Anulare hotarare aga Spete. Decizia 85/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIA NR.85/A-

Ședința publică din 09 septembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță

JUDECĂTOR 2: Gabriela Chiorniță președinte secție

Grefier: - --

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de, G, toți cu domiciliul ales în P, b- -,.b32,.C,.13, județul A, precum și asupra apelului declarat de SC SA cu sediul în P, str.-.- nr.47, județul A, prin reprezentantul său, împotriva sentinței comerciale nr.11/CC din 24 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind intervenienții domiciliat în P, b- -, -9,.D,.1, județul A și domiciliat în P, str.-, -.C,.2,.11, județul A.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

Apelurile sunt timbrate cu taxă judiciară de timbru în sumă de 10 lei pentru fiecare apelant, potrivit chitanțelor de la filele 268-272 din dosar și cu timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Dezbaterile asupra apelurilor au avut loc în ședința publică din 02 septembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA

Asupra apelului de față constată:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Argeș la data de 21.11.2008, reclamanții, și G, în calitate de acționari ai SC SA, au chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând instanței să dispună, în principal, nulitatea hotărârilor AGA și din 9.04.2008 și a actelor subsecvente ce ar fi fost încheiate în baza acestora și, în subsidiar, anularea hotărârilor și a actelor respective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că în ședința AGA din 9.04.2006 s-a hotărât: descărcarea de gestiune a foștilor administratori și alegerea unui nou consiliu de administrație.

În ședința din aceeași dată s-a hotărât retragerea de la tranzacționare a valorilor mobiliare ale SC SA, vânzarea unor active pentru reabilitarea societății și majorarea capitalului social cu 30.000.000 lei - aport numerar al acționarilor.

1. Hotărârile sunt nelegale pentru că nu au fost convocate conform art.117 - 119 din Legea nr.31/1990. Astfel, grupul de interese condus de nu constituia în mod legal consiliul de administrație, întrucât hotărârea AGA din 28.07.2007, prin care s-a ales respectivul consiliu de administrație, a fost constată nulă prin sentința nr.3/6.02.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș.

Ca atare, după data de 6.02.2008, consiliul de administrație legitim era cel compus din reclamanții, și G, revocat abuziv la 28.07.2007.

Și hotărârile AGA și adoptate de "gruparea " la 20.10.2007 și 10.02.2008 au fost desființate pe cale judecătorească.

2. AGA și nu au fost ținute la locul și la data precizate în convocator, fapt dovedit cu procesele verbale încheiate de acționarii prezenți, și de doi avocați.

3. Structura acționariatului la 29.03.2008 - data de referință menționată în convocator pentru AGA și din 9.04.2008 - nu mai era reală începând din data de 28.03.2008 ca urmare a pronunțării deciziilor 356, 357 și 558 de către Curtea de APEL PITEȘTI în dosarele nr.151, 152 și -. Astfel, în mod real la 29.03.2008, acționar majoritar era. În aceste condiții, hotărârile au fost adoptate cu cvorum nelegal.

4. Nu există înscrisă la ORC o hotărâre AGA valabilă care să aprobe majorarea capitalului social până la suma menționată, cu respectarea dreptului de preferință al acționarilor. Nu s-a respectat procedura de majorare a capitalului social, de vânzare de active ce depășesc valoarea de 50.000 euro și de retragere de la tranzacționare prevăzută de Legea nr. 297/2004 și de Regulamentul de aplicare a acesteia.

Reclamanții au mai arătat că, în virtutea principiilor " quod nullum est, nullum producit efectum" și "resoluto iure dantis." se impune desființarea actelor subsecvente și întocmite în baza hotărârilor AGA și contestate.

La termenul din data de 16.12.2008 reclamanții și-au completat considerentele cererii de chemare în judecată prin invocarea unor noi motive de nulitate a hotărilor AGA și din 9.04.2008. Astfel:

1. Convocatorul a fost publicat în formă completă în Monitorul Oficial la data de 25.03.2008, deci cu mai puțin de 30 de zile înainte de, încălcându-se astfel dispoz. art.117 (2) din Legea nr. 31/1990 Nu are relevanță faptul că respectivul convocator a fost publicat inițial anterior datei de 25.03.2008, câtă vreme nu a fost publicat în forma completă.

