Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 926/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 919/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 926
Ședința publică de la 12 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iulia Manuela Cîrnu I-- -
JUDECĂTOR 2: Alecsandrina Rădulescu
JUDECĂTOR 3: Rodica
Grefier -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, împotriva sentinței comerciale nr.1204 din data de 5 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, - IMPORT EXPORT SRL prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura nelegal îndeplinită cu intimatul pârât.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează lipsa de procedură cu intimatul, dovada procedurii de citare fiind restituită cu mențiunea "necunoscut la adresă", precum și faptul că s-a depus prin Serviciul Registratură din partea intimatei-debitoare întâmpinare, în două exemplare.
Cu privire la dovada de citare referitor la intimatul pârât, Curtea face aplicarea dispozițiilor art.98 Cod procedură civilă apreciind procedura de citare legal îndeplinită și având în vedere că în motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă reține pricina în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială la data de 06.06.2007, Administrația Finanțelor Publice Sector 4 Bas olicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei - Import-Export SRL, pentru o creanță în sumă de 36.182 RON.
Prin sentința comercială nr.3184/19.08.2009, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a admis cererea creditoarei și a dispus intrarea în faliment a debitoarei, desemnând lichidatorul judiciar.
La data de 21.10.2008, creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 4 Bas olicitat instanței ca pasivul debitoarei să fie suportat de pârâtul, conform art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, republicată.
Prin sentința comercială nr.1204/03.03.2009, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a respins ca neîntemeiată cererea creditoarei Administrația Finanțelor Publice Sector 4 B, dispunând închiderea procedurii insolvenței conform art.131 din Legea nr.85/2006, republicată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că pentru angajarea răspunderii prevăzute de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, republicată, trebuie îndeplinite cumulativ, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, respectiv, existența unui prejudiciu, fapta ilicită a unei persoane, existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, săvârșirea faptei ilicite cu vinovăție. Totodată, s-a reținut că pe lângă aceste condiții generale, trebuie îndeplinite și condițiile speciale ale art.138 din Legea nr.85/2006, republicată, respectiv: persoanele care au săvârșit fapta ilicită trebuie să facă parte din organele de conducere sau de supraveghere ale debitoarei, sau să fie orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitoarei.
Judecătorul sindic a mai reținut că petenta-creditoare nu a făcut dovada acestor elemente, conform art.1169 Cod civil.
Împotriva acestei sentinței a declarat recurs, în termenul legal, creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 4 B, recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VI-a Comercială la data de 17.04.2009.
În motivarea recursului declarat, recurenta a arătat că sentința atacată a fost pronunțată cu interpretarea greșită a legii, întrucât petenta a dovedit, în speță, că organele de conducere ale societății nu au depus bilanțurile contabile aferente anilor 2001 - 2007, ceea ce dovedește fapta culpabilă de neținere a contabilității conform legii.
Recurenta a arătat că, potrivit art.72 din Legea nr.31/1990, republicată, obligațiile și răspunderile administratorului sunt legate de dispozițiile referitoare la mandat, astfel încât tribunalul trebuia să aibă în vedere dispozițiile art.1540 Cod civil, conform cărora mandatarul este răspunzător nu doar pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului.
Ca atare, conform art.374 Cod comercial mandatul comercial este prezumat a fi cu titlu oneros, fiind cuprins în actul constitutiv sau în hotărârea adunării generale și este acceptat prin semnarea în Registrul Comerțului.
Recurenta a învederat că, având de îndeplinit un mandat tacit conform art.72 din Legea nr.31/1990, are o răspundere contractuală față de terții păgubiți de societatea ce o reprezintă.
Recurenta a mai arătat că, în cazul răspunderii contractuale, culpa pârâtului este prezumată conform art.1082 cod civil raportat la art.138 din Legea nr.85/2006.
Intimata-debitoare a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate, văzând și dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Răspunderea organelor de conducere a debitoarei se analizează drept răspundere civilă delictuală, literatura și practica judiciară fiind unanime sub acest aspect, iar Legea nr.85/2006 privind insolvența, de modificare a Legii nr.64/1995, republicată, lege aplicabilă în speța de față, nu aduce nici o modificare sub acest. Unul dintre argumentele juridice importante invocate în susținerea tezei răspunderii civile delictuale este acela că art.72 din Legea nr.31/1990, republicată, care face trimitere la dispozițiile din Codul civil privitoare la mandat, vizează exclusiv raporturile juridice dintre administratori și societatea debitoare.
Așadar, administratorii răspund în condițiile reglementate de contractul de mandat,dar numai față de societate, dispoziția legală fiind specială, și, deci de strictă interpretare. Nu se poate susține că răspunderea instituită de o dispoziție legală specială poate fi extinsă prin analogie și la raporturile dintre societate și terții creditori, astfel cum este cazul cererilor întemeiate pe dispozițiile art.138 din legea insolvenței, deoarece o astfel de extrapolare adaugă la lege și, conform principiuluiubi lex non distinquit, nec nos distinquere debemus.
Reținând teza răspunderii civile delictuale, față de argumentele logico-juridice arătate anterior, Curtea apreciază că în mod temeinic și legal, instanța de fond a arătat că, în speță, trebuie doveditetoate elementelerăspunderii civile delictuale, motivele invocate de recurentă în susținerea recursului promovat, relative la răspunderea civilă contractuală și la prezumția culpei, neputând fi reținute de instanța de recurs.
Curtea reține că, în speță, recurenta nu a făcut dovada acestor elemente - condiție a căror îndeplinire este impusă cumulativ de principiile răspunderii civile delictuale, nefiind probată nici culpa persoanelor vizate, nici legătura de cauzalitate dintre starea de insolvență a societății debitoare și faptele reținute de lichidator în rapoartele sale de activitate, privind încălcarea dispozițiilor Legii nr.82/1991, republicată.
Curtea mai reține că, neținerea contabilității conform legii, ut singuli, nu este de natură să atragă răspunderea patrimonială a administratorului, atâta timp cât nu a fost dovedită legătura de cauzalitate dintre această faptă și prejudiciul creat creditorilor, respectiv, intrarea societății debitoare în stare de insolvență.
În ceea ce privește obligația debitoarei de a-și declara starea de insolvență, în sensul de a solicita instanței deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006, republicată, Curtea reține că nici acest motiv de recurs nu este întemeiat, legea menționată neinstituind o atare obligație legală, ci doar o simplă facultate, lăsată la aprecierea societății aflate în stare de încetare de plăți. Ca atare, legea nu prevede nici sancțiune juridică pentru nerespectarea acestei dispoziții legale a cărei aplicare depinde de atitudinea debitoarei.
Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art.312 coroborat cu art.3041Cod procedură civilă, raportat la art.138 din Legea nr.85/2006 privind insolvența, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, împotriva sentinței comerciale nr.1204 din data de 5 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, - IMPORT EXPORT SRL prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.06.2009.
Președinte Judecător, Judecător,
Dr. I-
Grefier,
-
Red. Jud. - 22.06.2009
Tehnored. - 23.06.2009
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Iulia Manuela CîrnuJudecători:Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina Rădulescu, Rodica
