Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 906/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Număr în format vechi 620/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.906
Ședința publică de la 22.09.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Speranța Cornea
JUDECĂTOR 2: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 3: Iulica
Grefier
*************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, în contradictoriu cu intimații, - - - prin lichidator judiciar, - - - prin lichidator judiciar, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, împotriva sentinței comerciale nr.484/1.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimații și prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar, personal și asistată de avocat și, prin același avocat cu împuternicire avocațială la dosar și personal și avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții faptul că - - a depus la dosar cerere de judecare a cauzei în lipsă, conform disp.art. 242 pct.2 civ.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul părților prezente pe recurs.
Intimata prin avocat solicită respingerea recursului ca nefondat, învederând că AVAS a preluat creanța de la, nu de la. în baza art. 138 lit. c nu s-a dovedit interesul personal al administratorilor, care nu au fost acționari.
Intimatul prin avocat solicită respingerea recursului.
Intimații prin avocat solicită respingerea recursului, învederând că AVAS nu a suspendat executarea ci a executat toate bunurile.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față.
Prin sentința civilă nr. 484 din 1.02.2008 Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a respins ca neîntemeiată cererea formulată de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B în baza articolului 138 litera c din Legea nr.85/2006 împotriva pârâților, COSIM.
A dispus plata în favoarea lichidatorului judiciar a sumei de 27.000 lei cu titlu prestații servicii, 71.000 lei cu titlu de depozitare arhivă debitoare pe o perioadă de 10 ani.
În baza articolului 132 alineat 2 din Legea nr.85/2006 închiderea procedura falimentului împotriva debitoarei - - în contradictoriu cu creditoarele - -, SECTOR 1
A dispus radierea debitoarei - - de la.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin sentința comercială nr. 725 din 17.04.2002 a Tribunalului Bucureștia fost deschisă procedura de reorganizare judiciară împotriva debitoarei în baza articolului 31 alineat 7 din legea nr.64/1995 și a desemnat administrator judiciar pe.
La data de 12.06.2002 s-a dispus trecerea la procedura falimentului în condițiile articolului 59 alineat 5 din legea nr.64/1995 la cererea creditorilor și administratorului judiciar.
La data de 14.06.2006 creditoarea a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului societății debitoare, și în temeiul articolului 138 litera c din Legea nr.85/2006, susținând că pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile legale privind admiterea societății, dispunând continuarea activității debitoare în interes personal.
Pârâții au formulat întâmpinări solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată.
Au fost administrate proba cu înscrisuri și expertiză contabilă.
Din analiza probatoriului administrat în cauză și din rapoartele de activitate întocmite de lichidatorul judiciar, instanța de fond a reținut că acumularea datoriilor debitoarei s-a produs anterior mandatului pârâților și că s-a produs chiar o diminuare a pierderilor în timpul acestui mandat.
Principala cauză a insolvenței debitoarei s-a datorat în principal majorării creanței în timp de un an de zile de 3 ori ca urmare a diferențelor de curs valutar, dobânzi, comisioane bancare, dobânzi penalizatoare.
Prin urmare, debitoarea nu a mai putut achita creditul, la această cauză s-a mai adăugat și unele condiții obiective, exterioare activității debitoarei și anume: recolta de și porumb scăzută, micșorarea expertului, producția scăzută de recoltă de soarelui și soia, ala decât cea semănată.
A mai reținut judecătorul - sindic faptul că obligațiile administratorului societății de a solicita deschiderea procedurii de faliment a fost introdusă prin OG nr. 38/30.01.2002, începând cu data de 4.02.2002, deci ulterior solicitării creditoarei de deschiderea procedurii.
Instanța de fond a apreciat că nu există raport de cauzalitate între activitatea pârâților și starea de insolvență a debitoarei, cererea creditoarei fiind întemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pe rolul Curții de Apel București - Secția a a Comercială fiind înregistrat astfel dosarul nr- din 26.03.2008.
În motivarea recursului creditoarea a criticat sentința atacată în temeiul dispozițiilor articolului 304 punctul 9 și articolului 3041Cod procedură civilă.
Astfel, recurenta a susținut că hotărârea atacată este mult prea general și superficial motivată, prezentând drept cauze ale insolvenței ceea ce, de fapt, sunt efectele acesteia.
Creanța reprezintă datoria societății față de Fondul Național Unic de sănătate, ceea ce înseamnă că administratorii nu au virat contribuțiile legale ale salariaților la. deturnând aceste sume în alte scopuri, ceea ce este suficient pentru a se dispune atragerea răspunderii acestora.
Și articolul 303 din Legea nr.95/2006 prevede că numirea sau utilizarea în alte scopuri a contribuției reținute de la asigurați constituie infracțiune de deturnare de fonduri și se pedepsește conform Codului penal.
