Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 311/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.311
Sedinta publica din 27.06. 2008
Instanta compusa din:
PREȘEDINTE: Georgeta Guranda
JUDECĂTOR 2: Elisabeta Roșu
Grefier - -
*************
Pe rol solutionarea apelului formulat de apelanta - SRL, în contradictoriu cu intimata - SRL,împotriva sentintei comerciale nr.1198/28.01.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia A VI- A Comerciala, în dosarul nr-.
La apelul nominal facut în sedinta publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează Curții că recurenta a depus prin serviciul registratură taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Curtea pune în discuție calea de atac, pe care o califică ca fiind apel.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului comercial d e față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VI a Comercială la data de 22.06.2007 sub nr- reclamanta - - a chemat în judecată pe pârâta - SRL, solicitând constatarea nulității absolute a contractului de prestări servicii medicale nr.502/03.12.2003.
In motivare a cererii s-a arătat că între părți s-a încheiat un contract de prestări servicii medicale (contract nr.501/03.12.2003) prin care pârâta s-a obligat să presteze servicii medicale de medicina muncii, conform anexei 1 la contract, în schimbul unui preț stabilit prin contract.
A mai arătat reclamanta că la încheierea contractului aceasta nu și-a dat consimțământul, contractul fiind semnat de altă persoană decât cea îndreptățită.
Astfel, contractul de prestări servicii medicale, încheiat la 3.12.2003 a fost semnat de altă persoană, respectiv, care la momentul semnării contractului nu mai era angajatul reclamantei din 1.05.2003.
În final, reclamanta a arătat că prin încheierea contractului a cărui nulitate absolută a solicitat-o s-a urmărit dobândirea de către pârâtă a unui drept de creanță fără a exista o contraprestație din partea acesteia.
Prin sentința nr.1198/28.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială s-a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a arătat că în cauză reclamanta nu a făcut dovada că semnătura invocată este executată de o persoană fără calitate de reprezentant.
Împotriva acestei hotărâri declarat recurs reclamanta, însă în conformitate cu prevederile articolului 282 Cod procedură civilă, Curtea a calificat calea de atac apel.
În susținerea apelului - s-a arătat că, prin contractul nr. 501/3.12.2003, intimata pârâtă s-a obligat să presteze servicii medicale de medicina muncii conform anexei 1 la contract, în schimbul unui preț stabilit prin contract.
Cauzele de nulități absolute arătate în cerere au constat în lipsa totală a consimțământului societății reclamante la încheierea contractului, iar sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor articolului 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Astfel s-a arătat că prin simpla comparare a înscrisurilor aflate la dosarul cauzei rezultă că atât contractul, cât și celelalte înscrisuri au fost semnate de, iar pârâta nu a răspuns la interogatoriul administrat în cauză.
În ceea ce privește cauza ilicită, s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că ilicitatea cauzei ar consta în neexecutarea serviciilor care fac obiectul contractului, deși această condiție este dată de fictivitatea serviciilor prevăzute în contract și de faptul că intimata pârâtă nu a emis nici o factură în această perioadă.
Curtea verificând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate urmează a respinge apelul ca nefondat.
În mod corect instanța de fond a respins acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului nr.502/3.12.2003, întrucât, pe de o parte, reclamanta nu a făcut dovada faptului că semnătura beneficiarului ar aparține altei persoane decât cea care avea calitatea să o reprezinte, cu atât mai mult cu cât contractul a fost ștampilat la rubrica beneficiarului iar pe de o altă parte, în acțiunile în constatarea nulității, partea nu-și poate invoca propria turpitudine.
Nefiind îndeplinite condițiile articolului 296 Cod procedură civilă Curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta - SRL cu sediul în str. -, - și, nr. 5, Județ I, în contradictoriu cu intimata - SRL cu sediul în B, sector 6,-, -. 2,. 23, împotriva sentinței comerciale nr.1198/28.01.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VI- a Comerciala, în dosarul nr-.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 27.06.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER
Red. Jud.
Tehnored.
4 ex.
Președinte:Georgeta GurandaJudecători:Georgeta Guranda, Elisabeta Roșu