Anulare hotarare aga Spete. Sentința 678/2008. Curtea de Apel Cluj

Jurisprudenţă şi speţe de drept comercial (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 678/2008

Ședința publică din 29 octombrie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Mirela Budiu

GREFIER: - -

S-a luat spre examinare - ÎN VEDEREA - acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta - SA, având ca obiect acțiune în anulare.

dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 15.10.2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea s-a amânat pentru data de 22.10.2008 și ulterior pentru data de astăzi.

CURTEA:

Prin sentința arbitrală nr. 3 din 12 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr. 5/2007 de Curtea de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț și Industrie, a fost espinsă ca nefondată excepția prescripției extinctive invocată de pârâta

Totodată, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SMî mpotriva pârâtei B și, în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 261.316,49 lei, reactualizată cu coeficientul de inflație pe perioada de la data introducerii acțiunii 18.12.2007 și până la plata efectivă.

În final, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 5.610 lei, cu titlu de cheltuieli arbitrale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de arbitraj a reținut că reclamanta, prin cererea de arbitrare (filele 1 și 2 din dosar) înregistrată sub nr. 5.610 din 18.12.2007, a chemat în judecată pe pârâta, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 261.316,49 lei, capital reactualizată cu coeficientul de inflație, solicitând și plata sumei de 5.610 lei - taxe arbitrale.

Prin înscrisul de fila 59 din dosar reclamanta renunță la petitele privind daunele interese și a dobânzilor legale menținându-și pretențiile privind actualizarea sumei solicitate cu titlu de capital cu indicele de inflație până la achitarea integrală a sumei datorate.

În motivarea acțiunii s-a arătat că suma pretinsă reprezintă 50 % din prețul plătit în avans pentru o cantitate de material lemnos prevăzut în contractul de livrare încheiat cu pârâta, marfă care nu mai fost trimisă, încât prețul încasat reprezintă pentru pârâta o îmbogățire fără justă cauză.

A mai arătat reclamanta că plată în avans a făcut-o pe baza facturilor proforma emise de pârâtă, invocând în drept prevederile art. 1092 Cod civil.

Pârâta, prin întâmpinarea formulată recunoaște existența raportului juridic încheiat cu reclamanta în baza căruia i-a expediat cele 4 facturi proforma, primind ca urmare suma de 261.316,49 lei, reprezentând 50 % din prețul mărfii înscris în facturi.

S-a opus însă admiterii acțiunii, susținând, în principal, că este inadmisibilă, motivând că atâta timp cât părțile se află în raporturi juridice de natură contractuală, nu poate fi invocată îmbogățirea fără just temei, ci reclamanta avea la îndemână o "acțiune bazată pe contract".

De asemenea pârâta a invocat și faptul că acțiunea este neîntemeiată deoarece, ulterior, adică la data de 25.10.2006, 31.12.2005 și 17.05.2006, s-a livrat reclamantei materialul lemnos cu care s-a acoperit suma încasată de la aceasta, fără a prezenta alte detalii privind o atare pretinsă livrare, cum ar fi cele rezultate din documentele de transport, avizele de expediere etc.

Tot în susținerea netemeiniciei acțiunii, pârâta a invocat și o seamă de deficiențe ce s-ar fi comis cu prilejul recepționării mărfii la beneficiara reclamantă, cum ar fi neîncunonștiințarea sa privind "viciile mărfii constatate cantitativ și calitativ", după cum și omisiunea de nu fi fost invitat un reprezentant al său să participe la recepție. În fine pârâta a invocat și excepția " prescripției dreptului material la acțiune", aceasta fiind introdusă peste limita termenului de 3 ani, fără a indica însă nici o dată calendaristică privind limitele unui atare termen și motivele pentru care acțiunea înregistrată la data de 18.12.2007, ar fi în afara acestuia.

Instanța arbitrală, examinând susținerile părților coroborat cu probele administrate în cauză a reținut următoarele:

Raportul juridic între părți s-a perfectat prin "protocolul de intenții" cât și prin contract potrivit cărora pârâtul, ca furnizor, s-a obligat să livreze reclamantei beneficiară cherestea de diferite esențe, procurată de pe piața externă, din Ucraina, iar reclamantei îi revenea ca obligație contractuală plata în avans a 50 % din prețul facturat de pârâtă, diferența urmând să o achite la primirea și recepționarea mărfii.

Derularea contractului s-a făcut până spre finele anului 2005, când pârâta expediază reclamantei facturile proforma nr. -/07.11.2005; -/21.11.2005, -/05.12.2005, -/2005, pe baza cărora reclamanta, procedând conform convenției perfectate, virează ca și în alte cazuri pârâtei 50 % din prețul de facturare, adică suma de 261.316,49 lei, cât se pretinde prin acțiune.

Văzând că nu primește marfa facturată, reclamanta s-a adresat pârâtei în mod repetat, fără a obține livrarea așteptată, situație în care cere restituirea avansului plătit, pe care însă nu îl obține, astfel că promovează acțiunea de față.

În ceea ce privește existența unei atare obligații, revendicate de către reclamantă, tribunalul arbitral a apreciat că probațiunea administrată a dovedit-o fără nici o îndoială prin înscrisurile menționate mai sus.

A mai reținut instanța și petiția de recunoaștere din partea conducerii pârâtei a pretentiilor obiect al cauzei de față.

Astfel la fila 3 din dosar se află xerocopia procesului-verbal, întocmit la încercarea de conciliere, în care se consemnează acceptul conducătorului pârâtei de a-i restitui reclamantei 180.000 lei.

La fila 4 din dosar se află corespondența trimisă de reclamantă, cu atenționarea pârâtei că în caz de nerestituire a sume virate, se va adresa instanței arbitrale, conform compromisului arbitral.

Și pe parcursul dezbaterilor, unde pârâta a fost o singură dată la termenul din 8 aprilie 2008, instanța a cerut părților să verifice reciproc evidențele pentru a stinge litigiul pe cale amiabilă. S-a acceptat de către ambii reprezentanți o atare reconciliere, solicitând deopotrivă acordarea unei amânări în acest scop, însă nu s-a făcut nimic în acest sens, iar pârâta nu și-a mai trimis reprezentantul la următoarele termene.

Totuși reprezentanta reclamantei prezentă la următorul termen a depus copia unui înscris (fila 97 dosar) primit la societate prin poșta electronică din partea administratorului societății pârâte, dl., prin care aceste recunoaște benevol pretențiile reclamantei și face propuneri menite să asigure reclamantei acoperirea sumei cerută a fi restituită.

Înscrisul nu a fost cu nimic contestat de către pârâtă, încât a fost alăturat probațiunii favorabile temeiniciei acțiunii.

Totodată, instanța arbitrală a înlăturat ca nefondată obiecțiunea pârâtei privind inadmisibilitatea acțiunii, reținând că dispoziția art. 1.092 cod civil pe care îl invocă reclamanta constituie temeiul juridic în sprijinul cererii sale, prin care se solicită restituirea unei plăți făcută fără să se afle în debit, pe care pârâta o deține nejustificat, constituind evident pentru ea o îmbogățire necuvenită.

Nici criticile aduse formalităților întocmite la recepționarea mărfii nu au temei, acestea situându-se în afara raportului de cauzalitate care a condus la nașterea litigiului între părți.

De altfel, părțile au prevăzut la art. 10 din contract că în cazul în care vor fi diferențe calitative sau cantitative ori de plată a prețului, se va proceda la compensări, ceea ce pe parcursul derulării contractului nu s-a întâmplat.

Susținerea privind livrările pretinse a fi fost făcute la 25.10.2006, 31.12.2005 și 17.05.2006 în contul sumei virate nu este dovedită, ceea ce se putea cu ușurință face într-o situație corespunzătoare realității prin depunerea înscrisurilor care au stat la baza livrării mărfurilor, probe care lipsesc cu desăvârșire.

În final, tribunalul arbitral a respins excepția prescripției invocată de pârâtă deoarece suma pretinsă s-a achitat necuvenit pârâtei pe baza celor 4 facturi emise în lunile noiembrie și decembrie, așa încât acțiunea fiind introdusă la 18.12.2007, nu se situează în afara termenului de prescripție de 3 ani, pârâta căzută în pretenții fiind obligată și la plata cheltuielilor arbitrale în sumă de 5.610 lei.

Hotărârea a fost luată cu majoritate de voturi, iar în cadrulopiniei separate, un membru al completului și-a exprimat dezacordul cu solutia adoptata de majoritatea completului Curtii de arbitraj, considerând că raportat la mijlocele de proba administrate în dosarul cauzei de față si la pozitia părtilor exprimată prin înscisuri (inclusiv cele 9 dosare depuse de reclamanta la termenul din data de 04.03.2008), este admisibilă exceptia prescriptiei dreptului material la actiunea reclamantei, exceptie invocata de pârâta, iar pe fondul cauzei s-a apreciat că acțiunea reclamantei este inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, s-a arătat că, în fapt, este dovedit că raporturile juridice dintre cele doua părti sunt unele de natură comercială, bazate pe contract și că ele s-au născut la data încheierii contractului nr. I - 1001/09.06.2003, semnat de ambele părti ca urmare a acordului lor de voință exprimat prin protocolul de intentii încheiat între ele la data de 31.01.2003.

Raportat la această stare de fapt, câtă vreme exista posibilitatea promovării actiunii bazată pe contract, este inadmisibilă actiunea pe îmbogățire fără justă cauză, asa cum aceasta a fost motivată în drept de reclamantă prin actiunea introductivă - temeiul de drept al art. 1.092 Cod civil invocat de reclamantă - si sustinută de reprezentanta sa atât prin petitul de la filele 92 - 93 cât și în faza dezbaterilor.

În subsidiar, s-a arătat că din analiza tuturor mijloacelor de probă existente la dosarul cauzei (inclusiv cele 9 dosare depuse de reclamanta ca mijloc de dovada a plăților făcute de ea comparativ cu livrările făcute de pârâtă), rezultă cu certitudine că pârâta a livrat pe parcursul anilor 2003 - 2006 cu fiecare lot de produs mai putină cantitate decât cea evidentiată de ea în avizele de expeditie. Or, dacă reclamanta pe tot parcursul celor 4 ani a efectuat plata în avans a 50% din pretul înscris în factura proforma si apoi a efectuat restul de plată după terminarea livrărilor, desi din receptiile făcute de ea la fiecare lot de produs au rezultat lipsuri cantitative de produse, rezultă că suntem în prezenta unei neexecutări a contractului de către pârâtă si nu în prezenta unei îmbogățiri fără just temei.

