Autorizare convocare aga. Decizia 404/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.404
Sedinta publica din 28.03.2008
Instanta compusa din:
PREȘEDINTE: Georgeta Guranda
JUDECĂTOR 2: Mădălina Ioana Holban
Grefier - -
Pe rol solutionarea recursului formulat de recurenta - -, în contradictoriu cu intimata,împotriva sentintei comerciale nr. 14691/07.12.2007 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI-a Comerciala, în dosarul nr-.
La apelul nominal facut în sedinta publică,se prezintă recurenta prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de grefierul de ședință,după care Curtea pune în discuție calificarea căii de atac.
Recurenta având cuvântul lasă la aprecierea instanței aspevtul pus în discuție.
Curtea califică calea de atac ca fiind apel.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe apel.
Apelanta prin apărător solicită admiterea apelului, cu cheltuieli de judecată în fond și în apel.
Instanța constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului comercial d e față.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI a Comercială la 11.10.2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta - - solicitând:
- convocarea Adunării Generale a Acționarilor - - având drept ordine de zi:
Actualizarea actului constitutiv în raport de modificările legislative obligatorii survenite prin modificările aduse Legii nr.31/1990. Potrivit dispozițiilor art.117 alin.7 coroborat cu dispozițiile art.117 alin.4 din Legea nr.31/1990 solicită modificarea punctului 11.4 din actul constitutiv în sensul: 11.4 In cazul în care toate acțiunile sunt nominative, convocarea se consideră efectuată în mod valabil prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, expediată cu cel puțin 30 de zile de la data stabilită la adresa acționarului. Convocarea va trebui expediată la domiciliul ales de acționar și înregistrat în Registrul acționarilor. Eventualele schimbări ale domiciliului nu vor putea fi opuse societății în cazul în care acționarul nu le-a notificat anterior datei de expediere a convocării.
Aprobarea înscrierii în Registrul acționarilor a drepturilor de proprietate asupra acțiunilor ce urmează să revină acționarilor, ca efect a executării contractului de finanțare a societății de către acționarul Finanziaria di promizione cooperazione economica con i paesi dell est europeo -;
Dispunerea intrării în legalitate a societății, în sensul respectării de îndată, de către Consiliul de Administrație, a prevederilor art.1172alin.2 și 3 și art.131 alin.5 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, în sensul publicării pe pagina de internet proprie a societății - -www.pneurom.ro - a convocărilor adunărilor generale ale acționarilor; a oricărui punct adăugat pe ordinea de zi la cererea acționarilor, în conformitate cu art.1171din aceeași lege; a situațiilor financiare anuale; a raporturilor anuale ale consiliului de administrație; a propunerilor cu privire la distribuirea dividendelor; a rezultatelor votului pentru hotărârile luate în cadrul adunărilor generale a acționarilor, precum și cu privire la obligația publicării pe pagina de internet proprie a societății, la secțiunea "întrebări frecvente", a întrebărilor adresate în scris de către acționari înainte de desfășurarea adunărilor generale ale acționarilor, cu privire la activitatea societății, respectiva obligației publicării răspunsurilor la aceste întrebări. Data retroactivă, propusă de reclamantul acționar, de la care urmează a se publica informațiile indicate mai sus, este data de 01.01.2007;
- data la care urmează să fie ținută Adunarea Generală și data de referință prevăzută de art.123 alin.2 din Legea nr.31/1990;
- persoana care urmează a prezida Adunarea Generală convocată prin intermediul instanței de judecată.
În motivare reclamantul arată că a solicitat pârâtei, în 24.08.2007 convocarea adunării generale pentru soluționarea aspectelor indicate în petitul acțiunii, însă prin răspunsul nr.791/28.09.2007 a fost înștiințat că nu va fi convocată această adunare până când reclamantul nu va indica în mod expres textul integral al modificărilor aduse actului constitutiv al societății.
