Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 26/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ și de
CONTENCIOS ADMINISTRATIV
ȘI FISCAL
DOSAR NR.- -
SENTINȚA NR. 26 /C/2008 -
Camera de consiliu
din 10 decembrie 2008
PREȘEDINTE: Simona Marinescu judecător
Grefier: - -
S-a luat în examinare soluționarea conflictului negativ de competență intervenit între Judecătoria Oradea și Tribunalul Bihor privind acțiunea formulată de reclamanta, cu domiciliul în O,-, - 1.6, cod poștal -, județul B în contradictoriu cu pârâta SC SRL, cu sediul în O,-, cod poștal -, având ca obiect PRETENȚII.
La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.
Procedura este completă prin necitarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Constată că prin adresa înregistrată la această instanță la data de 8 decembrie 2008, CURTEA DE APEL ORADEAa fost investită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Oradea și Tribunalul Bihor.
Din actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr.2852 din 23 aprilie 2007 Judecătoria Oradeaa admis excepția necompetenței materiale a acestei instanței și a declinat în favoarea Tribunalului Bihor competența de soluționare a acțiunii având ca obiect pretenții formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta SC SRL
În considerentele acestei hotărâri instanța, analizând actele și lucrările dosarului, văzând dispozițiile art.2 pct.1 lit.a teza finală din Codul d e Procedură Civilă, care prevăd că procesele și cererile în materie comercială al căror obiect este neevaluabil în bani se judecă în primă instanță de tribunal și reținând că reclamanta a solicitat și rezoluțiunea contractului încheiat cu pârâtă, cerere care este neevaluabilă în bani și având în vedere și dispozițiile art.17 Cod Procedură Civilă a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Oradea și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.
Prin Sentința comercială nr.521/COM din 06 noiembrie 2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Bihora admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta în contradictoriu cu pârâta SC SRL în favoarea Judecătoriei Oradea.
A constatat existența conflictului negativ de competență și a înaintat dosarul la Curtea de Apel Oradea pentru soluționarea conflictului.
În motivarea hotărârii instanța a reținut că față de dispozițiile Deciziei nr.32/2008 a ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B și întrucât obiectul dedus judecății îl reprezintă un litigiu având o valoare de sub 1 miliard lei, competența de soluționare a cauzei în primă instanță aparține Judecătoriei Oradea.
Procedând la soluționarea conflictului negativ de competență ivit între cele două instanțe sub aspectul competenței lor materiale, Curtea de Apel constată că obiectul prezentului litigiu este rezoluțiune contractului încheiat cu pârâta SC SRL și obligarea acesteia la plata sumei de 4.700 lei reprezentând prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a neexecutării corespunzătoare a obligației contractuale.
Prin Decizia nr. nr.32/9.06.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a stabilit că dispozițiile art.1, art.2 pct.1 lit.a și b și art.282 ind.1 alin.4 Cod Procedură Civilă se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petit privind restabilirea situației anterioare.
În cauza prezentă valoarea obiectului litigiului este de 4.700 lei, sub valoarea precizată de art.2 pct.1 lit.a Cod Procedură Civilă, motiv pentru care sunt incidente în speță dispozițiile art.1 pct.1 Cod Procedură Civilă, astfel că, competența de soluționare a prezentei cauze aparține Judecătoriei Oradea.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 22 Cod Procedură Civilă, CURTEA DE APEL ORADEA urmează a stabili competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta SC SRL O în favoarea Judecătoriei Oradea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
STABILEȘTE competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta, cu domiciliul în O,-, - 1.6, cod poștal -, județul B în contradictoriu cu pârâta SC SRL, cu sediul în O,-, cod poștal - în favoarea Judecătoriei Oradea.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Dată în Camera de consiliu și pronunțată în ședință publică azi, 10 decembrie 2008.
Președinte Grefier
- - - -
Red.sent. M - 11.12.2008
tehnored.sent. - 11.12.2008
4 exemplare - 2 comunicări
1. reclamanta, cu domiciliul în O,-, - 1.6, cod poștal -, județul B
2. pârâta SC SRL O, cu sediul în O,-, cod poștal -
la expediție 11.12.2008
Președinte:Simona MarinescuJudecători:Simona Marinescu