu este dovedit implicit, în condițiile în care prin folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, prin realizarea de acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice, prin ținerea unei contabilitți fictive sau prin deturnarea unei prți din activul persoanei juridice se creeaz un deficit financiar în contabilitatea persoanei juridice, care duce la prejudicierea creditorilor societții. Tot dovedit consider c este și vinovția administratorului în svârșirea faptelor ilicite, în condițiile în care faptele prevzute de art. 138 se svârșesc cu intenție.
Sub un alt aspect, recurenta apreciaz c prima instanț a pierdut din vedere însși rațiunea pentru care legiuitorul a înțeles s reglementeze instituția rspunderii membrilor organelor de conducere, scopul acestei instituții fiind cel de sancționare a persoanelor care au contribuit la ajungerea debitoarei în stare de faliment. Aceast sancțiune constituie o garanție pentru desfșurarea legal a activitții societții comerciale și o garanție pentru terții aliați în raporturi juridice comerciale cu acea societate, în ceea ce privește recuperarea creanțelor, atunci când se ajunge la o imposibilitate de plat în mod culpabil. Sancțiunea aplicabil organelor de conducere este o consecinț a svârșirii faptelor ilicite enumerate în art. 138 din lege, iar rspunderea poate fi antrenat chiar și pentru culpa cea mai ușoar, dac exist o legtur cauzal cu ajungerea în imposibilitate de plat. Un alt scop urmrit de legiuitor a fost acela de a ajuta creditorii la recuperarea creanțelor prin sancționarea material a administratorului vinovat, care se gsește într-una din situațiile prevzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Se susține de asemenea, c rspunderea reglementat de prevederile art. 138 din lege are menirea de a pune la dispoziția creditorilor instrumentele juridice cele mai potrivite pentru a asigura acoperirea pasivului debitorului, astfel încât scopul prevzut de lege s fie cât mai ușor realizabil.
Creditoarea recurent - TRANS SRL a formulat și întâmpinare la recursul declarat de C-S, prin care arat c nu se opunem admiterii acestuia, prin care a artat în esenț c hotrârea pronunțat de prima instanț de ceat este netemeinic și nelegal; c obligația administratorului de a ține evidența contabil în conformitate cu legea și de aop reda lichidatorului reiese din dispozițiile art. 73 alin. 1 lit. c și 2 din Legea nr. 31/1990; c aceleași dispoziții imperative sunt stabilite pentru administratori și de prevederile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 82/1991. Se arat c atragerea rspunderii administratorului este o consecinț a înclcrii dispozițiilor imperative ale art. 73 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990 și ale art. 10 alin. 1 din Legea nr. 82/1991. Totodat, angajarea rspunderii administratorului pentru actele îndeplinite și faptele svârșite este stabilit și de prevederile art. 72 din Legea nr. 31/1990, potrivit crora obligațiile și rspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat. Acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport contractual de mandat comercial cu societatea, rspunzând nu numai pentru dol, dar și pentru culpa comis în executarea din culp ce const într-o acțiune sau inacțiune de-a sa.
Creditoarea recurent - TRANS SRL a menționat c în același sens este și practica actual a instanțelor de judecat, sens în care face trimitere la decizia nr. 1740 din 7 noiembrie 2006 Curții de Apel Cluj, Secția Comercial, de contencios administrativ și fiscal, care a dispus c: "în cazul înclcrii obligației de a ține evidența contabil conform cu legea exist o prezumție de culp, deoarece neținerea corect a evidentei contabile conduce în mod inevitabil la cunoașterea modului de administrare a patrimoniului, a existentei bunurilor din acest patrimoniu și a operațiunilor efectuate cu bunurile societții și cu fondurile acesteia".
Se mai arat c faț de nepredarea de ctre administratorul statutar a documentelor financiar-contabile ale societții, se instituie prezumția c actele contabile nu au fost ținute în conformitate cu prevederile legale, și c aceasta a cauzat starea de insolvenț a debitoarei, fiind incident cazul prevzut de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în același sens fiind și practica judiciar: "Întrucât conform art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, poate fi antrenat rspunderea material a organelor de conducere a societții care au contribuit la ajungerea în stare de insolvenț, iar pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar documentele prevzute la art. 28 din lege, astfel c se ajunge la concluzia c evidența contabil nu a fost ținut în conformitate cu dispozițiile legale în materie, sens în care judectorul-sindic, în baza art. 1203 Cod civil, prezum c neținerea contabilitții în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 82/1991 a cauzat starea de insolvenț a debitoarei. Faț de cele ce preced, judectorul-sindic va admite cererea de atragere a rspunderii materiale, astfel cum a fost formulat". (Sentința nr. 487 din 9 octombrie 2007 Tribunalului Suceava ).
De asemenea, recurenta consider c o astfel de prezumție trebuia instituit de prima instanț, în condițiile care intimata a refuzat s depun actele contabile pentru a fi verificate de ctre lichidator, iar nedepunerea documentelor contabile instituie o prezumție de culp a administratorului statutar cu privire Ia înclcarea normelor privind corecta ținere a contabilitții, întrucât corecta ținere a registrelor contabile este obligație stabilit în sarcina administratorilor societții de prevederile art. 73 lit. c din Legea nr. 31/1990. În condițiile neținerii contabilitții în conformitate cu legea, se prezum existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicit și prejudiciul produs, care const în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor, iar raportul de cauzalitate dintre fapt și prejudiciu se prezum atâta timp cât exist încetare de plți și una din faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, prezumția având un caracteriuris de iure, nefiind posibil a fi rsturnat prin prob contrar, în acest sens fiind și sentința comercial nr. 3689 din 10 octombrie 2007 Tribunalului Comercial Cluj.
Sub aspectul existenței legturii de cauzalitate între faptele ilicite ale administratorului societții debitoare și prejudiciul creat creditorilor, acesta reiese și din coroborarea prevederilor art. 5 alin. 1, art. 6 și art. 9 alin. 1 din Legea nr. 82/1991. Stabilirea prejudiciului, a faptei ilicite, a culpei administratorului, a raportului de cauzalitate atrage rspunderea delictual a administratorului statutar în cadrul creia opereaz dou reguli, una fiind aceea c intervine și pentru cea mai ușoar culp, iar cealalt privește obligația de reparare integral a prejudiciului cauzat creditorilor. Chiar în lipsa depunerii actelor contabile, se arat c este cert faptul c societatea a ajuns în încetare de plți, c obligațiile faț de creditori nu au fost onorate și nu au fost acoperite integral nici pân în prezent și c orice culp în tot acest demers îi revine administratorului statutar, care prin activitatea sa a înțeles s sfideze legea, s țin o contabilitate dup bunul su plac sau s nu o țin deloc și s aduc atingere astfel bunului mers al raporturilor comerciale, producând prejudicii imense societților cu care a desfșurat activitate.
Analizând recursurile de faț, prin prisma criticilor formulate de recurente și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304¹ Cod procedur civil, Curtea constat c acestea sunt nefondate, judectorul sindic pronunțând o hotrâre temeinic și legal, conform cu probele de la dosar.
Raportat la criticile aduse sentinței pronunțate pe fond, a faptului c ambele recurente tind spre aceeași finalitate, admiterea recursurilor și casarea hotrârii, scopul final fiind atragerea rspunderii administratorului social, Curtea va analiza global motivele expuse.
Astfel, în cauz închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit cruia "în orice stadiu al procedurii prevzute de prezenta lege, dac se constat c nu exist bunuri în averea debitorului ori c acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se ofer s avanseze sumele corespunztoare, judectorul-sindic va putea da o sentinț de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Prima instanț în mod corect a aplicat prevederilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarele neoferindu-se s avanseze sumele corespunztoare continurii procedurii, în condițiile în care s-a constatat c nu mai exist bunuri în averea debitoarei.
În ceea ce privește antrenarea rspunderii fostului administrator al debitoarei, Curtea constat c potrivit art. 138 al. 3 din Legea nr. 85/2006, "comitetul creditorilor poate cere judectorului-sindic s fie autorizat s introduc acțiunea prevzut la alin. (1), dac administratorul judiciar sau lichidatorul a omis s indice, în raportul su asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvenț a patrimoniului debitorului persoan juridic ori dac acesta a omis s formuleze acțiunea prevzut la alin. (1) și rspunderea persoanelor la care se refer alin. (1) ameninț s se prescrie".
În cauz, acțiunea de atragere a rspunderii a fost formulat de lichidatorul debitoarei, conform art. 138 din Legea insolvenței, îns judectorul-sindic a apreciat c cererea acestuia nu poate fi admis deoarece rspunderea civil întemeiat pe articolul menționat, fiind o rspundere civil delictual special (atipic), trebuie s fie îndeplinite condițiile generale ale rspunderii civile delictuale pentru ca persoanele prevzute de acest text s rspund cu averea persoan pentru datoriile societții pe care au condus- În prezenta cauz practicianul, deși a invocat prevederile art. 138 nu a dovedit prin probe certe și concludente fapta imputat organelor de conducere, culpa acestora și raportul de cauzalitate dintre fapt și ajungerea societții debitoare în stare de încetare de plți.
În speț, lichidatorul judiciar, deși a solicitat judectorului-sindic s dispun angajarea rspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei, nu a mai înțeles s declare și calea de atac prevzut de lege împotriva soluției primei instanțe, ci doar creditoarele au formulat recurs, criticând hotrârea tribunalului sub acest aspect.
Curtea reține și c, pe de o parte, numai comitetul creditorilor poate formula cererea prevzut de art. 138 din Legea nr. 85/2006, creditorii nemaiavând în prezent calitatea cerut în mod expres de lege pentru aceast solicitare, iar, pe de alt parte, legiuitorul a artat fr echivoc c pentru a se putea cere de ctre comitetul creditorilor autorizarea judectorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul s omit s indice în raportul su asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvenț a patrimoniului debitorului persoan juridic, fie ca practicianul s omit s formuleze acțiunea prevzut la alin. 1 și rspunderea persoanelor s amenințe s se prescrie.
Deși, nici unui creditor în procedura insolvenței nu i se poate nega interesul de a solicita angajarea rspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale debitoare falite, aceasta nu înseamn c un astfel de participant la procedur are și posibilitatea concret de a cere aplicarea textului art. 138, fiindc legiuitorul, în noua reglementare, a înțeles s modifice condițiile în care creditorii, prin comitetul creditorilor, au dreptul s solicite judectorului-sindic o astfel de antrenare de rspundere. În aceste condiții, este evident faptul c dac în prim instanț creditoarele nu putea s cear aplicarea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, acestea nu puteau solicita nici în recurs acest lucru.
Așa fiind, constatând c nu exist motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedur civil, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de creditoarele - TRANS SRL și DIRECȚIA GENERAL A FINANȚELOR PUBLICE C-
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de creditoarele - TRANS SRL și DIRECȚIA GENERAL A FINANȚELOR PUBLICE C-S împotriva sentinței comerciale nr. 7/2009 pronunțat în dosarul nr- al Tribunalului C-
Irevocabil.
Pronunțat în ședința public din 11.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECTOR JUDECTOR
GREFIER
Red./03.06.2009
Dact./03.06.2009/2 ex.
Prim instanț: Tribunalul C-
Judector-sindic:
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Florin Moțiu, Petruța Micu
