Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 879/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.879R
Ședința publică de la 02.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Ioana Barna Prisăcaru
JUDECĂTOR 2: Veronica Dănăila
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, împotriva sentinței comerciale nr.638/05.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât și intimata-debitoare SUPER prin lichidator
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-creditoare prin consilier juridic care depune la dosar delegație, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care.
Recurenta-creditoare, prin consilier juridic, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Recurenta-creditoare, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii formulată în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006.
Curtea, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului cu care a fost învestită, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.638/05.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosar nr-, judecătorul sindic a respins cererea creditoarei Administrația Finanțelor Publice Sector 1 B formulată împotriva pârâtului, cerere având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006, ca nefondată, iar ulterior, potrivit art.131 din aceeași lege, a dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei - Textile SRL, luând totodată măsurile de publicitate a hotărârii, de radiere a debitorului din Registrul Comerțului și de plată a onorariului lichidatorului.
Pentru a dispune astfel, în ceea ce privește modalitatea în care instanța a soluționat cererea întemeiată pe dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, instanța a reținut că principalul suport al cererii reclamantei l-a constituit faptul că, în raportul de activitate nr. 1 s-a menționat că documentele financiare ale societății nu au fost prezentate lichidatorului și nici nu s-a putut stabili legătura cu reprezentanții societății.
Instanța considerat că, față de natura răspunderii reglementată prin art.138 din Legea nr.85/2006, împrejurarea că societatea nu mai deține bunuri în patrimoniu sau alte active la data lichidării, nu reprezintă un fapt de natură să justifice prezumția că bunurile societății au fost însușite de către pârât sau valorificate de către acesta în interes personal.
Chiar și dacă în motivarea cererii reclamanta s-a referit la un raport contabil simplificat datând din anul 2001, instanța a subliniat că o situație care să ofere informații actuale despre patrimoniul societății nu există.
Mai mult, se arată că reclamantul nu a făcut nici o referire la modalitatea în care pârâtul a determinat în cauză instalarea insolvenței și nici nu se poate reține faptul că lipsa totală a documentelor contabile reprezintă o dovadă a faptului că, în societate contabilitatea nu a fost ținută potrivit legii, iar acest fapt a cauzat insolvența.
Instanța a subliniat că nici dispozițiile lit. e din art.138 din Legea nr.85/2006 nu sunt incidente, întrucât nu s-a făcut dovada deturnării sau ascunderii bunurilor de către pârât.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice Sector 1 B, solicitând modificarea sentinței comerciale recurate și, prin rejudecare, admiterea cererii formulate împotriva pârâtului în temeiul art.138 lit.a și d din Legea nr.85/2006.
În motivarea recursului s-a arătat că, în termen legal, creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 1 Baf ormulat cerere de înscriere a creanței în tabelul - Textile SRL pentru suma de 14.832 lei reprezentând creanțe bugetare și că această creanță nu a fost încasată în procedura lichidării averii debitorului.
S-a motivat că hotărârea recurată este netemeinică de vreme ce administratorul judiciar a arătat în cadrul rapoartelor sale, în patrimoniul societății nu au fost identificate bunuri și disponibilități bănești.
Astfel, se poate constata că la finalul anului 2001 debitoarea figura cu active în sumă de 3.846,1 lei, stocuri de 1.279,8 lei și creanțe de 483 lei, sume care ar fi acoperit în bună parte creanța recurentei.
Se arată că fapta ilicită constă atât în omisiune a valorificării activelor în mod eficient, cât și în lipsa oricărei diligențe a pârâtului privind recuperarea creanțelor și plata datoriilor societății.
Întrucât prin fapt ilicit se înțelege atât acțiunea cât și inacțiunea, recurenta arată că legătura cauzală este evidentă și că instanța doar refuză o judecare reală a cererii cu care a fost sesizată.
În ceea ce privește incidența lit. d din art.138 din Legea nr.85/2006, recurenta a arătat că în cauză debitoarea nu a mai depus bilanțuri și acte contabile începând cu anul 2002, ceea ce reprezintă o încălcare a legii contabilității și a dispozițiilor legate de mandatul administratorului prevăzute în art.10, 28 alin.1 din Legea nr.82/1991 și art.198, 148 și 73 lit c din Legea nr.31/1990.
