Anulare hotarare aga Spete. Decizia 758/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 758/R-Com
Ședința publică din 26 Iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gina Achim judecător
JUDECĂTOR 2: Andreea Tabacu
JUDECĂTOR 3: Constantina Duțescu
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de - reclamanta -, cu sediul în Rm.-, Județul V în calitate de lichidator al COM SA, împotriva sentinței nr.443/18.03.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și Contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți - SRL - cu sediul în Rm.V, str. - 14, județul V și- COM SA- prin administrator - Rm.V,-, -/1,. A,. 9, Județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier -juridic pentru intimata - pârâtăSRL,în baza împuternicirii de reprezentare juridică nr. 275/23.06.2009 de la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței, că s-a depus la dosar prin biroul registratură, la data de 23 iunie 2009, întâmpinare din partea intimatei - pârâte SRL,însoțită de un set de acte, cu exemplar pentru comunicare.
Reprezentanta intimatei - pârâte SRL, arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, în raport de această împrejurare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia pe fond.
Consilier - juridic, având cuvântul pentru intimata - pârâtă SRL, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de prima instanță ca fiind temeinică și legală, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
La data de 26.04.2007, reclamanta -, în calitate de lichidator al debitoarei - SRL COM SA V, a chemat în judecată pe pârâta - SRL Rm. V pentru a se dispune anularea facturilor nr.-, - și -/19.01.2004 cu obligarea pârâtei la restituirea sumei de 663.601,4 lei, fără TVA.
În motivarea cererii se arată că debitoarea a cumpărat de la pârâtă 3 cazane la prețul de 187.000 lei, plus TVA, un gater și o linie de gater la prețul de 266.872 lei, o platformă telescopică la prețul de 149.853,5 lei cu TVA și diverse bunuri în valoare de 663.601,4 lei, fără TVA
Se arată, că aceste bunuri au fost vândute la un preț mult mai mare decât valorează, nemaiputând fi folosite datorită uzurii, acestea urmând a fi valorificate doar ca fier vechi.
În al doilea rând, se arată că transferul a fost făcut cu scopul de a frauda interesele creditorilor și de a stinge o datorie a pârâtei către debitoare, prin compensare.
În drept, sunt invocate dispozițiile art.79 și art.80 lit.b) din Legea nr.85/2006.
Prin întâmpinare, se solicită respingerea cererii, susținându-se că nu sunt întrunite condițiile art.79 și art.80 lit.b) din Legea nr.85/2006.
Astfel, se arată că valoarea reală a bunurilor vândute nu poate fi apreciată, decât în raport de data vânzării acestora, respectiv față de ianuarie 2004, iar nu după trei ani de la tranzacție.
Pârâta, precizează că scăderea valorii bunurilor vândute, este firească în contextul apariției uzurii fizice, ca urmare a utilizării lor și depozitării lor, fără a se lua măsuri de conservare, neimputabile pârâtei.
Mai mult, pârâta invocă dispozițiile art.82 din Legea nr.85/2006 potrivit cărora, nu intră în sfera anulării, actele încheiate în timpul desfășurării normale a activității curente, conform obiectului de activitate.
În susținerea acestei idei, pârâta arată, că la data încheierii tranzacțiilor, debitoarea nu se afla în stare de insolvență; insolvența nu a apărut ca urmare a operațiunilor încheiate de debitoare cu pârâta din prezentul litigiu.
În plus, pârâta subliniază faptul că aceste tranzacții, s-au încheiat cu bună-credință, din partea părților, care au înțeles să o obligație de plată pe care o avea pârâta față de debitoare.
Prin notele de la fila 10, pârâta precizează că valorile cuprinse în facturi, sunt cele cuprinse în raportul de expertiză întocmit de - SRL-pentru linia de gater și gaterul vândut, precum și valorile de inventar înregistrate în contabilitatea pârâtei, potrivit fișelor mijlocului fix.
Se invocă și excepția prescripției extinctive, în temeiul art.3 din Decretul nr.167/1958, față de compensarea operată prin Ordinul de compensare nr.-/2.02.2004.
Excepția prescripției, a fost respinsă prin încheierea din data de 7.12.2007, fiind invocate dispozițiile art.40 din legea nr.85/2006.
În susținerea apărărilor, au fost depuse fișele mijlocului fix și Ordinul de compensare, acte menționate în întâmpinare-filele 14-20 dosar.
La data de 31.05.2007, reclamanta și-a precizat cadrul procesual, în sensul că înțelege, să se judece cu pârâta - SRL și cu debitoarea - COM SA, prin administratorul special.
