Anulare hotarare aga Spete. Decizia 351/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIA NR.351/R-COM
Ședința publică din 03 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție
- - - - JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu
- - - JUDECĂTOR 3: Corina
- - grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de lichidatorul judiciar GRUP cu sediul în Rm.V, str.G-ral, nr.18, jud.V, împotriva sentinței comerciale nr.1584/C din 22 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul domiciliat în Rm.V,-, jud.V și SC SRL prin administrator G cu sediul în Rm.V,-, -7/2,.A,.19, jud.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns avocat pentru recurentul lichidator judiciar GRUP și avocat pentru administratorul
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei după care apărătorii părților precizează că nu au de formulat cereri prealabile.
Instanța constatând recursul în stare de judecată, acordă cuvântul asupra lui.
Avocat având cuvântul pentru recurentul lichidator judiciar GRUP susține oral motivele de recurs așa cum au fost precizate în scris la dosar, solicitând admiterea lui, modificarea în tot a sentinței tribunalului în sensul admiterii cererii formulate de lichidatorul judiciar privind anularea contractului de vânzare - cumpărare pentru autoturismul DAEWO TICO și obligarea intimatului pârât la plata contravalorii reale a acesteia.
Intimatul pârât solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței tribunalului, precizând că a cumpărat autoturismul cu un preț legal.
Avocat având cuvântul pentru administratorul G solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței tribunalului ca fiind legală și temeinică, având în vedere precizările din notele de ședință depuse la dosar. Nu solicită obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față, deliberând, constată următoarele:
La data de 24 iunie 2008 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea - secția comercială cererea formulată de reclamantul Grup Rm.V împotriva pârâților SC SRL și, solicitându-se anularea actului de vânzare-cumpărare efectuat prin factura fiscală seria - - -/11.10.2004, respectiv vânzarea unui autoturism Daewoo Tico, -.
În motivarea cererii, reclamantul a precizat că prin factura suscitată SC SRL a înstrăinat pârâtului autoturismul Daewoo Tico -, cu suma de 10 milioane lei vechi. Firma a intrat apoi în procedura insolvenței în anul 2007 și în baza disp. art.80 (1), lit.b și c din Legea 85/2006 se impune anularea actelor întocmite, întrucât această factură a fost întocmită cu intenția părților de a sustrage bunul urmăririi creditorilor și prețul a fost subevaluat.
În dovedirea acțiunii au fost depuse în dosarul cauzei mai multe acte, s-a efectuat o expertiză tehnică.
Prin sentința comercială nr.1584/C din 22 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul GRUP RM V, în contradictoriu cu pârâții, SC SRL RM V, reprezentată de administrator special
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, tribunalul a reținut următoarele.
Cu factura de la fila 3 dosar, pârâtul a cumpărat de la pârâta SC SRL un autoturism Daewoo Tico - cu suma de 10 milioane vechi, care nu se mai află în posesia sa, despre care expertiza tehnică efectuată în cauză (fila 13 dosar) a concluzionat că valorează 19 milioane lei vechi ( fila 17 dosar), dar a ajuns la această concluzie fără să vadă mașina în cauză.
În aceste condiții, instanța a reținut că nu are relevanță concluzia expertului, cu atât mai mult cu cât din probele dosarului rezultă că în 2004 și 2005, anii când s-au efectuat astfel de vânzări de autoturisme ale firmei (pe rolul Tribunalului Vâlcea au fost circa 15 dosare ce au acest obiect), această pârâtă se afla într-o situație financiară dificilă generată de faptul că avea de restituit către BCR V un împrumut în euro ( fila 26 dosar).
S-a mai apreciat că reclamantul nu a făcut dovezi că ar fi existat intenția părților din convențiile de vânzare-cumpărare pentru sustragerea bunurilor de la urmărirea creditorilor.
Împotriva sentinței, în termen legal a formulat recurs reclamantul GRUP Rm.V, lichidator al debitoarei SC SRL, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul admiterii cererii, susținând în esență că în speță sunt incidente disp.art.80 alin.1 lit.b și c din Legea nr.85/2006, deoarece există un dezechilibru vădit între prețul real și cel achitat, aspect ce rezultă din expertiza întocmită în cauză, cu atât mai mult cu cât nu s-au depus dovezi care să ateste că autoturismul ar fi fost reparat de către cumpărător și nici nu s-a putut verifica dacă prețul a intrat în patrimoniul falitului. S-a mai solicitat ca în măsura în care bunul nu mai există, să fie obligat intimatul - pârât la plata contravalorii reale acestuia la data întocmirii facturii în cauză.
