Anulare hotarare aga Spete. Decizia 453/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Număr în format vechi 1454/2008

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.453

Ședința publică de la 3.11.2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Maria Speranța Cornea

JUDECĂTOR 2: Elisabeta Roșu

Grefier - -

*************

Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta SC SRL, în contradictoriu cu intimatul, împotriva sentinței comerciale nr.6510/22.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta prin avocat cu împuternicire avocațială comună la dosar și intimatul prin procurator care depune procură la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, apelanta prin avocat solicită proba cu acte care au fost deja depuse la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe apel.

Apelanta prin avocat solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.

Intimatul prin procurator solicită respingerea apelului, fără cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise la dosar.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului de față:

Prin sentința comercială nr. 6510/22.05.2008 Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost completată, formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC SRL și a constatat nulitatea absolută a hotărârii AGA nr. 3/15.07.2007 a societății pârâte.

A respins capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare - cumpărare autentificate sub nr. 1378/2007 și nr. 1379/2007 la., și nr. 165/2008 și nr. 166/2008 de, și a contractului de vânzare - cumpărare ce are ca obiect terenul în suprafață de 4.802. dobândit prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 660/2007 înscris în F, nr. 153 orașului, nr. cadastral 262.

.//.

A obligat pârâta la cheltuieli de judecată în sumă de 39,3 lei către reclamantă.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că intimata pârâtă SC SRL nu a făcut dovada convocării reclamantului la adunarea generală a asociaților din 15.07.2007 deși aceasta a fost citată cu mențiunea de a depune convocatorul pentru ședința din 15.07.2007 și PROCESUL VERBAL la ședinței, ceea ce dovedește pretențiile reclamantului, în sensul că acesta nu a fost convocat să participe la din 15.07.2007, motiv pentru care nu a participat la respectiva adunare generală, fiind privat astfel de dreptul său decurgând din deținerea părților sociale, astfel încât, în temeiul dispozițiilor articolului 195 și 132 din Legea nr.31/1990 republicată, a admis acțiunea și a constatat nulitatea absolută a hotărârii nr. 3/15.07.2007 a societății pârâte.

A respins cererile precizatoare și completatoare având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare - cumpărare, față de faptul că respectivele cereri nu au fost formulate și în contradictoriu cu vânzătorii din respectivele contracte.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC SRL, apelul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială sub nr. 474- din 28.07.2008.

În motivarea apelului pârâta a arătat că instanța de fond a fost în eroare atunci când a reținut că reclamantul intimat, în lipsa convocatorului și a procesului verbal de ședință din 15.07.2007, a fost pus în imposibilitate de a-și exercita drepturile decurgând din deținerea părților sociale, constatarea instanței de fond neavând corespondent legal în condițiile în care asociatul, reprezentând 50% din capitalul social al societății apelante. Avea în baza procurii date la data de 31.03.2000 în fața notatului public al statului și a dispozițiilor actului constitutiv, atribuții de reprezentare în cadrul pentru toate activitățile legate de funcționarea societății.

Rezultă că dispozițiile articolului 132 din Legea nr.31/1990 nu sunt aplicabile în cauză, față de dispozițiile actului constitutiv, față de faptul că asociatul avea atribuții de reprezentare în AGA și a asociatului, astfel încât, în calitate de administrator al societății, nu era obligat la respectiva convocare.

În baza procurii amintite, a mai arătat apelanta, și a dispozițiilor actului constitutiv, conducerea societății fiind acordată asociatului, se justifică și motivul pentru către Actul Constitutiv al societății apelante nu are dispoziții cu privire la convocarea adunării generale, societatea desfășurându-și activitatea din 2000 până în 2007 prin administrator și asocialul.

În drept: articolele 282-298 Cod procedură civilă.

.//.

Intimatul reclamant a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat, instanța de fond reținând în mod corect faptul că prin neconvocarea sa la din 15.07.2007 acesta a fost prejudiciat, neputând să-și exercite drepturile ce decurg din calitatea sa de asociat, deținător a 50% din capitalul social al societății apelante și să voteze asupra problemelor ce au fost incluse pe ordinea de zi a adunării generale, intimatul nefiind de acord cu adoptarea nici unuia dintre punctele de pe ordinea de zi, deoarece s-a decis prin hotărârea AGA atacată înstrăinarea unor terenuri din patrimoniul societății către o societate SC INTERNAȚIONAL SRL (fostă SC SRL), societate care îl are ca asociat unic și administrator pe dl., adică aceeași persoană care deține și calitatea de asociat și administrator al SC SRL.

