Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 735/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Numr în format vechi 763/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI

SECȚIA A VI-A COMERCIAL

DECIZIA COMERCIAL Nr. 735

Ședința public de la 13 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Diana Manole

JUDECTOR - -

JUDECTOR - -

GREFIER - -

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva sentinței comerciale nr. 698 din data de 09.02.2009 pronunțat de Tribunalul Bucure ști Secția a VII-a Comercial în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații, - MEDIA SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR GRUP EXPERT, - SRL, DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 5 și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNC.

La apelul nominal fcut în ședința public a rspuns intimatul, personal, lipsind celelalte prți.

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier dup care se învedereaz instanței c intimata - SRL a depus la dosar o cerere prin care solicit comunicarea unui exemplar al recursului pentru pregtirea aprrii.

Curtea, dispune lsarea dosarului la ordine pentru a se prezenta și celelalte prți.

La a doua strigare a cauzei a rspuns intimatul, personal, lipsind celelalte prți.

Se legitimeaz intimatul cu cartea de identitate seria - - eliberat de la data de 14.10.2005.

Intimatul, personal, solicit acordarea unui termen pentru lips de aprare, artând c a fost plecat din localitate și nu a avut suficient timp pentru a gsi un avocat.

Curtea respinge cererea formulat de intimata - SRL, având în vedere c sentința recurat privește și închiderea procedurii de insolvenț, iar recursul formulat vizeaz doar soluționarea cererii întemeiat pe art. 138 din legea, fiind aplicabile dispozițiile art. 7 alin. 2 din legea 85/2006.

Curtea respinge cererea de acordare a unui termen pentru lips de aprare formulat de intimatul prezent azi în ședinț public, având în vedere c nu se justific motive temeinice potrivit art. 156.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat Curtea acord intimatului prezent cuvântul pe recurs.

Intimatul, personal, arat c las la aprecierea instanței soluționarea recursului.

CURTEA

Asupra recursului de faț, constat:

Prin cererea înregistrat pe rolul Tribunalului Bucure ști - Secția a VII-a Comercial sub nr- creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 5 Bas olicitat instanței s dispun deschiderea procedurii insolvenței faț de societatea debitoare - Business 2002 SRL, cerere admis de instanț prin sentința comercial nr.926/16.05.2005.

În dosarul de faliment menționat creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 5 Bas olicitat instanței angajarea rspunderii patrimoniale a organelor de conducere a debitoarei - Business 2002 SRL, respectiv a pârâtului în calitate de administrator.

Prin sentința comercial nr.698/09.02.2009 pronunțat în dosarul nr- a Tribunalului Bucure ști - Secția a VII-a Comercial s-a respins cererea formulat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 5 B în contradictoriu cu pârâtul iar în temeiul art.135 din Legea nr.85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței faț de debitoarea - Business 2002 SRL.

În motivarea sentinței instanța a reținut în esenț c în cauz nu s-a fcut dovada legturii de cauzalitate dintre faptele invocate de creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 5 B și starea de insolvenț a debitoarei.

Astfel, pârâtul a depus la dosarul cauzei rapoartele contabile înregistrate și la organele fiscale iar din conținutul rapoartelor rezult c societatea debitoare pe perioada administrat de pârâtul a avut contabilitatea ținut conform legii.

În cauz nu s-a reținut nici incidența dispozițiilor art.138 lit.e din Legea nr.85/2006 invocat de creditoare întrucât din probatoriul administrat în cauz nu rezult c pârâtul a deturnat sau ascuns o parte din activul societții debitoare. Din patrimoniul societții au fost scoase doar mijloacele de transport ce au fost returnate societții de leasing, conform contractelor de leasing realizate.

Mai mult, creditoarea nu a dovedit prin nici un mijloc de prob c faptele imputate pârâtului au dus la starea de insolvenț a societții debitoare.

Întrucât în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri mobile sau imobile pentru a fi valorificate, instanța a dispus conform art.135 din Legea nr.85/2006 închiderea procedurii insolvenței.

Împotriva sentinței comerciale nr.698/2009 a Tribunalului Bucure ști - Secția a VII-a Comercial a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice Sector 5 B, recurs ce a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCURE ȘTI - Secția a VI-a Comercial sub numr unic - din 26.03.2009.

În motivarea recursului recurenta arat în esenț c în mod greșit instanța de fond a dispus respingerea cererii de angajare a rspunderii patrimoniale întrucât pârâtul se face vinovat de faptele prevzute de art.135 lit.d și e din Legea nr.85/2006 întrucât nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea și nu a depus la dosar toate actele prevzute de art.28 din Legea nr.85/2006, ceea ce duce la concluzia c s-a intenționat s se ascund modul în care au fost folosite bunurile societții cât și disponibilitțile bnești ale societții debitoare.

În susținerea recursului nu au fost administrate probe.

Analizând sentința recurat prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea constat c recursul este nefondat pentru urmtoarele considerente:

Potrivit art.138 lit.d și e din Legea nr.85/2006, judectorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei, persoan juridic, ajuns în stare de insolvabilitate, s fie suportat de persoanele care au cauzat starea de insolvenț a debitoarei, dac au ținut o contabilitate fictiv, au fcut s dispar unele documente contabile, nu au ținut contabilitatea conform legii, au deturnat sau ascuns o parte din activele persoanei juridice ori au mrit în mod fictiv pasivul acesteia.

Din probatoriul administrat în cauz nu rezult c intimatul-pârât în calitatea sa de administrator al debitoarei a svârșit fapte care s întruneasc elementele constitutive ale faptelor prevzute de art.138 lit.e și d din Legea nr.85/2006 invocate de recurent.

Astfel, nedepunerea declarațiilor fiscale și a bilanțurilor fiscale este o fapt sancționat de legiuitor prin dispozițiile art.238 lit.b din Legea nr.31/1990, dar în speța de faț prin rapoartele de expertiz contabil se concluzioneaz c societatea debitoare în perioada administrat de intimatul a avut contabilitatea ținut conform legii.

De asemenea, nu s-a dovedit în condițiile art.1169 cod civil c intimatul a deturnat sau ascuns bunuri din patrimoniul societții debitoare iar mijloacele de transport ce au fost scoase din patrimoniul societții au fost returnate societților de leasing conform contractelor încheiate.

Nedepunerea la dosarul cauzei a actelor enumerate de art.28 din Legea nr.85/2006 este sancționat prin dispozițiile art.147 din Legea nr.85/2006.

Recurenta-creditoare nu a administrat nici o prob din care s rezulte c starea de in solvenț a debitoarei a fost cauzat de intimatul-pârât, iar dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 nu instituie o prezumție de culp.

Având în vedere situația expus, Curtea în temeiul art.312 Cod procedur civil respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 B, împotriva sentinței comerciale nr.698 din data de 09.02.2009 pronunțat de Tribunalul Bucure ști Secția a VII-a Comercial în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, - MEDIA SRL prin lichidator judiciar GRUP EXPERT, - SRL, DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 5 și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNC.

Irevocabil.

Pronunțat în ședinț public azi, 13.05.2009.

Președinte, Judector, Judector,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.Jud. - 11.06.2009

Tehnored. - 11.06.2009

Nr.ex.: 2

Fond: Tribunalul Bucure ști - Secția a VII-a Comercial

PREȘEDINTE: Diana Manole

Președinte:Diana Manole
Judecători:Diana Manole, Roxana Popa, Viorica Trestianu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 735/2009. Curtea de Apel Bucuresti