Spete pretentii comerciale. Decizia 431/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.431
Sedinta publica din 24.10. 2008
Instanta compusa din:
PREȘEDINTE: Mirela Polițeanu
JUDECĂTOR 2: Gabriela Vințanu
Grefier - -
*************
Pe rol solutionarea apelului formulat de apelanta - - -, în contradictoriu cu intimata COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURĂRILOR PRIN DEPARTAMENTUL FOND DE GARANTARE, împotriva sentintei comerciale nr.13097/12.11.2007 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- a Comerciala, în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 17.10.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la data de 24.10.2008, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei comerciale de față;
Prin sentința comercială nr.13097/12.11.2007 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- a Comerciala, în dosarul nr- a fost respinsă cererea restrânsă și precizată formulată de reclamanta - - -, în contradictoriu cu pârâta COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURĂRILOR PRIN DEPARTAMENTUL FOND DE GARANTARE, ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor este o autoritate administrativă autonomă de specialitate care își exercită atribuțiile in conformitate cu Legea nr.32/2000.
Conform articolului 60 din Legea nr.136/1995, în vederea protejării asiguraților, beneficiarilor asigurării și terțelor persoane păgubite, prin contribuția asigurătorilor se constituie Fondul de garantare, destinat plăților de indemnizații rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate în condițiile prezentei legi, în cazul constatării insolvabilității asigurătorului, conform alt. 31 alin. (2) din Legea nr.32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare. Fondul de garantare se va constitui, administra și utiliza de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, care va stabili anual o cotă de maximum 10% ce se va aplica asupra volumului primelor brute încasate de asigurători din activitatea de asigurări directe.
În aplicarea prevederilor alin. 2 din art. 60, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va adopta în baza legii norme prin care va stabili:
a) modul de constituire și reprezentare;
b) modul de constituire, administrare, structura bugetului de venituri și cheltuieli a Fondului de garantare.
c) procedura și condițiile de efectuare a plăților de la și către Fondul de garantare;
d) recuperarea plăților avansate din Fondul de garantare;
e) alte aspecte referitoare la Fondul de garantare.
Așadar, pârâta a fost abilitată prin lege să emite norme prin care să stabilească procedura și condițiile de efectuare a plăților de la și către Fondul de Garantare (art.60 alin.5).
Prin norma din 20.06.2005, pârâta a reglementat procedura de constituire, de administrare și de utilizare a fondului de garantare și a stabilit că, pentru efectuarea plăților către creditorii de asigurări, un departament specializat va verifica dosarele de daună și creanțele (art.13).
In opinia tribunalului, aplicând procedura instituită prin Norma din 20.06.2005, pârâta nu acționează abuziv.
De altfel, art.22 din Normă prevede că, și în situația în care, titlul de creanță este obținut înainte de intrarea in vigoare a Legii 503/2004, se transmite administratorului Fondului, în original, în vederea verificării lui și după caz, a valorificării acestuia, prin plata sumelor în condițiile prevăzute de norme și art.24 din Legea nr.503/2004.
Așadar, verificarea creanței în condițiile prevăzute de norme are loc și în cazul existenței unui titlu executoriu.
Art.25 prevede că nerespectarea prevederilor normei constituie contravenție.
Comportamentul pârâtei nu apare ca abuziv și dintr-un alt punct de vedere, respectiv al dreptului reclamantei de a formula plângere împotriva deciziei pârâtei prin care i se resping cererile de plată, conform art. 40 (1) din Legea nr.32/2000.
Intr-adevăr, art.18 din Norme prevede că actele și/sau măsurile adoptate în cadrul procedurii de faliment sunt câștigate cauzei, dar tot art.18 prevede că plata creanțelor se efectuează cu respectarea Legii nr.503/2004, sub sancțiunea anulării lor.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta criticând-o sub următoarele aspecte:
Hotărârea s-a dat cu încălcarea dispozițiilor articolului 48 din Legea nr.503/2004 precum și a dispozițiilor articolului 18 alin. 2 din Norma din 26.06.2005.
Instanța trebuia să facă aplicarea dispozițiilor articolului 18 și să țină seama de hotărârea definitivă și irevocabilă care consfințit creanța - - -.
Nu s-a ținut seama de recunoașterea creanței - -, făcută de pârâta intimată prin întâmpinare.
Tabelul definitiv consolidat al creditorilor, poziția reclamantei în acest tabel, cuantumul creanței înscrise reprezintă un act legal îndeplinit și câștigat cauzei.
Așa fiind, creanța apelantei este consfințită printr-un titlu executoriu, ceea ce vine să infirme soluția instanței de fond.
În cauză intimata pârâtă a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului.
În susținerea apelului, la dosar s-au depus înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile articolului 60 din Legea nr.136/1995 în vederea protejării asiguraților, beneficiarilor asigurării și terțelor persoane păgubite, prin contribuția asigurătorilor se constituie Fondul de garantare, destinat plăților de indemnizații rezultate din contractele de asigurare facultativă și obligatorii, încheiate în condițiile prezentei legi, în cazul constatării insolvabilității asigurătorului. Fondul de garantare se va constitui, administra și utiliza de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, care va stabili anual o cotă de maximum 10% ce se va aplica asupra volumului primelor brute încasate de asigurători din activitatea de asigurări directe.
Potrivit articolului 48 alin.1 din Legea nr.503/2004 privind redresarea financiară și falimentul societăților de asigurare "de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, în condițiile prezentei legi, administratorul Fondului de garantare este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile acestui fond, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, potrivit legii".
Cum potrivit articolului 72 din Legea nr.503/2004 "procedura de faliment deschisă împotriva societăților de asigurare și aflată pe rolul instanțelor judecătorești la data intrării in vigoare a prezentei legi, continuă să se desfășoare și se închide în condițiile prezentei legi", cel în drept să plătească creditorilor de asigurări despăgubirile este administratorul Fondului de garantare respectiv Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
În conformitate cu aceste dispoziții legale, Comisia de supraveghere a asigurărilor este o autoritate abilitată, în ceea ce privește aplicarea procedurii redresării financiare, respectiv a falimentului societăților de asigurare.
Nu se poate reține faptul că verificarea creanței creditorilor are loc chiar și în ipoteza existenței unui titlu executoriu. A accepta o astfel de idee înseamnă a accepta că titlul executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească poate fi verificat de o altă autoritate decât o instanță ierarhic superioară.
S-ar crea astfel posibilitatea cenzurării de către un organ administrativ a unei hotărâri judecătorești. În speță creanța apelantei reclamante este stabilită în tabelul definitiv consolidat al creanțelor întocmit în cadrul procedurii de faliment.
Potrivit dispozițiilor articolului 12 din Normele din 26.06.2005: "După data rămânerii irevocabile a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment pronunțată împotriva unei societăți de asigurare aflate în stare de insolvabilitate, administratorul Fondului, prin departamentul specializat, este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile acestui fond, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări.
În capitolul 4 al acestor norme care cuprinde dispoziții speciale privind utilizarea disponibilităților Fondului în cadrul procedurilor de faliment declanșate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.503/2004 este prevăzută tocmai situația din prezenta cauză, respectiv existența unei proceduri de faliment deschise împotriva unei societăți de asigurare debitoare față de care s-a stabilit starea de insolvabilitate aflată pe rolul instanței judecătorești competente la data intrării în vigoare a acestei legi.
Se stabilește că actele și măsurile adoptate în cadrul procedurii în faliment înainte de intrarea în vigoare a legii nr.503/2004 rămân legal îndeplinite și sunt câștigate cauzei.
Așadar, creanța apelantei reclamante astfel cum a fost înscrisă în tabelul definitiv consolidat al creanțelor rămâne legal îndeplinită și este câștigată cauzei.
Nu se poate reține concluzia instanței de fond în sensul că în ceea ce o privește pe pârâtă comportamentul acesteia nu apare ca abuziv și dintr-un alt punct de vedere respectiv al dreptului reclamantei de a formula plângere împotriva deciziei pârâtei prin care i se resping cererile de plată conform articolului 40 alin.1 din Legea nr.32/2000. Aceasta deoarece, apelanta reclamantă și-a valorificat acest drept formulând plângeri în sensul arătat.
Inițial acțiunea introductivă a reclamantei a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII a contencios Administrativ și Fiscal, însă competența de soluționare a cauzei a fost stabilită, urmare a respingerii recursului declarat de reclamanta - - ASIGURĂRI - împotriva sentinței de declinare a competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că această cerere are un caracter incident în procedura falimentului, fiind de competența judecătorului-sindic, conform articolului 17 Cod procedură civilă.
Față de toate aceste considerente, Curtea apreciază că în mod greșit tribunalul a respins cererea reclamantei, câtă vreme, potrivit dispozițiilor legale, respectiv articolul 48 din Legea nr.503/2004, pârâta COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURARILOR în calitate de administrator al Fondului de Garantare este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile acestui fond în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, potrivit legii.
De altfel, pârâta intimată a efectuat plăți pe parcursul judecății, rămânând din suma totală de 14.944.812.844 lei cuantum al creanței cu care apelanta reclamantă figurează în tabelul consolidat al creditorilor, suma de 441.297,72 lei, pe care pârâta refuză să o plătească, considerând că este îndreptățită să analizeze titlul executoriu.
Curtea apreciază cererea apelantei reclamante ca fiind întemeiată și pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor articolului 296 Cod procedură civilă urmează să admită apelul și pe fond să schimbe în tot sentința atacată în sensul admiterii acțiunii precizate și a obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 441.297,72 lei sumă cu care reclamanta figurează în tabelul definitiv consolidat al creditorilor GRUP AS.
Văzând și dispozițiile articolului 274 Cod procedură civilă urmează a obliga intimata la plata cheltuielilor de judecată către apelantă, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanta - - - cu sediul ales în B la SOCIETATEA CIVILA DE AVOCAȚI & din., nr.27, sector 1, în contradictoriu cu intimata COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURĂRILOR PRIN DEPARTAMENTUL FOND DE GARANTARE cu sediul în B, sector 2,-, împotriva sentintei comerciale nr.13097/12.11.2007 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- a Comerciala, în dosarul nr-.
Schimbă în tot sentința atacată și pe fond:
Admite acțiunea precizată.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 441.297,72 lei, sumă cu care reclamanta figurează în tabelul definitiv consolidat al creditorilor GRUP AS.
Obligă intimata la plata sumei de 261.303 lei cheltuieli de judecată către apelantă.
Definitivă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.Jud.
Tehnored.
4 ex.
20.11.2008
.
Tribunalul București
Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Mirela PolițeanuJudecători:Mirela Polițeanu, Gabriela Vințanu