În aceste condiții, lipsa actelor contabile semnifică intenția de sustragere a societății de la controlul statal și reprezintă o inacțiune ilicită determinată de către pârât.
După regulile răspunderii mandatarului comercial, a cărui culpă este apreciată cu severitate, reclamanta arată că, se impune admiterea acțiunii sale și obligarea pârâtului, administrator al societății debitoare, la plata pasivului societății.
În cauză intimatul nu a formulat întâmpinare și nu s-au administrat probe în recurs.
Analizand recursul, din perspectiva criticilor privind gresita aplicare a legii, evocate de catre recurenta, Curtea prezinta urmatoarele considerente:
Recurenta subliniaza in intreaga sa motivare ca instanta de fond a aplicat gresit legea la situatia de fapt aratata, determinand pronuntarea unei hotarari lipsite de suportul temeiniciei, cata vreme a apreciat ca netinerea contabilitatii nu este un fapt determinant si nu se poate pune in legatura cu starea de insolventa comerciala a debitoarei - Textile SRL si cu producerea unui prejudiciu creditoarei insesi prin imposibilitatea incasarii creantei, suma cu care s-a inscris la masa credala si mentionata in tabelul defintitiv al creantelor detinute impotriva debitorului.
Curtea subliniaza urmatoarele: esential, din punctul de vedere al recurentei, pentru sustinerea temeiniciei cererii promovate de catre aceasta, este pasivitatea administratorului, paratul la realizarea obligatiei sale legale de intocmire si depunere la autoritatile publice a situatiilor financiare anuale incepand cu anul 2002, obligatie continuta de art. 2 si 5 din Legea nr. 82/1991 si art. 72 din Legea nr. 31/1990 dar si faptul ca nu s-au pus la dispozitia lichidatorului documentele contabile ale societatii.
Insa, imprejurarea ca parata, intimata in recurs, nu a respectat regulile legale de tinere contabilitatii sau de efectuare a raportarilor contabile anuale, fapt care a dus la mentinerea datoriilor bugetare ale societatii, nu poate fi considerata, in mod singular, apta sa justifice temeinicia cererii promovate de catre Administratia Finantelor Publice Sector 1.
Aceasta cu atat mai mult cu cat, chiar circumstantele probatorii, raportul de activitate al lichidatorului depus dosarul instantei de fond (filele 63-65), arata ca nu se poate pune in relatie directa intre lipsa acestor documente si provocarea starii de insolventa a debitoarei - Textile SRL de natura sa justifice aprecieri clare asupra cauzelor si imprejurarilor care au determinat insolventa.
Răspunderea reglementată art. 138 din Legea nr.85/2006 este o raspundere personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, administratorul a contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Curtea arata ca aceasta raspundere special reglementata in Legea nr. 85/2006 nu prezuma legatura cauzala intre netinerea contabilitatii de catre administrator si provocarea starii de insolventa, iar aducerea societatii in insolventa si faliment nu este neaparat consecinta imediata a acestui fapt, asa cum considera recurenta in detalierea motivelor recursului.
Totodata, Curtea mai arata ca justificarea folosita de catre recurenta, aceea data de art. 28 din Legea nr.85/2006, nu poate fi apreciata dincolo de functia sa circumstantiala. Imprejurarea ca la dispozitia administratorului judiciar si ulterior, a lichidatorului, nu au fost puse documentele contabile nu valoreaza proba netinerii contabilitatii, a sustragerii sau distrugerii acestor documente, ci cel mult pot prezuma aceste imprejurari, prezumtie insuficienta insa, cata vreme nu este realizata proba concreta a autoratului si legaturii cauzale dintre fapte si prejudiciu - instalarea starii de insolventa ca efect al netinerii contabilitatii ori al distrugerii ei.
Curtea subliniaza ca art. 28 din Legea nr.85/2006 poate cel mult aduce in lumina o constatare post-factuala, anume aceea ca dupa deschiderea procedurii, la dispozitia participantilor in aceasta procedura, nu se pun documentele contabile, lucru fara relevanta proprie si directa in analiza cererii intemeiata pe dispozitiile art. 138 din Legea nr.85/2006.
