Anulare hotarare aga Spete. Decizia 124/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 124/
Ședința publică din 29 iunie 2009
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Dorin Ilie Țiroga
GREFIER: - -
S-au luat în examinare apelul și recursul declarate de reclamanta împotriva sentinței comerciale nr. 9/24.03.2009 pronunțată în Camera de consiliu de Tribunalul Arad, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată -, - A, având ca obiect acțiune în anulare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta apelantă avocat în substituire avocat, pentru pârâta intimată avocat în substituire avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul reclamantei apelante depune la dosar delegație de substituire.
Reprezentanta pârâtei intimate depune la dosar împuternicire de substituire și note de ședință.
Curtea, pune în discuția părților oportunitatea disjungerii celor două căi de atac declarate în cauză împotriva aceleiași sentințe.
Reprezentantul reclamantei apelante apreciază că în cauză de impune disjungerea recursului și formarea unui dosar distinct, în prezentul dosar putând fi soluționat apelul, care de altfel se află în stare de judecată.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită de asemenea, disjungerea recursului, apreciind că acesta nu poate fi soluționat la termenul de azi, în timp ce apelul poate fi soluționat. Cu privire la recurs, solicită suspendarea acestuia în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă.
Curtea, în deliberare, dat fiind faptul că în prezentul dosar au fost înregistrate atât apelul, cât și recursul declarate de reclamanta împotriva sentinței comerciale nr. 9/24.03.2009 a Tribunalului Arad, face aplicarea dispozițiilor art. 165 Cod procedură civilă și disjunge recursul, pentru soluționarea acestuia urmând a se forma un dosar distinct, în care se acordă termen de judecată la data de 14 septembrie 2009, la același complet și pentru când părțile au termen în cunoștință. În dosarul nou format se va pune în discuție cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă la termenul următor, când instanța va fi legal constituită pentru soluționarea căii de atac a recursului. Astfel, în prezentul dosar se va soluționa doar apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței comerciale nr. 9/24.03.2009, instanța fiind legal constituită pentru soluționarea acestei căi de atac.
Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri privind apelul.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea apelului.
Reprezentantul reclamantei apelante solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii apelate, considerând că instanța de fond a procedat în mod greșit când a dispus conexarea cauzelor, aspect care rezultă și din faptul că în cauză s-a dat o hotărâre care are ca și căi de atac atât apelul, cât și recursul. Arată că Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că raporturile rezultate din executarea unui contract de muncă sunt raporturi de muncă, care nu se supun contractului de mandat.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea apelului conform motivelor invocate în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată, considerând că instanța de fond a apreciat corect cauza dedusă judecății, că hotărârea atacată este legală și temeinică.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 9/24.03.2009 pronunțată în Camera de consiliu, în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei - Piețe - pentru constatarea nulității absolute a Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor nr. 1 din 11.02.2008, precum și opoziția, având același obiect; a luat act de renunțarea la judecată cu privire la punctele 2 și 3 din ambele acțiuni, privind modificările aduse art. 19 alin 2, 3 și 5 din Actul constitutiv al pârâtei - Piețe -; a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 2.000 lei,cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta -, Piețe - A, în condițiile art. 131 din Legea nr. 31/1990 modificată, constatarea nulității absolute a art. 1 din Hotărârea nr. 1 din 11 februarie 2008 AGA, prin care s-a aprobat modificarea actului constitutiv al pârâtei, cu cheltuieli de judecată.
Prin cererea înregistrată la aceeași instanță la data de 18 aprilie 2008, reclamanta în contradictoriu cu aceeași pârâtă, pe calea opoziției, în condițiile art. 61 din aceeași lege, a solicitat de asemenea, constatarea nulității absolute a art. 1 din Hotărârea nr. 1 din 11 februarie 2008 AGA, prin care s-a aprobat modificarea actului constitutiv al pârâtei, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Arad reținând că ambele acțiuni au aceeași motivare în fapt și în drept, le-a conexat în baza art.164 Cod procedură civilă, prin încheierea din 23 iulie 2008.
