Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 867/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.867
Ședința Publică de la 01.06.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Alina Pănescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Scheaua
JUDECĂTOR 3: Alecsandrina Rădulescu
GREFIER - - -
.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul pârât, împotriva sentinței comerciale nr.637 din 5.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele BCR LEASING SA, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 6 și SC AU- prin lichidator judiciar.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns recurentul, lipsă fiind intimatele.
Procedura legal îndeplinită.
S- făcut referatul cauzei de grefier, după care:
Recurentul depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 19,50 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, stabilite prin rezoluția de primire a recursului, arătând totodată, că nu mai are alte cereri de formulat și înscrisuri de administrat.
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și înscrisuri de administrat, declară terminate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurentul solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale, având în vedere motivele de recurs invocate și atașate în scris, la dosar.
CURTEA
Asupra recursului de fata, deliberand retine urmatoarele:
Prin cererea inregistrata sub nr-, pe rolul Tribunalului B, creditoarea BCR SA a solicitat deschiderea procedurii insolventie impotriva debitarei SC AU-, pentru o creanta, in suma de 57.214,96 lei, neachitata in termen de mai mult de 30 de zile de la scadenta.
In motivarea cererii s-a aratat ca partile au incheiat contractul de leasing nr.5937/2003, prin care s-a transmis dreptul de folosinta asupra autovehicului marca 75, ulterior achitarii avansului, debitoarea nu a mai achitat, la termenele scadente ratele de leasing.
Prin sentinta comerciala nr.3972/25.10.2007, pronuntata in dosar -, Tribunalul Baa dmis cererea formulata; a dispus deschiderea procedurii insolventei in temeiul art.33 alin.6 din lege; a pus in vedere debitoarei, ca in termen de 10 zile sa depuna actele si informatiile prevazute de art.28 alin.1 din lege; a numit administrator judiciar.
Prin cererea inregistrata la 06.11.2008, Comitetul Creditorilor prin Admnistratia Finantelor Publice sector 6, in calitate de presedinte a formulat cerere de autorizare a formularii cererii de atragere a raspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale SC AU-; prin cererea intregistrata la acelasi termen Comitetul Creditorilor a solicitat atragerea raspunderii patrimoniale a numitului, in calitate de administrator statutar al debitoarei.
In motivarea cererii au fost invocate dispozitiile art. 138 alin.1 lit d din lege.
S-a sustinut ca pe parcursul derularii procedurii judiciare, debitoarea prin administratorul statutar nu a depus documentatia prevazuta de art. 28 alin.1 din lege, desi a fost notificata in acest sens; debitoarea nu a inregistrat la organele financiare deconturile contabile cu nerespectarea dispozitiilor art. 27 alin.1 din Legea contabilitatii 82/1991 si ale art. 73 alin.1 din Legea 31/1990, fiind astfel intrunite cerintle art. 13 alin.1 lit. d din lege.
S-a mai afirmat ca in raport cu omisiunile mentionate rezulta ca reprezentantul debitoarei nu a intocmit o contabilitate in conformitate cu legea, legatura de cauzalitate dintre savarsirea culpabila a faptei sanctionate de lege si cauzarea starii de insolventa constand in neindeplinirea obligatiilor stabilite de lege ce asigurau functionarea viabila a societatii.
Prin sentinta comerciala nr.637/05.02.2009, pronuntata in dosar nr-, Tribunalul Baa dmis cererea formulata de Comitetul Creditorilor, in temeiul art.138 alin.1 lit d; a obligat paratul sa suporte pasivul societati in suma de 71.473,80 RON, conform tabelului al obligatiilor debitoarei, urmand ca executarea silita se se efectueze cu respectarea art. 142 alin.1 din Legea nr 85/2006; in temeiul art. 131 din lege a dispus inchiderea procedurii insolventei; a dispus radierea debitoarei din registrul comertului.
Pentru a hotari astfel, instanta a retinut ca paratul in calitate de administrator si asociat majoritar nu s-a conformat notificarii lichidatorului judiciar, nu a prezentat actele societatii prevazute de art. 28 alin. 1 din lege, din cuprinsul rapoartelor de activitate intocmite de lichidatorul judiciar rezultand ca societatea debitoare nu a intocmit acte si evidente financiar - contabile, in conformitate cu prevederile legale.
S-a mai retinut ca din analiza bilanturilor contabile intocmite pentru anii 2003 - 2004, efectuata de lichidatorul judiciar a rezultat ca societatea avea disponibilitati banesti si active imobilizate, in cursul procedurii rezultand, ca societatea nu mai dispune de active, fara a exista o justificare contabila a modului in care acestea au fost instrainate.
