Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 23/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ

ȘI DE contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR NR.-

SENTINȚA Nr.23/C/2009 -

Camera de consiliu din 05 octombrie 2009

Completul P4 este format din:

PREȘEDINTE: Groza Gheorghe G - președintele instanței

Grefier: - -

Pe rol, fiind soluționarea conflictului de competență ivit între Tribunalul Bihor și Judecătoria Oradea privind cauza introdusă de reclamanta - DOI SRL O,-, județul B în contradictoriu cu pârâta - SRL O,-, județul

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.

S- făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, arătându-se că este scutită de plata taxei de timbru, după care:

CURTEA DE APEL,

DELIBERÂND:

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5214 din 10 septembrie 2008 secției civile a Judecătoriei Oradea, s-a admis excepția lipsei competenței materiale a acestei instanței în soluționarea cauzei formulate de reclamanta - Doi SRL O, în contradictoriu cu pârâta - SRL O, având ca obiect rezoluțiune contract, dispunându-se declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor - Secția comercială.

Instanța a reținut că obiectul cauzei îl constituie cererea reclamantei de rezoluțiune a contractului de vânzare-cumpărare în formă simplificată, materializat în factura nr.-/9.08.2007, având ca obiect 4 bucăți timken, pentru deficiențe calitative ale bunurilor vândute.

Pârâta, prin acțiunea reconvențională a solicitat obligarea reclamantei pârâtă reconvențională la plata sumei de 1237,60 lei, reprezentând contravaloarea facturii fiscale, cu penalități de întârziere și cheltuieli de judecată.

Judecătoria Oradea, în raport de prevederile art. 137 Cod procedură civilă, rap. la art. 2 punctul 1 lit. a Cod procedură civilă, potrivit cărora procesele și cererile în materie comercială, al căror obiect are o valoare de peste 100.00 lei, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect nu este evaluabil în bani, sunt de competența tribunalului a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Această din urmă instanță, prin sentința nr. 613/COM din 25 iunie 2009, declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea și, constatând existența conflictului negativ de competență, a trimis cauza acestei curți de apel, în vederea soluționării lui.

Examinând actele și lucrările dosarului, curtea constată că ne găsim în prezența unei cereri de rezoluțiune a unui contract de vânzare-cumpărare și că, în raport de dispozițiile art. 1 punct 1 lit. a și b și art. 282/1 Cod procedură civilă, determinarea competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac, se face în funcție de criteriul valoric, fiind evaluabile în bani și litigiile civile și comerciale având ca obiect rezoluțiunea sau rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale.

În acest sens s-au pronunțat Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. 32 din 9 iunie 2008.

Față de cele ce preced, ținând seama de faptul că, potrivit art. 2 alin. 1 lit. a Cod procedură civilă, tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei RON, și cum obiectul pricinii îl constituie cerere de rezoluțiune a unui contract de vânzare-cumpărare privind unele bunuri, în valoare de 1237,60 lei, va stabili competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Oradea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art.20 alin.2 cu referire la art.22 alin.2 Cod de procedură civilă,

Stabilește competența de soluționare a cererii formulate de - DOI SRL O,-, județul B, în contradictoriu cu pârâta - SRL O,-, județul B, având ca obiect rezoluțiune contract de vânzare-cumpărare, în favoarea Judecătoriei Oradea.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică de azi, 05 octombrie 2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - -

Red.hot.;20.10.2009

Tehnored.; 22.10.2009; 4 ex.

- două exemplare comunicate cu:

- reclamanta - DOI SRL O,-, județul B

- pârâta - SRL O,-, județul

- două comunicări emise la __.10.2009; la expediție la __.10.2009

ROMANIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal -

Dosar nr.- - Prima instanță

Din 22.10.2009

CĂTRE,

JUDECĂTORIA ORADEA,

Întrucât prin Sentința nr.23/C/05.10.2009 Curtea de APEL ORADEAas tabilit competența de soluționare a cererii formulate de - DOI SRL O,-, județul B, în contradictoriu cu pârâta - SRL O,-, județul B, având ca obiect rezoluțiune contract de vânzare-cumpărare, în favoarea Judecătoriei Oradea,

Vă trimitem alăturat dosarul nr. -, conținând ____ file, în vederea competentei soluționări.

PREȘEDINTE GREFIER

- - -

Președinte:Groza Gheorghe
Judecători:Groza Gheorghe

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 23/2009. Curtea de Apel Oradea