Anulare hotarare aga Spete. Decizia 22/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 22/
Ședința publică din data de 09 februarie 2009
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de către pârâtele - SRL și - - SRL împotriva sentinței civile nr. 2830/2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - SRL, având ca obiect acțiune în anulare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâta apelantă - SRL avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul pârâtei apelante depune la dosar pentru ambele apelante completare la taxa judiciară de timbru în sumă de 5,4 lei și arată că nu mai are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea apelului.
Reprezentantul pârâtei apelante arată că își menține concluziile de la termenul anterior de judecată, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2830/2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis acțiunea formulată de reclamanta -, SRL în contradictoriu cu pârâții - - SRL și - SRL; a anulat factura fiscală nr. - din 16.10.2006 emisă de vânzătoarea - - SRL către cumpărătoarea - SRL, cu consecința revenirii tuturor bunurilor ce au făcut obiectul acestei vânzări în patrimoniul - - SRL.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin acțiunea introductivă reclamanta - SRL a chemat în judecată pe pârâtele - - SRL A și - SRL A solicitând anularea facturii fiscale nr. -/16.10.2006 emisă de pârâta de ordinul I, respectiv anularea vânzării bunurilor menționate în această factură, cu consecința revenirii bunurilor în patrimoniul debitoarei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arată că este creditoarea pârâtei de ordinul I, care îi datorează suma de 51.324,47 lei, astfel cum rezultă din Ordonanța nr. 6257 pronunțată de Judecătoria Arad la 4 decembrie 2006, în dosar nr-, fiind rezultatul neachitării a 3 facturi emise către pârâta I în luna septembrie 2006.
Reclamanta arată că înainte de a solicita emiterea acestei ordonanțe, a trimis pârâtei I, la 5 octombrie 2006 o notificare prin care o anunța că ultimul termen de achitare a celor 3 facturi este 9 octombrie 2006, iar la 6 octombrie 2006, înaintat către Poliția o plângere penală împotriva administratorului societății - numitul prin care a arătat faptul că acesta a spus în mod direct că refuză să plătească debitul, iar la 10 octombrie 2006 introdus la Judecătoria Arad cererea de emitere a somației de plată.
La 16 octombrie același an, pârâta de ordinul Iav ândut pârâtei de ordinul II, mijloacele fixe pe care le avea în patrimoniu, respectiv cele menționate în factura nr. -, prin această înstrăinare reclamanta suferind un prejudiciu actual, personal, pârâta I provocându-și starea de insolvabilitate.
Pârâta de ordinul II - SRL a cunoscut existența creanței și a achiziționat bunurile din litigiu tocmai pentru a zădărnici încasarea acestei creanțe, între cele două societăți existând o strânsă legătură de afaceri, fapt dovedit prin împrejurarea că ambele au același sediu, același administrator, asociați comuni, societatea austriacă AW, pârâta I are ca asociat unic această societate austriacă, iar pârâta de ordinul II are doi asociați, respectiv pe numitul și societatea austriacă AW.
Din contractul de vânzare - cumpărare de material lemnos, încheiat între cele două pârâte, la data de 16.10.2006, în care s-au vândut și bunurile din litigiu, rezultă că persoana care semnează contractul în numele celor trei societăți semnatare este una și aceeași, adică - numitul, mai mult acesta semnând contractul și în numele societății austriece AW.
Reclamanta a mai arătat că, în momentul în care a încercat recuperarea debitului de la pârâta I, ambele pârâte din acest dosar au înaintat contestații la executare, invocând faptul că bunurile sechestrate de executorul judecătoresc fuseseră vândute deja prin factura din litigiu, ambele contestații având un conținut identic și fiind semnate de una și aceeași persoană, numitul.
S-a mai arătat că pârâta de ordinul II a cunoscut existența creanței reclamantei și totuși a achiziționat bunurile, fiind complice la frauda pârâtei I, în drept invocându-se art. 975 cod civil și art. 380 Cod procedură civilă.
