Conflict de competenta Instante comerciale. Decizia 181/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 181/
Ședința publică din data de 09 februarie 2009
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu
Grefier: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC - SRL împotriva sentinței comerciale nr. 731 din 16 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați CONSILIUL LOCAL C și MUNICIPIUL C prin PRIMAR, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârâta recurentă administrator, lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depuse la dosar prin registratura instanței la data de 05.02.2009, memoriu formulat de către recurentă, la care au fost anexate în copie: Hotărârea Consiliului Local C nr. 177/2005, o filă extras din Monitorul Oficial Partea I, nr. 654/2004 și Certificatul de luptător în revoluția din 1989 administratorului societății recurente; iar la data de 09.02.2009 s-a transmis prin fax-ul instanței de către avocatul reclamanților intimați -, o cerere de amânare a cauzei, motivată de faptul că acesta nu se poate prezenta în instanță din motive medicale, însoțită de un copia biletului de trimitere la ambulatoriul de specialitate din data de 19.01.2009.
Reprezentantul pârâtei recurente depune la dosar delegație de reprezentare și arată că nu mai are alte cereri. Cu privire la cererea de amânare formulată de către avocatul reclamanților, solicită respingerea acesteia, întrucât acesta a mai solicitat amânarea cauzei pe aceleași considerente medicale la termenul anterior de judecată, că nu a făcut dovada spitalizării sale, nu are delegație de reprezentare în dosarul de față, iar pe de altă parte Municipiul C are Compartiment juridic cu mai mulți consilieri juridici, ce pot reprezenta această instituție.
Curtea, cu privire la cererea de amânare formulată de către avocatul, apreciază că aceasta este neîntemeiată și o respinge, având în vedere că o asemenea cerere a fost formulată și la termenul anterior de judecată, că biletul de trimitere la ambulatoriul de specialitate este ilizibil, nu prevede un anumit diagnostic identificabil, este datat din 19.01.2009 și nu prevede internarea, ci trimiterea în vederea unui consult în sistem ambulatoriu pentru o consultație de specialitate. Pe de altă parte, se mai reține că avocatul nici nu are împuternicire de reprezentare pentru reclamanți în dosarul de față, că împuternicirea din dosarul format la Secția Civilă a Curții de Apel Timișoara nu are aplicată ștampila instituției pe care o reprezintă, iar în dosarul de fond reclamanții au fost reprezentați de consilier juridic.
Reprezentantul pârâtei recurente arată că în speță a declarat recurs, deoarece aceasta era calea de atac indicată în sentința atacată.
Curtea constată că în speță calea de atac incidentă este recursul și nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacată în sensul respingerii acțiunii, arătând că reclamanți nu au făcut dovada creanței pretinse. Solicită să se țină cont de stabilirea redevenței la 15 euro/mp/an, așa cum s-a fixat prin Hotărârea Consiliului Local. Consideră că acțiunea era de competența Judecătoriei Caransebeș în primă instanță, așa cum de altfel a și introdus acțiunea, dar cauza a fost declinată în favoarea Tribunalului C-
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 731 din 16 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S a admis acțiunea formulată de reclamantele Consiliul local al Municipiului C și Municipiul C prin Primar împotriva pârâtei P SRL C; a obligat pârâta SRL să lase reclamantelor în deplină proprietate și posesie imobilul situat în C, strada - - Stația autobuz, compus din teren în suprafață de 20 mp, proprietatea Statului Român; a obligat pârâta să plătească reclamantelor suma de 7041,71 lei reprezentând contravaloarea folosinței terenului pe perioada 2005 - septembrie 2007 și a obligat pârâta să plătească suma de 505,76 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin acțiunea formulată, reclamantele Consiliul local al Municipiului C și Municipiul prin Primar au chemat în judecată pârâta C, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 20 mp, proprietatea Statului Român, situat în C, stația de autobuz precum și obligarea pârâtei să plătească suma de 7.041,71 lei reprezentând contravaloarea folosinței terenului pe perioada 2005 - septembrie 2007.
Acțiunea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeș sub nr. 3403/208/ din 28.11.2007.
În motivarea acțiunii s-a arătat că Statul român e proprietarul terenului în suprafață de 20 mp, pe care este amplasat chioșcul alimentație publică aparținând societății comerciale pârâte.
