Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 768/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 930/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.768
Ședința publică de la 23.06.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Iulica Popescu
JUDECĂTOR 2: Maria Speranța Cornea
JUDECĂTOR 3: Monica
Grefier
*************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, în contradictoriu cu intimații și - TOTAL SRL - prin lichidator judiciar ȘI ASOCIAȚII, împotriva sentinței comerciale nr.1343/21.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții lipsa părților, precum și faptul că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform disp.art. 242 pct.2 civ.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 1343/21.03.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, judecătorul - sindic a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de comitetul creditorilor reprezentat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 B, împotriva pârâtului reținând în esență faptul că în cauză nu a fost dovedită îndeplinirea condițiilor răspunderii prevăzută de dispozițiile
articolului 138 litera d din Legea nr.85/2006, respectiv a raportului de cauzalitate între fapta pârâtului și ajungerea societății în stare de insolvență.
Împotriva acestei sentințe comerciale, creditoarea, în termenul legal prevăzut de articolul 8 alineat 2 din Legea nr.85/2006 a declarat recurs pentru soluționarea căruia la Curtea de Apel București - Secția a Va Comercială la data de 15.05.2008 a fost înregistrat dosarul nr-.
Recurenta consideră că sentința atacată este nelegală deoarece instanța de fond a făcut o analiză superficială materialului probator administrat (articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă) ajungând astfel la o concluzie complete greșită, respectiv respingerea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a intimatului.
Intimații legal citați nu au formulat întâmpinare.
Nu s-au administrat probe noi în sensul dispozițiilor articolului 305 Cod procedură civilă.
Curtea verificând legalitatea lucrărilor dosarului de fond potrivit criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive:
Din formularea textului articolului 138 alineat 1 din Legea nr.85/2006, rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de conducere .etc, care aucauzatstarea de insolvență a societății unde își desfășurau activitatea, prin săvârșirea uneia/unora, din faptele prevăzute limitativ la literele a-
Folosirea de către legiuitor a sintagmei "a cauzat" sugerează natura delictuală a răspunderii civile, care stă la baza aplicării dispozițiilor articolului 138 din Legea nr. 85/2006 și deci a necesității dovedirii elementelor acestui gen de răspundere astfel cum au fost ele prevăzute de articolul 998 Cod civil, respectiv: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a raportului de cauzalitate dintre acestea două și a vinovăției persoanei respective în săvârșirea faptei ilicite în una din formele sale consacrate (intenției sau culpă).
Analizând din această perspectivă probele administrate de recurentă, Curtea constată că Judecătorul - sindic în mod corect a respins cererea întemeiată pe dispozițiile articolului 138 alineat 1 litera d din Legea nr.85/2006, considerând că fapta nedepunerii actelor contabile nu constituie prin ea însăși un motiv de atragere a răspunderii patrimoniale a intimatului, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această presupusă faptă și starea de insolvență a societății.
Această prevedere nu instituie prezumția de vinovăție a administratorului în cazul nedepunerii bilanțurilor contabile potrivit legii contabilității.
Administrarea deficitară a societății nu poate conduce prin ea însăși la concluzia aplicării dispozițiilor articolului 138 alineat 1 în lipsa unor dovezi clare din care să rezulte îndeplinirea tuturor condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale.
Nedepunerea actelor contabile de către intimat nu echivalează cu sensul dat de legiuitor expresiei "nu a ținut contabilitatea conform legii", sancțiunea aplicabilă în acest caz, în lipsa dovezilor referitoare la îndeplinirea celor patru condiții ale răspunderii civile delictuale, fiind cele prevăzute de cele 2 legi speciale, respectiv Legea nr. 31/1990 rep și Legea nr. 82/1991 republicată și nu cele prevăzute de articolul 138 litera d din Legea nr.85/2006.
Față de toate aceste considerente, Curtea în baza dispozițiilor articolului 312 alineat 1 Cod procedură civilă raportat la articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, în contradictoriu cu intimații și - TOTAL SRL - prin lichidator judiciar ȘI ASOCIAȚII, împotriva sentinței comerciale nr.1343/21.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 23.06.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
27.06.2008
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Iulica PopescuJudecători:Iulica Popescu, Maria Speranța Cornea, Monica