Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 861/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.861
Ședința Publică de la 8.09.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Alina Sekely Popa
JUDECĂTOR 2: Georgeta Țilimpea
JUDECĂTOR 3: Cristina
GREFIER - -
.
Pe rol fiind, soluționarea cererii de recurs, formulată de recurenta BANCA " CREDITULUI ROMÂNESC" SA CREDIT BANK prin lichidator judiciar INSOLVENCY, împotriva sentinței comerciale nr.140F din 28.03.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, G, și.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns intimații G, și, reprezentați de avocat dl., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier care învederează Curții că intimații și au depus la dosar, prin Serviciul Registratură, întâmpinări.
Curtea comunică intimaților prezenți prin apărător, câte un exemplar al întâmpinărilor.
Apărătorul intimaților prezenți solicită în temeiul art.104 proc.civ. admiterea excepției tardivității declarării recursului invocată prin întâmpinare, având în vedere data comunicării sentinței recurate - 30.05.2008 și data declarării recursului - 11.06.2008, urmând a se constata depășirea termenului legal de 10 zile.
Curtea deliberând, față de data comunicării sentinței atacate și data depunerii recursului, respinge excepția tardivității declarării recursului având în vedere dispozițiile art.101 alin.1 proc.civ. potrivit cărora termenele se calculează pe zile libere, constatând că recursul a fost formulat în termen legal.
Intimații prezenți prin apărător au arătat că nu mai au alte cereri de formulat și înscrisuri de administrat.
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și înscrisuri de administrat, declară terminate dezbaterile și acordă cuvântul în recurs.
Intimații G, și, prin apărător, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față, deliberând reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr-, pe rolul Tribunalului Ialomița, reclamanta BANCA CREDITULUI CREDIT BANK, a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 64/1995, antrenarea răspunderii patrimoniale a asociaților administratori ai debitoarei SC SA, și solicitând angajarea răspunderii pentru o creanță în sumă de 12.737.491, 93 lei precum și instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor pârâților.
S-a arătat în cerere, că în urma divizării SC SA, debitoarea a preluat creditele contractate cu reclamanta creditoare, anterior divizării în considerarea garanțiilor imobiliare constituite asupra unor active preluate de către debitoare.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.138 lit.c din Legea nr.64/1995, susținându-se că pârâții au dispus continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
S-a învederat că societatea debitoare a contractat credite la mai multe instituții bancare, cu depășirea capitalului social și a valorii activelor societății, deși activitatea comercială desfășurată nu asigura un profit ce ar fi permis restituirea acestora.
Prin sentința comercială nr.1389/F/03.11.2006, pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosar - a fost admisă excepția prescrierii dreptului material la acțiune; a fost respinsă cererea ca fiind prescrisă.
S-a apreciat că, întrucât legea insolvenței nu cuprinde dispoziții speciale privind prescrierea dreptului material la acțiune sunt incidente dispozițiile de drept comun, art.3 și 8 din Decretul nr.167/1958, termenul de prescripție de 3 ani începând să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, apreciind ca momentul începerii curgerii termenului îl reprezintă data sesizării instanței cu cerere de declanșare a procedurii.
Prin decizia nr.1410/26.09.2007, pronunțată în dosar- C de APEL BUCUREȘTIa admis recursul declarat de creditoarea BCR SA Credit Bank, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că din interpretarea dispozițiilor art. 137din Legea nr.64/1995 precum și ale art.138 coroborat cu art.37 alin 1 din legea insolvenței, rezultă că cererea pentru atragerea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere sau a oricărei alte persoane, care au contribuit la insolvența societății poate fi introdusă oricând în cursul procedurii, până la închiderea acesteia, sumele depuse în temeiul acestor dispoziții urmând a intra în averea debitoarei, în caz de reorganizare asigurând completarea fondurilor necesare continuării activității debitorului, iar în cazul falimentului asigură acoperirea pasivului.
S-a apreciat că raportat la data închiderii procedurii dreptul material la acțiune nu era prescris.
În fond, după casare pricina a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița sub nr-.
Prin sentința comercială nr.140/F/28.03.2008, Tribunalul Ialomițaa respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâților.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut concluziile raportului de activitate întocmit de către lichidatorul judiciar, privind incidența dispozițiilor art.138 din lege; s-a apreciat că răspunderea reglementată prin lege reprezintă o răspundere personală, care presupune întrunirea cerințelor art.998-999 cod civil, fapta ilicită trebuind să fi cauzat insolvența societății.