2. Convocatorul nu a cuprins textul integral al propunerilor, conform art.117 din Legea nr. 31/1990 R, în sensul că nu indicat suma propusă pentru majorarea capitalului social, numărul acțiunilor emise, felul acestora, valoarea lor.

La data de 09.02.2009, terții și, acționari ai SC SA, au formulat cereri de intervenție în folosul pârâtei SC SA, solicitând respingerea cererii reclamanților.

Prin sentința nr.11/CC/24.03.2009, Tribunalul Comercial Argeșa respins ca neîntemeiată cererea reclamanților și, totodată, a respins și cererea de intervenție în folosul pârâtei.

În motivarea hotărârii, prima instanță a reținut următoarele:

Convocatorul cu ordinea de zi a fost publicat în Monitorul Oficial nr.1154 de 27.02.2008 și în ziarul din 28.02.2008, iar completarea ordinii de zi a fost solicitată de acționarii, și, care reprezintă mai mult de 5% din capitalul social, publicarea completării ordinii de zi făcându-se în Of. nr.1676 din 25.03.2008. De asemenea a fost informată și Comisia Națională a valorilor Mobiliare despre convocarea Generale. Astfel, dispoz. art.1171din Legea nr. 31/1990 au fost respectate.

Au fost respectate si dispoz. art.117 alineatele 6 și 7. Din convocatorul privind completarea ordinii de zi rezultă că pe ordinea de zi s-a trecut majorarea capitalului social și tot ce ține de această majorare, urmând ca Adunarea Generală Extraordinară să stabilească modalitățile de majorare, valoarea, tipul acțiunilor. Ulterior, hHotărârea a fost în cu nr. 6217/2008.

generale din 09.04.2008, au fost convocate de un Consiliu de Administrație format din și alții, desemnați prin Hotărârea AGA de la data de 20.10.2007 și care la momentul respectiv nu era desființată, iar la data convocării mențiunile privind componența Consiliului de Administrație ales la 20.10.2007 nu erau radiate de la Registrul Comerțului.

Prin sentința nr.3 din 06.02.2008 s-a constatat numai nulitatea absolută a Hotărârii AGA din 28.07.2007, respingandu-se capătul de cerere privind constatarea nulități actelor subsecvente referitoare la convocarea și adoptarea hotărârilor AGA din 20.10.2007, astfel ca și sub acest aspect susținerile reclamanților sunt neîntemeiate.

In ce priveste faptul că Generale nu s-au ținut la data, ora și locația prevăzute în convocator, procesul verbal încheiat de reclamanți și declarația directorului sunt singurele argumente pe care acestia își întemeiază susținerea. Ori este cunoscut chiar din precizările părților că în cadrul societății există două grupări cu interese contrare. Actele respective nu pot reprezenta o dovadă de netăgăduit pentru reclamanți a faptului că cele două adunări generale nu s-au ținut la data, ora și locul indicate în convocator, având în vedre că documentele menționate emană chiar de la aceștia.

In privinta structurii acționariatului societății la 29.03.2008, data de referință pentru ținerea celor două adunări generale, prima instanta a retinut ca, potrivit certificatului constatator nr.13106 din 03.03.2008, eliberat de A, și Certificatului nr.13713 din 12.03.2008, eliberat de către Depozitarul Central, structura acționariatului era cea rezultând din cele două acte și care s-a luat în considerare la calculul cvorumului. Ca atare, sub acest aspect, cele două hotărâri au fost luate în condiții de legalitate.

In final, in privinta faptului că operațiunea de majorare de capital a fost una ilicită, luată fără respectarea dreptului de preferință al acționarilor, instanta a aratat ca aspectele referitoare la încălcarea disp. art.117 alin.6 și 7 au fost analizate în cuprinsul considerentelor și apreciate ca neîntemeiate, iar problemele invocate la pct. 4 din cuprinsul acțiunii referitoare tot la majorarea de capital nu pot constitui motive de nulitate absolută a hotărârii din 09.04.2008.

Împotriva sentinței au formulat apel atât reclamanții, cât și pârâta SC SA prin directorul general

Reclamanții au criticat sentința pentru următoarele motive:

1. Prima instanță nu a avut rol activ în sensul în care nu a stabilit calitatea de reprezentant legal al pârâtei SC SA a persoanei care a stat în proces pentru aceasta și a pretins - nelegal - că este reprezentant legal.