Raportat la art. 27 alin.1 precum si art. 11 alin.1 din Legea 82/199, art. 196 alin.1, art. 144 alin.1 si art. 73 alin.1 lit. c din Legea nr. 31/1990 s-a apreciat ca paratul, nu si-a indeplinit obligatiile privind intocmirea registrelor contabile conform prevederilor legale, cu consecinta cauzari starii de insolventa, fiind incidente dispozitiile art. 138 alin.1 lit d din Legea 85/2006.
Cu privire la propunerea de inchidere a proceduri, instanta a apreciat intrunite cerintele art. 131 din lege, din probatriul administrat rezultand ca debitoarea nu dispune de bunuri acaror valorificare sa permita continuarea procedurii si nici un creditor nu s-a oferit sa avanseze sumele necesare.
Impotriva acesei sentinte, a formulat recurs paratul pentru motive ce se circumsriu dispozitilor art. 304 pct. 9 pr.civ si art.304 indice 1 pr.civ.
In motivarea recursului s-a sustinut ca solutia instantei se intemeiaza pe o gresita apreciere a materialului probator, solutia pronuntata fiind lipsita de temei legal.
S-a invederat ca potrivit Hotararii AGA din 20.01.2005 a SC AU-, paratul a cedat toate partile sociale, fiind numit unnou administrator unic, cu obligatia pentru acesta de a indeplini toate formalitatile necesare publicarii hotararii.
Examinand actele si lucrarile dosarului,Curtea retine urmatoarele:
In raport cu dispozitiile art. 304 indice 1 pr.civ.si ale art. 304 pat. 9 pr.civ, analizand cauza sub toate aspectele, desi sustinerile recurentului referitoare la cesiune partilor sociale si schimbarea sa din functia de administrator, incepand cu data de 20.01.2005, nu sunt sustinute probatoriu, constata ca temeiul de drept al cereri de atragere a raspunderi patrimoniale il constituie exclusiv dispoziliile art. 138 alin.1 lit d din lege, prin care se sanctioneaza intocmirea unei contabilitati fictive, sustragerea documentelor contabile sau nerespectarea prevederilor legale privind tinerea contabilitatii cu consecinta cauzarii starii de insolventa.
Asa cum s-a retinut in prima instanta, din analiza documentelor contabile aferente anilor 2003, 2004 debitoarea a avut o cifra de afaceri de - lei, in anul 2004 acesta inregistrand o scadere nesemnificativa la - lei; ceea ce a determinat incetarea platilor a fost insa decapitalizarea societatii ca urmarea a neincasari creantelor pe care societatea le detinea impotriva propriilor debitori;in bilantul contabil aferent anului 2004 se regasesc numeroase active - mijloace fixe si active circulante pe care administratorul le-a sustras de la urmarire, modalitatea de instrainare si contravaloarea incasata nefiind evidentiate in contabilitate.
Faptele savarsite, ce se circumscriu elementelor definitorii prevazute de art.138 alin.1 lit. a din lege, nu pot fi supuse cenzurii instantei, care, in considerarea principiului disponibilitatii, constata ca nu a fost investita cu cerere intemeiata pe aceste dispozitii.
Insolventa debitoarei a fost cauzata de practicarea unui mangement defectuos, administratorul societatii neurmarind recuperarea creantelor semnificative,pe care societatea le detinea impotriva propriilor debitori coroborat cu sustragerea activelor.
Faptul ca modalitatea de instrainare a activelor societatii si sumele obinute astfel, nu s-au oglindit in contabilitatea societati nu constituie, in sine cauza a insolventei pentru a fi incidente dispozitiile art. 138 alin.1 lit.d din lege, invocate de catre comitetul creditorilor in cererea de atragere a raspunderii patrimoniale.
In consecinta apreciind intemeiat recursul, in cauza nefiind incidente dispozitiile art. 138 alin.1 lit.d din lege, in temeiul art. 304 pct. 9 pr.civ raportatla art. 312 alin.1 pr.civ. va admite recursul, va modifica sentinta atacata, in parte, va respinge cererea de atragere a raspunderi patrimoniale ca neintemeiata.
Vor fi mentinute celelalte dispozitii ale sentintei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMLELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul pârât, împotriva sentinței comerciale nr.637 din 5.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele BCR LEASING SA, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 6 și SC AU- prin lichidator judiciar.
Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că respinge cererea de atragere a răspunderii pârâtului, ca neîntemeiată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.Jud.CȘ
2 ex.
Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte -
Președinte:Alina PănescuJudecători:Alina Pănescu, Cristina Scheaua, Alecsandrina Rădulescu