Anulare hotarare aga Spete. Decizia 432/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.432
Sedinta publica din 24.10. 2008
Instanta compusa din:
PREȘEDINTE: Mirela Polițeanu
JUDECĂTOR 2: Gabriela Vințanu
Grefier - -
*************
Pe rol solutionarea apelului formulat de apelanta - reclamantă - -, în contradictoriu cu intimata - reclamantă - - prin administrator judiciar - C 2003 SRL și intimata pârâtă - -, împotriva sentintei comerciale nr.11903/23.10.2007 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- a Comerciala, în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 17.10.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la data de 24.10.2008, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei comerciale de față;
Prin sentința comercială nr.11903/23.10.2007 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- a Comerciala, în dosarul nr- a fost respinsă cererea formulată de reclamantele - - și - - prin administrator judiciar - C 2003 SRL în contradictoriu cu pârâta - -, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut faptul că - SRL în calitate de acționar majoritar a convocat AGA la 19.04.2005 și a adoptat hotărârea a cărei anulare se solicită.
Reclamantele au fost convocate la această adunare însă nu s-au prezentat întrucât considerau că respectivei societăți nu-i revenea calitatea de a convoca AGA.
Convocatorul anunță o singură AGA și nu două la o dată certă, într-o locație principală și o alta de rezervă.
Din procesul-verbal încheiat rezultă că nu s-a nesocotit ordinea de zi publicată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel - - criticând-o sub următoarele aspecte:
Deși au fost invocate motive de nulitate absolută a hotărârii AGA, în sentința atacată nu se face nici o motivare privind respingerea apărărilor cu privire la motivele de nulitate absolută.
Instanța trebuia să se pronunțe dacă este legal ca printr-o hotărâre AGA să se anuleze o altă hotărâre AGA.
De asemenea instanța nu a analizat motivul de nulitate absolută a hotărârii AGA din 19.04.2005 care constă în aceea că în aceeași zi a fost ținută o AGA și de asemenea oad oua ședință AGA a cărei nulitate se cere a fi constatată.
Deși nu s-a solicitat ca instanța să analizeze dacă a fost sau nu respectată ordinea de zi, în sentința atacată se fac aprecieri în sensul că ordinea de zi a fost respectată.
În susținerea apelului, la dosar s-au depus înscrisuri reprezentând informații de la OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Potrivit convocatorului depus la fila 66 dosar fond - SRL în calitate de acționar majoritar și administrator al societății a convocat Adunarea Generală Ordinară a - - la sediul societății în data de 19.04.2005 ora 12,oo precum și Adunarea Generală Extraordinară la ora 14,oo în același loc și la aceeași dată. Se menționează în convocator că în cazul în care din diferite motive nu se vor putea ține adunările generale la sediul societății, acestea se vor ține la sediul Cabinetului de Avocat. Față de acest înscris, rezultă că în mod greșit tribunalul a reținut că prin convocator se anunță o singură AGA și nu două la o dată certă într-o locație principală și o alta de rezervă.
În realitate prin convocator sunt anunțate două adunări, o adunare generală ordinară și o adunare generală extraordinară, fiind chiar numerotate 1 și respectiv 2.
Potrivit dispozițiilor articolului 118 din Legea nr.31/1990 republicată: "în înștiințarea pentru prima adunare generală se va putea fixa ziua și ora pentru cea de-a doua adunare, când cea dintâi nu s-ar putea ține. A doua adunare generală nu se poate întruni în chiar ziua fixată pentru prima adunare."
Așa fiind, convocarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii, și ca atare, hotărârea adoptată la 19 mai 2005 este lovită de nulitate absolută.
Față de aceste considerente, potrivit dispozițiilor articolului 296 Cod procedură civilă, Curtea urmează să admită apelul și să schimbe în tot hotărârea atacată în sensul admiterii acțiunii și a anulării hotărârii AGA a - - din 19.04.2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanta - reclamantă - - cu sediul în B, sector 1,-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă - - prin administrator judiciar - C 2003 SRL cu sediul în B, sector 5,- și intimata pârâtă - - cu sediul în B, sector4,-, împotriva sentinței comerciale nr.11903/23.10.2007 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- a Comerciala, în dosarul nr-.
Schimbă în tot sentința și pe fond:
Admite acțiunea.
Anulează hotărârii AGA a - - din data de 19.04.2005.
Definitivă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.Jud.
Tehnored.
5 ex.
20.11.2008
.
Tribunalul București
Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Mirela PolițeanuJudecători:Mirela Polițeanu, Gabriela Vințanu