Anulare hotarare aga Spete. Decizia 312/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr.312
Sedinta din Camera de Consiliu de la 27.06. 2008
Instanta compusa din:
PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci
JUDECĂTOR 2: Gabriela Vințanu
Grefier - -
*************
Pe rol solutionarea apelului formulat de apelanta pârâtă - SRL, în contradictoriu cu intimații reclamanți și - T-,împotriva sentintei comerciale nr.13462/15.11.2007 pronunțată de Tribunalul B-Sectia A VI- A Comerciala, în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 13.06.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la data de 20.06.2008 și apoi la 27.06.2008, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra apelului comercial d e față:
Prin sentința comercială nr. 13462 din 15 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților și a lipsei de interes în promovarea acțiunilor, invocate de pârâta - SRL. A admis acțiunile conexe formulate de reclamanții și - T- și a constatat nulitatea absolută a deciziei asociatului unic al - 1 SRL, nr.1 din 225 mai 2004. obligat-o pe pârâtă să achite reclamantei - T- 2.500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin încheierea de la 21 aprilie 2005 au fost unite cu fondul excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei interesului în promovarea acțiunilor, iar în ce privește temeinicia acestora a reținut că prin hotărâri irevocabile s-au constatat că reclamanții aveau calitatea de acționari ai societății SA, din a cărei divizare a rezultat - 1 SRL, aceștia justificându-și și interesul și calitatea procesuală câtă vreme urmăresc transferurile succesive ale bunurilor aflate inițial în patrimoniul societății ai căror acționari au fost.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că hotărârea asociatului unic este actul juridic ce a stat la baza radierii - 1 SRL, și l-a transferul activelor societății către pârâta din prezenta cauză, acestei hotărâri aplicându-i-se cauzele de nulitate generală prevăzute pentru actul juridic. În acest cadru, în raport de situația de fapt prezentată, a apreciat că asociatul unic a urmărit un scop ilicit la momentul adoptării hotărârii, care a constata în transferul bunurilor societății către el însuți, fără nici o rațiune economică strâns legată de societate, și deși avea cunoștință la acea dată de existența hotărârii irevocabile anterioare, hotărâre ce se bucura de autoritate de lucru judecat și afecta chiar procedura de constituire a societății.
Reținut și că, chiar dacă această hotărâre judecătorească nu a desființat toate hotărârile adoptate în cadrul procedurii de divizare, ea a consfințit reaua credință de care a dat dovadă acționarul - SRL, prin încercarea de a-și mări în mod ilegal ponderea la capitalul social, ca să fie în măsură să decidă cu privire la patrimoniul și situația juridică a societății prin divizare.
A reținut și că decizia asociatului unic atacată în cauză este continuarea acestei manifestări și are drept rezultat transferul patrimoniului obținut de la societatea divizată în acest fel obținându-se controlul asupra activelor acestei societăți.
În fine, a reținut că hotărârea asociatului unic este lovită de nulitate absolută pentru cauză ilicită și fraudă la lege prin eludarea efectelor unei hotărâri judecătorești irevocabile, în baza articolului 966 cod civil și a principiului de drept fraus omnia corumpit.
A făcut aplicarea articolului 274 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a depus apel nemotivat pârâta, apel înregistrat în dosarul nr- din 16.01.2008 al Curții de Apel București - Secția a Va Comercială și care, urmare a repartizării aleatorii a fost reînregistrat sub nr- din 26 martie 2008, pe rolul aceleiași secții.
Motivele de apel au fost depuse cu respectarea termenului prevăzut de articolului 287 alineat 2 Cod procedură civilă.
Apelanta pârâtă a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în primul rând că în mod nelegal a fost respinsă cererea de suspendare a judecății în temeiul articolului 244 punctul 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr- al Tribunalului București - Secția a VI a Comercială, apelanta susținând că instanța de fond nu a ținut cont de argumentele pe care s-a fondat această cerere și a pronunțat o hotărâre nemotivată.