A mai susținut recurenta că dat fiind obiectul de activitate al societății debitoare, recolta de, porumb, soia și soarelui, societatea ar fi trebuit să intre în faliment cu simpla motivație a obținerii unor recolte proaste.
Chiar dacă obligația administratorilor pârâți de a solicita deschiderea procedurii de faliment s-a produs prin OG nr.38/30.01.2002, începând cu 4.02.2002, deci ulterior solicitării creditoarei, de deschidere a procedurii, concluzia instanței de fond este greșită, dispozițiile unei legi interpretându-se prin coroborare unele cu celelalte.
Cum mandatul comercial este prezumat a fi oneros (articolul 374 Cod comercial), răspunderea delictuală a părților operând pentru cea mai ușoară culpă și, indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauza este integrală, cuantumul despăgubirii depinzând de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
În cazul de față, mai arată recurenta, indiferent de faptul că pârâții au încălcat din culpă (neglijență) sau cu intenție normele de drept care le impuneau gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, aceștia se fac vinovați de încălcarea legii, situație care a determinat prejudicierea creditorilor, astfel încât trebuie obligați să suporte din patrimoniul propriu al acestora creanța recurentei până la concurența sumei de 57.940.399, 61 USD în echivalent în lei la data plății.
Intimații pârâți au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În esență, intimații au susținut că, după cum rezultă din rapoartele de activitate ale lichidatorului judiciar și din expertiza contabilă efectuată în cauză, ca, de altfel și din cererea de atragere a răspunderii formulată de, creanța deținută de împotriva debitoarei - - a avut ca izvor creditele neperformante contractate în perioada 1995 - 1996, iar recurenta invocă în recurs o altă situație de fapt, susținând că debitoarea nu și-a achitat contribuțiile la. astfel încât dispozițiile Legii 95/2006 nu sunt incidente și aplicabile speței, reglementând un alt domeniu, astfel încât instanța de fond nici nu avea cum să analizeze cererea recurentei sub acest aspect și, deși, nici vinovăția administratorilor.
Au mai arătat intimații că însuși recurenta a recunoscut că Legea nr.64/1995, înainte de modificările aduse prin OG nr.38/2002 în vigoare de la 2.08.2002 (după 180 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial nr. 95/2.02.2002) instituie numai facultatea debitorului și nu obligația acestuia de a solicita deschiderea procedurii falimentului, astfel încât critica acesteia este nefondată, modificarea Legii nr.64/1995 fiind ulterioară înregistrării cererii de deschidere a procedurii formulată de creditoare, la 4.02.2002.
În fine, intimații au susținut că răspunderea patrimonială nu este prezumată, ci trebuie dovedită, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat, ajungerea societății debitoare în faliment (incapacitate de plată) neputând fi considerată ca generatoarea unui raport de cauzalitate decât dacă administratorii au săvârșit una din faptele ilicite prevăzute de articolul 138 (fost 137) din legea nr.85/2006.
Nu au fost solicitate probe în recurs.
Curtea analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
La data de17.07.2002(Filele 162-164 vol.I dosar ) Saî nregistrat declarația de creanță asupra debitoarei - - în valoare de 58.519.675,39 USD și 221.358.069 lei justificând și dovedind existența creanței sale prin cheltuielile cu valorificarea activelor preluate de la - (filele 146-149 -. Contract de cesiune de creanță nr. -/24.06.1999, comunicat debitoarei; filele 165-270 - acte doveditoare, contract de cesiune, anexe, convenții de scontare etc).
La data de4.05.2006(filele 34-37 vol.III dosar ), formulează cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului - - în temeiul articolului 137 litera c din Legea nr.64/1995, rep. (articolul 138 litera c din Legea nr. 85/2006), solicitând obligarea administratorilor pârâți la suportarea pasivului - - până la concurența sumei de 57.940.399, 61 USD, susținând vinovăția acestora pentru faptul că nu au solicitat intrarea în faliment a debitoarei și a continuat activitatea acesteia.
De asemenea, prin răspunsul la întâmpinarea formulată de părți (filele 274-276 vol.III), sublimează că deține creanța de 57.940.399,61 USD ca reprezentând creanță neperformantă preluată de la - prin contractul de cesiune nr. 93067/24.06.1999 și prin care nu a recuperat-o în procedura de insolvență a debitoarei.
În fine, atât din expertiza contabilă efectuată în cauză avînd ca obiect stabilirea culpei administratorului și ajungerea societății debitoare în stare de încetare de plăți, față de dispozițiile articolului 137 litera c (articolul 138 litera c), expertul contabil menționează creanța recurentei a provenind din preluarea prin cesiune a creditelor neperformante de la, reprezentând credite luate de debitoare în perioada 03.1996-11.1996, fapt atestat și de rapoartele lichidatorului judiciar.