2. Prima instanță a apreciat în mod greșit faptul că AGA și s-au desfășurat în realitate, bazându-se pe procesele verbale de ședință care nu au o astfel de putere probatoare - fiind combătute de procesele verbale încheiate de reclamanți și alte persoane - și care au fost depuse la dosar de o persoană care nu era reprezentant legal al societății pârâte.

3. Prima instanță a aplicat greșit legea atât în aprecierea caracterului legal al convocatorului și al modului de adoptare a hotărârilor AGA și, cât și sub aspectul măsurilor dispuse prin hotărârile respective.

Astfel, convocatorul a fost semnat la data de 5.02.2008 de o persoană care nu era membru în consiliul de administrație legal ales. La acel moment consiliul de administrație era compus din reclamantul și alții. Convocatorul a fost semnat de o singură persoană, iar nu de organul colegial care este consiliul de administrație. Convocatorul a fost publicat inițial la 27.02.2008 și modificat nelegal (iar nu completat) prin înlocuirea unui punct de pe ordinea de zi.

Propunerea de modificare a convocatorului a fost formulată în ședința AGA din 22.03.2008, deci la peste 15 zile de la publicarea convocatorului în Monitorul Oficial, fiind încălcate astfel dispozițiile art.1171(3) din Legea nr.31/1990.

Punctul nou adăugat pe ordinea de zi, "majorarea capitalului social", nu a detaliat aspectele pe care le implica, întocmai ca și în cazul "abilitării consiliului de administrație de a vinde active în scopul reabilitării societății".

Instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile art.117(8) din Legea nr.31/1990 și pe cele ale Regulamentului nr.1/2006, Legii nr.297/2004 și Dispunerii de măsuri nr.8/2006 potrivit cărora retragerea de la tranzacționare se face în anumite condiții pe care SC nu le îndeplinea la 9.04.2008. În plus, în acest caz, convocatorul trebuia să cuprindă, ca punct distinct pe ordinea de zi, prezentarea raportului unui evaluator asupra prețului ce trebuia plătit acționarilor în cazul retragerii acționarilor.

Hotărârile AGA și sunt nule întrucât, mai înainte de data de referință din 29.03.2008, anume la 28.03.2008 au fost pronunțate deciziile 356, 357 și 358/2008 prin care Curtea de APEL PITEȘTIa casat încheierile prin care judecătorul delegat la ORC A înregistrase în Registrul Comerțului majorarea capitalului social al SC de la 1.030.825 lei (reprezentat de 412.330 acțiuni) la 3.337.925 lei (reprezentat de 1.335.170 acțiuni), conform hotărârii AGA și din 10.02.2008.

Ca atare, la 9.04.2008, în mod real structura acționariatului a fost alta decât cea menționată în procesele verbale de ședință. Hotărârile Curții de APEL PITEȘTI au produs efecte din momentul pronunțării lor, iar nu din cel al menționării la ORC.

În mod greșit a apreciat prima instanță că măsurile AGA și sunt legale. Astfel, hotărârea de majorare a capitalului social nu cuprinde informații asupra motivelor care au determinat majorarea, conform art.1 din Dispunerea de măsuri nr.12/2008 a; nu cuprinde numărul drepturilor de preferință necesare achiziționării unei acțiuni; nu arată activele ce se vor vinde și prețul lor; nu arată în ce constă reabilitarea societății în condițiile în care societatea înregistra profit.

Pe de altă parte, ulterior, prin hotărârea din 27.02.2009, s-a revocat măsura majorării de capital social luata la 9.04.2008 si care, oricum, potrivit art.219 din Legea nr.31/1990, trebuia adusă la îndeplinire în termen de un an de la adoptarea ei.

În ce privește anularea actelor subsecvente hotărârilor contestate în speță, aceasta se impune ca aplicare a principiilor ce guvernează materia nulității actelor juridice, fiind fără rațiune a fi lăsate unei analize separate de actul care le-a generat.

Apelanta SC SA, prin directorul general, a criticat sentința pentru lipsa rolului activ al primei instanțe în stabilirea cadrului procesual corect sub aspectul reprezentării legale a SC SA în justiție, precum și sub toate celelalte aspecte de fond invocate de apelanții reclamanți.

Instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri.

În privința SC SA, Curtea constată că aceasta nu are interes în promovarea apelului său, în condițiile în care, la judecata în prima instanță nu a căzut în pretenții.

Faptul că în fața instanței de fond SC SA a avut o altă conducere, iar în faza apelului o altă conducere, fapt ce a determinat aprecieri adverse asupra intereselor sociale în raport de speța de față, nu echivalează cu transformarea "pârâtei SC SA" într-o altă persoană juridică ce poate deveni "apelanta SC SA".

Prin urmare, interesul uneia și aceleiași SA relativ la pretențiile reclamanților - apelanți, poate fi exprimat de pe poziția ei de pârâtă care nu a căzut în pretenții la fond. În concret, SC SA poate extraprocesual să ia toate măsurile pentru susținerea și realizarea pretențiilor reclamanților, iar procesual să le recunoască legitimitatea, provocând prin poziția sa de recunoaștere, de achiesare, o sentință care să o oblige.

O altă manieră de obținere a unei astfel de hotărâri judecătorești nu este recunoscută de Codul d e procedură civilă, potrivit normelor caruia un pârât nu se poate chema singur în judecată și nu se poate solicita instanței să-l condamne în vreun fel anume.

Concluzionând, constatând că persoana juridică Sa nu poate deveni apelantă împotriva ei înseși, Curtea va respinge apelul acesteia ca lipsit de interes.

Potrivit mențiunilor de la ORC A (filele 158 și 28 dosar apel) și în acord cu susținerile părților de la momentul judecății apelului, Curtea constată că SC SA este legal reprezentată în faza apelului de directorul general.

Curtea reține că în privința hotărârilor AGA și din 9.04.2008, SC SA, prin hotărârile AGA din noiembrie 2008, februarie și martie 2009 convocate de consiliul de administrație condus de reclamantul, s-a dispus revocarea.

Curtea apreciază că măsura revocării hotărârilor AGA și din 9.04.2008 nu atrage golirea de conținut a cererii de chemare în judecată din cauza de față.

Revocarea este, într-adevăr o măsură care lipsește actul juridic de efectele sale firești, desființându-l practic.

În speță, însă, se invocă nulitatea actului juridic, sancțiune care intervine pentru nerespectarea dispozițiilor legale și ale cărei efecte interesează și afectează nu doar societatea comercială (și grupările adverse de acționări care o constituie), ci și terții (îndeosebi având în vedere faptul că pârâta este listată la bursă).

Ca atare, reținând că și în situația revocării hotărârilor AGA și din 9.04.2008, cauza de față continuă să aibă "obiect", Curtea va trece la examinarea pe fond a sentinței prin prisma apelului declarat de reclamanți.

Analizând, astfel, sentința, în raport de dispozițiile art.292 și 294 și următoarele Cod procedură civilă, Curtea constată că apelul este fondat.

1. Curtea nu va reține primul motiv de apel, constatând că reclamanții nu au interes în invocarea lipsei reprezentării legale a pârâtei SC SA la judecata în fond a cauzei. Pe de altă parte, Curtea constată că pârâta a fost legal reprezentată prin desemnat de consiliul de administrație în funcție la acel moment (filele 158 dosar apel și 326 dosar fond), care a susținut scris și verbal interesele părții pârâte în fața primei instanțe.

Faptul că prima instanță a permis și altei persoane să pretindă calitatea de reprezentant legal al pârâtei și să îi susțină interesele nu afectează legalitatea sentinței și s-a făcut având în vedere componența consiliului de administrație înscrisă la ORC la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.

Din înscrisurile depuse de părți la dosar se constată că la conducerea pârâtei SC SA se succed ciclic cele două grupări adverse de acționari care se contestă reciproc, inclusiv sub aspectul actelor periodice adoptate/emise.

2. Nici al doilea motiv de apel nu va fi reținut de către C, întrucât nu este susținut de dovezi a căror putere probatoare să combată procesele verbale de ședință. Astfel, apelanții reclamanți opun pârâtei înscrisuri care conțin propriile pretinse constatări asupra evenimentelor, anume declarații extrajudiciare ale reprezentantului unui cabinet de avocatură și procesul verbal și hotărârea AGA din 9.04.2008 "ținută" de gruparea reclamanților (filele 278 și 302-305 dosar apel).

