Anulare hotarare aga Spete. Decizia 84/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 84
Ședința publică din 28 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz
GREFIER: -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta T împotriva sentinței civile nr. 48/PI din 4 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtele intimate T, 18, Civile și cu pârâtul intimat Lanza.
La apelul nominal se prezintă avocat, pentru reclamanta apelantă și avocat, pentru pârâtele intimate 18, Civile, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, reprezentanta pârâtelor intimate 18, Civile, avocat consideră procedura viciată cu pârâta intimată, în sensul că pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu aceasta, agentul procedural a menționat că societatea intimată și-a schimbat sediul.
Instanța consideră procedura legal îndeplinită cu pârâta intimată, întrucât aceasta a fost citată la sediul indicat de T la fila 11 dosar fond, iar potrivit art. 98 Cod procedură civilă, partea trebuia să aducă la cunoștință schimbarea sediului societății intimate.
Nemaifiind formulate alte cereri se acordă cuvântul asupra apelului de față.
Reprezentantul reclamantei apelante solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea hotărârii atacate, și admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată, pentru motivele detaliate în scris.
Reprezentanta pârâtelor intimate solicită respingerea apelului menținerea hotărârii apelate ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată, pentru motivele arătate în concluziile scrise.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 48/PI din 4 noiembrie 2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa respins cererea formulată de reclamanta T în contradictoriu cu pârâții T, 18 și Civile, precum și cu administratorul Lanza.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș, sub nr.5764/30/17.07.2008, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții T, 18 și Civile să se dispună anularea procesului verbal al Adunării Generale Extraordinare desfășurată la la data de 14 iulie 2008.
In motivarea cererii se arată că, la data de 14 iulie 2008 avut loc având ca ordine de zi: revocarea din funcția de administrator al a d-lui, cetățean italian; numirea ca administrator a lui; modificarea sediului societății; diverse. Față de asociații ( Lanza Pietro, 18 și Civile ) la adunarea din 14.07.2008 au fost prezenți asociații indicați, mai puțin Lanza Pietro (decedat) nefiind efectuată convocarea cu moștenitorii acestuia, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 197 din Legea 31/1990 rep. în cadrul dezbaterilor adunării asociaților, reclamanta votând împotriva tuturor punctelor din ordinea de zi.
S-a menționat că cererea în anulare, fiind soluționată în contradictoriu și cu administratorul societății, Lanza, acesta solicită admiterea cererii, arătând că, modificările aduse actului constitutiv al prin hotărârea din 4 aprilie 2007 nu au fost înregistrate în Registrul Comerțului și nu au fost publicate în Monitorul Oficial, astfel că, nu produc efecte juridice iar ordinea propusă în procesul verbal atacat este lipsită de obiect. Pe de altă parte, a invocat nulitatea absolută a hotărârii adunării generale extraordinare din 14 iulie 2008, întrucât nu se poate propune schimbarea administratorului pe această cale ci, doar în cadrul adunări ordinare a asociaților.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, și 18 au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, motivat de faptul că, în contra susținerilor reclamantei, în locul asociatului decedat ( Lanza Pietro ) au fost convocați moștenitorii acestuia, Lanza și Lanza, prima în calitate de soție supraviețuitoare iar ceilalți în calitate de fii, în care sens au depus dovezile de comunicare. Referitor la întâmpinarea administratorului Lanza, se arată că, acesta figurează în evidențele T având această funcție însă, prin adunarea generală extraordinară din 4 aprilie 2007 fost revocat din funcție, respectiva schimbare fiind adusă la cunoștința Registrului Comerțului care, până în prezent nu a pronunțat nici o încheiere în acest sens.
Din examinarea coroborată a actelor și lucrărilor de la dosar, prin prisma dispozițiilor legale în materie, instanța a constatat că acțiunea în nulitate prevăzută de art.132 din Legea 31/1990 republicată, a fost introdusă pentru cauză de nulitate absolută, de către acționarul prezent la adunarea extraordinară a acționarilor și care a votat împotrivă, respectiv pentru nerespectarea normelor privitoare la convocare, respectiv neconvocarea moștenitorilor defunctului acționar, Lanza Pietro care deținea în cadrul SC SRL un număr de 8 părți sociale a câte 8000 lei fiecare.