În data de 2.03.2005, prin contractul nr. 12 Consiliul local prin Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public și Privat a închiriat societății comerciale SRL C suprafața de 20 mp cu destinația amplasament chioșc alimentație publică, situat în C, stația de autobuz. Contractul a fost încheiat cu începere de la 1.01.2005 până la 31.12.2005 și înregistrat sub nr. 2767 din 14.03.2005. Chiria a fost stabilită la 290 lei pe lună.
Prin adresa nr. 3067/11.04.2006 reclamantele au solicitat pârâtei să elibereze terenul pe care se află amplasat chioșcul și să achite obligațiile ce-i revin întrucât termenul de închiriere a expirat la 31.12.2005.
Deoarece pârâta nu a achitat sumele restante, iar contractul nu a fost prelungit sau reînnoit, s-a aceasta ocupă fără drept terenul proprietatea Statului Român, iar conform art. 5.3 din contract, neplata chiriei pe o perioadă de trei luni consecutiv duce la rezilierea de drept a contractului. De asemenea conform nr.OG 195/2002 actualizată, în perimetrul stațiilor mijloacelor de transport public de persoane pot fi amenajate doar spații de așteptare pentru călători sau pentru comercializarea legitimațiilor de călătorie.
Societatea pârâtă a ignorat toate somațiile, nu a achitat debitul de 7041,71 lei cu care figurează în evidențele fiscale, respectiv adresa nr. 8782/19.10.2007 a Compartimentului Contabilitate.
Pârâta a depus la dosarul de fond întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, deoarece în realitate contractul nr. 12 pentru închirierea spațiului pe 12 luni (1.01.2006 - 31.12.2006) nu a fost semnat de administratorul firmei pârâte, că este chiriaș pe terenul în litigiu de 14 ani, a plătit chiria la timp și, fiind beneficiar al dispozițiilor Legii nr. 341/2004, are dreptul la o suprafață de teren de 200 mp.
Prin nr. 177/29.06.2005 s-a aprobat completarea nr. 266/2004 în sensul că se concesionează terenul în suprafață de 75 mp din str. - - zona pe perioada valabilității certificatului de revoluționar deținut de dl. și deoarece 266/2004 și 177/2005 nu au fost anulate, produc și în continuare efectele.
Prin sentința civilă nr. 394/4.03.2008, Judecătoria Caransebeșa admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului C-S - Secția comercială.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul C-S la data de 14.04.2008.
Față de aceste aspecte, Tribunalul C-S a reținut că proprietarul terenului este Statul român, iar pârâta a încheiat contractul de închiriere cu Primăria Municipiului C - Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public și Privat - nr. 12/2.03.2005 pentru perioada 1.01.2005 - 31.12.2005. Prin acest contract, semnat de ambele părți, s-au prevăzut drepturi și obligații reciproce.
Deși contractul nu a fost reînnoit și nu s-a încheiat un alt contract de închiriere, pârâta nu a dat curs solicitării de a elibera terenul proprietatea Statului român. Părțile au prevăzut de comun acord prin art. 5.3. al contractului că neplata chiriei pe o perioadă de trei luni consecutiv duce la rezilierea de drept a contractului.
S-a considerat de către instanța de fond că deoarece pârâta nu a achitat chiria, contractul de închiriere nu-și mai produce efectele, iar pentru că a folosit terenul și nu a achitat chiria, pârâta datorează reclamantului suma de 7041,71 lei.
S-a mai apreciat că susținerile pârâtei invocate prin întâmpinare nu sunt dovedite.
Reclamantele au solicitat obligarea pârâtei să le lase în deplină proprietate și posesie terenul în litigiu, întemeind acțiunea pe dispozițiile art. 480 Cod civil. Prin acțiunea în revendicare formulată reclamantele, în calitate de proprietar, cer să se recunoască în justiție dreptul de proprietate, cerând restituirea bunului de la posesorul neproprietar. Pârâta nu poate contesta calitatea reclamantelor de proprietar al terenului și nu are vreun titlu propriu de aceeași natură.
Astfel, având în vedere dispozițiile art. 480 Cod civil, 1853 Cod civil, 1429 Cod civil, instanța de fond a constatat că acțiunea este întemeiată, astfel că a admis-o, a obligat pârâta să lase reclamantelor în deplină proprietate și posesie imobilul situat în C, strada - - Stația autobuz compus din teren în suprafață de 20 mp proprietatea Statului Român, cu obligarea la plata sumei de 7041, 71 lei contravaloarea folosinței terenului și a sumei de 505,76 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâta SC - SRL, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate sau, în subsidiar, rejudecarea cauzei, iar pe fond, respingerea acțiunii reclamantei.