S-a apreciat că numai printr-o lipsă de interes a reclamantei a fost posibil ca ea să efectueze plata în avans a 50 % din valoarea ultimelor doua facturi proforma, emise de pârâtă la 05.12.2005 si 12.12.2005, câtă vreme ea a cunoscut din receptia fiecărui lot de marfă livrat în perioada 2003 - 2005 că pârâta a expediat marfa cu lipsuri și numai asa se explică de ce reclamanta a rămas în pasivitate pe toată perioada derulării raporturilor sale comerciale cu pârâta si nu i-a făcut cunoscut acesteia livrarea necorespunzătoare cantitativ a produselor contractate.

Așa fiind, reclamanta nu putea pretinde pârâtei decât livrarea corespunzătoare a mărfii pentru ceea ce a plătit în avans și eventual neplata diferentei din pretul indicat în facturi, dacă marfa nu i-a fost ă în cantitățile corespunzătoare evidentiate de pârâtă în facturile trimise si la termenele stabilite de a în aceste documente.

Analizând însă situatia livrărilor efectuate de pârâtă si plățile făcute de reclamantă rezultă că pe toată perioada derulării raporturilor lor comerciale nu au existat nici o neîntelegere câtă vreme reclamanta nu a notificat pârâta cu privire la livrarea în minus a produselor cu fiecare lot expediat, desi din mijlocele de proba depuse de reclamantă, ndeosebi cele 9 dosare reprezentând plățile făcute de ea în avans si livrările efectuate de pârâtă rezultă că cu fiecare lot de marfă, pârâta i-a livrat cantități de produse în minus față de ceea ce s-a evidentiat în documetele de însotire a mărfii de la locul de încărcare la depozitul reclamantei.

Pentru aceasta, reclamanta nu a cerut pârâtei să-i fie livrată marfa pentru lipsa constatată cu ocazia receptiilor cantitative făcute de ea cu fiecare lot expediat, ci cere restituirea sumelor reprezentând plăți în avans.

Tinând seama de susținerile reclamantei și de pozitia ei procesuală, raportat la probatoriul din dosar, facturile proforma emise de reclamantă aflate la filele 13-16, situatia livrărilor făcute de pârâtă pe perioada anilor 2003 - 2006 și situatia plăților reclamantei făcute pentru aceste livrări, rezultă că suma de 261.316,49 lei pe care o pretinde reclamanta de la pârâtă nu reprezintă plata în avans a facturilor proforma, așa cum aceasta sustine, ci reprezintă suma corespunzătoare pentru nelivrarea de către pârâtă pe tot parcursul derulării raporturilor comerciale dintre ele a întregii cantități de marfă evidentiată în documentele de însotire sau mai exact în cele de livrarea în minus cu fiecare lot a unor cantități de marfă din cele evidentiate în facturile proforma. Acest fapt rezultă din diferenta dintre cantitatea de marfă plătită de reclamantă potrivit situatiei de la fila 37 si cantitățile de marfă livrate de pârâtă, fila 38.

Potrivit acestor două situații prezentate de reclamantă, diferenta este de 261.822,85 lei, iar nu de 261.316.49 lei, cât a indicat reclamanta în acțiune.

Dacă însă se analizează în mod obiectiv sustinerile reclamantei si s-ar accepta pozitia acesteia potrivit căreia suma pretinsă de ea reprezintă plata în avans a 50% din valoarea facturilor proforma si că această sumă a fost achitata cu ordinele de plata nr. 2.103/24.11.2005, nr. 2.158/30.11.2005, nr. 2.242/09.12.2005 si nr. 2.382/21.12.2005, ar rezulta că după data efectuării plății în avans a 50% din prețul indicat în cele 4 facturi, pârâta să nu fi făcut nici o livrare de produse. Or, rezultă cu claritate că după emiterea de către pârâta a celor 4 facturi proforma, 50% din valoarea lor reprezintă 105.106 USD, echivalentul de 207.207,56 lei, iar nu 261.316,49 lei, cât pretinde reclamanta. Acest calcul rezultă din adunarea sumelor evidentiate de reclamantă la fila 47 pozitiile 24,25,27 si 28.

Din aceasta analiză a probelor rezultă că suma pretinsă de reclamanta nu reprezintă plata în avans a 50% din cele 4 facturi proforma pentru că pârâta a continuat livrările după încasarea plății partiale a facturilor, până la 31.10.2006 și în aceste condiții, suma pretinsă nu corespunde cu plata efectuată cu cele 4 ordine de plată.

Potrivit situatiilor centralizate, suma de 261.316,49 lei pretinsă de reclamantă prin acțiune este aproape indentică cu diferenta dintre plățile făcute de reclamanta pe parcursul anilor 2003 - 2006, care sunt în sumă de 400.685,10 lei și cuantumul valoric al livrărilor efectuate de pârâta, care reprezintă 374.502,85 lei, rezultând că suma pretinsă de reclamantă reprezintă cuatumul valoric al livrărilor în minus de materie primă contractată cu fiecare lot de marfă expediat. Dovada în acest sens fiind procesele-verbale de autoreceptie încheiate de reclamanta fără participarea reprezentantului pârâtei si anexate la fiecare document de expeditie potrivit situatiilor prezentate de reclamantă în cele 9 dosare pe care le-a depus la termenul din 04.03.2008.

Raportat la această stare de fapt ce a rezultat din probatoriul administrat în dosar, singura justificare în mod real al cuantumul valoric al sumei pretinse de reclamantă îl reprezintă diferenta dintre totalul sumelor plătile de ea cu titlu de avans pe parcursul derulării raporturilor sale comerciale cu pârâta și livrările efectuate de aceasta.

Prin urmare, în mod corect pârâta a invocat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru sumele virate de reclamantă cu titlu de avans și marfa nelivrată către ea, potrivit proceselor-verbale de receptie din perioada anilor 2003 si până la 18.12.2004.

In ce priveste curgerea termenului de prescriptie, întrucât contractul s-a derulat prin prestatii succesive de mărfuri în baza aceluiasi contract, s-a apreciat că prescriptia începe să curgă pentru fiecare din aceste livrări de la data obligatiei pârâtei de a livra marfa corespunzător plăților făcute de reclamantă si se împlineste pentru fiecare livrare după 3 ani de la scadență, temeiul de drept fiind dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958.

Cum pârâta a livrat cu fiecare lot de marfă cantități mai mici decât cele evidentiate în actele de însotire si reclamanta nu i-a făcut în nici un fel cunoscut aceste lipsuri, pe toată perioada derulării raporturilor comerciale și nici nu a pretins nimic în schimb înăuntrul termenului de prescripție, s-a constatat că de la data la care obligatia pârâtei a devenit scadentă pentru fiecare livrare necorespunzătoare și până la data de 18.12.2007, obligațiile acesteia față de reclamanta s-au prescris.

De asemenea, nu s-au acceptat nici sustinerile reclamantei potrivit cărora reprezentantul pârâtei ar fi recunoscut obligația de plată față de ea cu ocazia concilierii din data de 08.12.2007, când s-a consemnat în procesul-verbal că această sumă a fost achitată în avans, însă pârâta nu a livrat marfa si nici nu a restituit sumele, aceste consemnări fiind contrazise de probatoriul din dosar.

In ce priveste înscrisul depus la dosarul cauzei de reclamanta la si din care s-ar desprinde ideea potrivit căreia reprezentantul pârâtei recunoaste obligatiile societății față de recIamantă, s-a reținut că acesta nu poate fi luat în considerare de instanță ca mijloc de probă pentru că nu constituie un act doveditor ce emană de la pârâtă, nu este semnat de reprezentantul acesteia, nu este datat si nu face nici o referire la suma pretinsă de reclamantă.

In opinia separată s-a mai statuat că nici cele 4 facturi proforma nu trebuiau admise ca mijloace de probă la dosarul cauzei din partea reclamantei, întrucât reclamanta si-a întemeiat actiunea pe 4 facturi proforma si nu pe facturi legale, asa cum cer dispozitiile art. 46 Cod comercial, astfel încât nu se putea accepta să se dea eficiență juridică unor înscrisuri neconforme cu legea.

La data de 7 august 2008, petenta Bap romovatacțiune în anulare, arătând că sentința arbitrală nr. 3 din data de 12 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț și Industrie M în dosarul nr. 5/2007 este nelegală și netemeinică, solicitând anularea ei și evocând fondul, respingerea cererii introductive promovate de ca fiind, în principal, inadmisibilă, iar în subsidiar, ca fiind neîntemeiată. Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocațial și taxa de timbru.

Dezvoltându-și motivele, petenta a apreciat că sentinta arbitrală este lovită de nulitate sub următoarele aspecte:

În cuprinsul sentinței arbitrale nu este menționată convenția de arbitraj, motiv de nulitate prevăzut de art. 361 lit. c pr.civ. raportat la art. 364 lit. b pr.civ.

Într-adevăr art. 361 lit. c pr.civ. prevede că în cuprinsul sentinței arbitrale trebuie să se menționeze în mod obligatoriu convenția de arbitraj în baza căreia au fost investiți arbitrii cu soluționarea pricinii, iar singura referire la convenția arbitrală din cuprinsul sentinței arbitrale care, de altfel prin caracterul ei vag și imprecis este insuficientă, este aceea că Tribunalul Arbitral a fost constituit "în temeiul convenției arbitrale mai jos menționate".

Petenta apreciind că sentința arbitrală nu face nici o referire, nici o precizare cu privire la conventia de arbitraj, cerinta prevăzută de textul legal invocat de îndeplinirea căreia depinde validitatea sentintei arbitrale nu este realizată.

Un alt motiv de nulitate absolută a sentintei arbitrale constă în aceea că arbitrii au judecat altceva decât ceea ce s-a prevăzut în actul de compromis.

Astfel, arată petenta, prin actul de compromis s-a făcut referire expresă la contractul comercial 1-101 din 09.06.2003, ceea ce avea semnificația că arbitrii puteau fi învestiți, în cazul dat, numai cu o acțiune în responsabilitate contractuală, iar nu și cu o acțiune în îmbogățire fără justă cauză, așa cum s-a solicitat prin cererea de arbitrare și cum au judecat arbitrii.

În concluzie, de vreme ce prin convenția de arbitraj perfectată de părți nu s-a prevăzut că arbitrii au competența să soluționeze și executarea unor obligații decurgând dintr-un fapt licit, cum ar fi îmbogățirea fără justă cauză, așa cum au judecat arbitrii, aceștia și-au depășit puterile jurisdicționale ce le-au fost conferite prin actul de învestire, motivul pentru care se poate aprecia că sentinta arbitrală este lovită de nulitate absolută, întrucât ceea ce au judecat arbitrii nu era prevăzut în convenția de arbitraj și deci tribunalul arbitral a judecat un litigiu pe care nu avea competența să-l judece.

De asemenea, petenta a criticat sentința arbitrală și pe fond pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, s-a arătat că cererea de arbitrare era inadmisibilă și prescrisă.

S-a relevat că din probele administrate în cauză rezultă că în baza contractului comercial și a protocolului de intenții, convenite de părți în primul semestru al anului 2003, petenta a efectuat succesive către în perioada 2003 - 2006, în majoritatea situațiilor livrările făcându-se cu lipsuri cantitative, condiții în care intimata era îndreptățită să pretindă petentei doar livrarea diferenței cantitative de marfă pentru ceea ce a plătit în avans. De asemenea, s-a apreciat că mai putea refuza plata pentru diferența de marfă nelivrată cu ocazia livrărilor succesive, în cantitățile corespunzătoare evidențiate de reclamantă în facturile trimise și la termenele stabilite de ea în aceste documente, în măsura în care prin plățile în avans nu era acoperită, în tot sau în parte și cantitatea de marfă nelivrată.

Petenta a subliniat faptul că din situatia livrărilor efectuate de ea și aceea a plăților efectuate de rezultă că, deși fiecare livrare făcută a avut un minus cantitativ, totuși între părți nu a existat nici o neînțelegere referitoare la acest aspect, iar intimata nu solicită executarea integrală a prestatiei asumată de petentă, în sensul de a livra diferenta de marfă nelivrată, ci a solicitat restituirea plăților făcute în avans și neacoperite prin marfa livrată.

Așa fiind, suma de 261.316,49 lei pretinsă de. prin cererea de arbitrare nu reprezintă plata în avans a facturilor proforma, așa cum aceasta susține, ci reprezintă suma corespunzătoare a cantitătii de marfă livrată în minus, adică diferenta în minus de la fiecare livrare însumată pe întreaga perioadă a anilor 2003 - 2006, evidentiate în documentele de însotire sau mai exact livrarea în minus cu fiecare lot a unor cantităti de marfă din cele evidentiate în facturile proforma, acest aspect fiind reținut corect în opinia separată.

Din analiza comparativă a celor două situatii rezultă o diferentă de 261.822,85 lei, în timp ce solicită obligarea la plată pentru suma de 261.316,49 lei, cele două sume având o valoare sensibil apropiată.

Această situație se probează prin procesele-verbale de autorecepție încheiate de, fără participarea reprezentantului petentei și care au fost anexate la fiecare document de expediție potrivit situațiilor prezentate de intimată în cele 9 dosare pe care le-a depus la termenul din 04.03.2008.

Față de situatia rezultată din aceste procese-verbale, petenta arată că și-a întemeiat exceptia prescriptiei dreptului la actiune al intimatei pentru suma pretinsă, instanta arbitrală respingând această exceptie fără a verifica temeinicia ei, raportat la probele dosarului.

A mai subliniat petenta că derularea contractului a avut loc prin prestații succesive concretizate în livrări succesive de material lemnos și plăți succesive a prețului contractual începând cu anul 2003, invocând ca temei art. 12 din Decretul nr. 167/1958 care dispune că prestațiile succesive se prescriu fiecare la împlinirea unui termen de trei ani calculat pentru fiecare dintre acestea în parte.

De asemenea, petenta a arătat că din probele dosarului se conturează câteva certitudini și anume: fiecare livrare de marfă s-a făcut cu minus cantitativ; nu a notificat-o și nici nu i-a făcut cunoscut în alt mod existența acestor lipsuri cantitative; nu a pretins nimic de la petentă înlăuntrul termenului de prescriptie.

Față de această stare de fapt, petentă relevă că înscrisul depus la dosar de către SA (fila 97) este lipsit de forță probantă întrucât nu emană de la societate, nu este datat, nu este semnat de reprezentantul autorizat al său și nu face referire la nici o sumă.

Raporturile comerciale dintre părți s-au derulat nu numai pe baza contractului comercial din 2003, care avea ca obiect numai cherestea de ci și în baza facturilor acceptate ce reprezintă un contract comercial în formă simplificată pe baza cărora s-a făcut livrarea altor produse, cherestea de stejar, semifabricate de stejar și semifabricate de. În cuprinsul fiecărei facturi proforma este menționată atât cherestea de cât și semifabricate de stejar.

În concluzie, relevă petenta, ceea ce numește plăți în avans făcute în baza celor patru facturi proforma din decembrie 2005 nu reprezintă altceva decât plata diferențelor de preț neachitate pentru livrările anterioare din perioada 2003 - decembrie 2004, adică plata unor obligații prescrise care prin efectul prescripției s-au transformat în obligații naturale și care urmare a ceea ce s-a plătit în contul lor nu este supus repetițiunii.

În aceste condiții, petenta apreciază că respingerea excepției de prescripție s-a făcut de către instanța arbitrală printr-o motivare superficială fără analiza probelor dosarului, fapt ce echivalează cu o lipsă de motivare a hotărârii arbitrale.

Prin întâmpinare, - SA s-a opus admiterii acțiunii în anulare, relevând că sentința pronunțată este temeinică și legală, opinia majoritară fiind conformă cu starea de fapt și de drept dedusă judecății.

Analizând acțiunea formulată pin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:

Raportul juridic între părți s-a perfectat prin "protocolul de intenții" nr. I-1011/31.01.2003 și prin contractul nr. I-1001/9.06.2003 ( 7-12 și 63 și urm. dosar arbitral) potrivit cărora petenta - SRL, ca furnizor, s-a obligat să livreze intimatei-beneficiare - SA, cherestea de diferite esențe, procurată de pe piața externă, din Ucraina, iar reclamantei îi revenea ca obligație contractuală plata în avans a 50 % din prețul facturat de furnizor, diferența urmând să o achite la primirea și recepționarea mărfii.

Conform art. 4 din contract, termenul de valabilitate al acordului a fost stabilit la un an, cu posibilitate de prelungire și, deși la dosar nu a fost depus nici un înscris care să ateste, formal, o astfel de prelungire, intimata nu a contestat faptul că livrările de marfă au fost făcute cu regularitate de către petentă, până la data de 31.10.2006 ( 81-89 dosar arbitral).

În acest context, de reținut este că raporturile comerciale dintre părți s-au derulat nu numai pe baza contractului comercial din 2003, care avea ca obiect numai cherestea de ci și în baza facturilor acceptate ce reprezintă un contract comercial în formă simplificată, pe baza cărora s-a făcut livrarea altor produse, cherestea de stejar, semifabricate de stejar și semifabricate de.

Anterior sistării livrărilor, petenta a expediat intimatei facturile proforma nr. -/07.11.2005; -/21.11.2005, -/05.12.2005, -/2005, pe baza cărora beneficiara, procedând conform convenției perfectate, virează ca și în alte cazuri furnizorului 50 % din prețul de facturare, adică suma de 261.316,49 lei.

Conform susținerilor din acțiunea introductivă, întrucât intimata nu a primit marfa facturată, s-a adresat petentei în mod repetat, fără a obține livrarea așteptată, situație în care a cerut restituirea avansului plătit, pe care însă nu îl obține.

În aceste condiții, prin cererea de arbitrare înregistrată sub nr. 5.610 din 18.12.2007, a chemat în judecată, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 261.316,49 lei.

În motivarea acțiunii s-a arătat că suma pretinsă reprezintă 50 % din prețul plătit în avans pentru o cantitate de material lemnos prevăzută în contractul de livrare încheiat cu petenta, marfă care nu mai fost trimisă, astfel încât prețul încasat reprezintă pentru aceasta o îmbogățire fără justă cauză.

A mai arătat intimata că plata în avans a fost făcută pe baza facturilor proforma emise de petentă, invocând în drept prevederile art. 1092 Cod civil.

Tribunalul arbitral a admis, cu majoritate de voturi, acțiunea, considerând că susținerile intimatei sunt probate prin înscrisurile depuse la dosar, iar în cadrul opiniei separate se relevă că demersul pornit era inadmisibil, pe motiv că reclamanta avea la îndemână o "acțiune bazată pe contract", iar, pe de altă parte, era incidentă excepția prescripției dreptului la acțiune.

În privința excepției de prescripție, s-au invocat o seamă de deficiențe ce s-ar fi descoperit cu prilejul recepționării mărfii la beneficiară, concluzionându-se în sensul în care suma pretinsă nu reprezintă, în fapt, suma achitată prin ordinele de plată de puse la dosar, în baza facturilor proforma, ci contravaloarea mărfurilor livrate în minus sau cu deficiențe calitative, pe parcursul derulării raporturilor comerciale dintre cele două părți.

În acțiunea în anulare introdusă de către petentă se invocă mai multe motive de nulitate, considerându-se că sentința atacată este afectată de vicii procedurale, după cum urmează:

1.În cuprinsul sentinței arbitrale nu este menționată convenția de arbitraj, motiv de nulitate prevăzut de art. 361 lit. c pr.civ. raportat la art. 364 lit. b pr.civ.

În opinia Curții, un astfel de motiv de nulitate nu poate fi reținut, întrucât în practicaua hotărârii se menționează că judecata s-a realizat în temeiul convenției arbitrale a părților și care se află depusă la dosar la 6, precum și în baza de procedură arbitrală emise de Curtea de Arbitraj Comercial d e pe lângă M ( 113 dosar arbitral).

2. Prin intermediul concluziilor orale, pe fondul cauzei și a celor scrise depuse la dosar de către petentă, se invocă și un alt motiv de nulitate al sentinței arbitrale, care decurge din nulitatea convenției de arbitraj care s-a încheiat sub forma unui act de compromis constatat prin înscrisul întocmit la data de 11.12.2007 ( 6), deci după ivirea litigiului între părti, acest act de compromis fiind lovit de nulitate absolută deoarece în cuprinsul lui nu sunt nominalizati arbitrii, ci se precizează doar că tribunalul arbitral va fi constituit din doi arbitri, fără să se arate care este numele și prenumele lor, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 3432.pr.civ, care prevăd că "Prin compromis părtile convin ca un litigiu ivit între ele să fie solutionat pe calea arbitrajului, arătându-se, sub sancțiunea nulității, obiectul litigiului și numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor."

Analizând compromisul în temeiul căruia a fost sesizat tribunalul arbitral, instanța constată că părțile au constatat că între ele s-a ivit un litigiu izvorât din contractul nr. I-1001 din 9.06.2003, litigiu având ca obiect suma de 261.316, 49 lei, reprezentând plăți în avans.

Ele au convenit și ca acest diferend să fie soluționat de către Curtea de Arbitraj Comercial d e pe lângă M, în conformitate cu regulile de procedură ale acestei Curți, cu mențiunea că tribunalul va fi compus din 2 arbitri, numiți de către părți, fără a se specifica expres numele acestora.

În privința acestui motiv de nulitate, Curtea reține, în primul rând că el nu a fost invocat în condiții procedurale, respectiv prin acțiunea în anulare sau în fața instanței, până la închiderea dezbaterilor, astfel încât el va fi considerat ca neavenit, din perspectiva faptului că nu s-a solicitat și repunerea cauzei pe rol, pentru a da posibilitate pârâtei să-și formuleze apărările, în deplină cunoștință de cauză, o astfel de atitudine a petentei încălcând prev. art. 129 alin. 1.pr.civ.

Pe de altă parte, în subsidiar, se constată că în, privitor la acest motiv, sunt incidente prev. art. 35812.pr.civ. petenta fiind decăzută din dreptul de a invoca orice neregularități derivând din compromis, chiar dacă este vorba despre o nulitate expresă, îmbinarea particularităților nulităților absolute și relative explicându-se prin natura arbitrajului: contractuală și jurisdicțională.

3. În aceleași condiții procedurale, respectiv numai prin concluziile scrise depuse la dosar, se invocă și cel de-al treilea motiv de nulitate al sentintei arbitrale, constând în aceea că tribunalul arbitral a fost constituit cu nerespectarea celor stabilite de părți prin actul de compromis, petenta arătând că părțile au stabilit că litigiul se va judeca de doi arbitri, iar tribunalul arbitral a fost format din trei arbitri, câte unul nominalizat de fiecare parte și un supraarbitru nominalizat de cei doi arbitri desemnați de părti.

Curtea apreciază că cele mai sus expuse, referitoare la inadmisibilitatea invocării unor noi motive de nulitate, altele decât cele cuprinse în acțiunea introductivă, sunt valabile și în privința celor referitoare la modul în care a fost compus tribunalul arbitral, iar în subsidiar se constată că acesta respectă regulile de procedură ale Curții, așa cum rezultă din încheierea ședinței din data de 23 mai 2008 (98 dosar arbitral).

4. În fine, ultimul motiv procedural invocat de referă la împrejurarea că arbitrii au judecat altceva decât ceea ce s-a prevăzut în actul de compromis.

Astfel, arată petenta, prin actul de compromis s-a făcut referire expresă la contractul comercial I-1001 din 09.06.2003, ceea ce avea semnificația că arbitrii puteau fi învestiți, în cazul dat, numai cu o acțiune în responsabilitate contractuală, iar nu și cu o acțiune în îmbogățire fără justă cauză, așa cum s-a solicitat prin cererea de arbitrare și cum au judecat arbitrii.

Analizând acest motiv de nulitate, care, raportat la datele speței, poate fi asimilat cazului prev. de art. 364 lit. b pr.civ. Curtea constată că cele susținute de către petentă sunt reale, întrucât, din cele mai sus expuse, rezultă că acordul părților privitor la soluționarea diferendului de către o instanță arbitrală se referea strict la litigiulizvorât din contractul nr. I-1001 din 9.06.2003, pentru suma de 261.316, 49 lei, reprezentând plăți în avans.

Or, în condițiile în care sentința atacată face referire la faptul că în cauză sunt incidente prev. art. 1092 Cod civil, iar petenta s-a îmbogățit fără just temei în dauna intimatei, compromisul părților nu a fost respectat.

În esență, Curtea achiesează la susținerile din acțiunea în anulare conform cărora, de vreme ce prin convenția de arbitraj perfectată de părți nu s-a prevăzut că arbitrii au competența să soluționeze și executarea unor obligații decurgând dintr-un fapt licit, cum ar fi îmbogățirea fără justă cauză, așa cum au judecat arbitrii, aceștia și-au depășit puterile jurisdicționale ce le-au fost conferite prin actul de învestire, motivul pentru care sentinta arbitrală este lovită de nulitate absolută, întrucât ceea ce au judecat arbitrii nu era prevăzut în convenția de arbitraj și deci tribunalul arbitral a judecat un litigiu pe care nu avea competența să-l judece.

De asemenea, din acest motiv de nulitate decurge și cel prev. de art. 364 lit. i pr.civ. hotărârea atacată fiind dată cu încălcarea legii, prin prisma faptului că a fost apreciată ca admisibilă o acțiune întemeiată pe îmbogățirea fără just temei, în condițiile în care raporturile dintre părți au avut o natură contractuală, motive pentru care, urmare a admiterii acțiunii, se va dispune desființarea ei și judecând în fond, va fi respinsă cererea introductivă ca inadmisibilă.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că acțiunea arbitrală a fost întemeiată în drept pe disp. art. 1092 și urm. civ. care reglementează instituția plății nedatorate, însă motivarea se cantonează pe incidența îmbogățirii fără just temei, în acest sens fiind și precizările depuse la dosarul arbitral de către - SA ( 93).

De asemenea, Curtea a solicitat reprezentantei intimatei să indice exact care este temeiul de fapt și de drept al prezentului demers, precizările solicitate fiind consemnate în încheierea ședinței publice din data de 15.10.2008, în sensul în care ne aflăm în prezența unei acțiuni de îmbogățire fără just titlu, temeiul de fapt reprezentându-l cele 4 ordine de plată anexate cererii cu privire la achitarea facturilor proforma: ordinele de plată nr. 2103/24.11.2005 parțial, 2158/30.11.2005, 2242/09.12.2005, 2382/21.12.2005 și ordinul de plată nr. 298/24.02.2006 ( 27-31).

