Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 88/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.88R
Ședința publică de la 21 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cosmin Horia Mihăianu
JUDECĂTOR I -
JUDECĂTOR 2: Iulia Prelipcean
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 B, împotriva sentinței comerciale nr.4094/19.08.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, și - - prin lichidator judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, constatând că recurenta a solicitat judecata în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la Tribunalul București - Secția a -a Comercială sub nr- creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 solicitat deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006 împotriva debitoarei - -, pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 15.710 lei, constatată prin titluri executorii, motivând că debitoarea nu și-a achitat obligațiile de mai mult de 30 de zile de la scadență, că potrivit fișei sintetice pe plătitor, la data de 25.04.2007 societatea figura înregistrată cu o creanță în cuantum de 15.710 lei, reprezentând impozit pe profit în sumă de 1.226 lei, impozit microîntreprinderi în sumă de 4.605 lei, debite la care s-au calculat majorări și penalități de întârziere, precum și vărsăminte handicap - majorări si penalități întârziere în suma de 68 lei.
Prin sentința comercială nr.3149/05.09.2007 s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență simplificată împotriva debitoarei, fiind desemnat lichidator judiciar.
La termenul de judecată din 14.05.2008 creditoarea SECTOR 1 formulat cerere de atragere a răspunderii împotriva asociaților societății debitoare - și, întemeiată pe dispozițiile art.138 lit.c și d din Legea nr.85/2006.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că pârâții au făcut să dispară unele documente contabile, nu au ținut contabilitatea în conformitate cu dispozițiile legale - prin neîntocmirea și nedepunerea raportărilor contabile impuse de dispozițiile imperative ale Legii nr.82/1991, că pârâții au dispus continuarea activității societății în interes personal, deși aveau obligația ca, potrivit art.27 din Legea nr.85/2006 să se adreseze tribunalului cu o cerere pentru a fi supus dispozițiilor acestei legi în maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
Prin sentința comercială nr.4094/19.08.2009 Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a respins cererea creditoarei ca neîntemeiată, a dispus închiderea procedurii și radierea societății debitoare din. A dispus plata către lichidatorul judiciar a sumei de 2.168 lei reprezentând remunerație/cheltuieli de procedură din fondul special de lichidare prevăzut de art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că din relațiile emise de, rezultă că pârâții și au deținut calitatea de asociați în cadrul societății debitoare, deținând în fapt și funcția de administratori, că din analiza situațiilor financiare aferente conturilor societății pentru perioada 2003 - 2004 și 2007 rezultă că activele circulante nete ale societății prezintă valori negative, în ultimele exerciții financiare demonstrând imposibilitatea societății de a face față plăților curente din resursele transformabile rapid în lichidități; solvabilitatea generală (total active/datorii) înregistrează valorii subunitare, fapt de natură să conducă la concluzia că valoarea tuturor activelor societății nu era suficientă pentru plata datoriilor.
S-a mai reținut că examinarea contului de profit și pierderi conduce la concluzia că societatea nu a desfășurat activitate în anul 2007, în ansamblu activitatea a fost generatoare de pierderi, crescând ponderile următoarelor cheltuieli cu cifra de afaceri: costul aferent producției vândute, ca urmare a creșterii prețurilor mărfurilor, a materialelor prime și a materialelor consumabile; cheletuielile cu servicii și prestații externe, creștere care a avut loc pe seama majorării primelor de asigurare și a costurilor aferente chiriilor, redevențelor și a locațiilor de gestiune; alte cheltuieli de exploatare care au înregistrat o creștere semnificativă. Din notele contabile de închiderea anului rezultă că această variație se datorează în special trecerii pe cheltuieli a stocurilor. În cuprinsul raportului de activitate întocmit de lichidatorul judiciar pe cauzele de insolvență s-a reținut că încetare de plăți a apărut din anul 2004 și se datorează pierderilor înregistrate în cursul acestui exercițiu financiar.
Tribunalul a arătat că răspunderea administratorilor pentru ajungerea societății în încetare de plăți este strict limitată de art.138 din legea insolvenței, la săvârșirea faptelor enumerate în acest articol, textul de lege sancționând acele fapte care implică o deturnare a activității societății de la scopul comercial în vederea căruia a fost înființată și o utilizare a societății în vederea satisfacerii intereselor membrilor organelor de conducere sau ale unor terți, că se invocă de către creditoare săvârșirea de către pârâți a faptei de a nu ține contabilitatea conform prevederilor legale, prevăzută de art.138 lit.d) din Legea insolvenței, motivat de nedepunerea raportărilor contabile periodice stabilite prin legislația fiscală în vigoare, că evidența contabilă, așa cum este reglementată de Legea nr.82/1991, cu modificările ulterioare, se referă la registrele contabile și situațiile financiare anuale, care trebuie să reflecte întreaga activitate a societății și nu vizează nedepunerea diverselor declarații cu privire la obligațiile de plată către bugetul de stat, ce au doar rolul de a stabili cuantumul obligațiilor de plată, care sunt supuse unor sancțiuni distincte și care în nici un caz nu pot favoriza ajungerea societății în stare de insolvență.
S-a mai reținut că este adevărat că prin nedepunerea actelor prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006, în special a celor contabile, se poate deduce că pârâții nu au ținut contabilitatea debitoarei conform legii contabilității, însă potrivit art.149 din aceeași lege, dispozițiile acesteia se completează cu cele ale codului d e procedură civilă, în măsura compatibilității lor, că faptul nedepunerii actelor contabile la dosarul cauzei nu echivalează obligatoriu cu faptul neținerii contabilității, că pentru a se putea reține că pârâții nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, creditoarea trebuia să probeze faptele prin care au fost încălcate prevederile Legii contabilității nr.82/1991 și mai mult, că aceste nereguli ar fi cauzat insolvența, adică legătura de cauzalitate între contribuția pârâților și starea de insolvență.
Tribunalul a arătat că sarcina probei incumbă celui care face o afirmație în fața judecății, iar invocarea art.138 din lege nu atrage automat răspunderea administratorilor, deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere numai pentru nedepunerea la dosar a evidențelor contabile, prevăzând doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar numai după administrarea de dovezi în acest sens. Însă, din probele administrate în cauză nu se poate reține săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 lit.d din lege în sarcina pârâților, așa cum a solicitat creditoarea. Chiar și în situația în care nedepunerea actelor arătate ar echivala cu neținerea contabilității conform legii, nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că fapta nedepunerii declarațiilor privind obligațiile de plată la bugetul statului a condus la starea de insolvență.
Cât privește incidența în cauză a dispozițiilor art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic a arătat că potrivit acestei dispoziții se poate dispune ca o parte din pasivul societății ajunsă în stare de insolvență să fie suportat de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitoarei în această situație prin aceea că au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți.
Astfel, nu este suficient ca pârâții să fi dispus continuarea activității societății, ci trebuie probată și împrejurarea ca pârâții au dispus în interes personal continuarea activității societății debitoare, fapt neprobat în speță. Legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina conducătorilor societății numai pentru că ar fi dispus continuarea activității societății care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți. Împrejurarea că deși pârâții au dispus continuarea activității societății debitoare fără a solicita tribunalului deschiderea procedurii de insolvență nu se contituie în fapta prevăzută de art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, condiția pentru existența acestei fapte nefiind probată, în sensul că pârâții au dispus în interes personal continuarea activității societății debitoare.