A mai susținut intimatul reclamantă că în mod eronat apelanta a afirmat că asociatul, reprezentând 50% din capitalul social al societății, avea ÎN BAZA PROCURII DATE LA 31.03.2000 ÎN FAȚA NOTARULUI PUBLIC AL STATULUI - - și a dispozițiilor actului constitutiv atribuții de reprezentare în cadrul AGA pentru toate activitățile legate de funcționarea societății, deoarece procura respectivă a avut în drept scop împuternicirea acestuia doar în scopul înființării societăți comerciale American Industries SRL și funcționării acesteia, sens în care dl. trebuia să deschidă un cont, că cumpere terenuri, să obțină autorizație de construcție și să construiască imobilele în care societatea urma să-și desfășoare activitatea.

Aceasta nu a însemnat că intimatul reclamant a dorit să fie exclus din viață, activitatea acestei societăți,recurs în care procura amintită nu face vorbire despre împuternicirea de reprezentare a dl. în AGA, aceasta neputându-se face decât prin mandat special, de reprezentare în AGA, care să depășească generalitatea necesară efectuării unor acte de administrare.

De altfel, articolul 10 din Actul constitutiv al SC SRL menționează că unul din drepturile esențiale ale asociaților ce decurg din deținerea părților sociale este dreptul de a participa, delibera și vota în cadrul AGA, fiecare parte conferindu-i acestuia dreptul la un vot.

Intimatul a depus înscrisuri și concluzii scrise.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate și a dispozițiilor legale incidente, constată apelul nefondat pentru următoarele considerente:

În mod legal și temeinic instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor articolului 195 alineat 1 și 3 din Legea nr.31/1990 republicată, "Administratorii sunt obligați să convoace adunarea asociaților la sediul social, cel puțin o dată pe an sau de câte ori este

.//.

necesar. Convocarea adunării se va face în forma prevăzută de actul constitutiv, iar în lipsa unei dispoziții speciale, prin scrisoare recomandată, cu cel puțin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ținerea acesteia, arătându-se ordinea de zi".

În speță, actul constitutiv al SC SRL nu cuprinde mențiuni speciale privind modalitatea convocării adunării generale de către administratorul unic al societății, fiind prevăzută însă,ca atribuție specifică administratorului, "convocarea Adunării Generale a Asociaților" (articolul 12 alineat 7 litera e - fila 11 dosar ), iar în articolul 10 se prevede în alineatul 1 paragraf 1, dreptul asociaților ce decurge din deținerea părților sociale, de a participa, delibera și vota în cadrul AGA, fiecare parte socială conferindu-i acestuia dreptul la un vot (fila 9 dosar ).

Așa fiind, cum prin Actul Constitutiv asociații nu au prevăzut o modalitate specială de convocare a adunării-generale, rezultă, potrivit dispozițiilor articolului 195 alineat 3 din Legea nr.31/1990 rep, că administratorul societății este obligat să convoace potrivit dispozițiilor legale, respectiv prin scrisoare recomandată, cu cel puțin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ținerea acesteia, arătându-se ordinea de zi.

Dispozițiile legale menționate sunt imperative pentru orice societate comercială, încălcarea acesteia atrăgând nulitatea absolută a hotărârii AGA adoptată, deoarece o adunare - generală neconvocată în conformitate cu legea nu poate avea valoarea și puterea unui administrator, neputând fi învestită cu puterile pe care legea le dă adunării, respectiv puterea de a delibera și de a hotărî cu privire la ordinea de zi, deoarece hotărârea adunării generale trebuie luate atât în scopul protejării intereselor fiecărui asociat, cât și în scopul protejării intereselor societății însăși.

În speță, după cum corect a reținut instanța de fond, nu s-a făcut dovada convocării intimatului reclamant la adunarea generală din 15.07.2007, deși pârâta apelantă a fost citată cu mențiunea de a depune convocatorul pentru ședința din 15.07.2007 și PROCESUL VERBAL al ședinței (fila 102 -. Dosar ( conform dispozițiilor articolului 172 Cod procedură civilă.

Că este așa, deci concluzia instanței de fon în sensul că inexistența convocării AGA din 15.07.2007 de către administratorul societății apelante și neîntocmirii unui V în ședința AGA, o confirmă chiar pârâta apelantă prin motivele de apel, atunci cînd susține că nu era necesară convoace AGA și, implicit să-l convoace pe intimatul reclamant să participe la AGA din 15.07.2007, aducându-i acestuia la cunoștință ordinea de zi, deoarece administratorul și asociatul, deținătorul cotei de 50% din capitalul social al societății, avea procură autentică de reprezentare a intimatului reclamant, motiv pentru care l-a

.//.

și reprezentat pe acesta în AGA din 15.07.2007, nemaifiind necesară convocarea acestuia în vederea participării.

Susținerea apelantei, prin administratorul acesteia, dl., este în totală contradicție cu dispozițiile legale precitate cât și cu actele dosarului.

Astfel, deși legal citată, societatea apelantă pârâtă a refuzat primirea citației în mod nejustificat fapt ce a fost consemnat de către oficiantul (fila 76 dosar ) și nu s-a prezentat în fața instanței de fond, adoptând o atitudine pasivă procesuală (nu a depus întâmpinare, nu a făcut proba în apărare).

În apel, pârâta a depus în dovedirea susținerilor sale copie certificată de pe înscrisul intitulat "Procură", datat 31.03.2000 și autentificat de Notarul Public al Statului (filele 12-16 dosar ).

Curtea constată că acest înscris nu reprezintă un mandat special de reprezentare a intimatului reclamant în cadrul AGA din data de 15.07.2007 sau în cadrul vreunei adunări generale a asociaților societății apelante (în sensul articolului 125 alineatele 1,2,3 din Legea nr.31/1990 republicată), ci doar o procură generală (mandat) de reprezentare a acestuia la înființarea SC SRL în România și funcționarea acesteia (efectuarea demersurilor și procedurilor legale necesare activității).

De altfel, nici în hotărârea AGA nr.3/15.07.2007 a SC SRL (fila 6 dosar ) nu se face vreo mențiune în sensul reprezentării asociatului, intimatul reclamant, în AGA de către administratorul societății și asociatul acestuia, în baza vreunei procuri autentice speciale de reprezentare (mandat special în sensul cerut de dispozițiile legale), ci, se consemnează, în mod total neadevărat, că asociatul a fost prezent personal și a participat la luarea hotărârii, în sensul că a fost de acord cu vânzarea activelor societății către SC SRL, împuternicindu-l în acest sens pe administratorul societății să facă demersurile legale în termen de 90 de zile, respectiv să semneze contractul de vânzare - cumpărare în formă autentică la notariat.

Cum cele consemnate nu corespund adevărului, față de absența convocării intimatei reclamante conform dispozițiilor legale ale articolului 195 alineat 3 din Legea nr.31/1990 republicată și a lipsei mandatului special de împuternicire a administratorului societății apelante de a-l reprezenta pe reclamant în AGA din 15.07.2007 a societății apelante, ca și în orice ședință a adunării generale a asociaților, în mod corect, față de dispozițiile articolului 132 din Legea nr.31/1990 republicată, a constatat nulitatea absolută a hotărârii AGA din 3/15.07.2007 a societății apelante pârâte.

Pentru aceste considerente, Curtea, față de dispozițiile articolelor 294-296 Cod procedură civilă respinge apelul ca nefondat.

.//.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta SC SRL, cu sediul în com., șos. -, nr. 23-25, Județ I, în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în B,-, -unărea 2,. 2,. 2,. 26 sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.6510/22.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 3.11.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

4 ex.

15.12.2008

Tribunalul București - Secția a VI a Comercială

Judecător fond:

Președinte:Maria Speranța Cornea
Judecători:Maria Speranța Cornea, Elisabeta Roșu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Anulare hotarare aga Spete. Decizia 453/2008. Curtea de Apel Bucuresti