După rejudecare, tribunalul a pus în discuția reclamantei împrejurarea dacă susține acțiunea și pe art. 61 și pe art. 132 din Legea nr. 31/1990 modificată, tocmai pentru că s-au invocat în cuprinsul ambelor acțiuni, aceleași motive în fapt și în drept, reclamanta precizând prin înscrisul de la fila 51 dosar fond, că susține în continuare acțiunile, solicitând disjungerea acestora, cerere care a fost respinsă prin încheierea din 17 martie 2009, tocmai pentru a nu se pronunța soluții contradictorii.
În motivarea acțiunii în constatarea nulității absolute a art. 1 din Hotărârea nr. 1 din 11 februarie 2008 AGA, reclamanta a arătat că este angajată în funcția de director general la pârâtă, aceasta din urmă fiind o societate la care Consiliul Local al Municipiului A este acționar majoritar, că deține această funcție în temeiul unui contract de muncă și al unui contract de performanță, anexă a contractului de muncă, acte ce au fost încheiate în temeiul prevederilor art. 4 din OUG 79/2001. A mai arătat că nu face parte din consiliul de administrație nici în calitate de membru și nici în calitate de președinte al acestuia, iar contractul său de muncă nu poate înceta de drept conform art. V din OUG nr. 82/2007 prin derogare de la art. 56 din Codul muncii, întrucât potrivit art. 143 alin 1 și 5 din Legea nr. 31/1990 republicată, consiliul de administrație poate delega conducerea societății unuia sau mai multor directori, numind un director general dintre acești, în plus, director al societății pe acțiuni este numai acea persoană căreia i-au fost delegate atribuții de conducere a societății, iar orice altă persoană indiferent de denumirea tehnică a postului ocupat în cadrul societății este exclusă de la aplicarea normelor acestei legi cu privire la directorii societății pe acțiuni.
Reclamanta a mai invocat adresa nr. 1745 din 17.12.2007 a Inspectoratului Teritorial d e Muncă în care se arată că, în cazul în care directorul nu are și calitatea de administrator, nu îi sunt incidente prevederile art. V din OUG nr. 82/2007, iar prin adresa nr. 6 din 10.01.2008 a Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, conform art. 4 alin 3 din OUG 79/2001, contractul de performanță se revizuiește anual și potrivit art. 7 alin. 2 din aceeași ordonanță, lunar, conducătorului agentului economic i se poate acorda pe lângă salariul de bază și o sumă egală cu cel mult 50% din acesta sub formă de sporuri, adaosuri, premii și alte drepturi de natură salarială, iar prejudiciul cauzat acesteia constă în faptul că nu sunt puse în aplicare prevederile legale de mai sus, urmărindu-se încetarea nelegală a contractului individual de muncă la care contractul de performanță constituie anexă.
Reclamanta, în continuare, a arătat că art. 1 al Hotărârii nr. 1/11.02.2008 a Adunării Generale a Acționarilor contravine OUG 79/2001, care este o normă cu caracter special, sub incidența căreia intră și pârâta, acționarul majoritar al acesteia fiind Consiliul Local al Municipiului A, în speță, Legea nr.31/1990 republicată constituind cadrul general aplicabil societăților comerciale, pe când OUG 79/2001, este o normă specială care, nu a fost abrogată și care se aplică doar unor agenți economici expres și limitativ enumerați de către legiuitor.
Reclamanta a mai susținut că, pentru societățile comerciale la care statul sau o unitate administrativ teritorială este acționar majoritar se aplică prevederile OUG 79/2001, fiind o excepție de la art. 137 alin. 3 și art. 152 alin. 1 din Legea nr. 31/1990. A mai invocat și nelegalitatea modificării adusă alin. 5 al art. 20, de fapt alin. 5 art. 19 - care statuează că în fapt criteriile de selecție, tematica și comisia de concurs pentru ocuparea funcției de director general sunt stabilite prin hotărâre a Consiliului Local al Municipiului A ori, deși este acționar majoritar al pârâtei, acest consiliu, nu constituie organ de conducere al acesteia, astfel că nu se poate dispune direct și nemijlocit cu privire la organizarea societății, ci doar prin mandatarea reprezentanților săi în Adunarea Generală a Acționarilor, astfel că,această modificare a actului constitutiv nu poate fi efectuată, întrucât contravine prevederilor art. 131 din Legea nr. 31/1990. Cu privire la modificările aduse art. 19 alin. 2 și 3, din actul constitutiv, se arată că ele se află în contradicție, dacă la alin. 2 se prevede că directorul general al societății și directorii executivi/adjuncți nu fac parte din consiliul de administrație, la alin.3 se arată că directorii pot fi numiți dintre administratori sau din afara Consiliului de administrație, iar președintele consiliului de administrație poate fi numit și director general. Cu privire la delegarea conducerii prevăzută la alin. 4 al art. 19 din actul constitutiv, astfel cum s-a aprobat modificarea lui prin art. 1 pct. 3 din Hotărârea nr. 1/11.02.2008 a Adunării Generale a Acționarilor se arată că potrivit art. 143 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 director al societății pe acțiuni este numai acea persoană căreia i-au fost delegate atribuții de conducere a societății în conformitate cu alin. 1 și orice altă persoană, indiferent de denumirea tehnică a postului ocupat în cadrul societății este exclusă de la aplicarea normelor prezentei legi cu privire la directorii societății pe acțiuni, în plus, alin. 1 al aceluiași articol statuează că de fapt, consiliul de administrație poate delega conducerea societății unuia sau mai multor directori, numind un director general dintre aceștia.