S-a menționat că la dosarul cauzei însă, se găsește la filele 52 și 53 dovada comunicării efectuată cu soția acționarului Lanza Pietro, respectiv care datează din 19 iunie 2008 și semnată de primire de către aceasta, la 25 iunie 2008; la filele 56 și 57 există dovada convocării cu fiul defunctului, Lanza la data de 19 iunie 2008, semnată de primire la 25 iunie 2008 iar la filele 58, 59 se găsește dovada comunicării cu Lanza din data de 19 iunie 2008, semnată de primire la 27 iunie 2008, încât se poate lesne observa respectarea procedurii și a termenului prevăzut de art.117, scrisorile recomandate fiind expediate cu cel puțin 15 zile înainte de data ținerii adunării - 14.07.2008.
Fiind singurul motiv de nulitate invocat de reclamantă și apreciindu-se că nu este întemeiat pentru cele expuse, instanța a respins acțiunea în anulare ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate în sensul anulării procesului verbal al Adunării Generale Extraordinare al din data de 14 iulie 2008.
În motivare, reclamanta apelantă arată că prin sentința civila nr. 48/PI din 4 noiembrie 2008, instanța de fond a respins cererea formulată de societatea reclamantă privind anularea procesului verbal al din data de 14 iulie 2008, motivând ca societatea reclamantă a promovat o acțiune în nulitate prevăzută de art. 132 Legea nr. 31/1990 republicată în sensul că, acționarul prezent a votat împotrivă, respectiv pentru nerespectarea normelor privitoare la convocarea moștenitorilor defunctului acționar Lanza Pietro.
S-a susținut că argumentele de fapt și de drept invocate de instanța de fond nu subzistă în contextul materialului probator administrat în cauză, care oferă suport apărării formulate de intimate.
Reclamanta apelantă precizează că asociații sunt: Lanza Pietro, 18 și Civile, dintre aceștia la. din 14 iulie 2008 fiind prezenți asociații, 18 și Civile.
Înainte de începerea dezbaterii ordinei de zi a din data de 14 iulie 2008, reprezentantul asociaților, cât și numita au considerat că, nu poate fi luată în considerare convocarea față de persoanele care fac parte din familia asociatului Lanza Pietro, care a decedat, deoarece până în prezent nu s-a dezbătut masa succesorală a bunurilor proprietatea lui Lanza Pietro, prin urmare nu se cunoaște la cui i-au fost atribuite părțile sociale ale, iar în consecință nefiind îndeplinită procedura succesorală, Lanza Pietro deține în continuare părțile sociale ale.
Prin urmare, în condițiile în care nu s-a dezbătut succesiunea și transmiterea în mod legal a părților sociale a d-lui Lanza Pietro, s-a menționat că acesta deține calitatea de asociat al SRL.
S-a arătat că instanța de fond nu a solicitat în probatoriu dovada realizării dezbaterii succesorale, dar cu toate acestea a luat în considerare doua comunicări către persoane care nu dețin calitatea de asociați în cadrul și, că la dosar nu există dovada de rudenie între asociatul decedat și persoanele convocate.
De asemenea, arată reclamanta apelantă, se poate constata că, asociatul Lanza Pietro nu a fost convocat, respectiv nu s-a cerut un punct pe ordinea de zi a care să dezbată o eventuală transmitere a părților sociale către un succesor legal desemnat, în lipsa unei astfel de dezbateri, respectiv a înregistrării la Registrul Comerțului și a transmiterii pârtilor sociale decedatului către un succesor legal, Lanza Pietro rămânând asociat al.
S-a arătat că orice înscris sub semnătură privată denumit proces verbal care nu este înregistrat la Registrul Comerțului sau publicat în Monitorul Oficial nu poate să producă efecte juridice față de parți mai mult de 15 zile. În această situație se află încheiată la data de 4 aprilie 2007 care nu a fost înregistrată la Registrul Comerțului și publicată în Monitorul Oficial (reprezentantul 18 și nefăcând dovada în acest sens).
