Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 775/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALA NR:775
Sedința publică din 25 iunie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Decebal Taragan
JUDECĂTOR 2: Marcela Câmpeanu
JUDECĂTOR 3: Monica Ruxandra
GREFIER -
****************
Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurenta creditoare ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 1 B, împotriva sentinței comerciale nr.1527/31.03.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, intimatul creditor INSPECTORATUL TERITORIAL D E munca B și intimații pârâți,.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care: Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința comercială nr.1527/31.03.2008 a Tribunalului București - Secția a VII a Comercială, s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de creditorul ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 B, întemeiată pe dispozițiile articolului 138 literele a și d din Legea nr. 85/2006, în contradictoriu cu pârâții și.
De asemenea, s-a închis procedura insolvenței, față de debitoarea SC SRL B, reprezentată prin lichidator judiciar, în contradictoriu cu creditorii SECTOR 1 și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B, și s-au dispus celelalte măsuri adiacente, corespunzătoare, acestei faze a executării silite colective.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere susținerile părților, probele administrate în cauză și dispozițiile legale în materie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 B, considerând-o netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, creditoarea a arătat că, în fapt, urmare notificării lichidatorului, cu privire la deschiderea procedurui insolvenței, față de debitoarea SC SRL, în faliment, a formulat o declarație de creanță pentru suma de 3.410 lei, reprezentând taxe și impozite restante.
La 21.01.2008, creditoarea a depus, la dosar, o cerere de atragere a răspunderii personale patrimoniale în temeiul articolului 138 literele a și d din Legea nr.85/2006, solicitând ca, pasivul societății debitoare, astfel cum a fost stabilit, prin tabelul definitiv consolidat al creanțelor, să fie suportat de către administratorii societății, respectiv, pârâții: și.
Hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă), instanța urmând a examina cauza sub toate aspectele, nefiind limitată la motivele de casare, prevăzute la articolul 304 Cod procedură civilă, deoarece, privesc hotărâri, care potrivit legii, nu pot fi atacate cu apel (articolul 3041Cod procedură civilă).
Articolul 138 litera a din Legea nr.85/2006, prevede că, răspunderea intervine în cazul în care administratorii, au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice, în folosul propriu, sau în cel al unei alte persoane.
Creditoarea, a formulat o astfel de cerere, prin care a solicitat, răspunderea personală patrimonială, a acestora, odată cu constarea, exprimată de către administratorul judiciar că, nu există bunuri și disponibilități bănești, pasivul debitoarei rămânând neacoperit.
În fapt, debitoarea figurează cu creanțe de recuperat, conform bilanțului, întocmit la 31.12.2004, în sumă de 60.424 lei. Prin nerecuperarea acestor sume, în momentul exigibilității lor, pârâții au acționat în interesul persoanelor în favoarea cărora au lăsat să curgă termenul de prescripție.
O societate comercială nu poate funcționa viabil, în condițiile în care, administratorii, cenzorii, manifestă un dezinteres, total, în ceea ce privește, îndeplinirea condițiilor, minime, pentru funcționarea societății.
Atragerea răspunderii persoanelor, vizate de articolul 138, intervine numai atunci când, este dovedită legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciul cauzat creditorului. În cauza de față, este dovedită, legătura de cauzalitate, dintre fapta ilicită, culpabilă a pârâților, constând în dezinteresul arătat, în ce privește, funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății, și prejudiciul cauzat creditorilor.
Fapta ilicită constă tocmai în omisiunea întreprinderii acțiunii de recuperare a creanțelor, atrăgând societatea în incapacitate de plată.
Potrivit principiilor dreptului civil, pentru a solicita răspunderea civilă a unei persoane, este necesar să se dovedească, raportul de cauzalitate, dintre fapta, culpabilă, a persoanei și prejudiciul cauzat.
Fapta ilicită, nu trebuie, neapărat, să constea, într-o acțiune, dar, poate consta și în omisiunea, inacțiunea ilicită, în neîndeplinirea unei activități, ori, neluarea unei măsuri, când această activitate trebuie, potrivit legii, să fie întreprinsă, de către mandatar.
Aflându-ne pe tărâmul răspunderii civile contractuale, culpa este prezumată, potrivit articolului 1082 Cod civil, iar răspunderea, trebuie apreciată, in abstracto, cu mai multă rigurozitate, avându-se în vedere că, s-a acționat în temeiul unui mandat comercial.
Potrivit articolului 374 cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi, cu caracter oneros, în speță, cenzorul nefăcând dovada contrarie. Potrivit principiilor dreptului civil, pentru a solicita răspunderea civilă a unei persoane, este necesar să se dovedească raportul de cauzalitate, dintre fapta, culpabilă, a persoanei respective și prejudiciul cauzat.
Articolul 138 litera d prevede fapta administratorului, de a ține, o contabilitate fictivă, de a face să dispară, unele documente contabile, sau neținerea, contabilității, în conformitate cu legea.
Dacă actele de gestiune, inspirate și corecte, ale administratorilor pot aduce, beneficii și prosperitate societății, în aceeași măsură, actele de gestiune greșită, imprudența, faptele ilicite ale administratorului, săvârșite în exercitarea mandatului său, pot păgubi sau ruina, atât societatea, cât și pe asociații sau persoanele străine de societate. Actele și faptele juridice ale administratorului, săvârșite în exercitarea atribuțiilor sale, pot antrena și în sarcina acestuia, distinct de societate, diferite forme de răspundere juridică.
Potrivit articolului 1 din Legea nr.82/1991, "Societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile cooperatiste și celelalte persoane juridice, au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie, respectiv, contabilitatea financiară, potrivit legii, și contabilitatea de gestiune, adaptată la specificul activității".
