Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 80/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIA NR. 80/

Ședința publică de la 06 februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioan Speianu

JUDECĂTOR 2: Alexandrina Zaharia dr. - -

JUDECĂTOR 3: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -

Grefier - - -

.-.-.-.-.-.-.-.-.--.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de către creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - AVAS B, cu sediul în B, sector 1,--11, împotriva sentinței comerciale nr. 1109/23.10.2007 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Galați, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - GENERAL PRODUS SRL G, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G, CONSILIUL LOCAL G, SPPI G, și ORC G, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere (Legea 64/1995 art. 137) - atragere răspundere patrimonială.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la primul termen de judecată, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar și prin cererea de recurs s-a solicitat, în baza art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, judecarea cauzei și în lipsă.

Curtea, după verificare, constată cauza în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă reține dosarul spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1109/23.10.2007 a Tribunalului Galați, secția comercială și de contencios administrativ, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului - Produs SRL G și radierea debitorului din registrul comerțului.

În baza art. 136 din Legea nr. 85/2006 dispune descărcarea lichidatorului judiciar, judecătorului sindic de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui.

A fost admisă cererea de atragere a răspunderii patrimoniale și obligă pe să suporte întreg pasivul în sumă de 19.517,22 lei.

S-a dispus plata sumei de 8.705,60 lei cheltuieli de procedură din fondul de lichidare special constituit către Gradual SPPI

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a avut în vedere următoarele:

La data de 16.05.2007 lichidatorul judiciar Gradual SPPI desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului - Produs SRL Gas olicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului.

Procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr. 442 din data de 15.11.2005 și s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art.61 din Legea privind procedura insolvenței.

Astfel, în temeiul art.131 din legea privind procedura insolvenței, dispune închiderea procedurii și radierea debitorului.

La termenul din 21.05.2007 lichidatorul judiciar Gradual SPPI Gaf ormulat cerere de antrenare a răspunderii personale patrimoniale a numitului, solicitând să se dispună ca acesta să suporte din averea sa pasivul exigibil în sumă de 19.517,22 lei potrivit art.138 lit. d din legea nr.85/2006.

In motivarea cererii lichidatorul judiciar arată că societatea a fost înființată în anul 1992, a avut un număr mare de asociați și administratori ajungând în ultima perioadă de activitate, cu administrator.

Societatea a rămas cu bunuri mobile neradiate de la Direcția de Impozite și Taxe a Municipiului G, împrejurare care a determinat să-l caute cu insistență pe fostul administrator pentru a prelua aceste bunuri și din valorificarea lor să se acopere în tot sau în parte datoriile bugetare. Deși l-a găsit pe fostul administrator acesta a refuzat să furnizeze informațiile. Faptul de a nu deține nici măcar un document care să ateste realitatea acestor susțineri nu poate convinge de împrejurarea că intrarea în insolvență nu îi este imputabilă.

- Produs SA Gaf ost prejudiciată în mod cert nu numai motivat de faptul că a ajuns în încetare de plăți, ci și pentru motivul că sumele ce reprezintă creanțe înscrise în consolidat nu pot fi plătite din averea sa.

Potrivit art.138 al.1 lit. d din legea nr.64/1995, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere ai societății, dacă au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut o contabilitate în conformitate cu legea.

In speță, judecătorul sindic, constată că sunt întrunite condițiile textului legal sus-menționat.

Nerespectarea legii contabilității se reține și atunci când administratorul societății nu-și îndeplinește obligația de a depune situațiile financiare anuale și lunare ceea ce însemna de fapt o sustragere de la îndeplinirea obligațiilor sociale și financiare asumate.

Apreciază că prejudicierea debitoarei prin modul de organizare și gestionare a întregii activități comerciale a debitoarei falite din acest dosar constă în pasivul înregistrat de aceasta și constatat prin creanțele declarate și înscrise în consolidat, de 19.517,22 lei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea AVAS B invocând, în esență, că instanța de fond trebuia să pună în vedere lichidatorului judiciar a formula cererea de închidere a procedurii după punerea în executare a sentinței de angajare a răspunderii patrimoniale a fostei conduceri;

Că procedura de instituire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale faliților este parte componentă a procedurii prevăzută de Legea nr. 85/2006 și poate fi aplicată atât în cadrul fazei de reorganizare judiciară cât și în cadrul fazei de faliment.

Hotărârea prin care se instituie răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale falitului, se pronunță în raport cu debitorul, creând astfel un drept de creanță al acestuia față de membrii organelor sale de conducere pentru sumele cu care instanța i-a obligat și nu dă naștere unui drept de creanță al creditorilor față de persoanele sus-menționate.

În acest context, motivația instanței de fond prin care s-a dispus închiderea procedurii de faliment a - " Produs" SRL, fără a dispune mai întâi punerea în executare de către lichidatorul judiciar a sentinței prin care a dispus atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului falitei este nu numai greșită ci și nelegală, întrucât din analiza textelor de lege sus-menționate rezultă că executarea silită a membrilor organelor de conducere ale debitorilor aflați sub incidența Legii nr. 85/2006 pentru care s-a instituit răspunderea patrimonială conform dispozițiilor art. 138, se efectuează de către judiciar în cadrul procedurii de lichidare judiciară, prin intermediul executorului judecătoresc.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați cu nr. 195/121 din data de 22.01.2008, dispunându-se citarea legală a părților.

Procedând la analiza motivelor de critică ale creditoarei, pe baza materialelor probatorii aflate la dosarul cauzei și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate.

În esență, aceasta solicită continuarea procedurii insolvenței, după momentul prevăzut de art. 131 din Legea nr. 85/2006 și contrar sensului acestei dispoziții - ce are în vedere limitarea cheltuielilor de executare - până ce lichidatorul judiciar, prin intermediul executorului judecătoresc, va proceda la distribuirea sumelor obținute de acesta din urmă, din executarea silită a titlului obținut în condițiile art. 138 din lege.

Susținerea recurentei este aplicabilă în parte, doar dacă titlul se obține în faza de reorganizare a debitoarei, când suma astfel obținută servește doar la completarea fondurilor proprii ale debitoarei, nu însă și în ipoteza când titlul se obține în faza falimentului debitoarei.

Pentru că, în această ultimă eventualitate, titlul servește la îndestularea creditorilor neacoperiți, în tot sau în parte, din activul supus lichidării, în limita pasivului neacoperit - și nu mai mult decât acesta, pentru că s-ar ajunge la încălcarea principiului ne-îmbogățirii fără justă cauză.

Iar acest pasiv - neacoperit - poate fi stabilit doar în faza finală a producerii falimentului, de regulă prin raportul final de activitate al lichidatorului, la care se anexează și de distribuire a sumelor obținute din lichidare, către creditorii legal înscriși în definitiv (consolidat). Motiv pentru care, în practică, stabilirea concretă a răspunderii în condițiile art. 136 arătat, se dispune chiar prin hotărârea de aprobare a raportului final, sau la un moment apropiat acesteia, când devin aplicabile și dispozițiile art. 131 privind închiderea procedurii.

Atât timp cât textul statuează fără echivoc că în orice stadiu al procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, condiții care în speță au fost îndeplinite,

Este adevărat că potrivit art. 4 din Legea nr. 85/2006 toate cheltuielile procedurii de insolvență vor fi suportate din averea debitorului, iar în cazul în care din contul acestuia lipsesc disponibilitățile, se va utiliza fondul de lichidare constituit la nivelul registrului comerțului. Dar acest lucru nu înseamnă că și în acele cazuri în care administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat constată că în averea debitorului falit nu există nici un bun ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative, judecătorul sindic să impună practicianului să administreze în continuare procedura de insolvență față de respectivul debitor, pentru că, în lipsa avansării de către persoanele interesate a cheltuielilor de executare, acestea devin nerecuperabile în cadrul procedurii insolvenței. Și întrucât continuarea procedurii după aprobarea raportului final, nu se mai justifică legal și economic, în ce privește valorificarea titlului obținut conform art. 136 - asupra unui debitor cu bunuri urmăribile - și nu unul insolvabil sau de negăsit, sunt aplicabile dispozițiile art. 142 alin. 2 din legea insolvenței.

Adică executarea silită se face de executorul judecătoresc, pe riscul și pe cheltuiala - posibil de nerecuperat - a creditorilor interesați, pe baza situațiilor puse la dispoziție, la cerere, de către lichidator, în beneficiul tuturor creditorilor.

Este de arătat și că, executorul fiind un liber profesionist, care se investește pe bază contractuală și pe baza unui onorariu - negociabil, judecătorul sindic nu are atribuții în ce privește desemnarea și controlul activității acestuia, eventualele incidente în acest sens fiind de competența instanței de drept comun.

Față de cele mai sus expuse și având în vedere dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă cu aplicarea art. 8 din Legea nr. 85/2006, Curtea urmează a dispune respingerea recursului declarat de creditoare ca nefiind fondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - AVAS B, cu sediul în B, sector 1,--11, împotriva sentinței comerciale nr. 1109/23.10.2007 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Galați, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - GENERAL PRODUS SRL G, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G, CONSILIUL LOCAL G, SPPI G, și ORC G, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere (Legea 64/1995 art. 137) - atragere răspundere patrimonială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 06 februarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

dr. - -

Judecător,

dr. - -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored:

3 ex./ 19 martie 2008

Fond:

Președinte:Ioan Speianu
Judecători:Ioan Speianu, Alexandrina Zaharia, Sarmisegetuza Tulbure

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 80/2008. Curtea de Apel Galati