S-a mai precizat de către tribunal că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 are o natură juridică delictuală, cu un caracter special. Și această formă a răspunderii trebuie să cuprindă elementele prevăzute de art.998 - 999 Cod civil, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre acestea și vinovăția, numai că sunt circumscrise situației speciale avute în vedere de Legea nr.85/2006. Fără a se face dovada săvârșirii acestor fapte și a întrunirii celorlalte elemente prevăzute de lege pentru această răspundere, în speță a legăturii de cauzalitate, nu se poate atrage răspunderea membrilor organelor de conducere doar pentru simplul fapt că nu au putut fi acoperite toate creanțele în urma lichidării. În conformitate cu prevederile art.138 din Legea insolvenței, instanța poate dispune ca o parte din pasivul societății ajunsă în încetare de plăți să fie suportată de către membrii organelor de conducere dacă aceștia prin activitatea lor culpabilă au cauzat societății debitoare starea de încetare de plăți. Reținând că angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere este o măsură lăsată la aprecierea judecătorului sindic, în cazul de față se constată că nu se impune această măsură, cât timp nu există indiciile săvârșirii unei fapte din categoria celor enumerate în art.138 lit.c și d din Legea nr.85/2006.
Față de inexistența unor bunuri în patrimoniul debitoarei, conform răspunsurilor la adresele emise de către SECTOR 1, tribunalul a dispus, în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, închiderea procedurii de faliment, reținând că nu există motive pentru menținerea pe rol a unei proceduri fără a mai fi alte demersuri de efectuat și cereri de soluționat.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs, creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 B, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și admiterea cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale împotriva administratorilor debitoarei.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că pentru ca o societate să funcționeze, administratorii trebuie să manifeste interes în privința îndeplinirii condițiilor minime pentru desfășurarea activității, că aceștia aveau obligația să solicite aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 și nu să dispună în interes personal continuarea unei activități comerciale nerentabile, că din concluziile finale ale lichidatorului judiciar rezultă că debitoarea a desfășurat încă din 2004 o activitate generatoare de pierderi și că aceasta este o faptă ilicită, culpabilă a organelor de conducere care, prin dezinteres și pasivitate, au determinat insolvența societății, provocând-o în mod direct, că această împrejurare putea fi evitată dacă administratorii solicitau intrarea în faliment.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Răspunderea reglementată de prevederile art.138 din Legea nr.85/2006 este o răspundere delictuală, pentru antrenarea acesteia fiind necesară dovedirea faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și a vinovăției.
Se susține că reprezentanții debitoarei au încălcat dispozițiile art.27 din același act normativ, conform căruia debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor legii, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență, sau în cazul în care apariția stării de insolvență este iminentă.
În mod corect, instanța de fond a apreciat că nu se poate atrage răspunderea administratorilor pe considerentul că nu au formulat cerere de deschidere a procedurii, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, iar dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 reglementează o răspundere care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat această stare.
De asemenea, nu s-a probat că activitatea societății a continuat în interes personal,fără a se arăta în concret care este acest interes, nefiind menționate elemente care să conducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.138 lit.c) din Legea nr.85/2006. Simpla calitate de administratori ai societății debitoare nu conduce, prin sine însăși și în lipsa unor probe fără echivoc, la concluzia că aceștia au săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 lit.c) din lege.
Astfel cum s-a reținut de către judecătorul sindic, din rapoartele întocmite de către lichidatorul judiciar rezultă că încetarea de plăți a apărut din anul 2004 și se datorează pierderilor înregistrate în cursul acestui exercițiu financiar.
Aceasta nu reprezintă, însă, dovada că administratorii au dispus continuarea unei activități în interesul propriu.
Având în vedere că în cauză nu s-a probat săvârșirea de către intimații-pârâți a vreuneia din faptele prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006, sunt de prisos orice analize asupra aspectelor referitoare la legătura de cauzalitate și vinovăție, fiind așadar, neîndeplinite cerințele pentru atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului.
Pentru aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 împotriva sentinței comerciale nr.4094/19.08.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, și - - prin lichidator judiciar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.01.2010.
Președinte, Judecător, Judecător, I
Grefier,
Red./tehnored.Jud. - 20.02.2010
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
PREȘEDINTE: Cosmin Horia Mihăianu
Președinte:Cosmin Horia MihăianuJudecători:Cosmin Horia Mihăianu, Iulia Prelipcean, Liliana