La data de 3.04.2009 s-au depus note de ședință din partea administratorului special al SC SRL, prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că valoarea achitată era cea reală dat fiind gradul de uzură al autoturismului și nu a existat intenția părților de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate ce se încadrează în disp. art.304 pct.9 Cod pr.civilă, cât și sub toate aspectele în temeiul art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată următoarele:
Recursul este fondat, pentru argumentele ce se vor reda în continuare:
Reclamantul a invocat drept temei al cererii sale disp.art.80 alin.1 lit.b și c din Legea nr.85/2006. Dacă în privința normei de sub lit.c) al textului de lege sus menționat - care stipulează posibilitatea anulării transferurilor de drepturi patrimoniale către terți, prin acte încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților implicate de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice fel drepturile - nu se poate reține incidența acesteia în cauză, pentru că nu s-a dovedit conivența părților în scopul afectării intereselor creditorilor, nu același lucru se constată în ceea ce privește îndeplinirea cerințelor stipulate de art.80 alin.1 lit.
Potrivit acestui text de lege, este supus anulării transferul de drepturi patrimoniale în cazul în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, ca în speță. Astfel, după cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, neinfirmat prin vreun mijloc de probă, la data transmiterii proprietății autoturismului DAEWOO TICO, realizată prin factura nr.- din 11.10.2004, prețul real, calculat în funcție de uzură, era de 1902,75 RON (19.027.500 ROL), respectiv cu 902,75 lei RON mai mult decât prețul efectiv achitat de către pârâtul. Ori, existența unei disproporții vădite de preț se circumscrie ipotezei prevăzută de art.80 alin.1 lit.b) din Legea nr.85/2006, în temeiul căruia se impune admiterea acțiunii.
Ca o consecință firească, dat fiind faptul că autoturismul în cauză nu a mai putut fi identificat în patrimoniul pârâtului, sentința va fi modificată, admițându-se recursul (în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă), în sensul că acțiunea va fi admisă, se va anula contractul de vânzare - cumpărare efectuat prin factura fiscală seria - nr.- emisă la data 11.10.2004 de către SC SRL Rm.V în favoarea lui, care va fi obligat să aducă la masa credală diferența de valoare de 902,75 RON.
Se impune obligarea la plata doar acestei diferențe, dat fiind faptul că prin chitanța nr.- din 11.10.2004 (69) s-a făcut dovada achitării prețului de 10.000.000 lei ROL, conform facturii în cauză, sumă care a intrat în contul debitoarei, care a efectuat vărsăminte în numerar, la aceeași dată, conform extrasului nr.73 din 12.10.2004 (71 din dosar). Deși legea prevede, ca o regulă generală, restituirea bunului sau aducerea la masa credală a prețului, ar constitui o inechitate și o îmbogățire fără justă cauză a debitoarei, cu consecințe negative și nejustificate în patrimoniul cumpărătorului, dacă acesta ar fi obligat să restituie întregul preț ce s-ar fi datorat pentru bun, deși, anterior, o parte din acesta a intrat în posesia vânzătoarei aflată în insolvență.
Vor fi înlăturate apărările administratorului special al debitoarei, cât timp expertiza efectuată în cauză a demonstrat disproporția de valoare și nu s-a dovedit că aprecierile expertului sunt contrazise de situația de fapt, respectiv că autoturismul ar fi avut un alt grad de uzură și că ar fi fost într-o stare deplorabilă la momentul vânzării. Nici cealaltă apărare, referitoare la necesitatea vânzării, cauzată de solicitarea restituirii împrumutului de către BCR, nu poate fi reținută, în condițiile în care executarea silită s-a declanșat de această bancă în anul 2005, ulterior vânzării autoturismului. De altfel, art.80 alin.1 lit.b) din Legea nr.85/2006 nu prevede decât condiția disproporției vădite între prestații, ceea ce în speță s-a demonstrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de lichidatorul judiciar GRUP cu sediul în Rm.V, str.G-ral, nr.18, jud.V, împotriva sentinței comerciale nr.1584/C din 22 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul domiciliat în Rm.V,-, jud.V și SC SRL prin administrator G cu sediul în Rm.V,-, -7/2,.A,.19, jud.
Modifică sentința în sensul că admite acțiunea, anulează contractul de vânzare - cumpărare eefctuat prin factura fiscală seria - - nr.- din 11.10.2004 emisă de către SC SRL Rm.V în favoarea lui și obligă pe acest pârât ( ) să aducă la masă diferența de valoare de 902,75 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2009, la Curtea de Apel Pitești - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
TC/4 ex.
30.04.2009
Jud fond.V
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu, Corina