Prin urmare, pretextând că la data, ora și locul indicate în convocatorul publicat de "gruparea " nu s-a ținut AGA și, fapt ce le-a fost confirmat și de numitul (același care a devenit reprezentantul legal al SC SA la momentul judecării apelului), reclamanții împreună cu alți acționari s-au organizat ei înșiși într-o Adunare Generală Extraordinară și, la o altă oră și în altă locație, au hotărât respingerea ordinii de zi anunțată prin convocator.

Ori astfel de înscrisuri ce emană strict de la partea implicată, fără un element superior de autoritate a celor consemnate, nu poate fi opus mențiunilor din procesele verbale și din hotărârile AGA și din 9.04.2008 ținute de "gruparea ", care se coroborează cu cele din convocatorul publicat în Monitorul Oficial al României.

3. Curtea va reține cel de-al treilea motiv de apel, sub următoarele aspecte.

În privința convocatorului (fila 88 dosar fond) se constată că acesta a fost emis de consiliul de administrație și semnat de către Președintele Consiliului de Administrație. Actul respectă sub acest aspect dispozițiile legale.

Astfel, art.117 alin.1 din Legea nr.31/1990/R prevede că adunarea generală este convocată de consiliul de administrație. Potrivit art.1401, consiliul de administrație alege dintre membrii săi un președinte care ii va coordona activitatea. Consiliul de administrație își adoptă deciziile în condițiile art.15320din Legea nr.31/1990/

În speță nu s-a contestat nevalabilitatea deciziei consiliului de administrație de a convoca AGA și, decizie care a atras întocmirea convocatorului ce poate fi semnat în mod valabil doar de către Președintele Consiliului de Administrație, iar nu de către toți membrii consiliului, care au participat la luarea deciziei.

De altfel, conform art.141 din Legea nr.31/1990, membrii consiliului de administrație nu trebuie să semneze toți nici procesul verbal al ședinței consiliului de administrație în care au decis convocarea Adunării Generale, cu atât mai puțin vor trebui să semneze convocatorul Adunării Generale.

Ca atare, convocatorul este valabil dacă este semnat de către președintele Consiliului de Administrație.

Convocatorul a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr.154/27.02.2008, cu respectarea termenului de 25 de zile prevăzut de art.137 din Regulamentul nr.1/2006 emis de (pârâta fiind societate tranzacționată pe piața ).

La data de 7.03.2008, acționarii și (intervenienții din cauză în favoarea SC SA) au solicitat modificarea convocatorului în privința. Cererea a fost înregistrată la SC SA sub nr.475, iar apelanții - reclamanți nu au invocat și dovedit caracterul fals al actului (fila 275 dosar apel). Solicitarea a fost făcută în termenul prevăzut de art.1171alin.2 (15 zile de la publicarea convocatorului) și de către acționarii ce dețineau la acel moment împreună procentul de 5% din capitalul social prevăzut de alin.1 al aceluiași articol (aspect necontestat de apelanți).

Într-adevăr, convocatorul a fost modificat (Of. nr.1676/25.03.2008 - fila 106 dosar fond), iar nu completat cum prevede art.1171(3) din Legea nr.31/1990. Curtea apreciază însă că legea, folosind termenul "completare", nu exclude termenul "modificare" sau "înlocuire". Scopul legii este de a-i proteja pe acționari de a fi puși în situația să decidă asupra unor aspecte în legătură cu care nu au fost informați în prealabil. În considerarea acestui scop, o modificare a unui punct de pe ordinea de zi arătată în convocator respectă dreptul la informare al acționarilor și nu are caracter surprinzător pentru aceștia. A aprecia că doar "completarea" este permisă, în vreme ce "modificarea" nu, înseamnă a folosi o interpretare formalistă, lipsită de conținut.

Publicarea modificării s-a făcut, în speță, în termenul legal prevăzut de art.1171(3), fiind valabilă fără reluarea publicării celorlalte puncte nemodificate.