Reclamanta a mai invocat faptul că, în actul constitutiv ar trebui menționate care anume atribuții de conducere din cele ale consiliului de administrație prevăzute la art. 17 alin. 1 și 3 îi vor fi delegate directorului general pentru a nu se face confuzie cu delegarea de competențe prevăzută în actul constitutiv, atribuțiile directorului general fiind în fapt atribuții de conducere executivă și toate atribuțiile executive prevăzute la art. 19 din actul constitutiv sunt și au fost în sarcina sa, aceasta deținând funcția de director general, conform actului constitutiv, a contractului de performanță anexă la contractul individual de muncă și conform fișei postului întocmită în temeiul Codului muncii. Pentru că aceasta deține un post care poartă denumirea tehnică de director general, pentru a-i fi delegată conducerea societății de către consiliul de administrație, reclamanta a mai arătat că ar trebui să accepte mandatul de conducere, însă din modificările aduse actului constitutiv rezultă că persoana căreia i se deleagă conducerea și persoana care ocupă funcția de director general trebuie să fie una și aceeași, lucru pe care reclamanta îl consideră nelegal, întrucât prin modificările aduse actului constitutiv al societății ar fi obligată să accepte mandatul de conducere și să renunțe la contractul individual de muncă, după cum nu este legal nici ca prin asemenea modificări să se creeze posibilitatea ca atribuțiile de director pe care le deține în baza unui contract de muncă valabil încheiat să fie date unei alte persoane.
În final, reclamanta a susținut că prin modificările aduse actului constitutiv prin art. 1 din Hotărârea nr.1 /11.02.2008 a Adunării Generale a Acționarilor, exceptând faptul că acestea contravin OUG 79/2001, s-au creat două posibilități nelegale menite să o prejudicieze, în sensul că aceasta, deținând funcția de director general, fie acceptă delegarea conducerii, însă contractul individual de muncă și implicit contractul de performanță încetează de drept în baza art. V din OUG nr. 82/2007, fie deținând această funcție, să refuze mandatul de conducere, caz în care conducerea societății ar trebui delegată unei alte persoane care va îndeplini atribuțiile pe care aceasta le deține în prezent în baza contractului individual de muncă, ori acest lucru presupune modificarea contractului său de muncă, aspect cu care nu este de acord, întrucât potrivit art. 41 alin. 1 din Codul muncii, un asemene contract, poate fi modificat numai prin acordul părților.
În motivarea opoziției, întemeiată pe art. 61 din Legea nr. 31/1990, reclamanta a invocat exact aceeași motivare în fapt și în drept ca și în cadrul acțiunii în constatarea nulității absolute a art. 1 din Hotărârea nr. 1 din 11 februarie 2008 AGA.
Prin întâmpinare, de asemenea identică în cele două acțiuni, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât în urma apariției OUG 82/2007 de modificare a Legea nr. 31/1990, contractul de muncă al reclamantei încetează de drept, trebuind să fie înlocuit de un contract de mandat și din punct de vedere financiar, social, nu există nici o deosebire de natură să lezeze interesele reclamantei.