Prin notele depuse, reclamanta, raportat la art. 723 alin. 1 Cod procedură civilă, a invocat excepția exercitării abuzive a drepturilor procesuale, pe care instanța a unit-o cu fondul, solicitându-se să se constate caracterul abuziv al contractului de vânzare - cumpărare din litigiu și ineficiența procesuală a acestui act, pârâtele transformând uzul de drept în abuz de drept.
Astfel, s-a reținut că în cele 18 procese avute cu pârâtele, acestea au invocat că pârâta I ar fi vândut deja pârâtei II, bunurile din litigiu, iar după mai bine de un an de la data la care a început primul dintre cele 18 procese intentate de pârâte, a apărut Contractul de vânzare - cumpărare încheiat la 02.02.2006 între societatea austriacă și pârâta I, prin care urmărește a se dovedi că pârâta I nu a fost niciodată proprietara bunurilor pe care le-a vândut, ori art. 723 al.1 Cod procedură civilă impune părților obligația de a se folosi cu bună credință de drepturile lor și conform scopului în vederea căruia acestea au fost recunoscute de lege.
Reclamanta a mai arătat că, întrucât pârâtele au depus în acest dosar un act care este în totală opoziție cu poziția procesuală a acestora din celelalte 18 procese anterioare, acestea nu s-au folosit cu bună credință de drepturile lor fiind în prezența unui abuz de drept procesual.
Pârâta de ordinul I, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată, invocând excepția de necompetență materială a Tribunalului Arad, excepție respinsă la termenul din 18 octombrie 2007 cu motivarea cuprinsă în acea încheiere, iar pe fond se arată că în speță nu sunt întrunite condițiile acțiunii pauliene pentru că prin factura nr. -/2006 nu s-a realizat o diminuare a activului patrimonial al - - SRL.
Astfel, la 02.02.2006, pârâta Iaî ncheiat în calitate de cumpărător, cu AW în calitate de vânzător, un contract de vânzare - cumpărare, cu rezerva proprietății, bunurile din factură invocate în speță regăsindu-se între bunurile cuprinse în Contractul de vânzare - cumpărare de 02.02.2006, care a fost încheiat cu mult timp înainte de a se naște raporturile ce au generat creanța reclamantei față de pârâta
Conform art. 2 alin. 2 din Contractul de vânzare - cumpărare din 2.02.2006, dreptul de proprietate asupra bunurilor care fac obiectul contractului, se transferă de la vânzător la cumpărător doar în momentul plății integrale a prețului, ori până la data facturii nr. -/2006, plata acestor bunuri nu fusese făcută de - - SRL, astfel că proprietarul bunurilor era în continuare AW.
Pârâta a menționat că raportat la imposibilitatea de plată în care se afla pârâta I la 16.10.2006, s-a încheiat contractul de cesiune de creanță prin care AW a cedat creanța totală de 86.775,51 euro pe care o avea față de - - SRL către cesionarul - SRL, iar urmare acestui act s-a întocmit și factura fiscală nr. - din 16.10.2006, transferul proprietății asupra bunurilor operând între AW și - SRL, pârâta I nefiind nici un moment proprietar al bunurilor indicate în factura a cărei anulare se cere, astfel că nu este întrunită prima condiție a acțiunii pauliene - crearea unui prejudiciu prin micșorarea activului patrimonial al debitoarei.
Pârâta Iam ai arătat că în ceea ce privește complicitatea la fraudă a terțului dobânditor, operațiunile efectuate între cele 3 societăți, sunt legale, iar calitatea de membri în toate aceste societăți a numitul nu probează existența vreunei fraude, în drept invocându-se art. 975 Cod civil.