În ce privește, însă, caracterul complet al mențiunilor referitoare la majorarea capitalului social, Curtea constată că în convocatorul modificat nu sunt cuprinse niciun fel de informații în afara enunțului în sine. Potrivit art.117 (7) din Legea nr.31/1990, când pe ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea actului constitutiv - iar majorarea capitalului social reprezintă o astfel de modificare - convocarea trebuie să cuprindă textul integral al propunerilor. Prin aceasta se înțelege că trebuie date toate informațiile referitoare la respectiva propunere așa cum urmează ele a fi dezbătute în adunarea generală și menționate în hotărârea. În cazul din speță, așa cum s-a arătat, astfel de informații nu există.

Acest motiv de nevalabilitate a convocatorului dat de nerespectarea condițiilor de formă legale atrage nulitatea hotărârii.

Convocatorul și nici Hotărârea nr.2/09.04.2008 nu cuprind date despre activele ce se intenționau a fi vândute, fapt ce atrage, de asemenea, nulitatea hotărârii.

În ce privește retragerea valorilor mobiliare de la tranzacționare, se constată, de asemenea, că nici convocatorul, nici hotărârea nu cuprind datele prevăzute de art.87 alin.5 și 8 din Regulamentul nr.1/2006 al, fapt ce atrage nulitatea hotărârii.

Se constată astfel că toate cele 3 măsuri dispuse prin Hotărârea nr.2/2008 sunt nule.

În ce privește cvorumul legal de adoptare a hotărârilor, în raport de data de referință 29.03.2008 stabilită în convocator, Curtea constată următoarele:

la data AGA și și, implicit, la data de referință din 29.03.2008 a fost raportat la structura acționariatului după majorarea de capital realizată prin hotărârea din 10.02.2008. Ori, respectiva hotărâre nu doar că a fost respinsă în mod irevocabil de la menționarea la ORC, prin decizia nr.357/RC/28.03.2008 a Curții de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal (41-43 dosar fond), ci a fost constată nulă prin sentința nr.31/CC/12.11.2008 (pronunțată, deci anterior formulării cererii de chemare în judecată în cauza de față) a Tribunalului Comercial Argeș în dosarul nr- (filele 99 - 103 dosar fond).

De altfel, și hotărârea anterioară, din 20.10.2007, cu privire la majorarea capitalului social, luată tot de "gruparea ", a fost constatată nulă prin sentința nr.29/CC/29.10.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în dosarul nr- (filele 93 -98 dosar fond).

Ca atare, într-adevăr, cvorumul luat în considerare la adoptarea hotărârilor AGA și din 9.04.2008 nu a fost cel corect. Chiar dacă nulitatea hotărârilor de majorare a capitalului social anterioare a fost constatată după data de 9.04.2008, sanctiunea civilă respectivă afectează existența însăși a respectivelor hotarari și urcă în timp până la momentul adoptării lor.

Pentru cele expuse, Curtea va admite apelul reclamanților și va schimba în parte sentința în sensul că va constata nulitatea hotărârilor AGA și din 9.04.2008.

Va menține în rest sentința, constatând, pe de o parte, că actele subsecvente a căror nulitate se cere nu sunt indicate, iar ele nu pot fi desființate în condițiile unui dubiu asupra existenței lor, iar pe de altă parte că fiecare act trebuie verificat prin raportare la normele legale ce l-au guvernat la momentul fabricării lui precum și la subsecvența cu actul inițial constatat nul.

Apelul SC va fi respins ca lipsit de interes, așa cum s-a arătat mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de, G, toți cu domiciliul ales în P, b- -,.b32,. C,.13, județul A, împotriva sentinței comerciale nr.11/CC din 24 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind intervenienții domiciliat în P, b- -, -9,.D,.1, județul A și domiciliat în P, str.-, -.C,.2,.11, județul

Modifică în parte sentința în sensul că admite în parte cererea reclamanților, G și constată nulitatea Hotărârilor AGA și din 09.04.2008.

Menține în rest sentința.

Respinge ca lipsit de interes apelul declarat de SC SA, cu sediul în P, str. -. - nr.47, județul A, prin reprezentantul său împotriva aceleiași sentințe.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 septembrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

Red.

/11 ex/28.09.2009

Jud.fond:

Președinte:Corina Georgeta Nuță
Judecători:Corina Georgeta Nuță, Gabriela Chiorniță

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Anulare hotarare aga Spete. Decizia 85/2009. Curtea de Apel Pitesti