A doua critică vizează măsura nelegală pe care instanța de fond a luat-o atunci când a apreciat întâmpinarea ca depusă peste termenul legal și când a decăzut-o din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, apelanta susținând că întâmpinarea a fost depusă la termenul din 24 februarie 2005, primul termen la care procedura a fost îndeplinită, dispozițiile Codului d e procedură civilă prevăzând că întâmpinarea se depune la primul termen când procedura este completă și celelalte părți citate pot să ia cunoștință de conținutul întâmpinării.
A treia critică vizează greșita respingerii a cererii de suspendare a cauzei formulată de apelanta pârâtă la 10 martie 2005 în temeiul articolului 244 punctul 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 17424/2003 al Tribunalului București - Secția a VI a Comercială, apelanta pârâtă susținând că instanța a motivat în considerente în mod cu totul nelegal că hotărârile adunării generale din septembrie - octombrie 1999 căror valabilitate este pusă în discuție în cauza ce face obiectul dosarului nr.17424/2003 nu îndeplinesc dispozițiile articolului 131 alineat 5 din legea nr.31/1990.
A patra critică se întemeiază pe susținerea că a formulat cerere de suspendare a judecății și în temeiul articolului 2441alineat 1 Cod procedură civilă, în dosarul nr.3809/2001 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția contencios Administrativ și în dosarul nr. 6722/2004 aflat pe rolul aceleiași instanțe, apelanta - pârâtă arătând că în acest dosare Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a considerat ca fiind lipsite de efecte tranzacțiile aferente plasamentului privit secundar, cu motivarea că investitorii sofisticați sunt investitori care cumpără valori mobiliare în nume propriu și pe cont propriu, supuși reglementării și supravegherii unor instituții publice specializate.
A arătat că a anulat avizele prin care au fost calificați investitori sofisticați, solicitând să se constate că ambii intimați reclamanți, în urma anulării acestor avize, nu mai aveau calitate procesuală activă, reclamanții legitimându-se în acest dosar în calitate de acționari.
Tot în susținerea acestei critici apelanta pârâtă a arătat că din cuprinsul acțiunii nu rezultă clar dar se înțelege că reclamanții nu sunt acționari la nici una dintre societățile pârâte, dar susțin că au fost acționari al - SA, care nu are nici o legătură cu societățile pârâte și nici u obiectul cauzei.
A cincea critică vizează soluția de respingere a cererii de intervenție în interes propriu formulată de societatea BV, în condițiile în care această societate are calitate de acționar majoritar al grupului, iar cererile formulate de reclamanți tind a afecta patrimoniul societății apelante, astfel încât interesul societății interveniente este născut, actual și legitim.
A șasea critică vizează soluția prin care s-a respins cererea de intervenție în interes propriu precum și în interesul apelantei pârâte și ala - 1 SRL; apelanta pârâtă susținând că intervenienta și-a dovedit interesul întrucât chiar cei doi intimați reclamanți au făcut nenumărate referit la această societate, contestând chiar existența societății, dovedindu-se astfel pe deplin interesul născut, actual și legitim, de a face parte din acest dosar pentru a se apăra just și echitabil.
A șaptea critică se întemeiază pe susținerea că la termenul din 15 noiembrie 2007 apelanta pârâtă a formulat excepția de neconstituționalitate a articolului 15 din legea nr.15/1998, iar instanța a acordat termen în aceeași zi în mod nelegal, în condițiile în care prin serviciul registratură au fost depuse și precizări privind obiectul excepției de neconstituționalitate, precizări neluate în considerare, instanța având obligația să repună cauza pe rol pentru a pune în discuția contradictorie a părților atât precizările cât și motivele excepției, în loc de a respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate.
A opta critică vizează modul de soluționare a excepțiilor tardivității și inadmisibilității, apelanta pârâtă solicitând a se constata că acțiunea reclamanților nu conține motive de nulitate absolută, de aceea este tardivă, nefiind formulată în termenul de 15 zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial. Sub același aspect, a invocat și prevederile art. 251 alin 1 și din lega nr.31/1990 conform cărora nulitatea unei fuziuni sau divizări poate fi declarată numai prin hotărâre judecătorească, precum și prevederile art. 251 alin 3 din același act normativ, care sunt în sensul că procedurile de anulare nu pot fi inițiate după expirarea unui termen de 6 luni de la data la care fuziunea sau divizarea a devenit efectivă.