Pârâta de ordinul II, prin întâmpinare a invocat aceleași apărări ca și pârâta
În plus, prin concluziile depuse, această pârâtă a invocat excepția de neîndeplinire a procedurii concilierii directe prevăzut de art. 720 Cod procedură civilă, excepție respinsă la termenul de fond în primă instanță, iar pe fond a arătat că nu este îndeplinită condiția acțiunii pauliene, în sensul că debitorul să-și fi provocat starea de insolvabilitate sau să-și fi agravat insolvabilitatea existentă, nefiind întrunite nici celelalte condiții ale acțiunii pauliene prevăzute de art. 975 Cod civil, respectiv frauda debitorului și complicitatea terțului dobânditor la frauda debitorului.
Pârâta de ordinul II a arătat că factura a cărei anulare se cere, a fost emisă conform Codului fiscal astfel cum rezultă din procesul verbal din 08.02.2007 a DGFP A, înscris din care rezultă că și actul de cesiune din 16.10.2006, s-a încheiat conform prevederilor legale.
Instanța de fond, din probele administrate în cauză, a reținut în fapt că reclamanta este creditoarea pârâtei de ordinul I, astfel cum rezultă din Ordonanța nr. 6257 pronunțată de Judecătoria Arad la 4 decembrie 2006, în dosar nr- cu suma de 51.324,47 lei, fiind rezultatul neachitării a 3 facturi emise către pârâta I în luna septembrie 2006.
La 6 octombrie 2006, reclamanta a înaintat către Poliția o plângere penală împotriva administratorului societății - numitul prin care a arătat faptul că acesta a spus în mod direct că refuză să plătească debitul.
La 16 octombrie 2006 prin factura fiscală nr. - din 16.10.2006, pârâta i- vândut pârâtei II un număr de 24 bunuri mobile menționate expres în această factură în valoare totală de 298.621,85 lei.
În aceeași zi, 16.10.2006, între societățile comerciale - - SRL, în calitate de producător exportator - SRL, în calitate de vânzător și AW, în calitate de cumpărător beneficiar, intervenit actul intitulat "Contract de vânzare - cumpărare", având ca obiect livrarea către cumpărător a unei cantități de 100 mc semifabricate din stejar calitatea A, la prețul global de 155.000 euro și respectiv 50 mc semifabricate din stejar, calitatea B, la prețul global de 40.000 euro, pentru toate cele trei firme semnând reprezentantul acestora, respectiv,.
Din Contractul de vânzare - cumpărare din 02.02.2006, s-a reținut că AW, a vândut pârâtei I - - SRL o serie de utilaje cuprinse în facturile -/26.04.2005, nr. 1,2,3 din 12.10.2005 și nr. 4 din 05.12.2005 și nr. 5 și 6 din 27.01.2006, prevăzându-se clauza de rezervă a dreptului de proprietate până la plata integrală a prețului.
Prin actul de cesiune de creanță din 16.10.2006 încheiat între cele trei societăți comerciale AW în calitate de cedent, - SRL, în calitate de cesionar și - - SRL, în calitate de debitor cedat, cedentul a cedat cesionarului creanța totală de 86.775,51 euro datorate de debitorul cedat conform contractului de vânzare - cumpărare din 02.02.2006 și a facturilor nr. -/26.04.2005, nr. 1,2,3 din 12.10.2005 și nr.4 din 05.12.2005 și nr. 5 și 6 din 27.01.2006.
Din adresele Oficiul Registrului Comerțului A rezultă că între cele două societăți pârâte există strânsă legătură de afaceri, fapt ce rezultă din împrejurarea că ambele au același sediu, același administrator, asociați comuni, societatea austriacă AW, pârâta I are ca asociat unic această societate austriacă, iar pârâta de ordinul II are doi asociați, respectiv pe numitul și societatea austriacă AW.
