Anulare licitație. Decizia 336/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.336
Sedinta publica din 19.09. 2008
Instanta compusa din:
PREȘEDINTE: Georgeta Guranda
JUDECĂTOR 2: Minodora Condoiu
Grefier - -
*************
Pe rol solutionarea apelului formulat de apelanta SC SRL, în contradictoriu cu intimata SOCIETATEA COOPERATIVĂ DE CONSUM OTOPENI,împotriva sentintei comerciale nr.15108/14.12.2007 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- a Comerciala, în dosarul nr-.
La apelul nominal facut în sedinta publică,se prezintă apelanta prin avocat cu împuternicire avocațială la fila 9 dosar și intimata prin avocat cu împuternicire avocațială la fila 8 dosar.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Apelanta prin avocat depune înscrisuri, fotocopii cu privire la sediul societății pe care le comunică și părții adverse.
Intimata prin avocat depune înscrisuri de la ORC din care nu rezultă că la societatea apelantă nu există nici o scară.
Apelanta prin avocat depune adresa unde va fi comunicată decizia respectiv: Cabinet de Avocat,-,. 3, sector 1,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe apel.
Apelanta prin avocat solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.
Intimata prin avocat solicită respingerea apelului ca nefundat cu cheltuieli de judecată.
Instanța constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului comercial d e față:
SC SRL, prin reprezentant legal a investit Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în contradictoriu cu SOCIETATEA DE CONSUM OTOPENI pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea licitației cu strigare din data de 14.08.2007, prin care pârâta a vândut spațiul comercial situat în Otopeni -3 parter jud.
În motivarea cererii s-a arătat că pârâta în calitate de proprietar a închiriat spațiul în suprafață de 25. situat în Otopeni, -.1 3, parter jud. I, în baza contractului de închiriere nr.290/4.07.2006.
Termenul de închiriere a fost stabilit pentru o durată de 12 luni începând cu 1.07.2006, cu posibilitatea prelungirii acestuia prin act adițional.
Totodată s-a arătat că reclamanta a investit în spațiul sus menționat, reparații, renovări și îmbunătățiri, cu acordul pârâtului, astfel încât apreciază că are un drept de preemțiune la cumpărarea imobilului, însă ulterior a realizat că pârâta întreprinde demersuri pentru a înstrăina spațiul în litigiu altei persoane.
În ședința din 14.12.2007, instanța, din oficiu, a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, și a rămas în pronunțare pe această excepție.
Prin sentința comercială nr.15108/14.12.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, s-a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentat și s-a anulat cererea în temeiul articolului 161 Cod procedură civilă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, reprezentantul legal al societății reclamante avea obligația de a alătura cererii de chemare în judecată o copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calității sale.
Acțiunea a fost formulată în numele societății de, fără a se anexa dovada calității sale de reprezentant.
Cum reclamanta nu a făcut dovada calității de reprezentant la termenul din 14.12.2007, deși prin rezoluția de primire s-a pus în vedere societății reclamante să facă această dovadă, tribunalul a admis excepția și a anulat acțiunea formulată de SC SRL.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele motive:
Judecarea cauzei s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor codului d e procedură civilă, astfel încât a fost lipsit de posibilitatea de a se apăra.
În conformitate cu articolul 921Cod procedură civilă, comunicarea actelor de procedură nu se poate realiza prin afișare, în cazul persoanelor juridice, cu excepția cazurilor când se constată lipsa oricărei persoane de la sediul acesteia sau în cazul când se refuză primirea.
În raport de prevederile legale menționate a solicitat să se constate că dosarul a fost soluționat fără a fi citat și fără a putea să-și facă apărări, precizând că este reprezentantul societății pârâte împrejurare pe care o va dovedi cu relații de la.
În apel, s-au depus relații de la. cu adresa nr.78161/22.05.2008, din care rezultă că SC SRL este reprezentată de, în calitate de administrator (fila 13 dosar apel).
Față de aceste împrejurări, Curtea urmează a reține că în mod greșit instanța de fond a anulat cererea pentru lipsa dovezii calității de reprezentant, întrucât societatea reclamantă era reprezentată legal prin administrator.
Instanța a invocat lipsa dovezii calității de reprezentant, la termenul din 14.12.2007, însă citarea acestuia a fost viciată întrucât, dovada de îndeplinire a procedurii de citare a reclamantului pentru termenul sus-menționat s-a realizat prin afișare (fila10 dosar fond).
Așa fiind, și cum instanța de fond s-a pronunțat la primul termen pe lipsa dovezii calității de reprezentant, cu încălcarea dispozițiilor articolului 161 Cod procedură civilă, Curtea urmează a reține că în cauză sunt îndeplinite condițiile articolului 297 Cod procedură civilă, întrucât reclamantului i s-a încălcat dreptul la apărare.
Pentru aceste motive instanța va admite apelul și va desființa sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta SC SRL, cu sediul ales în B, la Cabinet de Avocat din-,. 3 sector 1, în contradictoriu cu intimata SOCIETATEA COOPERATIVĂ DE CONSUM OTOPENI, cu sediul în comuna Otopeni, B, nr. 34, --1, Județ I, împotriva sentintei comerciale nr.15108/14.12.2007 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- a Comerciala, în dosarul nr-.
Desființează sentința atacată și trimite cauza spre aceleiași instanțe spre rejudecare.
Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 19.09.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
4 ex./6.11.2008.
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Georgeta GurandaJudecători:Georgeta Guranda, Minodora Condoiu