În susținerea aceluiași motiv de apel, a arătat că dispozițiile art. 132 alin.2 din legea nr.31/1990 nu disting între nulitate absolută sau relativă, ci fac vorbire despre nulitatea generală.
De asemenea, subsumat aceluiași motiv de apel s-a susținut că asociatul unic nu a urmărit un scopi ilicit în momentul adoptării hotărârii, întrucât hotărârea J nu și-a produs efectele, de aceea scopul ilicit trebuia să fie dovedit întrucât operează prezumția bunei credințe.
Ultima critică vizează fondul cauzei, apelanta susținând cu referire la dosarul nr.2113/2003 al Tribunalului București - Secția a VI a Comercială că intimatul a solicitat radierea - SA și - 1 SRL întrucât decizia comercială nr.7528/2002 nu are efecte juridice.
A arătat că o dovadă în plus că divizarea nu a fosta anulată și că cele două societăți nu au fost radiate, nu are aplicabilitate practică (!), că pe rolul Curții de Apel București se afla dosarul nr.17424/2003 al cărui obiect este constatarea nulităților hotărârilor AGA din 19 octombrie 1999, reclamanți fiind intimații din cauza de față.
De asemenea, a arătat că divizarea - SA nu s-a anulat, că societățile rezultate în urma divizării nu au fost și nu puteau fi radiate, prin urmare că nici patrimoniile acestora nu s-au reunit, societățile funcționând independent din punct de vedere economic încă de la data înființării - mai 2000- până în prezent.
În ce privește - 1 SRL, a arătat că a fost înregistrată la. la 19 mai 2000 ca societate comercială închisă cu asociat unic, că la 25 mai 2004 prin hotărârea asociatului unic s-a aprobat dizolvarea societății conform art 231 din legea nr.31/1990 și transmiterea întregului patrimoniu către apelanta pârâtă, că hotărârea a fost aprobată de judecătorul delegat, societatea s-a dizolvat, iar după publicarea în Monitorul Oficial al României judecătorul delegat a aprobat radierea acesteia.
În ce îi privește pe intimații - reclamanți, a arătat că aceștia se referă strict la decizia civilă nr.7528/2002 al că susțin că prin această decizie s-ar fi anulat divizarea la - SA, numai că divizarea acestei societăți s-a produs prin efectul unor hotărâri AGA care nu au fost nici în prezent desființate sau anulate irevocabil, intimații reclamanții făcând referire cu privire la reunirea patrimoniilor unor societăți fără a avea un fundament real, câtă vreme societățile rezultate din divizare sunt distincte, cu patrimoniu distinct.
În ce privește cealaltă societate rezultată în urma divizării, apelanta pârâtă a arătat că se află în prezent în procedura falimentului, astfel încât toate referire reclamanților la reunirea patrimoniilor și la refacerea vechii - SA sunt lipsite de orice temei legal.
Apelanta pârâtă a arătat și că hotărârea asociatului unic a fost legală întrucât a fost luată în conformitate cu statutul societății și în conformitate cu legea nr.31/1990 rep.
Apelul este întemeiat în drept pe disp. art. 282 și urm. Cod procedură civilă.
Intimații nu au depus întâmpinare.
Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea apreciază apelul ca nefondat și îl va respinge cu această motivare și în considerarea următoarelor argumente:
Motivele de apel nr. 1 și 3 care vizează soluția de respingere dată la două termene diferite cererilor de suspendare a judecății în temeiul articolului 244 punctul 1 Cod procedură civilă sunt apreciate în principal ca inadmisibile în raport de dispozițiile articolului 2441Cod procedură civilă, care conferă autorului acestor cereri dreptul de a ataca încheierea prin care instanța s-a pronunțat asupra suspendării, indiferent de soluția adoptată, cu recurs în mod separat, în cauză nedovedindu-se că apelanta pârâtă a uzat de calea de atac anume prevăzută de lege în această situație.