Tribunalul Arada reținut că față de așa numita excepție a exercitării abuzive a drepturilor procesuale, raportat la art. 723 alin. 1 Cod procedură civilă, solicitându-se să se constate caracterul abuziv al contractului de vânzare - cumpărare din litigiu și ineficiența procesuală a acestui act, pentru că pârâtele au transformat uzul de drept în abuz de drept, instanța reține că aceasta nu este o veritabilă excepție ci o apărare în fond, reclamanta depunând doar copiile contestațiilor la executare prin care s- susținut că proprietara bunurilor este - SRL, nu și înscrisuri prin care cele două pârâte au invocat, în cadrul contestațiilor la executare, faptul că nici una dintre ele nu este proprietara bunurilor în discuție.
Astfel, în cele 18 procese avute cu pârâtele, acestea au invocat că pârâta I ar fi vândut deja pârâtei II, bunurile din litigiu, iar după mai bine de un an de la data la care a început primul dintre cele 18 procese intentate de pârâte, a apărut Contractul de vânzare - cumpărare încheiat la 02.02.2006 încheiat între societatea austriacă și pârâta I, prin care urmărește a se dovedi că pârâta I nu a fost niciodată proprietara bunurilor pe care le-a vândut.
Raportat la condițiile exercitării acțiunii pauliene, având în vedere că în speță creanța reclamantei este certă lichidă și exigibilă conform ordonanței de la fila 8 dosar fond, că vânzarea efectuată prin factura fiscală nr. - din 16.10.2006 s- încheiat în frauda drepturilor creditorului reclamant, că insolvabilitatea debitoarei a fost recunoscută de aceasta prin actul de la fila 29 dosar fond, frauda pârâtei debitoare care și-a dat seama că își agravează starea de insolvabilitate prin actul încheiat, precum și complicitatea terțului dobânditor la frauda debitorului, pârâta de ordinul II cunoscând existența creanței reclamantei, în condițiile art. 975 Cod civil, instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâții - - SRL și - SRL și în consecință a anulat factura fiscală nr. - din 16.10.2006 emisă de vânzătoarea - - SRL către cumpărătoarea - SRL, cu consecința revenirii tuturor bunurilor ce au făcut obiectul acestei vânzări în patrimoniul - - SRL.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtele - - SRL și - SRL, înregistrate pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, solicitând în principal anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Prin decizia civilă nr. 42/A/10.03.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, au fost anulate ca netimbrate apelurile declarate de pârâtele - - SRL și - SRL, instanța de apel reținând că deși legal citate cu mențiunea de a timbra apelurile formulate cu suma de 6 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,3 lei, apelantele nu s-au conformat acestei dispoziții.
Împotriva deciziei civile nr. 42/A/10.03.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, au declarat recurs pârâtele - - SRL și - SRL întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă și înregistrat cu același număr pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.
Pârâtele au arătat că persoana căreia i s-a înmânat citația nu avea calitatea de reprezentant al pârâtelor, mai mult aceasta nici nu a procedat la semnarea dovezii de citare; citațiile au fost comunicate în municipiul A,-. 1, jud. A, și au fost primite de către secretara Societății Civile Profesionale de Avocatură " și Asociații", în lipsa indicării de către pârâte a unei alte adrese sau a unui sediu procedural ales în loc de adresa sediului actual al societăților pârâte, unde ar fi trebuit îndeplinită procedura de citare în mod legal.
Prin decizia nr. 2207/18.06.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr-, s-au admis recursurile declarate de pârâtele - - SRL și - SRL, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel Timișoara.
Cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Curții de Apel Timișoara, sub nr-.
În dosarul format pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Timișoara, pârâta - SRL a formulat concluzii scrise, prin care a reiterat motivele de apel, arătând că acțiunea este comercială, având natură patrimonială și în consecință, consideră că excepția necompetenței materiale a Tribunalului Arad de a soluționa cauza în primă instanță, invocată de această pârâtă, își găsește justificarea. Consideră de asemenea, că din petitul acțiunii prin care se solicita anularea facturii nr. -/2006 și a vânzării bunurilor menționate în această factură, precum și revenirea bunurilor în patrimoniul debitoarei - - SRL, are natură patrimonială, fiind evaluabilă în bani. Raportat și la faptul că valoarea litigiului este de 51.324,47 lei, apreciază că instanța competentă pentru a judeca în primă instanță cauza este Judecătoria Arad și nu Tribunalul Arad, potrivit prevederilor art. 1 pct. 1, art. 2 alin. 1 lit. a Cod procedură civilă.