În susținerea cererii, s-au depus facturile fiscale solicitate a fi anulate - filele 40-41și Raportul lichidatorului asupra cauzelor insolvenței.
În instanță au fost audiați martorii -fila 53, - fila 62, - fila 71.
Prin Sentința nr.443/18.03.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlceaa fost respinsă cererea formulată de lichidator.
Pentru a hotărî în acest mod, în considerente a reținut, următoarele:
Prin sentința nr.350 din 19.05.2006, s-a deschis procedura insolvenței față de debitoarea - COM SA Rm.
Lichidatorul desemnat, în urma verificării actelor contabile ale debitoarei, a constatat că în luna ianuarie 2004, debitoarea a achiziționat de la pârâta - SRL mai multe bunuri, cu un preț calificat de lichidator ca fiind superior valorii reale, la data încheierii tranzacției.
Se observă că, față de expertiza întocmită în cauză, valoarea de piață la data încheierii tranzacțiilor, stabilită de expert, este aproximativ egală cu cea cuprinsă în cele patru facturi.
Astfel, pentru valoarea celor trei cazane de 1.870.000.000 lei vechi din factura fiscală nr.-/2004, expertul a stabilit o valoare de 1.512.885.087 lei vechi.
Cu privire la gater și linia de gater, expertul a stabilit că valoarea acestora era de 2.541.927.130 lei vechi, față de prețul de 2.668.720.739 lei vechi cât este cuprins în factură.
În ceea ce privește platforma telescopică și subansamble linie tehnologie cuprinse în factura fiscală nr.-/2004, expertul a stabilit un preț de 472.131 lei vechi, plus 1.342.614.465 lei vechi, față de suma de 1.498.535.000 lei, cât este cuprins în factură.
Cu privire la factura fiscală nr.-/2004 care a avut ca obiect piese de schimb, expertul a identificat numai șuruburile livrate cu avizul de expediție nr.-/2004, a căror valoare a fost stabilită ca fiind cea din factură, și anume 391.262.000 lei vechi, restul pieselor de schimb din PVC, nefiind identificate.
Cu privire la gradul de uzură fizică și morală al bunurilor, expertul a plecat în evaluarea bunurilor, de la prețul de achiziționare al acestora, preț care indica cumpărarea de către pârâtă a unor bunuri second hand.
Acest preț, a fost corectat cu o durată de funcționare de 4 ani, atâta timp, cât au fost deținute de către - SRL.
Expertul, nu a plecat de la ipoteza achiziționării de către societatea vânzătoare a unor bunuri noi, atâta timp cât din anexele raportului, rezultă că, acesta a identificat anul fabricării bunurilor evaluate, iar indicii de corectare privesc prețul de achiziționare al acestora de către - SRL.
Cu privire la starea fizică a bunurilor la data achiziționării acestora, martorii audiați în cauză, au arătat că acestea erau în stare de funcționare, ipoteză avută în vedere și de către expert, care a plecat de la datele regăsite pe teren în legătură cu ultimele verificări tehnice efectuate, (anul 2000 pentru cele trei cazane).
Având în vedere cele reținute mai sus, instanța constată că acțiunea reclamantei este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Temeiul juridic al cererii îl constituie dispozițiile art.79 și art.80 alin.1 lit.b) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
Potrivit acestor dispoziții, "Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii."
De asemenea, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin operațiuni comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.
Pârâta - SRL, a invocat prevederile art.82 în care se arată că " Nu se va putea cere anularea unui transfer cu caracter patrimonial, făcut de către debitor în cursul desfășurării normale a activității sale curente."
Aceste dispoziții trebuie raportate, prin analogie, la cele ale art.3 pct.14 din lege, care definesc noțiunea de "activități curente", ca fiind acele fapte de comerț și operațiuni financiare propuse a fi efectuate de debitor, în cursul normal al comerțului său, cum ar fi:
a) continuarea activităților contractate, conform obiectului de activitate;
b) efectuarea operațiunilor de încasări și plăți aferente acestora;
c) asigurarea finanțării capitalului de lucru în limite curente;"
În speță, debitoarea a achiziționat o serie de bunuri, care nu au fost utilizate în activitatea curentă desfășurată, potrivit obiectului de activitate, atâta timp cât acestea, au fost depozitate în spații deținute de societatea vânzătoare, împrejurare confirmată de martorii audiați în instanță.
Prin urmare, nu sunt incidente dispozițiile art.82 invocate în apărare de către pârâtă.
Pe fond, dispozițiile art.79 invocate de către reclamantă, trebuie raportate la cele ale art.80 alin.1 lit.b) din lege, art.79, fiind o aplicație generală, în raport cu art.80, care enumeră anumite acte ce pot fi anulate și care conține dispoziții derogatorii.
