Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 830/2008. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR.830

Ședința Publică de la 1.09.2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Cristina Scheaua

JUDECĂTOR 2: Alina Sekely Popa

JUDECĂTOR 3: Georgeta

GREFIER - -

Pe rol fiind, soluționarea cererii de recurs, formulată de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, împotriva sentinței comerciale nr.2132 din 9.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și - SRL prin lichidator judiciar GENERAL EXPERT.

La apelul nominal, făcut în ședință publică a răspuns recurenta, prin consilier juridic dl., lipsă fiind intimații.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:

Recurenta arată că nu mai are alte cereri de formulat și înscrisuri de administrat.

Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și înscrisuri de administrat, declară terminate dezbaterile și acordă cuvântul în recurs.

Recurenta solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr-, creditoarea Administrația Finanțelor Publice sector 4 solicitat deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr.64/1995, împotriva debitoarei - SRL, susținând că debitoarea a întârziat plata unei datorii în sumă de 39.720 RON mai mult de 30 de zile.

Prin sentința comercială nr.3407/21.09.2007, instanța a dispus intrarea în faliment a debitoarei, desemnând lichidator judiciar.

Prin cererea înregistrată la 28.02.2008, creditoarea Administrația Finanțelor Publice sector 4 formulat cerere de autorizare a formulării cererii de atragere a răspunderii patrimoniale și cerere de atragere a răspunderii patrimoniale împotriva administratorului societății, in temeiul dispozițiilor art.138 lit. d din lege; s-a susținut că pârâta nu s-a conformat dispozițiilor legale și nu a ținut contabilitatea corespunzător, fapt ceea generat starea de insolvență a societății.

Prin sentința comercială nr.2132/09.05.2008, pronunțată in dosar - Tribunalul Bucureștia respins cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de creditoarea reclamantă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4; în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006 a dispus închiderea procedurii falimentului; a dispus radierea debitoarei.

Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat că dispozițiile art.138 din lege nu își găsesc aplicarea în cauză întrucât, reclamanta creditoare nu a probat îndeplinirea cumulativă a condițiilor generale pentru angajarea răspunderii patrimoniale: existența unui prejudiciu, fapta ilicită comisă cu vinovăție, existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, cu consecința determinării stării de insolvență a debitoarei.

Au fost reținute dispozițiile art.131 din Legea nr.85/2006 potrivit cărora în orice stadiu al procedurii,judecătorul sindic poate pronunța o sentință de închidere a procedurii prin care dispune și radierea debitorului, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperii cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele necesare.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice sector 4.

S-a invocat nelegalitatea hotărârii în raport cu dispozițiile art.304 pct. 9 civ.

S-a susținut că în mod greșit instanța de fond a interpretat dispozițiile art.138 lit.d din Legea nr.85/2006 raportat prevederile Legii contabilității nr.82/1991 și ale art.72 și 73 alin.1 lit.c și alin.2 din Legea nr.31/1991.

Recurenta a susținut ca nedepunerea documentelor contabile și neînregistrarea acestora potrivit normelor legale creează premiza eludării legii, a ținerii unei contabilități fictive sau a unei duble contabilități; în ceea ce privește culpa în săvârșirea faptei ilicite s-a susținut că, răspunderea administratorului este de natură contractuală, având temeiul în contractul de mandat astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art.1082 civ. culpa fiind prezumată.

Cu privire la legătura de cauzalitate s-a arătat că atitudinea de dezinteres a administratorului față de obligațiile legale ce îi incumbă, a căror respectare asigură desfășurarea activității societății comerciale nu poate avea drept consecință decât insolvența acesteia.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 138 lit. d din Legea nr.85/2006 poate fi atrasă răspunderea patrimonială a persoanelor care au cauzat starea de insolvență a societății dacă acestea se fac vinovate de ținerea unei contabilități fictive, dacă au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

Din probatoriul administrat, adresa nr.-/07.02.2008, fila 123 din dosarul de fond, a rezultat că pârâta administrator al debitoarei și-a îndeplinit obligațiile ce îi incumbau în temeiul mandatului acordat de societate, societatea întocmind și publicând în conformitate cu legea, bilanțurile contabile pentru perioada 30.12.1994 - 31. 12.2005 precum și raportări semestriale pentru perioada 30.06.1996 - 30.06.2006, documente contabile avute în vedere de către lichidatorul judiciar la întocmirea raportului de activitate.

Așa cum rezultă din raportul de activitate nr.2 filele nr.120 - 122 din dosarul de fond, pe toată durata de activitate societatea s-a aflat sub limitele admise privind indicatorul lichidități generale și lichidități reduse, prezentând solduri cu valori aproximativ egale la indicatorul creanțe; datoriile înregistrate încă din anul 2003 au fost apreciate ca foarte mari fără a exista resurse în vederea onorării lor; în anul 2004 s-a constatat o diminuare semnificativă a stocurilor precum și a cifrei de afaceri. Începând cu anul 2005 s-a constatat încetarea totală a activității societății.

În consecință nu poate fi atrasă răspunderea administratorului societății debitoarei în temeiul art.138 lit. d din lege.

Neîndeplinirea obligației stipulate în art.28 din Legea nr.85/2006 nu intră sub incidența dispozițiilor sus amintite, în condițiile în care situațiile financiare au fost întocmite și comunicate organelor financiare, cu respectarea prevederilor legale, fapt ce a permis analizarea acestora în cadrul procedurii insolvenței.

Mai mult din analiza acestora a rezultat că insolvența societății a fost determinată de cauze independente de activitatea administratorului.

Apreciind legală și temeinică sentința atacată, nefiind întrunite cerințele art.304 pct.9 civ. în temeiul art.312 civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECID E:

Respinge recursul formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, împotriva sentinței comerciale nr.2132 din 9.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și - SRL prin lichidator judiciar GENERAL EXPERT.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 01.09.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.Jud. - 03.09.2008

Tehnored. - 03.09.2008

2 ex.

Președinte:Cristina Scheaua
Judecători:Cristina Scheaua, Alina Sekely Popa, Georgeta

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 830/2008. Curtea de Apel Bucuresti