Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 875/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.875R

Ședința publică de la 02.06.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Mihaela Ioana Barna Prisacaru

JUDECĂTOR 2: Veronica Dănăilă

JUDECĂTOR - -

GREFIER

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 în calitate de președinte a Comitetului Creditorilor, împotriva sentinței comerciale nr.520/30.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât și intimata-debitoare ROMÂNIA prin lichidator judiciar A & A

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-creditoare Administrația Finanțelor Publice Sector 3 prin consilier juridic care depune la dosar delegație, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că recurenta-creditoare nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 19,50 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Recurenta-creditoare Administrația Finanțelor Publice Sector 3, prin consilier juridic, învederează faptul că, Comitetul Creditorilor este format din trei instituții bugetare, respectiv instituția pe care o reprezintă, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Inspectoratul Teritorial d e Muncă, instituții care sunt scutite de la plata taxei de timbru.

Curtea, apreciază că recurenta-creditoare Administrația Finanțelor Publice Sector 3, în calitate de președinte a Comitetului Creditorilor, nu este scutită de plata taxei de timbru în raport de obiectul cererii intemeiate pe dispozitiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Recurenta-creditoare, prin consilier juridic, solicită acordarea unui termen pentru a depune la dosar dovada achitării timbrajului aferent cererii de recurs, întrucât a primit citația cu întârziere, astfel încât timpul necesar pentru a face demersuri în vederea timbrării recursului a fost scurt.

Curtea, în raport de dovada de indeplinire a procedurii de citare cu recurenta, efectuată la data de 27.05.2009 și de prevederile art. 89 alin.1 Cod procedura civilă, respinge cererea de acordare a unui nou termen de judecată.

Curtea, din oficiu, invocă excepția anulării recursului ca urmare a netimbrării acestuia de către recurenta-creditoare Administrația Finanțelor Publice Sector 3.

Recurenta-creditoare Administrația Finanțelor Publice Sector 3, prin consilier juridic, solicită respingerea excepției.

Curtea, reține cauza în pronunțare asupra excepției anulării recursului.

CURTEA

Prin sentința comercială nr.520/30.01.2009 Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a respins cererea de atragere a răspunderii administrată formulată de Administrația Finanțelor Publice Sector 3 împotriva pârâtului.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Din formularea textului alin.l al art.138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană "care a cauzat" starea de insolvență prin una din faptele enumerate.

În ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.

Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. În speță, reclamantul creditor nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.

In concluzie, s-a retinut că în speță nu sunt incidente ipotezele prevăzute de lit.d) a art.138 din lege.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice Sector 3, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii și pe fond, admiterea cererii de antrenare a răspunderii.

Recurenta a formulat următoarele critici:

Asa cum rezulta din evidentele instituției, societatea nu a depus declarațiile privind obligațiile de plata la bugetul de stat si nici deconturile, situație reflectata de anexele la cererea de recurs. Prin urmare, au fost incalcate dispozițiile art.79-82 din OG92/2003 privind procedura de întocmire si depunere a declarațiilor de impozite si taxe, cu modificările si completările ulterioare.

In ce privește situația bilanțurilor si raportărilor contabile depuse de societate, in evidentele recurentei, debitoarea figurează cu bilanțuri si raportări contabile nedepuse din anul 2007 având in vedere ca procedura falimentului s-a deschis pe data de 23.05.2008, incalcand astfel dispozițiile din Legea contabilității nr.82/1991, republicata si art. 201 din legea societăților comerciale nr.31/1990 republicata.

In condițiile in care evidenta contabila reprezintă oglinda intregii activități a societății, nerespectarea de către debitoare a prevederilor legale in aceasta privința, a contribuit in mod substanțial la ajungerea debitoarei in incetare de plați.

De asemenea, debitorul avea obligația, conform dispozițiilor art.27 din Legea 85/2006 privind procedura insolventei sa depună cerere prin care sa solicite deschiderea procedurii prevăzuta de legea menționata mai sus in termen de maxim 30 de zile de la data constatării existentei stării de insolventa.

Din actele și lucrările dosarului, se retine că recursul nu a fost timbrat, deși Curtea a pus în vedere recurentei obligația prevăzută de art.20 alin.2 din Legea nr.146/1997 și art.1, art.9 - G nr.32/1995, cu privire la achitarea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

La termenul de judecată din data de 2.06.2009, în raport de neîndeplinirea obligațiilor de timbrare, Curtea a invocat excepția anulării recursului.

Potrivit art.20 alin.3 Legea nr.146/1997, "(1) judiciare de timbru se plătesc anticipat.

(2) Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. În cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioară.

(3) Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii."

Conform art.9 din G nr.32/1995, "Cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător.

În cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru."

În consecință, față de neîndeplinirea obligației de timbrare, Curtea va anula recursul ca netimbrat conform art. 312 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art. 20 alin.3 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din OG nr. 32/1995.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca netimbrat recursul formulat de recurenta-creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 în calitate de președinte a Comitetului Creditorilor, împotriva sentinței comerciale nr.520/30.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât și intimata-debitoare ROMÂNIA prin lichidator judiciar A & A

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 02.06.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

-

GREFIER,

Red.Jud. /23.06.2009

Tehnored.

2 ex.

Tribunalul București - Secția a VII a Comercială

Președinte -

Președinte:Mihaela Ioana Barna Prisacaru
Judecători:Mihaela Ioana Barna Prisacaru, Veronica Dănăilă

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 875/2009. Curtea de Apel Bucuresti