În motivarea recursului, pârâta recurentă a arătat că nu a semnat contractul de închiriere din 2006 la care fac referire reclamanții, că nu a fost aprobată nicio hotărâre pentru încheierea unui nou contract, că prevederile HCL 266/2004 și HCL 177/2005 produceau efecte juridice în continuare, că prin HCL 177/2005 s-a stabilit și revedența la suma de 15 euro/mp/an, astfel că a așteptat contractul de concesionare aprobat prin această din urmă hotărâre și calcularea corectă a chiriei.
Recurentul solicită ca reclamanții să fie obligați să țină cont de prevederile HCL 177/2005, unde îi sunt recunoscute drepturile conform Legii 341/2004, să se încheie contractul de concesionare și să se calculeze drepturile de plată cu suma de 15 euro/mp/an, arătând că este de acord cu plata acestei sume. Consideră că motivarea instanței de fond este eronată, că obligarea sa la plata sumei de 7041,71 lei, fără o factură reală, este nelegală și netemeinică.
Prin încheierea pronunțată la data de 16.10.2008, de Curtea de Apel Timișoara -Secția Civilă în dosarul nr-, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Secției Civile și trimiterea cauzei spre soluționare Secției Comerciale, reținându-se natura comercială a cauzei.
Cauza a fost astfel înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara - Secția Comercială, sub nr-.
Pârâta recurentă SC - SRL a formulat un memoriu în dezvoltarea motivelor de recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul de a se respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamanților ca neîntemeiată, întrucât Consiliul Local C nu a respectat Hotărârea Consiliului Local nr. 266/2004, prin care i se recunoaște administratorului acestei societăți drepturile de revoluționar conferite în baza Legii 341/2004. Susține că nu există niciun document care să probeze datoria în sumă de 7041,71 lei.
De asemenea, recurenta consideră că hotărârea este nelegală întrucât prin Hotărârea Consiliului Local nr. 266/2004 această suprafață de 20 mp, i-a fost concesionată cu plata unei redevențe de 15 euro/mp/an cu care arată că este de acord, iar contractul de închiriere a încetat la data de 31.12.2005, situație în care nu mai putea fi obligat la plata vreunei sume. Apreciază că trebuia încheiat contractul de concesionare conform HCL 266/2004, hotărârea depășind cele 30 de zile în care se putea face contestație în anulare.
Învederează instanței că în prezent se judecă la Judecătoria Caransebeș, în dosarul nr. 165/2008 pentru reglementarea situației juridice a suprafeței de teren concesionate de Consiliul Local
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de recurentă, conform dispozițiilor art. 304 si art. 304 Cod procedură civilă, raportat la probele dosarului și susținerile părților, Curtea apreciază că acesta este întemeiat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:
În speță, cu toate că reclamanții CONSILIUL LOCAL C și PRIMĂRIA C PRIN PRIMAR au înregistrat cererea de chemare în judecată a societății pârâte la Judecătoria Caransebeș, respectiva instanță, prin sentința civilă nr. 394/04.03.2008, și-a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului C-S cu motivarea că deși în speță au fost formulate 2 capete de cerere, respectiv obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate și posesie un teren în suprafață de 20 mp, precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 7041,71 lei reprezentând contravaloarea folosinței terenului, capătul principal de cerere este neevaluabil în bani.
Din acest motiv s-a constatat că pricina în întregul ei, deși are natură comercială, este neevaluabilă în bani, astfel că raportat la art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul d e procedură civilă, litigiul este de competența tribunalului.
Acest din urmă text statuează, într-adevăr, că tribunalele judecă în primă instanță, printre altele, procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani.
Tribunalul, învestit fiind în urma declinării de competență dispusă de judecătorie, a apreciat că este competent să soluționeze acțiunea reclamanților având ca obiect obligarea pârâtei SC SRL să lase în deplină proprietate și posesie un teren în suprafață de 20 mp, precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 7041,71 lei reprezentând contravaloarea folosinței terenului.
Potrivit art. 1 din Codul d e procedură civilă, judecătoriile judecă, în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe, plângerile împotriva hotărârilor autorităților administrației publice cu activitate jurisdicțională și ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege, și în orice alte materii date prin lege în competența lor, iar în conformitate cu art. 2 din același cod tribunalul judecă în primă instanță, printre altele, procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani și procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, cu excepția cererilor de împărțeală judiciară, a cererilor în materia succesorală, a cererilor neevaluabile în bani și a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terții vătămați în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar.
