Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 206/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 206/2008
Ședința publică de la 29 octombrie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Simona Hajjar AL -
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare apelul declarat de către reclamanții - DE CONSTRUCȚII SA, împotriva sentinței civile nr. 1101/16.05.2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr- în contradictoriu cu pârâții G, având ca obiect constatare nulitate act.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile.
Apelul este legal timbrat cu 6 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este al treilea termen de judecată, dosarul fiind amânat în vederea refacerii procedurii de citare cu părțile și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, analizând actele existente la dosarul cauzei, apreciază că din eroare a fost citată, în calitate de reclamantă, - SRL, aceasta nefiind niciodată împrocesuată. Cadrul procesual fost stabilit cu - DE CONSTRUCȚII SA și, în calitate de apelanți și cu G și, în calitate de intimați.
Curtea, în temeiul art. 298 și al art. 137. proc. civ. invocă, din oficiu, excepția lipsei de interes a apelanților - DE CONSTRUCȚII SA și în susținerea prezentei cauze, întemeiat pe aceea că în situația în care o societate ar intra în procedura enței, aceasta ar fi reprezentată de administratorul judiciar desemnat de judecătorul sindic, iar obiectul prezentei cauze este cercetarea unei cauze de ineficacitate în ceea ce privește pactul comisoriu de grad IV, potrivit căruia cesionarul - DE CONSTRUCȚII SA are obligația de a păstra în funcție pe actualul administrator al - SRL, pe o perioadă de 2 ani.
Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1101 din 16.05.2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții - DE CONSTRUCȚII SA B și în contradictoriu cu pârâții G și ca fiind nefondată.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că între părțile contractante a fost încheiat Contractul de cesiune de părți sociale autentificat cu încheierea nr. 12734/12.12.2007 a notarului public
Potrivit contractului pârâții ȘI G în calitate de cedenți au cedat părțile sociale pe care le aveau la - SRL Z către reclamanta - DE CONSTRUCȚII SA B în calitate de cesionară.
Prețul cesiunii a fost stabilit la 1 Euro, iar în contract era inserată clauza sub condiția unui pact comisoriu de gradul IV, prin care cesionarii se obligau să- păstreze în funcție pe actualul administrator al - SRL pe o perioadă de doi ani.
Reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută a pactului comisoriu de grad IV.
Primul motiv invocat pentru a susține acțiunea a fost acela potrivit căruia pactul comisoriu are eficiență numai pentru acele situații în care părțile nu își îndeplinesc obligațiile contractuale.
Din această perspectivă, pactul comisoriu ar avea efecte similare cu cele ale condiției rezolutorii definită la art. 1020. civ. "Condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu-și îndeplinește angajamentul său".
În speță, părțile și-au îndeplinit obligațiile contractuale astfel că pactul comisoriu a fost lipsit de finalitate.
Susținerea acestei poziții de către reclamantă nu a putut fi primită atâta timp cât clauza comisorie din contract a fost rezultatul voinței liber exprimată de acestea și manifestată prin consimțământul dat la încheierea contractului.
În legislație nu există o definiție a pactului comisoriu, iar doctrina de specialitate nu a stabilit și nici nu a limitat conținutul pactului comisoriu și nici situațiile limitative în care poate fi utilizat.
Ceea ce este unanim acceptat, este finalitatea pactului comisoriu, respectiv aceea de a conduce la rezoluționarea contractului.
Din această perspectivă, pactul comisoriu asupra căruia părțile litigante au consimțit, a fost valid atât din punctul de vedere al conținutului, cât și a efectelor asupra contractului.
Reclamanta a susținut că prin conținutul său, pactul comisoriu încalcă prevederile art. 191,192 și 194 din Legea nr. 31/1990.
Analizând susținerea reclamantei prin prisma prevederilor legale invocate de aceștia s-a constatat că potrivit art. 194 lit. b din Legea nr. 31/1990 desemnarea și revocarea sau demiterea administratorilor și cenzorilor s-a făcut de către adunarea generală a societății.
Totodată s-a precizat faptul că, în speță, administratorul la care se referă pactul a fost administratorul - SRL Z, ale cărei părți sociale au fost cedate reclamantei.
În condițiile în care s-au invocat limitele mandatului reprezentantului societății reclamante de a consimți la clauze cu de pact comisoriu de gradul IV, aceste limite au vizat întreg contractul încheiat între părți.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel - DE CONSTRUCȚII SA și, solicitând admiterea acestuia, în sensul schimbării în tot a hotărârii atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare.
În motivarea cererii de apel, apelanții au relevat faptul că hotărârea instanței de fond este nelegală atât pe fond, cât și pe excepții, datorate lipsei competenței materiale de soluționare a litigiilor comerciale de către secția civilă a Tribunalului Sălaj.