Se mai invocă de către această pârâtă faptul că potrivit art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă, sesizarea instanței competente se poate face doar după îndeplinirea procedurii prealabile și reținând dispozițiile art. 720 Cod procedură civilă privind procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, susține că reclamanta nu a respectat aceste dispoziții, motiv pentru care consideră că acțiunea este inadmisibilă, fiind prematur introdusă.
Pârâta - SRL arată că prin apelul formulat a susținut excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, motiv pentru care solicită anularea hotărârii atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente conform prevederilor art. 297 alin. 2 Cod procedură civilă.
Examinând apelurile declarate de pârâtele - SRL și - - SRL, astfel cum au fost acestea formulate, prin prisma motivelor invocate în susținerea acestora, a excepțiilor și apărărilor formulate, în conformitate cu prevederile art. 294 - 298 Cod procedură civilă, Curtea de apel constată că acestea sunt fondate, urmând a fi admise, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din Codul d e procedură civilă, judecătoriile judecă, în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe, plângerile împotriva hotărârilor autorităților administrației publice cu activitate jurisdicțională și ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege, și în orice alte materii date prin lege în competența lor, iar în conformitate cu art. 2 din același cod tribunalul judecă în primă instanță, printre altele, procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani și procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, cu excepția cererilor de împărțeală judiciară, a cererilor în materia succesorală, a cererilor neevaluabile în bani și a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terții vătămați în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar.
Ca atare, se poate observa că în timp ce art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul d e procedură civilă stabilește expres competența după materie, în primă instanță, a tribunalului, în procesele și cererile de natură comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei ori este neevaluabil în bani, art. 1 pct. 1 din același cod reglementează competența de drept comun, în primă instanță, a judecătoriilor, ceea ce înseamnă că le sunt atribuite în competență procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare până la 100.000 lei. Așadar, dacă o acțiune comercială are un obiect evaluabil în bani, competența în primă instanță este determinată de criteriul valoric, judecătorie sau tribunal, după caz.
Acțiunile patrimoniale sunt cele care au un conținut economic, pe când acțiunile extrapatrimoniale corespund unor drepturi subiective indisolubil legate de persoana titularului lor, indiferent dacă este persoană fizică sau juridică, drepturi fără conținut economic, deci drepturi personale nepatrimoniale. Natura acțiunilor corespunzătoare acestor din urmă drepturi, precum și caracterele juridice ale respectivelor acțiuni sunt atribuite de natura și specificul drepturilor personale nepatrimoniale prezentate, este adevărat incomplet, de art. 54 din Decretul nr. 31/1954.
Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului, determinarea căii de atac. Ca atare, se poate afirma că dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție "transferă" caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuși și, astfel, procesul va putea fi evaluabil în bani, ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanțial, dedus judecății, intră un drept patrimonial, real sau de creanță.
În consecință, ori de câte ori pe calea acțiunii în justiție se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă și necesară. Aceasta, întrucât la stabilirea criteriului valoric legiuitorul a avut în vedere valoarea obiectului litigiului în materialitatea sa, pretenția concretă, precum și dreptul subiectiv asupra fiecărui bun reclamat, sens în care a și impus prin art. 112 alin. 1 pct. 3 din Codul d e procedură civilă obligația reclamantului de a preciza valoarea obiectului cererii. De aceea trebuie considerate acțiuni patrimoniale, în care valoarea obiectului cererii determină competența materială și căile de atac, între altele, acțiunea prin care reclamantul solicită obligarea pârâtului să-i întocmească act de vânzare-cumpărare, cererea de raport, acțiunea în reducțiune testamentară, acțiunile în constatarea existenței sau inexistenței unui drept, în măsura în care se referă la bunuri evaluabile în bani, acțiunile în constatarea simulației unui contract de vânzare-cumpărare a unui bun imobil sau mobil, acțiunile în regres și în revocare.