Dar și dacă s-ar admite, în considerarea alineatului 2 al aceluiași articol, că măsura de respingere a cererii de suspendare poate fi cenzurată odată cu calea de atac îndreptată împotriva hotărârii prin care s-a soluționat fondul cauzei, cele două critici încă apar ca nefondate, având în vedere că în apel nu se dovedește dacă dosarele în raport de care s-a solicitat suspendarea judecății prezentei cauze au fost soluționate într-o manieră care ar fi avut influență asupra soluției date în cauză.
A doua critică este neîntemeiată. Așa cum arată apelanta pârâtă însăși, întâmpinarea a fost depusă pentru termenul din 24.02.2005 la 23.02.2005, astfel cum rezultă din viza aplicată pe întâmpinare aflată la fila 99 volumului Iad osarului de fond. Prin urmare, se apreciază că apelanta pârâtă a nesocotit dispozițiile articolului 7204alineat 2 Cod procedură civilă, în sensul că nu a depus întâmpinarea nici cu 5 zile înainte de termen și nici măcar cu 3 zile înainte de termen, dacă s-ar fi apreciat natura urgentă a pricinii, ca atare măsura luată de judecător în temeiul articolului 1181alineat 2 Cod procedură civilă, în forma în vigoare la momentul respectiv, este strict legală, sancțiunea decăderii apelantei pârâte din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții altele decât cele de ordine publică fiind rezultatul direct al propriei fapte culpabile. În această ordine de idei, Curtea a înlăturat apărarea pe care s-a întemeiat acest motiv de apel referitoare la îndreptățirea pârâtei de a depune întâmpinarea la termen, întrucât norma legală la care s-a făcut deja referire nu conferă acest drept, dimpotrivă,stabilește obligația părții de a depune întâmpinarea cu 5, respectiv cu 3 zile înainte de termenul de judecată.
A patra critică este nefondată. Deși apelanta pârâtă nu arată expressis verbis, în cadrul acestei critici înțelege să conteste soluția pronunțată de instanță asupra excepțiilor lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes. În soluționarea acestei critici, Curtea va antama inclusiv motivul de apel nr. 8, întrucât va aborda tipul de nulitate pe care o invocă intimații reclamanți în cererile introductive de instanță.
Este nefondată și a fost înlăturată apărarea apelantei pârâte referitoare la faptul că dispozițiile articolului 132 alineat 2 din legea nr.31/1990, în redactarea în vigoare la momentul adoptării hotărârii contestate și la momentul sesizării instanței de fond, fac referire la "nulitatea generală", această calificare neexistând în textul legal precitat. Este adevărat că această normă nu făcea distincția la cele două momente evocate între nulitatea relativă și nulitatea absolută, dar această distincție putea și trebuia să fie făcută de către judecător, în speță judecătorul fondului calificând într-o manieră riguroasă hotărârea asociatului unic drept act juridic și aplicându-i regulile generale privitoare la nulitate statornicite de Codul civil.
De altfel, apelanta pârâtă nu critică hotărârea sub acest aspect, care este apreciat de C drept esențial în soluționarea cauzei.
În această ordine de idei, Curtea apreciază că instanța de fond a reținut în mod corect, față de obiectul cererilor cu soluționarea cărora a fost învestită și de întemeierea în drept a acestor cereri, că intimații reclamanți invocă motive de nulitate absolută și că legitimarea procesuală activă se determină în speță atât în raport de calitatea intimaților reclamanți, cât și de interesul pe care aceștia îl afirmă, interes care indubitabil este legat de transferul patrimonial operat prin hotărârea contestată.
În plus, Curtea apreciază că judecătorul fondului a reținut în mod corect că în raport de decizia nr.7528/2002 a, s-a statuat asupra calității de acționari pe care o au cei doi intimați - reclamanți și care îi îndrituiește la promovarea prezentei acțiuni în anulare.
În ce privește motivele de apel numărul 5 și 6, Curtea le va răspunde prin considerente comune, apreciind că acestea sunt neîntemeiate, întrucât vizează soluția pronunțată de instanța de fond asupra cererilor de intervenție formulate de doi terți, apelanta pârâtă nejustificând interesul personal în promovarea acestui motiv de apel, câtă vreme cererile de intervenție respinse de instanța de fond urmăreau realizarea interesului propriu al intervenientelor, iar acest interes pe de o parte nu a fost dovedit, iar pe de altă parte nu a fost pus în relație cu vreun folos propriu pe care l-ar fi avut apelanta pârâtă dacă cererile de intervenție ar fi fost admise.
Curtea apreciază că toate criticile dezvoltate în susținerea motivului 7 de apel nu pot fi primite pe calea apelului. Potrivit dispozițiilor articolului 29 alineat 6 din Legea nr.47/1992, încheierea prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate poate fi atacată numai cu recurs în 48 de ore de la pronunțare, în speță nedovedindu-se că s-a uzat de această cale de atac anume prevăzută de lege în situația dată.
Or, a admite că modul în care a fost soluționată cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca aspecte de procedură și ca temeinicie, poate fi cenzurat în calea de atac a apelului echivalează cu înfrângerea principiului legalității căilor de atac.
Ultima critică este nefondată. Se constată că instanța de fond a reținut nulitatea hotărârii atacate prin prisma existenței cauzei ilicite, a scopului ilicit urmărit de acționarul unic și a aplicării principiului fraus omnia corumpit, subliniindu-se frauda la lege rezultă din conduita asociatului unic de nesocotire a unei hotărâri căzută în puterea lucrului judecat de care avea cunoștință.
Față de argumentele aduse în favoarea ultimei critici, Curtea reține că apelanta pârâtă nu contestă în nici un fel considerentele primei instanțe, considerente care de altfel sunt întemeiate și în concordanță cu actele dosarului și cu hotărârile judecătorești la care se face referire.
că în sistemul românesc de drept este aplicabilă prezumția de bună credință, consacrată de principiul fides praesumitul, în raport de care reaua credință trebuie dovedită.
În speță însă această prezumție este răsturnată prin faptul incontestabil al cunoașterii deciziei comerciale nr.7528/2002, decizie prin care a fost constatată nulitatea absolută hotărârii AGA din 25.11.1999 a - SA de divizare în societățile comerciale - 1 SRL și - SA, această hotărâre judecătorească fiind opozabilă inclusiv asociatului unic al - 1 SRL, care nu mai putea adopta valabil hotărâri întrucât existența însăși a societății fusese contestată.
Prin urmare, prin adoptarea hotărârii a cărei nulitate absolută a constatat-o instanța prin hotărârea apelată în cauza de față, asociatul unic al - 1 SRL a încălcat prevederile articolului 3711alineat 1 Cod procedură civilă, care dispun că obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bună-voie, dispozițiile legale consacrând astfel efectul forței obligatorii a unei hotărâri judecătorești căzută în puterea lucrului judecat.
Față de aceste considerente, Curtea reține că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt în raport de probele administrate în cauză, făcând o riguroasă aplicare a dispozițiilor legale incidente în materia nulității actelor juridic, precum și în celelalte materii la care s-a făcut referire, de aceea în temeiul articolelor 295 și 296 Cod procedură civilă, urmează a respinge apelul ca nefondat.
În temeiul articolului 298 raportat la articolul 274 Cod procedură civilă Curtea o va obliga pe apelantă să plătească intimatei - T- cheltuielile de judecată efectuate în apel, cheltuieli de judecată constând în onorariul de avocat conform chitanței nr. 103 din 15.03.2007, aflat la fila 53 dosarului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă - SRL, cu sediul în B, nr. 76, sector 4, în contradictoriu cu intimații reclamanți, domiciliat în B,-,. 15,. 114 sector 2, și - T-, cu sediul în B,-,. 4.. A,. 3,. 11 sector 2, împotriva sentintei comerciale nr.13462/15.11.2007 pronunțată de Tribunalul B-Sectia A VI- A Comerciala, în dosarul nr-.
Obligă pe apelantă să plătească intimatei - T- 7.000 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile libere de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
5 ex./21.07.2008
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Eugenia VoicheciJudecători:Eugenia Voicheci, Gabriela Vințanu
