Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 41/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara
Secția Comercială
Operator nr.2928
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 41/PI/CC
Camera de consiliu din 7 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Anca Buta
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competen ță ivit între Tribunalul Timiș și Judecătoria Timișoara, având ca obiect cererea formulată de creditoarea SC SRL în contradictoriu cu debitoarea SC SRL, pentru somație de plată.
Dată în camera de consiliu, fără citarea părților.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanța reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Analizând cauza de față, Curtea constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 356/PI/31.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, s-a admis excepția de necompetență materială a Tribunalul Timiș, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.
În considerentele sentinței, s-a reținut că prin cererea introductivă, creditoarea SC SRL a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea SC SRL, emiterea somației de plată pentru suma totală de 207.519,41 lei, din care 95.298,58 lei, reprezentând contravaloarea facturilor emise și neîncasate, 106.231,53 lei reprezentând penalități de întârziere și 5.989,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că a livrat și facturat debitoarei diverse produse componente ale instalațiilor sanitare și termice, însă debitoarea, deși a acceptat la plată facturile emise, nu a achitat suma de 95.298,58 lei, reprezentând contravaloarea produselor livrate; întrucât, în cuprinsul facturilor s-a inserat mențiunea privind obligația debitoarei de a plăti penalități de 0,25% pe zi de întârziere, în cazul în care diferența de curs valutar este mai mare de 1,5% între data facturării și data achitării, iar debitoarea și-a însușit această clauză prin semnarea facturilor, creditoarea a pretins și suma de 106.231,53 lei reprezentând penalități contractuale.
În drept, creditoarea a indicat dispozițiile nr.OG5/2001.
Prin întâmpinarea formulată în cauză la data de 31.03.2009, debitoarea SC SRL a solicitat respingerea cererii.
Tribunalul Timiș, la termenul din 31.03.2009 a supus discuției contradictorii a părților excepția de necompetență materială a Tribunalului Timiș, excepție ridicată din oficiu, față de care tribunalul a reținut că potrivit art. 2 alin. 1 din nr.OG 5/2001, cererile privind somația de plată se depun la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță. Or, dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a raportat art. 1 Cod procedură civilă impun ca cererea în materie comercială al cărei obiect are o valoare de cel mult 100.000 RON să se soluționeze de judecătorie - instanța și nici părțile nefiind în măsură să deroge de la aceste norme. A admite evaluarea obiectului litigiului ca fiind 207.519,41 lei echivalează recunoașterii dreptului creditoarei de a deroga de la normele imperative de competență, exclusiv prin cumulul debitului pretins cu penalitățile de întârziere calculate de către creditoare și mai mult, cu cheltuielile de judecată afirmate, ceea nu este posibil. De altfel, în ce privește evaluarea litigiului, se observă că aceeași soluție în vederea determinării competenței, a cuantificării exclusiv a debitului principal solicitat, este reținută și în Proiectul codului d e procedură civilă, forma transmisă Parlamentului, art. 93 alin. 2.
Ca atare, în temeiul art. 159 pct. 2 Cod procedură civilă, Tribunalul Timișa admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, competentă material pentru litigiile al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei (100.000 RON).
Astfel, cauza a fost înregistrată la Judecătoria Timișoara sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 8243/28.05.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, s-a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Timișoara, invocată de către instanță din oficiu; s-a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Timiș; s-a înaintat dosarul Curții de Apel Timișoara pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
În soluționarea acestei excepții, judecătoria a constatat, în baza art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, că această excepție este întemeiată raportat la prevederile art. 2 alin. 1 din OG 5/2001, potrivit cărora, cererile privind somația de plată se depun la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță, precum și că raportat la valoarea obiectului cererii - 201.530,11 lei (reprezentând valoarea cumulată a contravalorii facturilor emise pe seama debitoarei și penalităților calculate pentru neachitarea acestora la scadență), tribunalul este competent să judece fondul cauzei în primă instanță, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a Cod procedură civilă și art. 158 alin. 3 Cod procedură civilă.
Astfel, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma conflictului de competență ivit între cele două instanțe, în raport de dispozițiile art. 20 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea constată că este competentă să soluționeze cauza în primă instanță, Judecătoria Timișoara.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că SC SRL a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea SC SRL, emiterea somației de plată pentru suma totală de 207.519,41 lei, din care 95.298,58 lei, reprezentând contravaloarea facturilor emise și neîncasate, 106.231,53 lei reprezentând penalități de întârziere și 5.989,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Raportat la dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a raportat art. 1 Cod procedură civilă cererea în materie comercială al cărei obiect are o valoare de cel mult 100.000 RON se soluționează de judecătorie - instanța și nici părțile nefiind în măsură să deroge de la aceste norme.
A admite evaluarea obiectului litigiului ca fiind 207.519,41 lei echivalează recunoașterii dreptului creditoarei de a deroga de la normele imperative de competență, exclusiv prin cumulul debitului pretins cu penalitățile de întârziere calculate de către creditoare și mai mult, cu cheltuielile de judecată afirmate, ceea nu este posibil.
Ori, instanța este suverană în a aprecia dacă, pe lângă debitul principal sunt datorate conform dovezilor cauzei și "accesorii" al căror cuantum poate fi admis ca derivând din convenția părților, dar se poate stabili că acesta nu ar fi fost prevăzut prin aceasta. De asemenea, pe durata procesului, cuantumul acestora poate fi modificat, fapt care nu ar atrage competența unei instanțe superioare.
Față de acestea aspecte, considerăm, la fel ca Tribunalul Timiș că, în speță, competența materială de a soluționa pricina, pe fond, nu îi aparține.
Așa fiind, în baza art. 22 Cod procedură civilă, Curtea va stabili că este competentă să judece în primă instanță acțiunea formulată de reclamant Judecătoria Timișoara urmând astfel să fie înaintat dosarul acestei instanțe, spre competentă soluționare, pe fond, după materie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența materială de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Timișoara.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 07.12.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. AB/11.12.2009
Dact. /11.12.2009/4 ex.
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta
