Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 699/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 159/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.699
Ședința publică de la 4.05.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu
JUDECĂTOR 3: Maria Speranța
Grefier
*************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta COMITETUL CREDITORILOR - prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, în contradictoriu cu intimata - debitoare SC COM SRL - prin lichidator judiciar MANAGEMENT LICHIDARE B și intimatul - pârât, împotriva sentinței comerciale nr.4732/6.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții lipsa părților și faptul că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform disp.art. 242 pct.2 civ.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr.4732/6.11.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VII a Comercială, în Dosarul nr-, s-a dispus respingerea cererii formulate de Comitetul Creditorilor, prin Președinte Administrația Finanțelor Publice sector 5 împotriva pârâtului, privind atragerea răspunderii patrimoniale a acestuia în calitate de administrator al societății debitoare SC COM SRL.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că nu s-a făcut dovada susținerilor menționate în cerere cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006. Astfel, reține judecătorul sindic, nedepunerea documentelor contabile nu echivalează cu sensul dat de legiuitor expresiei " nu a ținut contabilitatea conform legii", cu atât mai mult cu cât pentru aplicarea art. 138 alin. 1 lit. d) din lege era necesar ca neținerea contabilității să conducă la starea de insolvență a debitoarei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Comitetul Creditorilor prin Președinte Administrația Finanțelor Publice sector 5, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI -Secția a Va Comercială.
În motivarea recursului se arată că hotărârea judecătorească este pronunțată cu aplicarea greșită a legii ( motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din pr. civ.). Astfel, se arată, pârâtul nu a depus declarațiile privind obligațiile fiscale, ceea ce înseamnă că sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006. În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoane juridice revine administratorului. Or, se susține, în cazul răspunderii contractuale, culpa pârâților este prezumată potrivit art. 1082 din civil.
Se mai menționează că obligativitatea întocmirii și depunerii bilanțurilor contabile este prevăzută în Legea nr. 31/1990 precum și în Legea nr. 82/1992 a contabilității. Din rapoartele de activitate depuse de lichidatorul judiciar, rezultă că pârâtul nu a depus la dosar toate documentele contabile prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006.
Cum creditorii au suferit un prejudiciu a cărei existență este stabilită prin constatarea de către tribunal a faptului că debitoarea a ajuns în încetare de plăți și împotriva sa a fost declanșată procedura falimentului.
Din modul cum fost conceput art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, recurenta consideră că rezultă că simplul fapt că pârâtul a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea în încetare de plăți este suficient pentru a opera atragerea răspunderii acestuia, fără a mai fi nevoie de a proba elementele ce compun răspunderea civilă obișnuită.
Fiind pe tărâmul răspunderii civile contractuale, culpa este prezumată potrivit art. 1082 din civil, iar răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, avându-se în vedere că s-a acționat în temeiul unui mandat comercial.
Pentru aceste considerente, se solicită de către recurentă admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul de a admite cererea formulată de Comitetul Creditorilor și obligarea pârâtului la suportarea datoriilor restante către creditorii debitoarei.
Analizândsentința recurată prin prisma criticilor invocate de recurentă prin motivele de recurs, precum și sub toate aspectele, conform art. 3041din pr. civ. Curtea apreciază că recursul este nefondat și urmează a fi respins, ca atare, pentru următoarele considerente:
În primul rând, Curtea reține că cererea Comitetului Creditorilor, astfel cum a fost autorizată de judecătorul sindic a fost întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 ( filele 72-73 din dosarul Tribunalului).
Ca atare, susținerea de fapt a recurentei cu privire la faptul că administratorul a continuat activitatea societății în condițiile în care starea de încetare de plăți era evidentă ( susțineri care încadrate în drept ar presupune aplicarea art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006), sunt inadmisibile, fiind formulate pentru prima oară în recurs, ceea ce nu este permis de dispozițiile art. 316 rap. la art. 292 din pr. civ. deoarece constituie modificarea obiectului și a temeiului juridic al acțiunii direct în calea de atac extraordinară a recursului.
În ce privește aplicarea art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, Curtea consideră că, în mod corect a apreciat judecătorul sindic că nu s-a făcut dovada de către creditoare a îndeplinirii condițiilor generale și speciale pentru atragerea răspunderii prevăzute de art. 138 lit. d) din lege.
Art. 138 lit.d) din Legea nr. 85/2006 reglementează posibilitatea ca membri organelor de conducere să fie obligați să suporte o parte din pasivul societății, dacă au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență prin aceea că:". au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.".
În primul rând, recurenta-creditoare nu arată care dintre cele trei elemente materiale ale activității păgubitoare săvârșite de administrator ar fi incidente în cauză, iarîn al doilea rând, din actele existente la dosar, întocmite de lichidatorul judiciar nu rezultă caracterul fictiv al evidențelor contabile, nici dispariția unor documente contabile și nici încălcarea dispozițiilor legale privind evidența contabilă.
În acest sens, Curtea reține că pentru aplicarea art. 138 din legea nr. 85/2006 este nevoie de întrunirea cumulativă două condiții speciale:a) săvârșirea uneia sau mai multora dintre faptele prevăzute de acest text de legeșib) condiția ca acestea să fi fost cauzele stării de insolvență( la care se adaugă, desigur, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale desprinse din art. 998-999 din civil).
Or, în cauză, așa cum corect reține și prima instanță, nu s-a făcut dovada săvârșirii faptelor reglementate de art. 138 alin. 1 lit. a)-g) din legea nr. 85/2006 și a legăturii de cauzalitate dintre acestea și starea de insolvență, creditoarea invocând numai lit. d) și, mai mult decât atât, cauzele esențiale ale insolvenței nu s-au datorat unor fapte imputabile administratorilor, ceea ce exclude atragerea răspunderii acestuia. De altfel, lichidatorul judiciar nu a fost în măsură să stabilească în aportul său, care au fost cauzele insolvenței, astfel că în atare situație, dacă creditorii susțineau că aceasta îi este imputabilă pârâtului, aveau obligația să dovedească acest lucru.
Mențiunile recurentei referitoare la răspunderea pe care administratorii o au pentru neîndeplinirea unor obligații legale prevăzute de Legea nr. 31/1990 rep. sunt lipsite de relevanță deoarece acestea privesc răspunderea generală a administratorului față de societate, în timp ce dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 reglementează orăspundere patrimonială specială, derogatorie de la dreptul comun( care îl constituie legea nr. 31/1990), condițiile prevăzute în legea specială fiind de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse la alte situații prevăzute în legi generale ( potrivit principiuluiexceptio est strictissimae interpretationis aplicationis).
De altfel, asa cum se poate observa, motivele de recurs sunt sustineri generale lipsite de concretete, cu privire la elementele răspunderii, recurenta-creditoare neprecizand in concret cum apreciază aceasta că a greșit judecătorul sindic când a respins cererea sau cum consideră că prin faptele de a nu ține evidențele contabile ale societății debitoare, a fost cauzată starea de insolvență, justificată de probele administrate în cauză.
În consecință, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9 și art. 3041din proc civ. va respinge recursul declarat împotriva acestei sentințe, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursuldeclarat de recurenta-creditoare COMITETUL CREDITORILOR debitoarei SC COM SRL, prin Președinte, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva sentinței comerciale nr. 4732/6.11.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VII a Comercială, în Dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-pârât și debitoarea SC COM SRL, prin lichidator judiciar MANAGEMENT, LICHIDARE B, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 04.05.2009, în ședință publică.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
RED/DACT/RE/2 EX./04.06.2009
Sent. com. nr. comerciale nr. 4732/6.11.2008
Tribunalul B-Sectia a VII a Comerciala
Jud. fond:
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu, Maria Speranța
