Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 925/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 925
Ședința publică de la 18.09.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Veronica Dănăilă
JUDECĂTOR 2: Iulia Prelipcean I -
JUDECĂTOR 3: Cosmin Mihăianu
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de către recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 1, împotriva sentinței comerciale nr. 2333/21.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele Gh. și &, prin lichidator judiciar Valor
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta, reprezentată de consilier juridic cu delegație la dosar, D-na, lipsind intimatele.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a înaintat la dosar dovada publicării sentinței atacate în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 2779/09.07.2008.
Întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul, în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererii și obligării pârâtei Gh. să suporte datoriile debitoarei falite.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 2333/21.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 1, în contradictoriu cu pârâta Gh.; totodată, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, s-au dispus închiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei &, radierea societății din registrul comerțului și, în aplicarea art. 135 din aceeași lege, notificarea sentinței către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B și și plata către lichidator a onorariului, din fondul prevăzut de art. 4 alin. 4 din lege.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reținut că la data de 26.02.2008, creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 1 formulat o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 împotriva pârâtei Gh., administratorul falitei.
Tribunalul a constatat că nu s-a probat faptul că nedepunerea declarațiilor privind obligațiile de plată la bugetul statului pentru anii 2004 - 2007 ar fi determinat apariția stării de insolvență; totodată, s-a mai apreciat că nedepunerea actelor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 nu echivalează obligatoriu cu faptul neținerii contabilității. Reținând și că nu orice deficiență de natură managerială este de natură să conducă la atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, ci doar acele fapte care implică o deturnare a activității societății de la scopul său comercial, în vederea satisfacerii intereselor membrilor organelor de conducere sau ale unor terți, prima instanță a apreciat că pârâta nu se face vinovată de săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care a respins cererea, ca neîntemeiată.
În continuare, judecătorul-sindic a reținut că nu au fost identificate bunuri în averea debitoarei, din a căror valorificare să poată fi acoperite creanțele, așa încât, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, a închis procedura și a dispus radierea debitoarei din registrul comerțului.
Împotriva acestei sentințe, Administrația Finanțelor Publice Sector 1 declarat recurs, solicitând modificarea sa, în sensul admiterii cererii și obligării pârâtei la suportarea pasivului debitoarei.
În motivare, s-a arătat că instanța de fond a pronunțat sentința recurată cu aplicarea greșită a legii; a fost invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.proc.civ.; totodată, cum hotărârea atacată nu este supusă apelului, recurenta a solicitat Curții ca, în temeiul art. 3041.proc.civ. să examineze cauza sub toate aspectele.
Recurenta a arătat că fapta ilicită este determinată, constând fie într-o acțiune, fie într-o inacțiune (în speță, nerespectarea dispozițiilor legale privind obligația ținerii contabilității) referitoare la activități de natură a conduce la încetarea plăților prin imposibilitatea constatării situației reale a societății. De asemenea, a invocat prevederile art. 73 din Legea nr. 31/1990 republicată, dar și cele ale art. 1, 5 și 11 din Legea nr. 82/1991 republicată, afirmând că răspunderea intimatei-pârâte, privită prin prisma dispozițiilor referitoare la mandatul cu caracter oneros, ar trebui apreciată cu mai multă rigurozitate.
S-a arătat că în urma verificărilor proprii ale recurentei rezultă că societatea debitoare nu a depus bilanțurile contabile aferente anilor 2004 - 2006, dar nici înscrisurile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Analizând actele dosarului, precum și hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Recurenta susține aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că această ipoteză nu se regăsește în cauză.
Fapta prevăzută de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 cuprinde trei ipoteze, care se referă la faptul că intimata-pârâtă ar fi ținut o contabilitate fictivă și ar fi făcut să dispară unele documente contabile, ori că nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea,
Recurenta a susținut că societatea debitoare nu a depus bilanțurile contabile aferente anilor 2004 - 2006, dar nici înscrisurile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Curtea reține că recurenta nu a probat incidența art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, făcând afirmații mult prea generale, mai mult teoretice, pentru a justifica admiterea recursului.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, Curtea constată că recurenta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimata-pârâtă a faptei prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, cât și legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de insolvență.
Or, nici o probă administrată nu relevă săvârșirea de către intimata-pârâtă a faptei invocate de către recurentă, dar nici legătura de cauzalitate între această faptă, în eventualitatea producerii sale, și ajungerea societății în stare de insolvență, întrucât nedepunerea unor bilanțuri contabile la organele fiscale ori nedepunerea înscrisurilor prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 nu determină, ele însele, starea de insolvență.
Simplele aserțiuni ale recurentei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 1169.civ. iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, doar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Pe de altă parte, Curtea mai constată că recurenta nu a adus nici o critică măsurii de închidere a procedurii și celor subsecvente acesteia.
Prin urmare, constatând că nu se poate reține în sarcina intimatei-pârâte săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, Curtea apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, astfel încât se impune confirmarea sa, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1.proc.civ. va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de către recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, împotriva sentinței comerciale nr. 2333/21.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele GH. și &, prin lichidator judiciar Valor
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.09.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - I - - -
GREFIER,
- -
Red. Jud. /2 ex./24.09.2008
Președinte:Veronica DănăilăJudecători:Veronica Dănăilă, Iulia Prelipcean, Cosmin Mihăianu