Ca atare, se poate observa că în timp ce art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul d e procedură civilă stabilește expres competența după materie, în primă instanță, a tribunalului, în procesele și cererile de natură comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei ori este neevaluabil în bani, art. 1 pct. 1 din același cod reglementează competența de drept comun, în primă instanță, a judecătoriilor, ceea ce înseamnă că le sunt atribuite în competență procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare până la 100.000 lei. Așadar, dacă o acțiune comercială are un obiect evaluabil în bani, competența în primă instanță este determinată de criteriul valoric, judecătorie sau tribunal, după caz.
Acțiunile patrimoniale sunt cele care au un conținut economic, pe când acțiunile extrapatrimoniale corespund unor drepturi subiective indisolubil legate de persoana titularului lor, indiferent dacă este persoană fizică sau juridică, drepturi fără conținut economic, deci drepturi personale nepatrimoniale. Natura acțiunilor corespunzătoare acestor din urmă drepturi, precum și caracterele juridice ale respectivelor acțiuni sunt atribuite de natura și specificul drepturilor personale nepatrimoniale prezentate, este adevărat incomplet, de art. 54 din Decretul nr. 31/1954.
Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului, determinarea căii de atac. Ca atare, se poate afirma că dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție "transferă" caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuși și, astfel, procesul va putea fi evaluabil în bani, ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanțial, dedus judecății, intră un drept patrimonial, real sau de creanță.
În consecință, ori de câte ori pe calea acțiunii în justiție se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă și necesară. Aceasta, întrucât la stabilirea criteriului valoric legiuitorul a avut în vedere valoarea obiectului litigiului în materialitatea sa, pretenția concretă, precum și dreptul subiectiv asupra fiecărui bun reclamat, sens în care a și impus prin art. 112 alin. 1 pct. 3 din Codul d e procedură civilă obligația reclamantului de a preciza valoarea obiectului cererii. De aceea trebuie considerate acțiuni patrimoniale, în care valoarea obiectului cererii determină competența materială și căile de atac, între altele, acțiunea prin care reclamantul solicită obligarea pârâtului să-i întocmească act de vânzare-cumpărare, cererea de raport, acțiunea în reducțiune testamentară, acțiunile în constatarea existenței sau inexistenței unui drept, în măsura în care se referă la bunuri evaluabile în bani, acțiunile în constatarea simulației unui contract de vânzare-cumpărare a unui bun imobil sau mobil, acțiunile în regres și în revocare.
Un drept are caracter personal, fără conținut economic și, prin urmare, neevaluabil în bani, atunci când este strâns legat de persoană, servind la individualizarea acesteia în cadrul societății sau al familiei: dreptul la viață, la sănătate și integritate fizică și morală, la libertate, la onoare, cinste, reputație, dreptul la nume și la domiciliu etc. Or, dreptul a cărui valorificare se urmărește prin acțiunea în desființarea sau ineficacitatea unui act juridic cu efecte patrimoniale nu poate fi integrat drepturilor personale nepatrimoniale menționate anterior. A afirma că există acțiuni patrimoniale neevaluabile în bani înseamnă a susține o contradicție juridică, a spune de fapt că există drepturi patrimoniale neevaluabile în bani, ceea ce contravine naturii intrinseci a acestor drepturi, cea care le deosebește de drepturile personale nepatrimoniale, caracterul patrimonial al acțiunii subzistând indiferent de formularea unor pretenții accesorii privitoare la repunerea părților în situația anterioară.
Prin cererea introductivă reclamanții CONSILIUL LOCAL C și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună obligarea pârâtei SC SRL să lase în deplină proprietate și posesie un teren în suprafață de 20 mp, precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 7041,71 lei reprezentând contravaloarea folosinței terenului.
Față de obiectul cauzei, care este unul evaluabil în bani, și natura dreptului patrimonial în litigiu este fără putință de tăgadă că pricina trebuia să fie soluționată în primă instanță de către judecătorie și nu de tribunal, cum greșit s-a procedat în cauză, astfel că se va admite recursul formulat de pârâta SC SRL împotriva sentinței comerciale nr. 731 din 16 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr. 3403/208 din 2007; se va casa hotărârea recurată și se va trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Caransebeș.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta SC SRL împotriva sentinței comerciale nr. 731 din 16 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr. 3403/208 din 2007.
Casează hotărârea recurată și trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Caransebeș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./09.03.2009
Dact./09.03.2009/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul C-
Judecător-sindic:
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu
