Anulare hotarare aga Spete. Decizia 32/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Număr în format vechi 2562/2009

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.32 Ședința publică de la 25.01.2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Iulica Popescu

JUDECĂTOR 2: Maria Speranța Cornea

Grefier - -

*************

Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanții acționari inițiali ai SC SA - prin mandatar, în contradictoriu cu intimata SC SA, împotriva sentinței comerciale nr.9474/16.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanții prin mandatar și intimata prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care apelanții prin mandatar depun la dosar dovada satisfacerii timbrajului și un exemplar de pe apel în original, exemplarul din dosar fiind depus prin fax. Se comunică un exemplar intimatei. Solicită proba cu acte pentru a dovedi că nu are nici o vină că nu a putut ajunge pentru a depune taxa de timbru.

Intimata prin avocat solicită respingerea cererii de amânare, învederând că nu consideră necesar acordarea unui termen pentru a depune acte, apelanta avea obligația de a depune înscrisurile împreună cu apelul.

Curtea, respinge ca neîntemeiată cererea apelantei de probe, având în vedere soluția instanței de fond și lasă cauza la sfârșitul ședinței.

La a doua strigare a cauzei, nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe apel.

Apelanții prin mandatar solicită admiterea apelului, respingerea cererii de cheltuieli de judecată, recunoaște că nu a achitat taxa de timbru pentru dosarul de fond deoarece nu a ajuns la timp în instanță, învederând că nici partea nu a cerut cheltuieli de judecată în fața primei instanțe. Depune note scrise la dosar.

Intimata prin avocat învederează că apelul nu a fost motivat și că a cerut cheltuieli de judecată prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond, solicitând respingerea apelului, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată și aplicarea sancțiunii prev de art.1081civ.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr. 9474/16.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, instanța în baza dispozițiilor articolului 20 din Legea nr.146/1997 și articolului 9 din OG nr.32/1995 a admis excepția netimbrării acțiunii și a anulat ca netimbrată acțiunea formulată de reclamanții inițiali ai SC SA prin mandatar în contradictoriu cu pârâta SC SA, având drept obiect constatarea nulității absolute a hotărârii consiliului de administrație al pârâtei privind executarea hotărârii AGA nr.25/24.06.2008.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut faptul că deși reclamanții au fost citați cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru de 39 lei, timbru judiciar de 0,30 lei, acestea nu s-au conformat dispozițiilor date, incidente în cauză fiind astfel prevederile articolului 20 din Legea nr.146/2007 și articolului 9 din OG nr.32/1995.

Instanța de fond făcând aplicarea dispozițiilor articolului 274 Cod procedură civilă, a obligat reclamanții în solidar la plata sumei de 750 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe comerciale, reclamanții acționari inițiali ai SC SA, în nume propriu și prin succesori legali și prin reprezentant, în termenul legal prevăzut de dispozițiile articolului 284 alineat 1 Cod procedură civilă au declarat apel, pentru soluționarea căruia la Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială la data de 5.11.2009 a fost înregistrat dosarul nr-.

Apelanții reclamanți consideră că sentința atacată este nelegală și netemeinică deoarece instanța de fond nu a observat faptul că imposibilitatea de prezentare i-a determinat să achite taxa judiciară de timbru stabilită, și nu intenția de absenta.

Intimata legal citată nu a formulat întâmpinare.

Nu au fost administrate probe noi.

Curtea verificând legalitatea lucrărilor dosarului de fond potrivit dispozițiilor articolului 295 alineat 1 Cod procedură civilă constată că apelul este nefondat pentru următoarele motive:

Așa cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare existente la filele 8,11 dosar fond, reclamanții inițiali SC SA cu sediul ales la precum și reclamanta personal, au fost citați pentru termenul din 9.06.2009, cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru de 39 lei și timbru judiciar de 0,30 leusub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată.

Deși au fost citați cu mențiunea arătată referitoare la sancțiunea care ar fi urmat să li se aplice în cazul nerespectării îndeplinirii obligației legale de timbrare, apelanții - reclamanți au refuzat să se conformeze dispozițiilor instanței, astfel încât instanța de fond în mod corect făcând aplicarea dispozițiilor articolului 20 alineat 3 din Legea nr.146/1997 și articolului 9 din OG nr. 32/1995, a hotărât anularea acțiunii ca netimbrate (s-a amânat chiar și pronunțarea de la 9.06.2009 la 16.06.2009, interval de timp în care reclamanții aveau posibilitatea depunerii dovezilor referitoare la achitarea taxei judiciare de timbru).

Având în vedere aceste argumente, Curtea în baza dispozițiilor articolului 296 Cod procedură civilă va respinge apelul ca nefondat, menținând dispozițiile instanței de fond ca legale și temeinice.

Văzând și dispozițiile articolului 274 alineat 1 Cod procedură civilă, care consacră principiul potrivit căruia acordarea cheltuielilor de judecată se bazează pe culpa procesuală a părții care a pierdut procesul, Curtea va obliga apelanta reclamanta la plata către intimata - pârâtă a sumei de 750 lei cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat.

Referitor la aplicarea dispozițiilor articolului 1081alineat 1 punctul 1 litera a Cod procedură civilă, Curtea constatând, că apelanta - reclamantă și-a exercitat cu rea credință și contrar scopului în vederea căruia a fost recunoscut de lege, dreptul său procesual de a formula apel deși cunoștea faptul că o astfel de cerere era vădit netemeinică întrucât se baza pe refuzul său de a îndeplini obligația legală referitoare la achitarea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în cuantumul stabilit de instanță, va aplica acesteia o amendă judiciară în sumă de 700 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanții acționari inițiali ai SC SA - prin mandatar, cu sediul în B,-,. 1,. 2,. 6,. 85 sector 3, în contradictoriu cu intimata SC SA, cu sediul în B,-,. 3 sector 2 și ales în B,- sector 4, împotriva sentinței comerciale nr.9474/16.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.

Obligă apelanta la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în sumă de 750 lei onorariu avocat.

În baza dispozițiilor articolului 1081alineat 1 punctul 1 litera a Cod procedură civilă aplică apelantei amendă judiciară în cuantum de 700 lei.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 25.01.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

5 ex.

15.02.2010

Tribunalul București - Secția a VI a Comercială

Judecător fond:

Președinte:Iulica Popescu
Judecători:Iulica Popescu, Maria Speranța Cornea

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Anulare hotarare aga Spete. Decizia 32/2010. Curtea de Apel Bucuresti