Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 78/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA Operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 78/
Ședința publică din 22.01.2009
PREȘEDINTE: Cătălin Nicolae Șerban
JUDECĂTOR 2: Magdalena Mălescu
JUDECĂTOR 3: Marian
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea AVAS B, împotriva sentinței nr. 348/13.02.2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului Timiș nr-, în contradictoriu cu creditoarea T, T, debitoarea SC SRL T prin lichidator SRL T și intimatul, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, văzând că s-a solicitat judecata și în lipsă, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
În deliberare constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 348/13.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, s-au respins cererile de antrenare a răspunderii patrimoniale, formulate de lichidatorul judiciar T și de creditoarea Administrația Finanțelor Publice T prin declarația de creanță, în contradictoriu cu pârâtul, a fost închisă procedura insolvenței față de debitoarea SC SRL T, dispunându-se și radierea acesteia din registrul comerțului, a fost descărcat lichidatorul judiciar T de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură și s-a dispus notificarea sentinței tuturor părților interesate.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că la data de 25.10.2007 lichidatorul judiciar T, desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC, a solicitat să se dispună închiderea procedurii ca urmare a lipsei bunurilor din averea debitoarei, că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr. 326/27.06.2007 și că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței, notificarea fiind publicată și în ziarul "Gândul" din 17.09.2007, conform art. 61 alin.3 din Legea privind procedura insolvenței,
În temeiul art. 131 din legea privind procedura insolvenței, având în vedere că nu au fost identificate în averea debitoarei bunuri prin valorificarea cărora să poată fi îndestulată creanța creditoarei, că s-a constatat lipsa actelor contabile și că, creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea debitoarei din registrul comerțului.
Cu privire la propunerea de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului social al debitoarei, judecătorul sindic a constatat că, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea insolvenței, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolventă, sa fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum si de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre faptele enumerate la literele a-
Cererea formulată în acest sens de lichidatorul judiciar și întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea insolvenței, susținută oral de reprezentanții creditorilor, nu prezintă însă, în concret, faptele comise de persoana a cărei antrenare a răspunderii se solicită, iar susținerile din raportul de închidere a procedurii, conform cărora pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și nu a ținut contabilitatea în conformitatea cu legea, nu au putut fi reținute de judecătorul sindic, întrucât lichidatorul nu a avut la dispoziție actele contabile ale debitoarei, pentru analizarea și verificarea acestora.
De asemenea, motivat de lipsa actelor contabile ale debitoarei, lichidatorul a fost în imposibilitatea de a întocmi un raport privind cauzele și împrejurările care au adus societatea în stare de insolvență, cu indicarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă.
Pentru atragerea răspunderii patrimoniale ale persoanelor vinovate de ajungerea societății în stare de insolvență, judecătorul sindic a apreciat că se impune administrarea unui probatoriu complex, în vederea dovedirii comiterii faptelor prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea insolvenței, dar și întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 Cod Civil, respectiv stabilirea faptei comise, a prejudiciului cauzat, a vinovăției, precum și legătura de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență a debitoarei.
Cum în speță astfel de dovezi nu au fost prezentate, judecătorul sindic nu a putut reține culpa pârâtului față de starea de insolvență a debitoarei, astfel ca a respins ca neîntemeiate cererile de antrenare a răspunderii patrimoniale formulate de lichidatorul judiciar și de creditoarea T prin declarația de creanță.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea AVAS B, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere ale debitoarei.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, recursul AVAS nu este limitat la motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs având posibilitatea examineze cauza sub toate aspectele, conform art. 304 Cod procedură civilă, respectiv când prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă (art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă); când hotărâre nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă).când hotărâre este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
Se mai arată că potrivit dispozițiilor art.138 lit. d) din Legea nr.85/2006 răspunderea administratorilor se poate dispune dacă "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea".
Totodată trebuie menționat și faptul că potrivit art.138 lit. d din Legea nr.85/2006 simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestuia, deoarece nu există posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții,precum și felul în care administratorul folosit veniturile obținute.
În acest sens s-a arătat faptul că potrivit teoriei și practicii juridice în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de cantitatea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
În cazul de față indiferent de faptul că administratorul falitului a încălcat din culpă sau cu intenție normale de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, acesta se face vinovat de încălcarea legii (contabilității în cazul de față) situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de a prezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din dispozițiile art.73 alin.1lit.c și alin.2 din Legea nr.31/1990- Legea societăților comerciale, ale art.11 alin.4 din Legea nr.82/1991 republicată - Legea contabilității.
Se mai arată că, având în vedere faptul că potrivit art. 72 din Legea 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, și că potrivit art. 1540 Cod civil, mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului, precum și că potrivit alin. 2 al aceluiași ultim articol, conform căruia în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate. De asemenea, potrivit art. 374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, iar în speță administratorul nu a făcut dovada contrară.
Se arată că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art.138 din Legea nr.85/2006, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei falite.
AVAS a suferit un prejudiciu a cărui existență certă s-a stabilit prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite din averea debitorului.
Dispozițiile art.35 alin.4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd că: "faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel al treilea".
Aflându-se pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată, potrivit art. 1082.civ. raportat la art. 138 din Legea nr. 85/2006 republicată, iar răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, întrucât administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
În conformitate cu dispozițiile art.1080 alin.1Cod civil coroborate cu art.1600 cod civil devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Prejudiciul produs există, constând în însăși creanța cedată de CAS T către AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Art.138 din Legea nr. 85/2006 stabilește că prin săvârșirea de către administrator a uneia dintre faptele prevăzute la acest articol s-a angajat răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
În drept invocă dispozițiile art. 299-316.proc.civ. Legea nr. 85/2006
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate de recurente și din oficiu pentru cele de ordine publică, Curtea constată conform considerentelor ce se vor expune mai jos, că recursul declarat nu este fondat.
Singurele critici aduse de creditoare sentinței civile nr. 348/13.02.2008 se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale a administratorilor societății debitoare, însă aceste critici nu pot fi primite. Aceasta întrucât acțiunea în răspundere reglementată de Legea nr. 85/2006 poate fi pornită numai de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar conform art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006 sau, în cazurile prevăzute de alin.3 din aceeași lege, de comitetul creditorilor, iar nu de către oricare dintre creditorii care au înscrisă o creanță la masa credală.
Așadar, norma cuprinsă în art. 138 din legea insolvenței nu include printre titularii acțiunii în răspundere civilă și creditorii, fiind evident faptul că dacă în primă instanță creditoarea nu putea să ceară aplicarea dispozițiilor art. 138 din lege, și de altfel nici nu a formulat o astfel de cerere, cu atât mai mult ea nu poate solicita în recurs acest lucru. Deși nici unui creditor nu i se poate nega interesul de a solicita angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale debitoarei, aceasta nu înseamnă că un astfel de participant la procedură are și posibilitatea concretă de a cere aplicarea în mod direct a textului art. 138, fiindcă legiuitorul, în noua reglementare a înțeles să modifice condițiile în care creditorii - prin comitetul creditorilor, au dreptul să solicite judecătorului sindic o astfel de antrenare a răspunderii personale patrimoniale a persoanelor care au determinat sau au contribuit la starea de insolvență a debitoarei.
Cum în cauză practicianul nu a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 348/13.02.2008 Curtea constată că recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B nu poate fi primit, urmând a fi respins.
Referitor la invocarea de către recurenta AVAS Bar ăspunderii contractuale a administratorului, răspundere izvorând din dispozițiile art.72 din Legea nr.31/1990, completate cu dispozițiile art.1540 Cod civil, cu referire la răspunderea mandatarului pentru dol, Curtea relevă că, o atare răspundere nu se află în conexiune juridică cu răspunderea patrimonială personală reglementată de art.138 din Legea 85/2006, aceasta din urmă având un caracter special cu un regim juridic special. Cele două categorii ale răspunderii juridice ale administratorului societății comerciale pot coexista, însă, mijlocul juridic de accesare a fiecăreia dintre ele este deosebit, în sensul că, răspunderea socială a administratorului întemeiată pe contractul de mandat se dispută vizavi de societatea comercială însăși, care în acest context are calitatea de mandant, iar cadrul judiciar de promovare a unei acțiuni în atragerea unei astfel de răspunderi excede procedurii judiciare concursuale prevăzute de legea insolvenței. În concret, o atare răspundere urmează calea dreptului comun. În schimb, răspunderea personală patrimonială a administratorului, în calitate de membru al organelor de conducere a societății comerciale ajunsă în insolvență, dispune de un cadru judiciar special care se referă la titularul acțiunii în răspundere (administratorul/lichidatorul judiciar sau, după caz, Comitetul creditorilor), exercitarea acestei acțiuni în cadrul procedurii speciale a insolvenței în fața judecătorului sindic, demonstrarea faptelor limitativ prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006 pentru atragerea unei astfel de răspunderi. Prin consecință, cele două categorii de acțiuni în răspundere nu pot fi reunite în același cadru procesual.
Așa fiind, Curtea urmează a respinge recursul declarat de creditoarea AVAS
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea AVAS B împotriva sentinței comerciale nr. 348/13.02.2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului Timiș nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22.01.2009.
PREȘEDINTE Pt. JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Aflată în concediu medical
PREȘEDINTE SECȚIE
GREFIER
RED. B/02.03.2009
TEHNORED. /02.03.2009
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL TIMIȘ
JUDECĂTOR SINDIC:
Președinte:Cătălin Nicolae ȘerbanJudecători:Cătălin Nicolae Șerban, Magdalena Mălescu, Marian