Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 925/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 907/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 925
Ședința publică de la 12 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iulia Manuela Cîrnu I-- -
JUDECĂTOR 2: Alecsandrina Rădulescu
JUDECĂTOR 3: Rodica
GREFIER -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței comerciale nr. 1198 din 3 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - INTERN COMERT SRL prin LICHIDATOR JUDICIAR LIDER LICHIDARE ȘI, - SRL, DIRECTIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2 și.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar au fost atașate de către Tribunalul București - Secția a VII a Comercială dovezile de comunicare ale sentinței atacate.
Curtea, constatând că recurenta a solicitat în motivele de recurs judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2. proc.civilă reține pricina în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială la data de 14.09.2007, creditoarea - SRL a solicitat aplicarea procedurii insolvenței față de debitoarea - Comerț SRL, pentru o creanță în cuantum de 15.344 lei.
Prin sentința comercială nr.4535/27.11.2007, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a admis cererea creditoarei și a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoare și numirea lichidatorului judiciar.
La data de 11.12.2008, Comitetul creditorilor a solicitat instanței ca pasivul debitoarei să fie suportat de pârâta, conform art.138 lit.d din Legea nr.85/2006.
Prin sentința comercială nr.1198/03.03.2009, judecătorul sindic a respins această cerere ca neîntemeiată, dispunând, în baza art.131 din Legea nr.85/2006, republicată, închiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că pentru angajarea răspunderii prevăzute de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, republicată, trebuie îndeplinite cumulativ, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, respectiv, existența unui prejudiciu, fapta ilicită a unei persoane, existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, săvârșirea faptei ilicite cu vinovăție. Totodată, s-a reținut că pe lângă aceste condiții generale, trebuie îndeplinite și condițiile speciale ale art.138 din Legea nr.85/2006, republicată, respectiv: persoanele care au săvârșit fapta ilicită trebuie să facă parte din organele de conducere sau de supraveghere ale debitoarei, sau să fie orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitoarei.
Judecătorul sindic a mai reținut că petenta-creditoare nu a făcut dovada acestor elemente, conform art.1169 Cod civil.
Împotriva acestei sentinței a declarat recurs, în termenul legal, creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 2 B în calitate de președinte al Comitetului creditorilor, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială la data de 15.04.2009.
În motivarea recursului declarat, recurenta a arătat că reprezentanții societății au încălcat prevederile Legii nr.82/1991, prin nedepunerea declarațiilor privind obligațiile de plată la bugetul de stat pe parcursul anilor 2006, 2007 și 2008, deconturilor de TVA pe tot parcursul anilor 2006 - 2007 și pe parcursul anului 2008 și, totodată, nu au depus bilanțurile contabile pe anii 2007 și 2008.
Recurenta a arătat că, în speță, au fost încălcate și dispozițiile art.27 din Legea nr.85/2006, republicată, care prevăd obligația debitorului aflat în stare de insolvență de a se adresa instanței competente cu cerere pentru a fi supus dispozițiilor legale privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului.
S-a mai învederat că o societate nu poate funcționa viabil dacă administratorul manifestă dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății, dovadă în acest sens fiind chiar apelul declarat.
Recurenta a arătat că acesta este, de fapt, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită, constând în neaplicarea legii și prejudiciul creat creditorilor prin intrarea societății în faliment.
Recurenta a învederat că față de dispozițiile art.72 din Legea nr.31/1990, republicată, obligațiile și răspunderea administratorului trebuie analizate prin prisma art.1540 Cod civil, conform cărora mandatarul este răspunzător nu doar pentru dol, dar și pentru culpa comisă în exercitarea mandatului.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate, văzând și dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Răspunderea organelor de conducere a debitoarei se analizează drept răspundere civilă delictuală, literatura și practica judiciară fiind unanime sub acest aspect, iar Legea nr.85/2006 privind insolvența, de modificare a Legii nr.64/1995, republicată, lege aplicabilă în speța de față, nu aduce nici o modificare sub acest. Unul dintre argumentele juridice importante invocate în susținerea tezei răspunderii civile delictuale este acela că art.72 din Legea nr.31/1990, republicată, care face trimitere la dispozițiile din Codul civil privitoare la mandat, vizează exclusiv raporturile juridice dintre administratori și societatea debitoare.
Așadar, administratorii răspund în condițiile reglementate de contractul de mandat,dar numai față de societate, dispoziția legală fiind specială, și, deci de strictă interpretare. Nu se poate susține că răspunderea instituită de o dispoziție legală specială poate fi extinsă prin analogie și la raporturile dintre societate și terții creditori, astfel cum este cazul cererilor întemeiate pe dispozițiile art.138 din legea insolvenței, deoarece o astfel de extrapolare adaugă la lege și, conform principiuluiubi lex non distinquit, nec nos distinquere debemus.
Reținând teza răspunderii civile delictuale, față de argumentele logico-juridice arătate anterior, Curtea apreciază că în mod temeinic și legal, instanța de fond a arătat că, în speță, trebuie doveditetoate elementelerăspunderii civile delictuale, motivele invocate de recurentă în susținerea recursului promovat, relative la răspunderea civilă contractuală și la prezumția culpei, neputând fi reținute de instanța de recurs.
Curtea reține că, în speță, recurenta nu a făcut dovada acestor elemente - condiție a căror îndeplinire este impusă cumulativ de principiile răspunderii civile delictuale, nefiind probată nici culpa persoanelor vizate, nici legătura de cauzalitate dintre starea de insolvență a societății debitoare și faptele reținute de lichidator în rapoartele sale de activitate, privind încălcarea dispozițiilor Legii nr.82/1991, republicată.
Curtea va respinge și motivul invocat de recurentă relativ la prezumția legală a culpei organelor de conducere, conform dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, Curtea reținând că noua dispoziție legală nu aduce nici o modificare sub acest aspect față de dispoziția din art.137 al Legii nr.64/1995, republicată, culpa administratorilor nefiind prezumată legal, astfel încât trebuie dovedită în instanță, în condițiile art.1169 Cod civil.
Curtea mai reține că, neținerea contabilității conform legii, ut singuli, nu este de natură să atragă răspunderea patrimonială a administratorului, atâta timp cât nu a fost dovedită legătura de cauzalitate dintre această faptă și prejudiciul creat creditorilor, respectiv, intrarea societății debitoare în stare de insolvență.
În ceea ce privește obligația debitoarei de a-și declara starea de insolvență, în sensul de a solicita instanței deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006, republicată, Curtea reține că nici acest motiv de recurs nu este întemeiat, legea menționată neinstituind o atare obligație legală, ci doar o simplă facultate, lăsată la aprecierea societății aflate în stare de încetare de plăți. Ca atare, legea nu prevede nici sancțiune juridică pentru nerespectarea acestei dispoziții legale a cărei aplicare depinde de atitudinea debitoarei.
Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art.312 coroborat cu art.3041Cod procedură civilă, raportat la art.138 din Legea nr.85/2006 privind insolvența, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 B, împotriva sentinței comerciale nr.1198 din 3 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - INTERN COMERT SRL prin Lichidator Judiciar LIDER LICHIDARE ȘI, - SRL, DIRECTIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2 B și, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.06.2009.
Președinte Judecător, Judecător,
Dr. I-
Grefier,
-
Red. Jud. - 22.06.2009
Tehnored. - 23.06.2009
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Iulia Manuela CîrnuJudecători:Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina Rădulescu, Rodica