Legiuitorul când vorbește în art.79 de "anularea actelor frauduloase", se referă la toate actele făcute în frauda creditorilor, fie acte comerciale sau civile, fie acte bilaterale sau unilaterale, fie acte cu caracter declarativ, cum ar fi tranzacțiile, fie acte fictive, care anterior adoptării legii în forma actuală au purtat denumirea de "acte false".
În speță, ne aflăm în prezența unor operațiuni comerciale, despre care reclamanta afirmă că au fost făcute în dauna creditorilor, prin fixarea, prin conivența părților, a unor prețuri ce nu reflectă valoarea reală a bunurilor achiziționate de către debitoare.
Aceasta este o dispoziție derogatorie de la regula generală instituită prin art.79, dispoziție cuprinsă în art.80 alin.1) lit.b) din lege.
Astfel, se invocă faptul că obligația de plată a prețului, născută în sarcina debitoarei, din cele patru tranzacții, depășește cu mult ceea ce i s-a dat, acte prezumate a fi făcute în frauda creditorilor.
Ipoteza avută în vedere de reclamantă, nu a fost confirmată de raportul de expertiză întocmit în cauză, expertiză care a stabilit prețul de circulație al bunurilor achiziționate de către debitoare, la data încheierii tranzacțiilor și care nu depășește vădit prestația pârâtei - SRL.
Faptul că la ora actuală bunurile achiziționate de debitoare, sunt uzate fizic și moral, singura posibilitate de valorificare, fiind vânzarea lor ca fier vechi, nu are incidență în speța de față.
Toate împrejurările arătate de reclamantă privind nefolosirea lor de către debitoare, depozitarea acestora în condiții inadecvate sunt fapte ulterioare încheierii tranzacțiilor, ce pot fi eventual imputabile organelor de conducere ale debitoarei, iar nu societății vânzătoare.
De asemenea, administrarea în fapt sau în drept a debitoarei, privește o posibilă viitoare acțiune în atragerea răspunderii personale, întemeiată pe dispozițiile art.138 din Legea insolvenței, iar nu anularea unor tranzacții comerciale, prin care s-au stabilit prețuri corecte ale bunurilor achiziționate și a căror plată, s-a efectuat prin compensare, operațiune contabilă admisă de legislația în vigoare și care s-a reflectat în evidența contabilă a părților, potrivit Ordinului de compensare nr.-/2.02.2004, depus la fila 20 dosar.
Prin urmare, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei soluții, a fost formulat recurs în termen legal de către reclamant, fiind invocate critici de nelegalitate, încadrabile în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, sub următoarele aspecte:
- instanța de judecată a reținut greșit neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art.80 litera b din Legea nr.85/2006, prin prisma raportului de expertiză efectuat în cauză.
În cadrul acestei critici, a subliniat că, atât expertiza, cât și suplimentul de expertiză, au fost efectuate în mod părtinitor, în favoarea pârâtei, fără a respecta obiectivele și obiecțiunile sale, pornindu-se greșit de la premisa, că bunurile supuse evaluării sunt noi, deși sunt de zeci de ani.
De asemenea, a evidențiat, cumpărarea cazanelor în anul 2000, folosindu-se acest an la evaluare, cu toate că, sunt fabricate în anul 1998.
Lucrarea a fost criticată și pentru ignorarea uzurii morale a bunurilor, cât și pentru imposibilitatea stabilirii prețului de piață a bunurilor, la momentul vânzării acestora.
Recurentul a concluzionat, că bunurile erau atât de uzate fizic și moral, încât nu puteau face obiectul unei tranzacții reale, singura utilizare fiind vânzarea la fier vechi, deducție ce provine și din încercarea creditoarei A de a le vinde pentru un preț mult mai mic, față de cel de cumpărare.
- instanța de fond a omis să cerceteze, dacă sunt îndeplinite condițiile art.79 din Legea nr.85/2006, respectiv: existența unor acte frauduloase, încheiate în dauna creditorilor societății falite, actele să fi fost încheiate, în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii.
A menționat, că a dovedit fraudarea intereselor creditorilor prin transferul dreptului de proprietate a unor utilaje expirate fizic și moral și prin compensația încheiată între cele două societăți, subliniind că debitoarea, nu a efectuat niciodată activitate de prelucrare a lemnului, așa încât, bunurile achiziționate, nu i-au fost niciodată necesare. În baza depoziției martorei, a făcut precizarea, că debitoarea, era administrată în fapt de către numiții și, persoane ce aveau calitatea de administratori și la pârâtă, scopul înstrăinării bunurilor, fiind acela, de a nu fi executată silit.