Ca atare, acestea sunt limitele în care trebuie analizată cererea intimatei, de menționat fiind și faptul că în practică și doctrină s-a relevat că deosebirile dintre plata nedatorată și îmbogățirea fără just titlu nu sunt de esență, motiv pentru care s-a propus ca în viitorul cod civil ultima ar trebui legiferată ca instituție de sine stătătoare, respectiv ca izvor de obligații, urmând să includă și plata nedatorată.

Raportat la precizările reprezentantei - SA, Curtea constată și împrejurarea că instanța trebuie să se pronunțe în baza principiului disponibilității și în conformitate cu prev. art. 129 alin. 6.pr.civ. astfel încât, luând în considerare faptul că sumele cerute a fi restituite au fost achitate în cursul anilor 2005-2006, iar livrarea mărfurilor urma a se face în intervalul expres menționat în cuprinsul facturilor proforma ( 22-26), acțiunea introdusă la data de 18.12.2007 se încadrează în termenul general de prescripție, calculat conform art. 3 și 8 din Decretul nr. 167/1958, motive pentru care excepția de prescripție invocată de către petentă urmează a fi considerată ca nefondată.

Revenind la instituția îmbogățirii fără justă cauză, s-a remarcat în doctrină caracterul subsidiar al acțiunii în restituire întemeiată pe o astfel de îmbogățire, respectiv împrejurarea că ea nu poate fi susținută cu succes decât atunci când însărăcitul nu are și nu a avut o altă cale de drept, nici o altă acțiune în justiție pentru valorificarea dreptului său la reparațiune.

Aceasta este o consecință logică a faptului că nu trebuie să existe nici un temei pentru mărirea patrimoniului unei persoane în detrimentul alteia, cum ar fi contractul, legea sau o hotărâre judecătorească.

Aplicând cauzei aceste principii, Curtea constată că analiza fondului pretențiilor beneficiarei trebuie să țină seama de natura raporturilor juridice dintre cele două părti. Or, asa cum rezultă din probatoriu, aceste raporturi juridice de natură comercială au la bază atât contractul comercial care a îmbrăcat forma scrisă a unui conventii între cele două părti, al cărui obiect l-a constituit doar vânzarea- cumpărarea de cherestea de, cât si contractul comercial în formă simplificată, petenta efectuând livrări de alte esente de materiale decât cherestea de, cum ar fi semifabricate de stejar, semifabricate din, cherestea stejar, n baza facturilor acceptate de intimată.

Ca atare, ori de câte ori beneficiara a acceptat oferta de a contracta emisă de către furnizor, în baza celor patru facturi proforma care au fost anexate acțiunii arbitrale, acceptare care este dovedită fără dubiu prin existența ordinelor de plată a 50% din prețul produselor oferite, între cele două părți s-a încheiat un contract comercial în formă simplificată, apreciat ca atare din perspectiva prev. art. 46.com.

Acest fapt dovedește că obligatia intimatei de a plăti în avans 50% din livrările ce urmau a fi făcute de petentă este una contractuală, probele administrate dovedind faptul că, în ce privește plățile în avans pentru livrările celorlalte esențe de cherestea și semifabricate, acestea au urmat acelasi regim al clauzelor contractului încheiat în forma scrisă, în cursul anului 2003.

În acest context, este de remarcat faptul că intimata recunoaște raporturile juridice contractuale pe care le-a derulat cu petenta începând cu anul 2003 și până la sfârșitul anului 2006, menționând, în cadrul concluziilor scrise depuse la dosar, modul în care acestea au evoluat și recunoscând că facturile proforma și ordinele de plată au fost emise pentru executarea contractului în formă simplificată ( 72).

Așadar, în cazul de față, intimata putea să-și întemeieze acțiunea pe disp. art. 1.021 Cod civil, având posibilitatea de a alege între a solicita obligarea furnizorului la executarea propriilor obligații și a cere desființarea contractului, cu daune interese.

În nici un caz, promovarea prezentei acțiuni de către - SA, pe temeiul unei îmbogățiri fără justă cauză, nu este admisibilă.

Pentru toate aceste considerente, instanța urmează a se pronunța conform dispozitivului, iar în baza art. 274.pr.civ. intimata va fi obligată să plătească petentei B, cheltuieli de judecată parțiale în cuantum de 14.804,84 lei, respectiv în limitele în care aceste pretenții au fost justificate prin înscrisurile existente la dosar.

Astfel, au fost acordate integral sumele constând în taxa de timbru și timbru judiciar și, parțial, onorariul avocațial, respectiv numai suma de 11.900 lei ( 84), neexistând depusă la dosar chitanța care atestă și plata efectivă a restului cuantumului prevăzut cu acest titlu în contractul de asistență juridică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea în anulare formulată de către petenta, cu sediul în B, sector 2, Soseaua, nr. 286,. 41, 5,. 10,. 199 împotriva intimatei -, cu sediul în S-M,-, jud. M și în consecință:

Dispune anularea sentinței arbitrale nr. 3 din data de 12 iunie 2008 pronunțată de către Curtea de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț și Industrie M în dosarul nr. 5/2007 și judecând acțiunea formulată de către împotriva petentei, o respinge ca inadmisibilă.

Obligă S-M să plătească petentei cheltuieli de judecată parțiale în cuantum de 14.804,84 lei.

Definitivă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Red.

Dact./5 ex./18.11.2008

Președinte:Mirela Budiu
Judecători:Mirela Budiu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Anulare hotarare aga Spete. Sentința 678/2008. Curtea de Apel Cluj