Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 925/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.925
Ședința publică de la 25.09.2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Bucur
JUDECĂTOR 2: Marcela Câmpeanu
JUDECĂTOR 3: Eugenia Voicheci
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR SECTOR 2 împotriva sentinței comerciale nr.1011/05.03.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți LI și LI și intimata debitoare SC LI SRL prin lichidator judiciar C.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează instanței lipsă de procedură cu intimații pârâți nefiind restituită dovada de citare prin Buletinul procedurilor de insolvență.
Curtea apreciază procedura legal îndeplinită cu intimații pârâți prin afișare la ușa instanței potrivit dispozițiilor art.95 Cpc și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 pct.2 Cpc, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față a reținut și constatat că:
Prin sentința comercială nr. 1011/5.03.2008, Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a respins cererea de atragere a răspunderii formulată împotriva pârâților LI și LI, ca neîntemeiată și în baza articolului 131 din Legea nr.85/2006 a închis procedura de insolvență împotriva debitorului SC LI SRL în contradictoriu cu creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 B, dispunând radierea societății de la OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și plata onorariului către lichidatorul judiciar.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul - sindic a reținut în esență că, nu sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii în temeiul articolului 138 litera d din Legea nr.85/2006 motivat de nedepunerea raportărilor contabile periodice, întrucât evidența contabilă așa cum este reglementată de Legea nr.82/1991 nu vizează nedepunerea diverselor declarații care sunt supuse unor sancțiuni distincte. A considerat judecătorul - sindic și că nedepunerea actelor prevăzute de articolul 28 din lege nu echivalează obligatoriu cu faptul neținerii contabilității și oricum creditoarea nu a probat faptele administratorilor prin care au fost încălcate prevederile legii contabilității și nici că aceste nereguli ar fi cauzat insolvența societății.
Cât privește incidența dispozițiilor articolului 138 litera c din Legea nr.85/2006, judecătorul - sindic a apreciat că nu este suficient ca administratorii să fi dispus continuarea activității societății, ci trebuie probată și împrejurarea că pârâții au dispus continuarea activității în interes personal, fapt neprobat în speță.
Afirmația creditoarei în sensul că potrivit articolului 1082 cod civil și articolului 374 Cod comercial este prezumată culpa administratorilor întrucât mandatul comercial este prezumat a fi cu titlu oneros, a fost înlăturată întrucât răspunderea administratorilor atrasă în baza articolului 138 poate fi contractuală atunci când este rezultatul unei obligații derivând din contractul de mandat, mandat ce este cuprins în actul constitutiv sau hotărârea adunării generale și acceptat prin semnarea în Registrul Comerțului, ceea ce nu s-a probat în speță
În plus, s-a reținut că nu orice deficiență managerială este de natură a conduce la stabilirea răspunderii, textul de lege sancționând acele fapte ce implică o deturnare a activității societății de la scopul comercial pentru care a fost înființată și o utilizare a societății pentru satisfacerea intereselor personale sau ale unor terți și nu omisiunea de a recupera creanțele societății și valorifica materia primă, astfel cum susține creditoarea.
În fine, constatând inexistența unor bunuri în patrimoniul debitoarei și apreciind că nu se impune măsura angajării răspunderii pârâților cât timp nu există indiciile săvârșirii unei fapte din categoria celor prevăzute de articolul 138 literele d și c din Legea nr.85/2006, judecătorul - sindic a respins ca neîntemeiată cererea creditoarei și potrivit articolului 131 din lege a dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva societății debitoare și radierea acesteia din evidențele
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen și motivat SECTOR 2, criticile vizând netemeinicia hotărârii atacate și fiind întemeiate în drept pe dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă, coroborate cu cele ale Legii nr. 85/2006, Legii nr. 82/1991 și Legii nr. 31/1990.
În esență, recurenta susține că instanța de fond a decis și reținut în mod greșit că nu s-au dovedit faptele pârâților prevăzute de articolul 138 literele c și d din Legea nr.85/2006.
Astfel, recurenta creditoare apreciază că, intenția legiuitorului la edictarea normei a fost de a oferi creditorilor încă un mijloc procedural prin care să-și poată recupera creanțele.
Astfel, articolului 138 litera c din legea nr.85/2006 trebuie interpretat pornind de la scopul urmărit de legiuitor și anume de menținere a unui climat economic sănătos întemeiat pe două principii: apărarea creditorilor față de faptele administratorilor care nu au luat măsuri când societatea se afla în încetare de plăți și răspunderea acestora când continuă o activitate care prejudiciază creditorii. Pentru realizarea acestui deziderat, legiuitorul a edictat articolul 27 prin care administratorii sunt obligați să solicite ei însuși aplicarea legii nr. 85/2006 chiar în situația iminentei stări de încetare de plăți, astfel că dispozițiile art 138 lit c apare ca o sancțiune a încălcării articolului 27 din lege.
În speță, fapta ilicită constă în exercitarea managementului defectuos în sensul dispunerii continuării unei activități care duce societatea la insolvență, iar dovada faptei rezultă implicit din ajungerea debitorului în incapacitate de plată.
Instanța de fond nu a avut în vedere nici că în situația încălcării obligațiilor declarative ale debitoarei sunt incidente dispozițiile articolului 73(1) litera c și articolul 1442(1) din Legea nr.31/1990 conform cărora administratorii sunt răspunzători pentru neținerea registrelor.
În ce privește incidența articolului 138 litera d, recurenta învederează faptul că nu putea fi obligată și nu avea cum să dovedească existența unor fapte negative, contrariul putând fi dovedit de părți prin dovada înregistrării documentelor la sediul organului fiscal.
În plus, încălcarea dispozițiilor articolului 28 din Legea nr.85/2006, instituie o prezumție relativă a neținerii contabilității în conformitate cu legea și a legăturii de cauzalitate dintre această faptă și ajungerea societății în insolvență.
Pentru toate aceste considerente, pârâții trebuie să răspundă și pentru culpa cea mai ușoară, culpă dovedită prin nedepunerea raportărilor contabile, fiind astfel creată și legătura de cauzalitate între fapta ilicită (nerespectarea dispozițiilor referitoare la ținerea evidențelor contabile ) și prejudiciul creditorilor.
Examinând recursul în raport de actele, lucrările cauzei, motivele de recurs și dispozițiile legale în materie, a constatat că este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate:
Curtea, va proceda la gruparea argumentelor aduse de recurentă în sprijinul motivelor de recurs întemeiate pe articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă coroborat cu articolul 138 litera c și articolului 138 litera d din Legea nr.85/2006, pentru a răspunde printr-un considerent comun.
Este nefondat motivul de recurs întemeiat pe nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 referitoare la obligația debitoarei de a solicita ea însăși aplicarea legii insolvenței.
Obligația la care face referire recurenta se regăsește în articolul 27 din Legea nr.85/2006, iar încălcarea acesteia se sancționează pe tărâm penal conform articolului 143 din lege.
Chiar dacă reprezintă un act de vinovăție prin nesocotirea legii, încălcarea articolului 27 nu cade sub incidența articolului 138 litera c din Legea nr.85/23006 în lipsa unei dovezi certe cu privire lainteresul personalal părților în continuarea activității.
Dincolo de faptul că legiuitorul nu a avut în vedere această faptă printre cele limitativ prevăzute de articolul 138 literele a-g, dar în raport de contextul în care s-a invocat acest argument (interpretarea articolului 138 litera c ) rezultă că recurenta dorește să facă proba "interesului personal" al părților cu prezumții pretins legale dar neprevăzute de lege.
Se impune a se preciza că sediul materiei privind răspunderea materială în situația insolvenței debitorilor, este articolul 138 din Legea nr.85/2006, având natura răspunderii civile delictuale, astfel că alegațiile recurentei întemeiate pe Legea nr.31/1990 și articolului 374 Cod comercial (ce vizează răspunderea contractuală a administratorului în raporturile cu societatea) nu sunt fondate în lipsa dovezii raporturilor contractuale, așa cum corect a reținut judecătorul - sindic.
Nu este incidentă în cauză nici dispoziția prevăzută de articolul 138 litera d din Legea nr.85/2006 întrucât fapta nedepunerii situațiilor financiare, a declarațiilor fiscale și neprezentarea actelor prevăzute de articolul 28 din Legea nr.85/2006 nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada că lipsa acestor acte a dus la starea de insolvență a debitorului.
Oricum, dincolo de aceste considerente, fapta nedepunerii documentelor și informațiilor prevăzute de articolul 28 este o faptă ulterioară intervenirii insolvenței și prin urmare nu putea duce la încetarea de plăți.
Mai mult, nedepunerea actelor și informațiilor cerute de dispoziția prevăzută de articolul 28 ca urmare a refuzului administratorilor se sancționează conform articolului 147 din Legea nr. 85/2006 și nu potrivit articolului 138 litera d din aceeași lege.
În fiind, nedepunerea raportărilor și bilanțurilor contabile, declarațiilor privind obligațiile de plată la bugetul de stat și deconturi de TVA ca faptă omisivă, nu este suficientă pentru a lămuri legătura de cauzalitate cu starea de insolvență, în lipsa unui probatoriu complet și pertinent.
În aceeași ordine de idei, susținerea recurentei, privind lipsa unei obligații în sarcina și imposibilitatea dovedirii existenței unei fapte negative de către aceasta, va fi respinsă în raport de dispozițiile prevăzute de legea contabilității și de actele normative ce reglementează obligația de depunere a raportărilor fiscale în care se precizează căorganul fiscal are obligațiastabiliriiunui control de fond și posibilitatea aplicării amenzilor.
Așadar, sarcina probei, potrivit articolului 129(1) ultima teză Cod procedură civilă, incumbă celui ce face afirmație în instanță, astfel că invocarea articolului 138 din Legea nr.85/2006 grefată numai pe elemente teoretice, nu atrage în mod obligatoriu răspunderea administratorilor, întrucât prin legea aplicabilă în materie nu s-a instituit oprezumție legală de vinovăție și de răspundereîn sarcina pârâților, prevăzându-se numai posibilitatea atragerii răspunderii și numai după administrarea de dovezi în acest sens.
Așa fiind, cum creditoarea recurentă în cauza de față nu a prezentat probe în susținerea cererii întemeiată pe articolul 138 literele c și d și cum culpa nu se prezumă ci se probează (spre deosebire de răspunderea civilă contractuală unde culpa este prezumată relativ dacă se face dovada încălcării unei obligații contractuale), Curtea constată că judecătorul - sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, fapt ce înlătură incidența articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă și articolului 3041Cod procedură civilă cu consecința respingerii recursului în temeiul articolului 312 (1) Cod procedură civilă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR SECTOR 2 B împotriva sentinței comerciale nr.1011/05.03.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți LI și LI și intimata debitoare SC LI SRL prin lichidator judiciar C.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25.09.2008
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
20.10.2008
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Adriana BucurJudecători:Adriana Bucur, Marcela Câmpeanu, Eugenia Voicheci