De asemenea, in ceea ce priveste incidenta literei a) din art. 138 din Legea nr. 85/2006, ca temei al cererii creditoarei Administrația Finanțelor Publice Sector 1, din analiza motivarii cererii de chemare in judecata (fila 79-81 din dosarul Tribunalului București ), Curtea retine ca nicio referire a temeiurilor raspunderii reglementate de acest text nu a fost justificat de catre creditoare.
In masura in care Administrația Finanțelor Publice Sector 1 arata ca existenta, la nivelul anului 2001 datelor bilantiere care arata ca - Textile SRL avea active imobilizate si circulante, stocuri si creante, Curtea arata ca acest fapt cunoscut, nu justifica prezumtia judiciara ca acestea au fost folosite sau valorificate de catre paratul in interes propriu.
Imprejurarea ca ele nu au mai fost identificate in patrimoniul debotoarei in procedura lichidarii justifica excusiv concluzia ca intre data ultimului bilant si data acestor constatari aceste bunuri au iesit din patrimoniul societatii, fara identificarea mjlocului prin care aceasta s-a facut sau a caracterului ilicit al acestei mutatii.
Asa cum si prima instanta a subliniat, in lipsa probelor de natura a sutine afirmatiile reclamantei faptele aratate reprezinta numai presupuneri fara greutate probatorie si nu pot sustine temeinicia actiunii.
Astfel, dispozitia legala arata ca raspunderea patrimoniala a persoanelor enumerate se antreneaza daca acestea, prin faptele descrise de lege, au contribuit la producerea prejudiciului, provocarea starii de insolventa, reiterand principul de baza potrivit caruia nicio raspundere nu poate fi anjagata in lipsa identificarii tuturor elementelor raspunderii civile in mod cumulativ, natura juridică a răspunderii administratorului fiind aceea a unei răspunderi speciale care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
Caracterul special al raspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 consta in aceea ca textul de lege delimiteaza, printr-o enumerare exhaustiva categoria faptelor (lit. a-g) considerate nelegitime, prejudiciul - care este acela al provocarii sau contribuirii faptelor la ajungerea debitoarei in starea de insolventa - si cere o cauzalitate tipica intre fapta si prejudiciu, culpa persoanei chemata a raspunde fiind apreciabilain concreto.
Prin urmare, Curtea infirma argumentele din recurs prin care se arata ca existenta unei creante a recurentei ramase neacoperita a fost determinata de netinerea sau de neraportarea corespunzatoare a activitatii contabile a debitoarei prin grija paratului si reprezinta dovada prejudiciului, a legaturii cauzale si prezuma culpa, considerandu-le nefondate, tot asa cum considera lipsita de greutate afirmatia ca datele bilantiere din anul 2001 fac proba valorificarii bunurilor societatii de catre parat in folosul sau sau al altor persoane.
afirmatiile anterioare, alaturi de afirmarea regulii de drept potrivit careia actori incumbit probatio (art. 1196 Cod civil), Curtea subliniaza ca punctul de plecare in analiza de temeinicie a unei astfel de petitii trebuia considerat de la prezentarea continutului obiectiv al faptelor, actiuni sau inactiuni plasate in domeniul autoratului paratului, culpa acestuia si legatura cauzala intre acesta si provocarea starii de insolventa.
de circumstantele retinute, Curtea apreciaza ca motivele de recurs formulate in cauza de catre recurenta nu sunt intemeiate, iar raportat la situatia de fapt determinata prin interpretarea probelor administrate in cauza, hotararea primei instante este legala si temeinica, astfel, va respinge recursul, de dispozitiile art. 312 alin. 1 cod procedura civila.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1,împotriva sentinței comerciale nr. 638/05.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații - SUPER TEXTILE SRL și, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 02.06.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
-
Grefier,
Red.Jud.
3.06.2009
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Mihaela Ioana Barna PrisăcaruJudecători:Mihaela Ioana Barna Prisăcaru, Veronica Dănăila