Pârâta a mai arătat că OUG 79/2001 pe care reclamanta își întemeiază acțiunea, nu reglementează raporturile de muncă ale directorilor cu societatea, ci instituie un mecanism care să conducă la o analiză a eficienței organelor de conducere, și întrucât la data emiterii acestei ordonanțe, directorii executivi aveau contracte individuale de muncă, s-a stabilit că de fapt contractele de performanță urmează a constitui anexă la contractul individual de muncă, așa încât OUG 79/2001 nu obligă la încheierea unui contract individual de muncă ci are un alt obiect de reglementare. A mai arătat că în condițiile în care regimul directorilor societăților comerciale a fost modificat prin Legea nr. 441/2006, prin înlocuirea cu raporturi de mandat a raporturilor de muncă, conducerea societăților cu capital integral sau majoritar de stat trebuie să se exercite în baza unui contract de mandat, instrument ce va conține și indicatorii de performanță care trebuie atinși, iar acest aspect este evidențiat expres de OUG 82/2007 la art.
Se mai arată, în final, de către pârâtă că, în urma acestor modificări legislative, a fost emis Ordinul nr. 106/15.02.2008 de către Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse pentru modificarea și completarea procedurii privind declararea lunară de către angajatori a evidenței nominale a asiguraților și a obligațiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru șomaj, aprobată prin Ordinul nr. 405/2004, în care se menționează la art. 1 pct. 12 că în situația directorilor și membrilor directoratului societăților pe acțiuni, numiți în condițiile Legii nr. 31/1990 republicată, rubrica tip contract se completează în mod corespunzător.
În rejudecare la Tribunalul Arad, în ședința publică din 17 martie 2009, raportat la Hotărârea nr. 13.02.2009 Adunări Generale Extraordinare Acționarilor pârâtei - Piețe -, cu privire la modificarea actului constitutiv, având în vedere modificările survenite la acest act, reclamanta a renunțat parțial la acțiune, respectiv la punctele 2 și 3 din ambele acțiuni, privind modificările aduse art. 19 alin 2, 3 și 5 din Actul constitutiv al pârâtei - Piețe -, aspect cu care pârâta a fost de acord.
Față de aceste aspecte, instanța de fond a reținut că prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nr. 1 din 11.02.2008, (fila 15-17 dosar fond), prin art. 1 s-a aprobat modificarea actului constitutiv al societății, în privința mai multor prevederi ale acestuia, inclusiv ale art. 19 alin. 2, 3, 4 și 5 din actul constitutiv, cu următorul conținut: alin. 2 "directorul general al societății și directorii executivi/adjuncți nu fac parte din consiliul de administrație", alin. 3 "directorii pot fi numiți dintre administratori sau din afara Consiliului de administrație. Președintele consiliului de administrație poate fi numit și director general", alin. 4 "directorul general al societății este numit de către consiliul de administrație. Delegarea conducerii se va face prin decizie a consiliului de administrație societății. Drepturile și obligațiile directorului general vor fi prevăzute prin contractul de mandat încheiat între consiliul de administrație și directorul general", iar alin. 5 "criteriile de selecție, tematica și comisia de concurs pentru ocuparea funcției de director general sunt stabilite prin hotărâre a Consiliului Local al Municipiului A".
Raportat la cererea reclamantei de renunțare la judecată cu privire la punctele 2 și 3 din ambele acțiuni,depusă la ultimul termen de judecată, și cu care pârâta a fost de acord, puncte ce privesc modificările aduse art. 19 alin 2, 3 și 5 din Actul constitutiv al pârâtei, tribunalul în baza art. 246 Cod procedură civilă, a luat act de această renunțare.
S-a mai reținut că reclamanta, are încheiat cu pârâta Contractul individual de muncă, înregistrat sub nr. - din 18 mai 2005, pe o perioadă nedeterminată, ocupând funcția de director general, funcție pentru care deține și fișa postului cuprinzând atribuțiile, lucrările și sarcinile de serviciu (filele 11 și 13 dosar fond). La data de 11 mai 2006, ca anexă la acest contract, reclamanta a încheiat cu pârâta, în temeiul OUG 79/2001, și un Contract de performanță nr. 903 (filele 18-21 dosar fond) pe o durată de un an, cu posibilitatea prelungirii acestuia în tranșe de câte un an, dar nu mai mult decât termenul până la care a fost numit Consiliul de Administrație de către Adunarea Generală a Acționarilor. Acest contract de performanță a fost prelungit prin Actul adițional nr. 3 din 1 oct. 2007 (filele 25-26 dosar fond).