S-a reținut că din materialul probator administrat nu a rezultat că pârâții au dispus, în interes personal continuarea activității, ce conducea în mod vădit la încetarea de plăți; prin activitatea desfășurată pârâții au urmărit redresarea activității societății, măsurile dispuse vânzare de active, disponibilizări de personal, adoptarea unor programe de restructurare a activității urmau să asigure lichiditățile necesare desfășurării unei activități comerciale profitabile, din cauze independente de managementul societății aceste masuri nefiind încununate de succes.
Împotriva acestei sentințe a formulat în termen legal, recurs creditoarea BANCA CREDITULUI ROMÂNESC SA CREDIT BANK.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 civ. s-a criticat sentința pentru nelegalitate sub aspectul aplicării greșite a legii.
S-a învederat că răspunderea patrimonială reglementată de legea insolvenței, este o răspundere specială a căror condiții sunt întrunite in cauză.
Astfel, fapta ilicită constând dezinteresul manifestat de către administratorii societății pentru funcționarea profitabilă a acesteia, faptul că s-a dispus continuarea unei activități ce conducea la încetarea de plăți, prin acumularea datoriilor în condițiile în care societatea nu realiza profit a agravat prejudiciul cauzat creditorilor.
Prejudiciul cauzat ca urmare a nesesizării instanței de către debitoare a determinat insolvența societății, mărirea deficitului financiar cu consecința imposibilității acoperirii creanțelor creditorilor.
În cauză au formulat întâmpinări intimații și, prin care au invocat excepția tardivității declarării recursului, în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Debitoarea SC SA a luat ființă în anul 1997, ca urmare a divizării SC SA conform Hotărârii AGA din 10.10.1997; în urma divizării, prin protocolul încheiat la 01. 11.1997 debitoarea a preluat pe lângă imobilizări corporale și active circulante, elemente de pasiv aparținând autoarei sale, rezultate din contractele de credit bancar, prin raportare la activele preluate, ce constituiau garanții imobiliare ale acestor credite.
Din rapoartele de activitate întocmite de lichidatorul judiciar desemnat atât în dosarul de faliment cât și in cadrul litigiului având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale, a rezultat că divizarea SC SA nu a presupus decât repartizarea datoriilor către societățile nou înființate, spre a fi supuse procesului de privatizare, scopul urmărit fiind cel al redresării societăților comerciale.
Cauzele stării de insolvență, reținute în urma analizei activității societății debitoare, le-au constituit incapacitatea debitoarei de a face față plății creditelor bancare și a dobânzilor aferente acestora; utilizarea unor tehnologii vechi ce presupun consumuri mari de resurse energetice; consumuri mari de resurse umane datorate lipsei automatizării; utilaje și mijloace auto cu grad ridicat de uzură; piață de desfacere instabilă, în condiții concurențiale.
Din probatoriul administrat a rezultat, de asemenea că pârâții, în calitate de administratori, membrii ai Consiliului de Administrație, prin măsurile adoptate vânzare de active, disponibilizare personal, au urmărit exclusiv redresarea societății.
Este adevărat că starea economică precară a societății exista din momentul înființării ca urmare a preluării unor datorii semnificative, însă așa cum am reținut, scopul restructurării a fost cel al salvgardării societății comerciale, al rentabilizării activității astfel că nu poate fi reținută culpa administratorului raportat la 138 lit. c;
continuarea activității nu a fost dispusă în interesul pârâților ci a răspuns unui deziderat al acționarului majoritar, privatizarea societății.
Mai mult, din probatoriul administrat a rezultat preocuparea permanentă a organelor de conducere ale societății debitoare de redresare a activității economice, în condițiile preluării unor datorii împovărătoare.
Reține și culpa creditoarei care nu a dat dovadă de diligență în recuperarea debitelor și valorificarea garanțiilor imobiliare, deși creanțele au devenit exigibile în anul 1997.
În consecință, Curtea apreciază recursul nefondat, în mod corect judecătorul sindic nu a reținut incidența, în cauză a dispozițiilor art. 138 lit. c din legea insolvenței, nefiind întrunite condițiile răspunderii delictuale speciale, din probele administrate nerezultând săvârșirea faptei ilicite constând în continuarea unei activități comerciale, în interes propriu, în condițiile în care aceasta conducea la încetarea de plăți.
Constatând neîntrunite cerințele art. 304 pct. 9 civ. în temeiul art. 312 civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta BANCA " CREDITULUI ROMÂNESC" SA CREDIT BANK prin lichidator judiciar INSOLVENCY, împotriva sentinței comerciale nr.140F din 28.03.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, G, și.
Obligă recurenta să plătească intimaților G, și câte 500 lei cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08.09.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
Președinte:Alina Sekely PopaJudecători:Alina Sekely Popa, Georgeta Țilimpea, Cristina
Vezi şi alte speţe de drept comercial:
Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 861/2008. Curtea de Apel Bucuresti