Din analiza acestor critici, prin raportare la probatoriul administrat și la dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, instanța apreciază recursul ca fiind nefondat, după cum se va explicita în considerentele ce vor urma.
Astfel, în ceea ce privește analiza îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.80 litera b din Legea nr.85/2006, instanța de fond, în mod corect a pronunțat soluția, bazându-se și pe raportul de expertiză efectuat în cauză, câtă vreme, s-a refuzat efectuarea unei contraexpertize sau completarea celei inițiale. Acest refuz, echivalează cu achiesarea părților la cele stabilite, înlăturarea fiind posibilă, numai dacă există probe care să stabilească contrariul și să înlocuiască efectiv, cele statornicite.
Trimiterea făcută de recurentă la dispozițiile art.80 litera b din Legea nr.85/2006, presupune a fi îndeplinite dispozițiile legale impuse de textul de lege.
Aceste dispoziții legale invocate, impun a fi anulate operațiunile comerciale, în care prestația debitorului, depășește vădit pe cea primită, însă nu s-a probat îndeplinirea condiției cu privire la valoarea creanței, în sensul ca prestația plătită de debitor, să depășească vădit, ceea ce a primit.
Cu privire la valoarea plătită de debitoare, expertul a avut în vedere sumele din facturi, iar în privința calității, verificările tehnice realizate în anul 2000, precum și depozițiile martorilor, care au afirmat că bunurile erau în stare de funcționare.
Expertul, a făcut o evaluare pentru bunuri uzate, stabilind în mod corect valoarea și utilitatea acestora, la momentul cumpărării și nu, în prezent, iar faptul că debitoarea, nu le-a dat destinația cuvenită, depozitându-le necorespunzător, nu poate să-i fie imputate intimatei vânzătoare, ci eventual celor vinovați, după cum a reținut și instanța de fond. Expertiza tehnică, efectuată după mai mulți ani, fără a exista modele de comparație, generează evident o oarecare probabilitate în stabilirea valorii reale, însă legiuitorul a impus condiția, de "depășire vădită" a ceea ce s-a primit, iar în speță, această condiție, nu a fost demonstrată.
Încercarea creditoarei de a vinde aceste bunuri, după ce s-au uzat moral prin trecerea anilor și apariția de noi tehnologii și datorită neconservării bunurilor, nu poate fi apreciat ca un criteriu în stabilirea valorii bunurilor la momentul cumpărării, ci în prezent.
Nu poate fi stabilită culpa vânzătoarei pentru modul în care au fost depozitate și folosite bunurile. În speță, nu s-a dovedit, că bunurile nu puteau fi utilizate la momentul cumpărării.
De asemenea, nu s-a stabilit caracterul fraudulos al actelor încheiate și nici intenția ambelor părți, de a frauda interesele creditorilor.
După cum rezultă din acte, debitoarea avea în obiectul său de activitate prelucrarea materialului lemnos, iar faptul că, nu a folosit utilajele cumpărate în acest scop, ar trebui imputat administratorului său și nu, intimatei. Calitatea de administrator al debitoarei, nu poate fi probată printr-o simplă depoziție de martor, iar depoziția martorei, ar putea fi apreciată cu subiectivism, întrucât, conform actelor și depoziției martorului, aceasta administra în fapt și în drept activitatea debitoarei, existând premisele formulării unei activități de antrenare a răspunderii acesteia.
În depoziția sa, martora recunoaște că a semnat pe cele 4 facturi, prin care s-au achiziționat bunurile.
Este adevărat că vânzătoarea avea probleme financiare, după cum evidențiază martora, însă bunurile vândute, nu au fost afectate de sarcini, puteau fi utilizate pentru desfășurarea activității, iar debitoarea, nu a intenționat să fraudeze creditorii săi, ci să-și recupereze banii săi, pentru a nu risca, ca debitorul său, să nu-și mai poată onora obligațiile de plată.
Față de cele menționate, în temeiul art.312 alin.1 și 2 Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta " ", cu sediul în Rm. -, Județul V în calitate de lichidator al " COM" SA, împotriva sentinței nr.443/18.03.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și Contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți "" SRL - cu sediul în Rm.V, str. - 14, județul V și " COM" - prin administrator - Rm.V,-, -/1,. A,. 9, Județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
/2 ex./30.06.2009
Jud sindic.
Președinte:Gina AchimJudecători:Gina Achim, Andreea Tabacu, Constantina Duțescu
