Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 924/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.924
Ședința publică de la 25.09.2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Bucur
JUDECĂTOR 2: Marcela Câmpeanu
JUDECĂTOR 3: Eugenia Voicheci
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR SECTOR 2 împotriva sentinței comerciale nr.2398/26.05.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți și.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul pârât personal, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care
Curtea înlătură din citativ intimata debitoare având în vedere obiectul recursului, respectiv angajarea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe recurs.
Intimatul pârât lasă la aprecierea instanței.
Instanța constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, a reținut și constatat că:
Prin sentința comercială nr. 2398/26.05.2008, Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a respins cererea creditoarei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 B în contradictoriu cu pârâții și și a închis procedura insolvenței față de debitoarea SC EXPERT SRL dispunând radierea societății din evidențele OFICIULUI REGISTRULUI COMERȚULUI.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul - sindic a apreciat că cererea creditoarei SECTOR 2 B, de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiată pe articolul 138 litera d din Legea nr. 85/2006 este nefondată întrucât în cazul în care nu se depun raportările contabile cerute de lege, organele fiscale vor stabili din oficiul obligația de plată folosind metoda estimării sau plătitorul în cauză va fi supus de îndată unui control fiscal.
S-a considerat de judecătorul - sindic că legea contabilității și actele normative referitoare la obligația de depunere a declarației privind obligațiile fiscale și a bilanțului contabil nu sancționează debitorul sau administratorul, ci precizează că organul fiscal are obligația stabilirii unui control de fond, aspect ce conduce la concluzia că această faptă nu poate fi încadrată ca o cauză a stării de insolvență.
Judecătorul fondului a reținut și că dispozițiile articolului 138 din lege nu instituie prezumția de culpă, ci faptele trebuie dovedite, răspunderea putând interveni numai atunci când este dovedită legătura de cauzalitate între faptă și ajungerea în starea de insolvență.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen și motivat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 B, criticile vizând netemeinicia hotărârii atacate și fiind întemeiate în drept pe articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă și articolul 3041Cod procedură civilă.
În esență, recurenta apreciază că nedepunerea de către debitoare a actelor contabile prevăzute de articolul 28 din Legea nr.85/2006 instituie o prezumție relativă a neținerii contabilității în conformitate cu legea și a legăturii de cauzalitate dintre această faptă și ajungerea în starea de încetare de plăți.
Susține recurenta că nedepunerea cu regularitate (după aprilie 2005) a documentelor financiar - contabile, reclamate de legislația în vigoare, instituie o prezumție de sustragere a societății de la declararea obligațiilor datorate bugetului general consolidat și a determinat imposibilitatea efectuării unei analize a activității desfășurate de debitoare, existând astfel posibilitatea ca debitele reale să fie mai mari decât cele cu care s-a înscris la masa credală.
Învederează recurenta și că răspunderea pârâților este atrasă în strânsă legătură cu nedepunerea culpabilă a documentelor menționate, omisiune vădit imputabilă acestora cu atât mai mult cu cât în calitate de mandatari ai falitei pârâții erau ținuți să-și ducă la îndeplinire mandatul.
Arată recurenta că există legătură de cauzalitate între fapta ilicită a pârâților și prejudiciul creat prin neplata datoriilor și constă în dezinteresul acestora în ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
Examinând recursul potrivit articolului 3041Cod procedură civilă, în raport de actele, lucrările cauzei și dispozițiile legale în materie, Curtea a constatat că este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate.
Răspunderea patrimonială reglementată prin articolul 138 din Legea nr.85/2006 este una specială a cărei natură juridică este civil delictuală conform articolului 998 cod civil în raporturile cu terții, și contractuală în raporturile cu societatea când rezultă din încălcarea mandatului de către administratori în măsura în care se face dovada existenței mandatului cuprins în actul adițional sau într-o hotărâre a adunării generale și este acceptat de administratori prin semnarea la Registrul Comerțului.
Așa fiind, cum nu s-a probat în cauză existența mandatului în forma cerută delege, iar petenta este terț față de societate și invocă în susținerea cererii de antrenare a răspunderii încălcarea legii, este fără putință de tăgadă că natura juridică a răspunderii pârâților se situează pe tărâm delictual.
În aceste condiții, culpa pârâților nu este prezumată ca la răspunderea contractuală, ci trebuie dovedită împreună cu îndeplinirea celorlalte condiții cerute pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.
Prin urmare, toate alegațiile recurentei bazatepe prezumția neținerii contabilitățiica urmare a nedepunerii de către debitoare a actelor și informațiilor cerute de articolul 28 din Legea nr.85/2006 și peprezumția intenției de sustragerea societății de la declararea obligațiilor datorate bugetului general consolidat ca urmare a nedepunerii cu regularitate a documentelor financiar - contabile reclamate de legislația în vigoare, nu vor fi primite în lipsa dovezii săvârșirii faptelor enumerate limitativ de lege și a măsurii în careaceste fapteau cauzat ajungerea în insolvență a societății.
În acest context, se reține că fapta omisivă în sensul dezinteresului manifestat de părți privind funcționarea normală a societății, așa cum a fost expusă de creditoarea recurentă și întemeiată pe articolul 28 din lege și pe dispozițiile legale ce reglementează obligațiile declarative la organele fiscale, respectiv depunerea raportărilor contabile, nu este suficientă pentru a lămuri raportul de cauzalitate cu starea de insolvență a debitoarei.
În primul rând, încălcarea articolului 28 din Legea nr.85/2006 este o faptă ulterioară stării de încetare de plăți a societății și prin urmare nu putea duce la insolvența acesteia.
Prin urmare fapta nedepunerii actelor și informațiilor cerute de acest text de lege nesituându-se înainte de încetarea plăților, nu se poate aprecia că a creat un prejudiciu societății și respectiv creditoarei.
Mai mult, împrejurarea că nu s-au depus la dosar actele prevăzute de articolul 28 din lege, nu numai că nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea dar, legiuitorul sancționează refuzul depunerii acestor acte potrivit articolului 147 din Legea nr.-85/2006 și în consecință nu intră în categoria faptelor prevăzute de articolul 138 lit d din lege.
În fine, se reține că răspunderea directă a administratorilor față de terți poate fi angajată numai când insuficiența pasivului se datoreazăculpei de gestiunea acestora, culpă ce trebuie dovedită și nu prezumată.
Așadar, susținerile recurentei creditoare întemeiate pe nedepunerea cu regularitate a documentelor financiar-contabile reclamate de legislația în vigoare nu duce nici la insolvență și cu atât mai puțin la determinarea imposibilității efectuării unei analize a activității debitoarei de către organul fiscal, obligat el însuși să preîntâmpine un prejudiciu bugetului general consolidat prin efectuarea de controale de fond la agenții economici care nu-și respectă obligațiile declarative.
În aceste condiții, nedepunerea documentelor contabile, fie ea și culpabilă prin încălcarea dispozițiilor legale, nu este nici pe departe o cauză a ajungerii în stare de insovență a debitoarei, dintre cele prevăzute de articolul 138 litera d din legea nr.85/2006.
Pentru toate considerentele expuse în precedent, Curtea apreciază că judecătorul - sindic a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 85/2006 față de situația de fapt configurară de materialul probator administrat, situație în care constată că în cauză nu subzistă motive de modificare ale sentinței atacate în temeiul articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă sau alt motiv de modificare sau casare în temeiul articolului 3041Cod procedură civilă, drept pentru care va respinge recursul în temeiul articolului 312(1) Cod procedură civilă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR SECTOR 2 B, împotriva sentinței comerciale nr.2398/26.05.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25.09.2008
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
20.10.2008
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Adriana BucurJudecători:Adriana Bucur, Marcela Câmpeanu, Eugenia Voicheci