Se învederează faptul că pactul comisoriu are eficiență doar în cazul neexecutării obligațiilor contractuale, or obligațiile părților din contractul de cesiune a părților sociale au fost îndeplinite la data realizării acordului de voință și a semnării lui. Astfel nu se poate constata că vreuna din părți nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale.
Se mai specifică faptul că pactul comisoriu în favoarea unei terțe persoane cuprins în contractul de cesiune a părților sociale, fără a avea vreo legătură cu drepturile și obligațiile ce derivă din cesiunea propriu zisă, este nul absolut.
Deliberând asupra cererii de apel, Curtea reține următoarele:
La data de 12.12.2007 între apelantă și și G în calitate de cedenți a fost încheiat un contract de cesiune de părți sociale în următoarele condiții:
- cedează 100% din părțile sociale, reprezentând 99,-% din capitalul social din cadrul - SRL către persoana juridică - Materiale de Construcții SA;
- G cedează 100% din părțile sociale, reprezentând 0,-% din capitalul social din cadrul - SRL către dl.;
- - Materiale de Construcții SA primește un număr de 1199 părți sociale de la dl.;
- primește de la dl. G un număr de 1 parte socială în valoare de 100 lei.
Prin același contract, sub condiția unui pact comisoriu de grad IV, cesionarii se obligă să-l păstreze în funcție pe actualul administrator - SRL pe o perioadă de 2 ani.
Urmare a solicitării făcute Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sălaj, au fost transmise copiile certificate și solicitate privind istoricul - SRL.
Din analiza mențiunilor existente în registrul de publicitate rezultă că împotriva - SRL s-a deschis procedura generală de ență în vederea executării prerogativelor reglementate de Legea nr. 85/2006, fiind desemnat administratorul judiciar SP 2007, debitoarei fiindu-i interzis să efectueze oricare acte, operațiuni sau plăți fără acordul judecătorului sindic.
Hotărârea privitoare la deschiderea procedurii a rămas irevocabilă.
Orice demers în justiție, indiferent de forma pe care acesta o îmbracă sau de partea procesuală de la care el provine trebuie să fie util să urmărească așadar un profit material sau moral.
Interesul justifică scopul judecății.
Prin exercitarea unei acțiuni pe fundamentul interesului se tinde la obținerea unui remediu. Interesul este o condiție indemiabilă de obiectivare a fiecăruia dintre elementele ce alcătuiesc acțiunea civilă. Interesul trebuie să fie născut și actual.
În disputa privitoare la existența sau inexistența cauzei de ineficacitate vizând pactul comisoriu expres de gradul IV, prin care - Materiale de Construcții SA se obliga să-l păstreze în funcție pe actualul administrator al acestei entități, apelanții nu mai dezvăluie atributul interesului lor procesual din perspectiva actualității acestuia.
În prezent - SRL se află în procedura generală a enței. Părțile de interes deținute de apelanti au fost indisponibilizate de către judecătorul sindic. Acesta din urmă a desemnat un administrator judiciar care să exercite prerogativele reglementate de art. 18 din Legea nr. 85/2006.
Debitoarei nu i s-a permis să-și administreze activitatea pe perioada desfășurării procedurilor, aceasta fiind reprezentată de administratorul judiciar care îi și conduce activitatea comercială.
Interesele asociatei - Materiale de Construcții SA urmează să fie asigurate în procedura enței, prin intermediul instituției administratorului special, așa cum prevăd dispozițiile art. 18 din Legea nr. 85/2006.
În acest context Curtea a apreciat că apelantii nu dezvăluie legitimitatea interesului lor procesual din perspectiva actualității acestuia de a supune discuției existența cauzei de ineficacitate care ar afecta pactul comisoriu de gradul IV inserat în contractul de cesiune de părți sociale autentificat sub nr. 12734/2007.
Părțile sociale sunt în prezent indisponibilizate, iar debitoarei - SRL i-a fost ridicat dreptul de administrare.
Este evident că folosul practic urmărit, prin demersul judiciar inițiat de apelanti, este acea de a lipsi de eficiență pactul comisoriu expres de gradul IV inserat în contractul de cesiune de părți sociale, o atare nulitate urmând să-și extindă efectele și asupra clauzelor din statutul societății privind persoana îndreptățită să exercite puterea de reprezentare legală a acestei entități.
În contextul în care - SRL se află în procedura enței, fiindu-i ridicat dreptul de administrare, verificarea temeiului reprezentării, precum și a realității acesteia nu mai este de actualitate.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior expuse, în lumina dispozițiilor art. 296.pr.civ. va espinge ca lipsit de interes apelul declarat de - DE CONSTRUCȚII SA și împotriva sentinței civile nr. 1101 din 16.05.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca lipsit de interes apelul declarat de - DE CONSTRUCȚII SA și împotriva sentinței civile nr. 1101 din 16.05.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din 29 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- AL - - - - -
red./dact.MM
6 ex/ 12.11.2008
Jud.fond:
Președinte:Simona HajjarJudecători:Simona Hajjar, Mirela Budiu