Față de această cerere a recurentei s-au administrat și probatoriile (expertiza contabilă), s-a întocmit și raportul lichidatorului judiciar din 16.08.2006 (filele 79-82 vol.IV; filele 51-77 vol.IV), concluziile acestora fiind în sensul că "nu există raporturi de cauzalitate" între acțiunile administratorului - - și starea de insolvență a societății; că prejudiciul nerecuperat de de la - - nu are incidență cu prevederile articolului 137 din Legea nr.64/1995 (articolul 138 Legea nr.85/2006), neexistând elemente privind angajarea răspunderii lor patrimoniale pentru nici una din faptele prevăzute de textul de lege invocat de (fila 77 verso vol.IV, extras din raportul de expertiză contabilă) și că "nu există elemente de natură să demonstreze existența unui interes personal" al administratorului pentru continuarea activității (fila 82 vol.IV - extras din raportul lichidatorului judiciar).
Aceste rapoarte (expertiză contabilă, al lichidatorului judiciar privind atragerea răspunderii patrimoniale) au fost analizate și aprobate și de către administratorul comitetului creditorilor din 16.10.2007 (filele 138 - 140 vol.IV).
Aceste probatorii au stat și la baza hotărârii judecătorului sindic, în urma analizării, concluzia instanței de fond fiind în sensul netemeiniciei cererii de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de, neputându-se reține culpa pârâților intimați în săvârșirea faptei prevăzute de articolul 138 litera c (fost articolul 137 litera c din legea nr.64/1995 republicată) și nici vreo legătură de cauzalitate între activitatea desfășurată de către aceștia și starea de insolvență a debitoarei.
Hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, atât față de probele administrate în cauză, cât și din interpretarea dispozițiilor articolului 138 alineat 1 litera c din Legea nr.85/2006, din care rezultă că răspunderea va fi angajată numai dacă persoana împotriva căreia se exercită acțiunea a "cauzatstarea de insolvență a debitorului", ceea ce recurenta creditoarea nu a dovedit, afirmațiile sale fiind generale, prezumtive, nesusținute de probe în sensul că pârâții administratori au continuat activitatea în folosul propriu sau că strategia managerială a atras insolvența debitorului.
Obligativitatea dovedirii legăturii de cauzalitate dintre faptele pârâților administratori și starea de insolvență a debitoarei rezultă atât din lege (prin sintagma"a cauzat"folosită de articolul 138 alineat 1), cât și din Decizia nr.82/8.02.2007 a Curții Constituționale care, statuând asupra excepției de neconstituționalitate a articolului 138 literele c,d,e din Legea nr.85/2006 (fost articolul 124 alineat 1 din Legea nr.64/2005 asupra căruia ce se pronunțate prin decizia nr.25/2004), a constatat că dispozițiile legale menționate" nu instituție prezumția de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi stabilită", ci "prevăd în concret natura faptelor păgubitoare pentru societatea comercială debitoare, fapte care au contribuit la ajungerea acesteia în stare de insolvență", existența acestora făcându-se pe baza unui "probatoriu complex și pertinent".
Pe lângă toate aceste aspecte care dovedesc faptul că recursul nu este fondat, dispozițiile articolului 316 Cod procedură civilă care fac trimitere la "judecata apelului", dispozițiile procedurale privind judecata în apel fiind aplicabile și în recurs, determină imposibilitatea pentru recurentă ca în calea de atac să își schimbe cauza cererii de chemare în judecată (a se vedea articolul 294 alineat 1 Cod procedură civilă).
Ori, invocând prin cererea de recurs o cu totul altă cauză a cererii sale de atragere a răspunderii patrimoniale, respectiv analizarea răspunderii intimaților pârâți pentru fapte săvârșite ce intră sub incidența Legii nr. 95/2006 (legea sănătății publice) și se constituie în fapte prevăzute de legea penală (infracțiuni); anume utilizarea în alte scopuri sau numirea la fond () a contribuției reținute de la asigurați, recurenta creditoare a schimbat cauza cererii sale unde susținuse că răspunderea intimatei se datorează continuării activității debitoare și neformulării unei cereri de intrare în faliment a acesteia.
Pentru aceste considerente, Curtea, față de dispozițiile articolului 8 alineat 1 din Legea nr. 85/2006, articolului 312 alineat 1 Cod procedură civilă, constatând că sentința civilă nr. 484/1.02.2008 a Tribunalului București - Secția a VII a Comercială este legală și temeinică respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, în contradictoriu cu intimații, - - - prin lichidator judiciar, - - - prin lichidator judiciar, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, împotriva sentinței comerciale nr.484/1.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 22.09.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
20.10.2008
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Maria Speranța CorneaJudecători:Maria Speranța Cornea, Elisabeta Roșu, Iulica