Tribunalul Arada constatat că nr.OUG 79/2001, privind întărirea disciplinei economico - financiare și alte dispoziții cu caracter financiar, invocată de reclamanta, a fost abrogată prin OUG nr. 79 din 18 iunie 2008, iar în preambulul acestei ultime ordonanțe s-a avut în vedere că actualul cadru legal a creat premisele funcționării, în paralel, a două sisteme de conducere a operatorilor economici, primul aplicabil societăților comerciale, în general, instituit de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia administrarea executivă este delegată directorilor care își exercită atribuțiile în temeiul unui contract de mandat, iar cel de-al doilea incident regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, precum și societăților la care statul sau o autoritate administrativă este acționar majoritar, instituit de OUG nr. 79/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 59/2002, cu completările ulterioare, conform căruia, atribuțiile de conducere sunt exercitate de conducători în baza unui contract de performanță, anexă la contractul individual de muncă,
În continuare, s-a arătat că, existența unui regim diferențiat pentru o anumită categorie de operatori economici nu se justifică, fiind, dimpotrivă, de natură a crea disfuncționalități în derularea activității societăților cu capital integral sau majoritar de stat.
Instanța de fond a reținut că Legea nr.441/2006 a adus o serie de modificări substanțiale ale structurii consiliului de administrație al societăților pe acțiuni și statutului administratorilor acestui tip de societăți prin crearea a două sisteme de administrare a societăților pe acțiuni: sistemul unitar și sistemul dualist, ultimul fiind opțional. Printre caracteristicile sistemul unitar, în care administrarea societății este realizată de consiliul de administrație, sunt: separația între funcția neexecutivă, de control (administrator neexecutiv) și cea executivă (directori), consiliul de administrație are o serie de competențe de bază care, pe de o parte, nu îi pot fi retrase prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale a acționarilor și pe care, pe de altă parte, consiliul nu le poate delega directorilor societății, conform art. 142 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, iar în cazul delegării funcției executive către directori, administratorii neexecutivi constituie majoritatea în Consiliul de administrație, conform art. 138 din aceeași lege.
Tot prin aceeași lege - nr. 441/2006 - a fost introdus art. 137, ce prevede că "Administratorii sunt desemnați de către adunarea generală ordinară a acționarilor, cu excepția primilor administratori, care sunt numiți prin actul constitutiv. pentru posturile de administrator sunt nominalizați de către membrii actuali ai consiliului de administrație sau de către acționari. Pe durata îndeplinirii mandatului, administratorii nu pot încheia cu societatea un contract de muncă. În cazul în care administratorii au fost desemnați dintre salariații societății, contractul individual de muncă este suspendat pe perioada mandatului. Administratorii pot fi revocați oricând de către adunarea generală ordinară a acționarilor. În cazul în care revocarea survine fără justă cauză, administratorul este îndreptățit la plata unor daune-interese"
Art. V din OUG nr. 82 din 28 iunie 2007, pentru modificarea și completarea Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale și altor acte normative incidente, reglementează încetarea de drept a contractelor individuale de muncă, încheiate pentru îndeplinirea mandatului de administrator sau director, înainte de intrarea în vigoare a acestei ordonanțe, ori în speță, reclamanta având încheiat cu pârâta contract individual de muncă la data de 18 mai 2005, acesta a încetat de drept pe data intrării in vigoare a acestei ordonanței, respectiv 1 iulie 2007.
Conform art. 56 din Codul muncii încetarea contractului individual de muncă poate interveni de drept doar în anumite situații expres reglementate.
Articolul V al OUG nr. 82/2007 prevede o cauză specială de încetare de drept a contractului individual de muncă, derogând astfel de la normele Codului muncii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta reclamantă, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-, solicitând admiterea recursului, schimbarea în parte a sentinței apelate nr. 9/24.03.2009, admiterea în parte a cererii sale de chemare în judecată, constatarea nulității absolute și a nelegalității, în parte a art. 1 din Hotărârea nr. 1/11.02.2008 a, prin care s-a aprobat modificarea Actului constitutiv al, Piețe și în consecință să se dispună anularea acestuia, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului s-a arătat că deși după rejudecare, reclamanta a arătat că susține acțiunea și în temeiul art. 61 în ceea ce privește opoziția, iar cea referitoare la constatarea nulității absolute în temeiul art. 132 din Legea nr. 31/1990 solicitând instanței, în mod just disjungerea acestora, instanța de fond, la data de 17.03.2009 a respins prin încheiere, cererea de disjungere formulată de reclamantă cu motivația că, astfel se evită pronunțarea unor soluții contradictorii.
Apelanta a invocat faptul că sentința comercială nr. 1503/30.07.08 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- este netemeinică și nelegală și că în speță, conexarea celor două acțiuni, dispusă de instanța de fond la data de 23.07.2008 este nelegală prin prisma dispozițiilor Legii nr. 31/1990. Acțiunea în anulare reglementată de Legea nr. 31/1990 este supusă unui regim juridic diferit față de cererea de opoziție reglementată de art. 61-64 din Legea nr. 31/1990 cu privire la persoanele care pot formula o acțiune în anulare sau o cerere de opoziție, termenul în care acestea pot fi formulate, cât și în ceea ce privește căile de atac. Astfel, prin art. 132 sunt prevăzute în mod expres persoanele care pot ataca hotărârile adunării generale după cum urmează: "Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate in justiție, în termen de 15 zile de la data publicării in Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generala sau care au votat contra si au cerut sa se insereze aceasta in procesul-verbal al ședinței. (3) Când se invoca motive de nulitate absoluta, dreptul la acțiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulata si de orice persoana interesata."
Or, referitor la cererea de opoziție legea prevede: "Creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârile asociaților privitoare la modificarea actului constitutiv pot formula o cerere de opoziție prin care să solicite instanței judecătorești să oblige, după caz, societatea sau asociații la repararea prejudiciului cauzat, prevederile art. 57 fiind aplicabile." Cu atât mai mult, prin art. 132 alin. (8), se prevede că "Daca au fost introduse mai multe acțiuni in anulare, ele pot fi conexate", or, în speță nu au fost introduse mai multe acțiuni în anulare, ci o acțiune în anularea și o cerere de opoziție, acțiuni ce nu pot fi conexate sub nicio formă.
Apelanta susține întrucât acțiunea în anulare poate fi atacată doar cu apel, iar cererea de opoziție doar cu recurs, imposibilitatea conexării celor două acțiuni în justiție este evidentă. De altfel, consideră că tocmai prima instanță a confirmat, în mod indirect, aceste susțineri, în sensul că se impunea disjungerea celor două acțiuni, din moment ce a apreciat că aceeași hotărâre va putea fi atacată atât cu apel cât și cu recurs. Consideră că instanța de fond a procedat în mod nelegal, contrar celor reglementate de Legea nr. 31/1990, deoarece din moment ce legiuitorul a stabilit un regim juridic diferit cu privire la cele două acțiuni începând cu persoanele îndreptățite să le formuleze și terminând cu căile de atac ce pot fi formulate, nu există posibilitatea conexării acestora fără a fi încălcate dispozițiile legale.
Se invocă faptul că instanța de fond deși a respins și cererea de opoziție formulată de reclamantă, nu a motivat respingerea acesteia raportat la dispozițiile art. 61-62 din Legea nr. 31/1990, deși trebuia să arate în mod expres faptul că în cauză, reclamanta a fost sau nu prejudiciată, instanța limitându-se să arate că respinge opoziția, ca având același obiect, în privința punctelor 1 și 4.
În ceea ce privește fondul cauzei, reclamanta apelantă susține că din punct de vedere legal nu prezintă nicio relevanță faptul că, ulterior adoptării acestei hotărâri, mai exact la data de 18.06.2008, nr.OG 79/2001 a fost abrogată, din moment ce, potrivit principiului " tempus regit actum" la data adoptării hotărârii prevederile nr.OG 79/2001 erau pe deplin aplicabile. Chiar dacă nr.OG 79/2001, a fost abrogată, conform practicii judiciare a înaltei Curți de Casație și Justiție, raportul juridic al directorului executiv cu societatea comercială respectivă, este un raport juridic de muncă, ce se desfășoară în temeiul unui contract individual de muncă, al cărui regim juridic este supus legislației muncii, în speță, Codului muncii. Așadar, modificarea contractului individual de muncă, precum și desfacerea acestuia pot opera numai în condițiile și cu procedurile prevăzute în Codul muncii, iar nu potrivit contractului de mandat.1.
Se mai arată că în cazul în care instanța de control judiciar va recalifica juridic calea de atac exercitată în prezenta cauză ca fiind recursul, apelanta invocă drept motive de recurs pct. 7 și 9 din art. 304 Cod procedură civilă, cu aplicarea prevederilor art. 304 Cod procedură civilă.
În drept au fost invocate prevederile art. 282, 296 Cod procedură civilă.
Pârâta intimată, a formulat întâmpinare, prin care a apreciat că hotărârea atacată este temeinică și legală, solicitând respingerea apelului, menționând că primul motiv invocat de apelantă se rezumă la a critica soluția deoarece instanța de fond a respins cererea de disjungere a celor două cereri formulate de reclamantă, care au fost conexate de altfel tot la cererea ei, pârâta apreciind că acesta este un incident care se poate rezolva și de către instanța de apel și care nu are nici o relevanță asupra fondului cauzei. În orice fază procedurală cele două cereri, dacă se consideră îndeplinite condițiile art.164 cod procedură civilă, se va dispune disjungerea sau conexarea cererilor. Motivul invocat de apelantă este acela că instanța nu a motivat respingerea cererii de opoziție, este fals, instanța de fond a analizând cadrul legislativ al conducerii și organizării societăților comerciale, atât din punctul de vedere al Legii nr. 31/1990, cât și al dispozițiilor, speciale, ale nr.OG 79/2001 și OUG nr. 82/2007, concluzionând că reclamanta care avea încheiat un contract individual de muncă la data de 18 mai 2005, ca urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 82/2007, acesta a încetat de drept la data de 01.07.2007. De altfel, nici reclamanta, în cererea de opoziție, nu a arătat care este prejudiciul suferit. Astfel, pârâta a solicitat respingerea apelului ca fiind neîntemeiat.
Examinând apelul declarat de reclamantă prin prisma motivelor de apel și a prevederilor art. 295. pr. civ. Curtea va constata că acesta este nefondat, prima instanță pronunțând pe fond o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosarul cauzei.
Astfel, art. V din OUG nr. 82 din 28 iunie 2007, pentru modificarea și completarea Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale și altor acte normative incidente, a reglementat încetarea de drept a contractelor individuale de muncă, încheiate pentru îndeplinirea mandatului de administrator sau director, înainte de intrarea în vigoare a acestei ordonanțe. În cauză reclamanta avea încheiat cu pârâta un contract individual de muncă pentru funcția de director general începând cu data de 18 mai 2005, astfel că acesta a încetat de drept pe data intrării in vigoare a acestei ordonanței, respectiv la 1 iulie 2007.
Conform art. 56 din Codul muncii încetarea contractului individual de muncă poate interveni de drept în anumite situații expres reglementate, articolul V al OUG nr. 82/2007 prevăzând o astfel de cauză specială de încetare de drept a contractului individual de muncă.
Susținerea reclamantei că nu îi sunt aplicabile aceste prevederi legale, ci acelea ale OG nr. 79/2001 nu este întemeiată, având în vedere dispozițiile legale mai sus arătate, care nu fac nici un fel de diferențiere și sunt clare, în sensul încetării de drept a contractului de muncă și înlocuirea acestuia cu un contract de mandat.
În condițiile în care regimul directorilor societăților comerciale a fost modificat prin Legea nr. 441/2006, prin înlocuirea cu raporturi de mandat a raporturilor de muncă, conducerea societăților cu capital integral sau majoritar de stat trebuie să se exercite în baza unui contract de mandat, instrument ce va conține și indicatorii de performanță care trebuie atinși, iar acest aspect este evidențiat expres de OUG 82/2007 prin art.
Pe de altă parte, OG nr. 79/2001 a fost abrogată expres prin OUG nr. 79/18.06.2008, astfel că în prezent ea nu mai poate produce efecte juridice, întrucât ar ultraactiva.
Așa fiind, constatând că nu există în cauză motive de desființare sau schimbare a sentinței apelate, în baza art. 296. pr. civ. Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței comerciale nr. 9/24.03.2009 pronunțată de Tribunalul Arad, în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 29.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - -
Red. /13.07.2009
Tehnored /2 ex./13.07.2009
Instanță fond: Tribunalul Arad
Judecător:
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Dorin Ilie Țiroga