În consecință, reclamanta apelantă consideră că nu a fost îndeplinită procedura de convocare conform prevederilor actului constitutiv, respectiv nu se poate schimba un administrator care nu este înregistrat la Registrul Comerțului și, de asemenea, nu se poate schimba un sediu care nu se afla în evidentele Registrului Comerțului în condițiile în care sediul este in T, nr. 2. conform certificatului constatator eliberat de la.
În drept, reclamanta apelantă a invocat dispozițiile Legii nr. 31/1990, republicată.
Prin concluziile depuse la dosar (fila 13-14),intimatele pârâte 18 și Civile, prin avocat au solicitat respingerea apelului formulat în cauză și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de prima instanță.
Intimatele pârâte consideră că nu poate fi primită afirmația apelantei reclamante în sensul că până în prezent nu s-a dezbătut masa sucesorală a bunurilor proprietatea defunctului Lanza Pietro și prin urmare nu se cunoaște către cine au fost atribuite părțile sociale ale.
S-a specificat de către pârâtele intimate că întrucît nu s-a făcut ieșirea din indiviziune asupra masei succesorale între succesorii defunctului Lanza Pietro, ele au înțeles să convoace la Adunarea Generală a, pe toți succesorii defunctului și că aceștia au avut fiecare potrivit drepturilor succesorale o cotă parte ideală asupra părților sociale deținute de către Lanza Pietro.
Este adevărat faptul că potrivit mențiunilor de la. T, în calitate de administrator al figurează încă a fi Lanza, însă încă din data de 4 aprilie 2007, cu ocazia unei adunări generale a acesta a fost revocat din funcție.
Cererile de mențiuni cu privire la schimbarea administratorului și a sediului societății au fost depuse la. T, însă nici până în prezent nu s-a pronunțat vreo încheiere în cauză.
Examinând apelul declarat de reclamanta, prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, cât și din oficiu, se reține că apelul reclamantei este întemeiat, urmând să fie admis, pentru următoarele considerente:
În mod neîntemeiat, prima instanță a reținut că pentru Adunarea Generală Extraordinară din data de 14 iulie 2008 fost respectată procedura convocării moștenitorilor defunctului asociat Lanza Pietro, fiind citată soția supravețuitoare și fii acestuia Lanza și Lanza.
Se reține că dobândirea unei părți sociale poate avea loc prin succesiune, iar transmiterea părților sociale are efect față de terți, numai din momentul înscrierii acesteia în Registrul Comerțului.
În condițiile în care nu s-a dezbătut succesiunea defunctului asociat Lanza Pietro, prima instanță în mod eronat a avut în vedere la pronunțarea hotărârii convocările persoanelor care nu dețin calitatea de asociați în cadrul pârâtei și în privința cărora nu s-a dovedit legătura de rudenie cu defunctul asociat.
Prin întâmpinarea formulată pârâtele intimate au susținut că au depus la. T cererea de mențiuni, cu privire la schimbarea administratorului și a sediului,pentru a se pronunța o încheiere, fără însă să facă nici o dovadă în acest sens.
Față de cele reținute, în baza dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, Curtea urmează să admită apelul declarat de reclamanta T împotriva sentinței civile nr. 48/PI din 4 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtele intimate, T, 18 și Civile și cu pârâtul intimat Lanza, să schimbe în tot hotărârea apelată, în sensul că anulează Procesul verbal al Adunării Generale Extraordinare al pârâtei din data de 14 iulie 2008.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanta, cu sediul social în Mun. T, nr. 2. împotriva sentinței civile nr. 48/PI din 4 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtele intimate, cu sediul în T, nr. 2., 18, cu sediul procedural ales la. Av. din T,-,. 13, cam. 8 și Civile, cu sediul procedural ales la. Av. din T,-,. 13, cam. 8 și cu pârâtul intimat Lanza, cu domiciliul în Mun. T, Intrarea, nr. 1 și la sediul pârâtei din T, nr. 2..
Schimbă în tot hotărârea apelată în sensul că:
Anulează Procesul verbal al Adunării Generale Extraordinare al pârâtei din data de 14 iulie 2008.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 28 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
-
Red. /28.05.2009
Dact. /01.06.2009 - 7 ex.
Emis 5 com.
Primă instanță - Tribunalul Timiș
Judecător-sindic -
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Csaba Bela Nasz