Se mai arată de reclamant că a primit o nouă convocare pentru adunarea generală din 05.11.2007 dar nici de această dată solicitările sale nu au fost înscrise pe ordinea de zi. Situația de fapt invocată constă în aceea că prin contractul de împrumut încheiat în anul 2004, - - a primit de la societatea Finanziaria di promozione cooperazione economica con i paesi dellest europeo - suma de 100.000 Euro în vederea dezvoltării societății. Societatea italiană a solicitat drept garanție în vederea achitării sumei împrumutate, părți sociale în cadrul - -, urmând ca părțile sociale să fie vândute acționarilor inițiali la momentul executării contractului de împrumut; pârâta a refuzat să-i pună reclamantului la dispoziție înțelegerea completă dintre acționarii pârâtei și societatea Finanziaria di promozione cooperazione economica con i paesi dellest europeo -. Aceeași solicitare a fost trecută și pe ordinea de zi a adunării generale din 03.05.2007, respinsă însă sub pretextul că eliberarea documentului nu este de competența Adunării Generale.
La 24.08.2007 reclamantul s-a adresat în scris societății pârâte prezentându-se Ia sediul acesteia la 24.09.2007 însă nu a avut cu cine să discute situația.
Prin răspunsul primit prin poștă de Ia pârâtă se ocolea explicația înțelegerii încheiate între aceasta și Finanziaria di promozione cooperazione economica con i paesi dellest europeo -, fiind calificate solicitările reclamantului ca "nerezonabile", deși acesta deține 22 % din părțile sociale ale pârâtei.
Prin sentința comercială nr. 14691/7.12.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială s-a admis acțiunea așa cum a fost formulată, și ca o consecință în temeiul articolului 119 din Legea nr.31/1990, s-a autorizat Convocarea AGA de către reclamant și s-a dispus aprobarea ordinii de zi conform acțiunii, stabilind dare de referință ulterior publicării convocatorului la 31.01.2008, data publicării convocatorului la 21.01.2008, iar data primei convocări a adunării generale la 29.02.2008.
În pronunțarea acestei hotărâri instanța de fond a reținut că reclamantul are calitatea de acționar, reprezentând "a zecea parte din capitalul social sau o cotă mai mică" cererea acestuia cuprinzând prevederi ce intră în atribuțiile adunării generale.
Faptul că, nu s-a convocat sau nu s-a trecut pe ordinea de zi a adunărilor generale pretențiile reclamantului, nu a fost considerat un abuz al pârâtei, dar în temeiul articolului 119 alineatele 2 și 3 din Legea nr.31/1990 s-a autorizat convocarea adunării generale de către acționarul reclamant.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat apel pârâta, considerând-o nelegală și netemeinică întrucât instanța de fond a încălcat principiul rolului activ al judecătorului în soluționarea cauzei întrucât la data pronunțării sentinței, punctele propuse de către acționarul fuseseră deja votate de către, iar dovada se afla depusă la dosar.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, urmează a admite apelul și în temeiul articolului 296 Cod procedură civilă va schimba în tot sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea ca rămasă fără obiect.
Într-adevăr instanței de fond nu a avut în vedere actele depuse la fondul cauzei (filele 50-62) la care se găsesc atașate dovezi ale faptului că, între momentul sesizării instanței, și data pronunțării sentinței, Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor din 5.11.2007 a luat deja în discuție cele trei puncte ale ordinii de zi propuse de acționarul reclamant.
Așa fiind, la data pronunțării sentinței, punctele propuse de către acționarul fuseseră deja votate de către, iar dovada se afla depusă la dosar.
De altfel, în practicaua sentinței atacate, s-a menționat că reclamantul, prin apărător, a învederat că acțiunea a rămas fără obiect, întrucât au fost discutate problemele ce constituie obiectul acțiunii în Adunarea Generală din 5.11.2007.
În ceea ce privește capătul de cerere, privind cheltuielile de judecată, Curtea, în temeiul articolului 274 Cod procedură civilă instanța va obliga intimatul la 20 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă timbru către apelant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de - -, cu sediul în comuna, Șoseaua de Centură B, KM 52 + 100, Județ I, în contradictoriu cu intimata, domiciliat în B,-, -. B,. 3,. 41 sector 3, și ales în B,-,.101,.A,.39, sector 6, la Avocat - -, împotriva sentintei comerciale nr. 14691/07.12.2007 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI-a Comerciala, în dosarul nr-.
Schimbă în tot sentința atacată în sensul că respinge acțiunea ca rămasă fără obiect.
Obligă intimatul la 20 lei cheltuieli de judecată către apelant.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică azi 28.03.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
4 ex.
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond: -
Președinte:Georgeta GurandaJudecători:Georgeta Guranda, Mădălina Ioana Holban