Totodată, articolul 5 al aceluiași act normativ, prevede că, "persoanele prevăzute la articolul 1, au obligația să conducă contabilitatea, în partidă dublă, și să întocmească situații financiare, anuale".
În conformitate cu dispozițiile articolului 11 alineat 1 din același act normativ, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității, la persoanele prevăzute la articolul 1, revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane, care are obligația gestionării unității respective.
Aceleași dispoziții sunt reiterate și de Legea nr.31/1990, republicată, articolul 73 alineat 1 prevăzând că, "administratorii sunt, solidar, răspunzători față de societate, pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere".
Corecta ținere a acestor registre cerute de lege, include atât modul în care sunt întocmite acestea, cât și obligația de a le înregistra, la organele abilitate.
2 al articolului 73 din Legea nr.31/1990 prevede că, "acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă, aceștia o vor putea exercita, numai în caz de faliment al societății".
Potrivit principiilor dreptului civil, pentru a solicita răspunderea civilă a unei persoane, este necesar, să se dovedească raportul de cauzalitate, dintre fapta, culpabilă, a persoanei și prejudiciul cauzat.
Fapta ilicită nu trebuie neapărat să constea într-o acțiune, dar poate consta și în omisiunea, inacțiunea ilicită, în neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri, când această activitate trebuia, potrivit legii, să fie întreprinsă, de către o anumită persoană.
În cazul de față, inacțiunea constă în nerespectarea dispozițiilor legale privind obligația ținerii contabilității, în special, în nerespectarea prevederilor Legii nr. 82/1991 și ale Legii nr. 31/1990.
Funcționarea unei societăți se bazează, în primul rând, pe documentele financiar contabile, reale, iar în cazul falimentului, este esențială, cooperarea administratorului cu Judecătorul - sindic și cu lichidatorul judiciar, cooperare care, în temeiul legii, este o obligație a administratorului și nu o facultate.
Deși prevederile articolului 138 din Legea nr.85/2006, nu conțin, în mod explicit, cerința culpei și a greșelii membrilor organelor de conducere ale societății comerciale, ajunsă în insolvență, modul de conducere nu înlătură posibilitatea absenței culpei, ci subliniază, dimpotrivă, vinovăția acestor membri, noțiune care desemnează, atât intenția cât și culpa propriu-zisă, iar din textul legii, reiese că, aceste fapte culpabile, ale administratorilor, trebuie doar să contribuie, alături de altele, la ajungerea societății în insolvență, pentru a se angaja răspunderea acestora, și nu ca acestea, să ducă în mod direct, societatea în insolvență.
În susținerea recursului nu s-au solicitat probe noi, iar cererea, întemeiată pe dispozițiile articolelor 3041și 304 punctul 9 Cod procedură civilă, nu a fost timbrată, această parte, fiind scutită de plata taxelor judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor legale în materie, în vigoare.
Recursul este nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarelor, în raport cu motivele de recurs invocate, probele administrate și dispozițiile legale în materie, Curtea constată că, potrivit articolului 138 din Legea nr.85/2006, la cererea administratorului judiciar, al lichidatorului sau al Comitetului creditorilor, Judecătorul - sindic poate dispune ca, o parte, a pasivului debitorului, persoană juridică, ajunsă în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere, din cadrul societății, sau de conducere, precum și de orice altă persoană, care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una din faptele enumerate la literele a-
În speță, Curtea constată că, la primul motiv de recurs, creditoarea a invocat încălcarea, de către pârâți, a prevederilor articolului 138 litera a din Legea nr.85/2006, fără, însă, a face vreo dovadă concludentă și pertinentă, din care să rezulte, care au fost bunurile și creditele persoanei juridice debitoare, care au fost folosite în interes propriu sau în interesul unei alte persoane, de către intimați.
Practic, recurenta creditoare, analizează și interpretează, în viziune proprie, o serie de dispoziții legale, în materie, ce au caracter generic și nu aduc nici un element, concret, doveditor în cauză, pentru a se putea reține, în sarcina pârâților, săvârșirea faptei prevăzută de articolul 138 litera a din Legea nr.85/2006, astfel că, acest motiv de recurs nu este întemeiat.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea constată că, nu s-au produs probe din care să rezulte că, pârâții au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau că, contabilitatea nu s-a ținut, în conformitate cu legea.
Recurenta creditoare procedează, de aceeași manieră, înșiruind o serie de dispoziții, generale, din legea contabilității sau legea societăților comerciale, care pot, eventual, constitui, în cazul în care s-ar fi dovedit, aceste aspecte, temei pentru aplicarea unor sancțiuni contravenționale, însă, în nici un caz, bază pentru atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâților, pentru suportarea unei părți din pasivul societății debitoare, intrate în insolvență, astfel că, nici acest motiv nu poate fi primit.
În consecință, Curtea constată că, instanța de fond a reținut o situație de fapt corectă în cauză, pe baza probelor administrate, judicios analizate, și a făcut o interpretare și aplicare adecvată a dispozițiilor legale în materie, specifice speței și menționate mai sus, astfel că, motivele de recurs invocate sunt, în totalitate, neîntemeiate.
Față de considerentele expuse mai sus, Curtea constată că, sentința comercială atacată este temeinică și legală, și urmează a fi menținută, iar recursul va fi respins, ca nefondat, în temeiul articolului 312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta creditoare ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 1 B, împotriva sentinței comerciale nr.1527/31.03.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC, eprezentată prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, intimatul creditor INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCA și intimații pârâți și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi - 25.06.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
11.07.2008
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic::
Președinte:Decebal TaraganJudecători:Decebal Taragan, Marcela Câmpeanu, Monica Ruxandra
