Anulare hotarare aga Spete. Decizia 693/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 693/R-COM

Ședința publică din 12 Iunie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță judecător

: - -, președinte secție

: -, JUDECĂTOR 2: Gabriela Chiorniță

:, grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanta GRUP. cu sediul în Râmnicu V, str. G-ral nr. 18, județul V, împotriva sentinței comerciale nr. 329/C din 26 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți, domiciliat în B, județul I și SC SRL PRIN, cu sediul în Râmnicu V, str. - - nr.14, -7/2,.A,.19, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul-pârât, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Intimatul-pârât prezent arată că nu mai deține autoturismul, întrucât l- vândut la persoană fizică acum doi ani. Nu mai are alte cereri de formulat.

Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra sa.

Intimatul-pârât prezente, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

CURTEA

Asupra recursului de față, deliberând:

Constată că a data de 24.06.2008 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea, cererea formulată de reclamantul Grup Rm.V împotriva pârâtului și SC SRL Rm.V, prin care s-a solicitat anularea facturii fiscale seria - XIV nr. - emisă la 01.11.2004, în favoarea pârâtului.

În motivarea cererii, reclamantul a precizat că prin factura suscitată SC a înstrăinat pârâtului un autoturism Daewoo Tico, culoare alb, nr.-, cu suma de 1000 RON, însă această vânzare s-a efectuat cu intenția vădită de a sustrage bunurile de la urmărirea creditorilor. Astfel, pârâta SC se află în procedura falimentului, iar actul de vânzare din litigiu s-a efectuat pentru a fi sustrase bunurile de la urmărirea creditorilor.

În drept, s-au invocat dispozițiile art.80, al.1, lit b și c din Legea 85/2006.

Prin sentința comercială nr. 329/C din 26 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, s-a respins cererea formulată de reclamantul GRUP Rm.V, lichidator al SC SRL Rm.V, în contradictoriu cu pârâții, și SC SRL RM V, reprezentată de administrator special

Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, instanța a reținut că pârâta SC SRL este în procedura insolvenței din data de 27.09.2007. În anul 2004 și în primele luni ale anului 2005 această pârâtă a înstrăinat circa 25 autoturisme din patrimoniul său unor persoane fizice și pârâtului din prezentul dosar. Pe rolul Tribunalului Vâlcea au existat circa 20 de procese cu obiect anulare facturi de vânzare-cumpărare a unor autoturisme de către pârâta SC SRL.

O parte din acestea sunt menționate în adresa de la fila 11 din dosar.

Deși a susținut că aceste vânzări s-au efectuat pentru a sustrage bunurile de la urmărirea creditorilor, reclamanta nu a dovedit acest lucru. Dimpotrivă, din actele dosarului rezultă că în anul 2004 și începutul anului 2005, SC SRL Vaa vut grave dificultăți financiare determinate de restituirea unui împrumut în euro către BCR În anul 2004 i s-a impus pârâtei să restituie întreg împrumutul - fila 76 dosar, sentința nr.5926/2005 al Judecătoriei Rm.V -, iar aceasta a înstrăinat din patrimoniul cel puțin 25 de autoturisme.

Dar, în cauză nu s-a făcut dovada de către reclamant că părțile implicate în vânzări au urmărit să sustragă bunurile de la urmărirea creditorilor.

Împotriva sentinței, în termen legal a formulat recurs reclamanta, care a criticat-o pentru motivele încadrate în disp.art.304 pct.9 Cod pr.civilă, susținând că actul este încheiat cu intenția părților implicate de a sustrage bunul de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice fel drepturile, prestația debitorului depășind vădit pe cea primită prin subevaluarea autoturismului ce a făcut obiectul facturii fiscale în discuție, fapt ce rezultă din expertiza întocmită în cauză. S-a mai susținut că nu s-a putut verifica dacă prețul a intrat în patrimoniul falitei, astfel că se impune admiterea recursului.

Recursul este fondat.

Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, ce se încadrează în dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, cât și sub toate aspectele în temeiul art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată următoarele:

În discuție este anularea unui act de vânzare cumpărare ce privește un autoturism marca DAEWOO TICO an de fabricație 2000, culoarea alb, cu nr. de înmatriculare - -46 -, seria -, serie motor -, care nu a putut fi identificat în posesia dobânditorului.

În privința acestuia, expertiza efectuată în cauză - fila 83-85 - a conchis că valoarea autoturismului DAEWOO TICO, la data tranzacției, concretizată prin factura fiscală nr.-/01.11.2004, determinată prin metoda costurilor având în vedere valoarea de achiziție inițială, ar fi fost de 5.657,33 RON, care nu corespunde prețului menționat în factura respectivă de 10.000.000 lei vechi, adică 1000 lei RON.

Se constată așadar, existența unei disproporții între prestația debitorului și cea primită în privința acestui autoturism, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art.80 alin.1 lit.b din Legea nr.85/2006, în temeiul cărora se impune anularea transferului patrimonial.

Nici justificarea vânzării ca urmare a necesității obținerii de lichidități pentru acoperirea creditelor nu poate fi primită, textul de mai sus statuând că acțiunea în anulare poate fi inițiată fără vreo altă condiționare, importantă fiind dovada dezechilibrului prestațiilor

Nu poate fi reținută incidența celuilalt text de lege invocat de recurentă, art.85 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006, pentru că nu s-a dovedit conivența părților în vederea sustragerii bunurilor de la urmărire sau a lezării intereselor creditorilor. Probele administrate în cauză, cu referire expresă la înscrisurile de la fila 57 din dosarul de fond, demonstrează încasarea prețului de către societatea comercială, în al cărui cont a fost depus.

Sintetizând considerentele de fapt și de drept expuse, Curtea, în temeiul art.312 alin.3 Cod pr.civilă va admite recursul, va modifica sentința, în sensul că va admite acțiunea, va anula transferul patrimonial concretizat prin factura - XIV nr. -/1.11.2004 și va obliga pe dobânditor să plătească la masa credală a SC SRL Rm.V, aflată în procedura insolvenței, suma de 4.657,33 lei.

Suma de mai sus reprezintă diferența dintre prețul real datorat și cel achitat de dobânditor, acesta fiind prejudiciul încercat de creditori. Nu poate fi obligat dobânditorul ( în al cărui patrimoniu nu a putut fi identificat bunul) la plata către masa credală a întregului preț ce s-ar fi datorat în mod corespunzător pentru autoturism, pentru că acesta deja plătit o parte din preț, fiind necesară achitarea doar a diferenței de sumă, în caz contrar interesele sale suferind vătămări nejustificate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de reclamanta GRUP. cu sediul în Râmnicu V, str. G-ral nr. 18, județul V, împotriva sentinței comerciale nr. 329/C din 26 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți, domiciliat în B, județul I și SC SRL PRIN, cu sediul în Râmnicu V, str. - - nr.14, -7/2,.A,.19, județul

Modifică sentința, în sensul că admite acțiunea și anulează transferul patrimonial din factura fiscală seria - XIV nr.-/ 1.11.2004 și obligă pe dobânditorul. intimatul - pârât să plătească la masa credală a SC SRL suma de 4.657,33 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

Red.

TC/4 ex.

25.06.2009

Jud fond.

Președinte:Corina Georgeta Nuță
Judecători:Corina Georgeta Nuță, Gabriela Chiorniță, Dumitru

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Anulare hotarare aga Spete. Decizia 693/2009. Curtea de Apel Pitesti