Un drept are caracter personal, fără conținut economic și, prin urmare, neevaluabil în bani, atunci când este strâns legat de persoană, servind la individualizarea acesteia în cadrul societății sau al familiei: dreptul la viață, la sănătate și integritate fizică și morală, la libertate, la onoare, cinste, reputație, dreptul la nume și la domiciliu etc. Or, dreptul a cărui valorificare se urmărește prin acțiunea în desființarea sau ineficacitatea unui act juridic cu efecte patrimoniale nu poate fi integrat drepturilor personale nepatrimoniale menționate anterior. A afirma că există acțiuni patrimoniale neevaluabile în bani înseamnă a susține o contradicție juridică, a spune de fapt că există drepturi patrimoniale neevaluabile în bani, ceea ce contravine naturii intrinseci a acestor drepturi, cea care le deosebește de drepturile personale nepatrimoniale, caracterul patrimonial al acțiunii subzistând indiferent de formularea unor pretenții accesorii privitoare la repunerea părților în situația anterioară.
Cererea de chemare în judecată prin care se solicită pronunțarea anulării unui act juridic sau constatarea nulității absolute a aceluiași act, este o cerere patrimonială atunci când tinde la desființarea unui act juridic ale cărui efecte (drepturi și obligații) au avut caracter patrimonial, pentru aceleași argumente constituind o cerere patrimonială și acțiunea prin care se urmărește lipsirea de eficacitate a actului juridic pentru neexecutarea de către una dintre părți a obligațiilor asumate - rezoluțiunea / rezilierea. Ca urmare, pentru determinarea competenței materiale și a căilor de atac potrivit dispozițiilor art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 2821 alin. 1 din Codul d e procedură civilă nu se are în vedere denumirea generică a cererii, ci valoarea obiectului acesteia, indiferent dacă ea este în constatarea sau realizarea dreptului.
Prin cererea introductivă reclamantul a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea facturii nr. -/16.10.2006 emisă de vânzătoarea - - SRL către cumpărătoarea - SRL, precum și anularea vânzării bunurilor menționate în acea factură cu consecința revenirii bunurilor în patrimoniul - - SRL, în calitate de debitoarea a creditoarei reclamantei - SRL.
Curtea constată că prin decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr. 75/2007 în soluționarea unui recurs în interesul legii declarat de procurorul general Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 2821 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare.
În speța de față, față de obiectul cauzei, care este unul evaluabil în bani, și cuantumul dreptului patrimonial în litigiu, este fără putință de tăgadă că pricina trebuia să fie soluționată în primă instanță de către judecătorie și nu de tribunal, cum greșit s-a procedat în cauză, astfel că sunt incidente prevederile tezei Iaa lin. 2 al art. 297 din Codul d e procedură civilă, potrivit căreia dacă prima instanță s-a declarat competentă și instanța de apel stabilește că a fost necompetentă, anulând hotărârea atacată, va trimite cauza spre judecare instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent, afară de cazul când constată propria sa competență.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
Pentru aceste considerente, va admite apelurile declarate de pârâtele - SRL și - SRL împotriva sentinței civile nr. 2830/3 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-; va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare instanței competente, Judecătoria Arad.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarate de pârâtele - SRL și - SRL, ambele cu sediul în loc A,-. 1, jud. A, împotriva sentinței civile nr. 2830/3 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - SRL, cu sediul în localitatea,-, jud.
Anulează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare instanței competente, Judecătoria Arad.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red./09.03.2009
Dact./09.03.2009/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător-sindic:
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta
