Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 42/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ Nr.42/2010
Ședința camerei de consiliu din 25 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Cluj și Judecătoria Cluj -N, în vederea soluționării somației de plată formulate de creditoarea COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C împotriva debitorului.
Soluționarea conflictului s-a realizat în camera de consiliu, fără citarea părților.
CU RTEA
Prin sentința civilă nr. 15329 din 30 noiembrie 2009 pronunțată în dosar nr-, Judecătoria Cluj -N a admis excepția invocată din oficiu privind necompetența acestei instanțe și a declinat competența în favoarea Tribunalului Cluj pentru soluționarea acțiunii formulată de creditoarea COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA-SA () prin DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI ȘI PODURI C în contradictoriu cu debitorul, întemeiată pe dispozițiile OUG nr. 119/2007.
Analizând excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Cluj -N, această instanță a reținut că, între părți s-a încheiat contractul nr. 3722/27.07.2006, având ca obiect eliberarea rovinietelor pentru autovehiculul înmatriculat cu nr. -, cuantumul rovinietei plătibil în 4 rate trimestriale egale.
S-a mai motivat că potrivit dispozițiilor OUG nr. 84/2003 creditoarea este persoană juridică de interes strategic național atât timp cât statul este acționar majoritar, că se organizează și funcționează sub autoritatea MINISTERULUI TRANSPORTURILOR, CONSTRUCȚIILOR ȘI TURISMULUI, pe bază de gestiune economică și autonomie financiară și că, potrivit statutului, desfășoară în principal activități de interes public național în domeniul administrării drumurilor naționale și autostrăzilor.
Reținând incidența dispozițiilor art. 2 alin 1 lit c și art. 2 lit b din Legea nr. 554/2004, precum și faptul că rovinieta reprezintă o taxă percepută de, aplicabilă tuturor utilizatorilor pentru toate vehiculele înmatriculate și folosite pe rețeaua de drumuri naționale, că această taxă este impusă de lege și are caracter general și obligatoriu, nefiind datorată în temeiul unor raporturi juridice de drept privat, judecătoria a motivat că în cauză este vorba de un raport juridic de drept administrativ pentru care competența de soluționare revine instanței de contencios administrativ în temeiul art. 5 alin 1 din OUG nr. 119/2007 și art. 8 alin 2 din Legea nr. 554/2004.
Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr. 211 din 22 ianuarie 2010 pronunțată în dosar nr-, a invocat din oficiu excepția privind necompetența materială a acestei instanțe, a declinat competența pentru soluționarea cererii în favoarea Judecătoriei Cluj -N și, constatând ivirea conflictului negativ de competență, a sesizat Curtea de APEL CLUJ.
În motivarea sentinței tribunalul a reținut că acțiunea formulată de reclamantă nu se circumscrie Legii nr. 554/2004 pentru a atrage competența instanței de contencios administrativ, respectiv a Tribunalului Cluj întrucât numai faptul că a fost constituită ca serviciu public autonom de interes național și că desfășoară un serviciu public nu este de natură să atragă competența instanței de contencios.
În justificarea acestei opinii tribunalul a motivat că nu există o lege specială care să stabilească în sarcina instanței de contencios competența pentru soluționarea acțiunilor având ca obiect obligarea la plata rovinietei. În plus, s-a reținut că nu are natura unui act administrativ asimilat, în sensul art. 8 și art. 2 alin 1 lit c din Legea nr. 554/2004, contractul intervenit între părți întrucât prin acesta s-a urmărit încasarea unor tarife care sunt utilizate de această companie și care este organizată cu gestiune economică și autonomie financiară.
Analizând conflictul negativ de competență ivit ca urmare a pronunțării celor două hotărâri mai sus arătate Curtea reține următoarele:
Reclamanta și-a întemeiat cererea formulată pe dispozițiile OUG nr. 119/2007.
Potrivit art. 5 alin. 1 din acest act normativ, cererea privind creanța de plată a prețului se depune la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.
Conform art. 5 alin. 3, "cererea privind creanța de plată a prețului rezultând dintr-un contract de achiziție publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii se depune la instanța de contencios administrativ competentă, care va aplica pentru soluționarea cauzei prevederile prezentei ordonanțe de urgență".
Prin urmare, pentru a stabili instanța competentă să soluționeze cererea pentru emiterea somației de plată în temeiul OUG nr. 117/2007, este necesar a se stabili natura contractului intervenit între părți, respectiv dacă acesta are natura civilă, comercială sau se include în una dintre categoriile enumerate de art. 2 alin. 3 din actul normativ.
Potrivit dispozițiilor art. 1 pct. 1, obiectul contractului nr. 178 din 3.01.2006 intervenit între părți este "1. încasarea, potrivit prevederilor OG nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale,în rate trimestriale, conform anexei 2B la prezentul contract a sumelor datorate cu titlul de tarif de utilizare" și "2. eliberarea rovinietelor concomitent cu plata de către beneficiar, în 4 rate a tarifelor de utilizare pentru vehiculele prevăzute în anexa 2A la prezentul contract, sau eliberarea la încheierea contractului a rovinietei-talon completată corespunzător și a rovinietei-ecuson."
Din cele reținute anterior privind obiectul contractului, rezultă că acesta nu reprezintă un contract de achiziție publică și nici unul de concesiune de lucrări publice sau de servicii, așa cum acestea sunt definite de art.3 lit.f) - lit.h) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii. În consecință nu devin incidente dispozițiile art. 2 alin. 3 din OUG nr. 117/2007, respectiv litigiul nu intră în competența instanțelor de contencios administrativ.
În concluzie, în raport de obiectul contractului intervenit între părți și prin luarea în considerare a normei speciale de competență prevăzută în art.2 alin. 3 din OUG nr. 117/2007, în opinia Curții este exclusă aplicarea dispozițiilor cu caracter general din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ.
Dispozițiile Legii nr. 554/2004 ar deveni aplicabile numai în absența unei norme speciale de competență și numai dacă obiectul cauzei privește un act administrativ, concluzie desprinsă din raportarea conținutului art.1 alin. 1 la conținutul art. 2 lit. c din acest act normativ.
Chiar dacă reclamanta, potrivit art. 6 alin. 1 din statutul anexă la OUG nr. 84/2003, desfășoară și activități de interes public național, nu se poate reține că litigiile privind activitatea efectivă de încasare a tarifului de utilizare a drumurilor naționale exercitată în baza legii și a contractului intervenit între părți intră în competența instanțelor de contencios administrativ, atât timp cât contractul intervenit între părți și pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea nu este asimilat unui act administrativ, în sensul art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004.
În baza aceluiași raționament, Curtea apreciază că litigiul dedus judecății nu are natura unui litigiu de contencios administrativ numai pentru considerentul că reclamanta poate fi asimilată autorităților publice, în sensul art. 2 alin. 1 lit.b) din Legea nr. 554/2004 întrucât aceasta nu constituie o condiție unică și esențială în stabilirea competenței. Dacă aceasta ar fi condiție unică și esențială în stabilirea competenței instanței de contencios, atunci reclamanta ar trebui să aibă caracteristicile "autorității contractante" așa cum sunt prezentate în art. 1 pct. 2 lit. a) sau b) din OUG nr. 119/2007, respectiv:
"a) oricare organism al statului - autoritate publică sau instituție publică - care acționează la nivel central ori la nivel regional sau local;
b) oricare organism de drept public, altul decât unul dintre cele prevăzute la lit. a), cu personalitate juridică care a fost înființat pentru a satisface nevoi de interes general, fără caracter comercial sau industrial, și care se află în cel puțin una dintre următoarele situații:
- este finanțat, în majoritate, de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a), sau de către un alt organism de drept public;
- se află în subordinea sau este supus controlului unei autorități contractante, astfel cum este definită la lit. a), sau unui alt organism de drept public;
- în componența consiliului de administrație/organului de conducere sau de supervizare mai mult de J din numărul membrilor acestuia sunt numiți de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a), sau de către un alt organism de drept public.
Curtea, examinând aceste dispoziții legale raportat la conținutul statutului anexă la OUG nr. 84/2003, reține că reclamanta nu prezintă aceste caracteristici.
În concluzie, Curtea apreciază că litigiul promovat de către reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România-SA nu este un litigiu de contencios administrativ, astfel că acesta nu intră în competența materială a tribunalului, ca instanță de contencios administrativ.
Această opinie este împărtășită și de ÎCCJ - Secția de contencios administrativ și fiscal care în ședința plenului judecătorilor secției din data de 15 februarie 2010 adoptat, între altele, următoarea soluție de principiu în vederea unificării practicii judiciare:
Cererea de ordonanță de plată formulată de o direcție regională a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împotriva unei societăți comerciale, debitoare în baza unui contract, prin care Compania se obligă să elibereze roviniete pentru autovehicule în schimbul prețului plătit de societate, este de competența instanței de drept comun, iar nu de competența instanței specializate de contencios administrativ.
Așa cum rezultă din precedent Curtea împărtășește în tot soluția de principiu adoptată de jurisdicția supremă și se conformează acesteia ca atare. Această obligație revine și instanței de fond deoarece soluțiile de principiu adoptate de instanța supremă sunt necesare și utile pentru întreg sistemul judiciar și pentru judecători în special menite a asigura aplicarea unitară și eficientă a dreptului la nivelul întregii țări, aspect ce reiese cu pregnanță din dispozițiile art. 1 din Constituția României conform căruia România este stat de drept precum și din art. 126 din Constituția României conform căruia instanța supremă are obligația constituțională să vegheze la interpretarea și aplicarea dreptului unitar și coerent în România.
În opinia curții se impune a fi stabilită natura civilă sau comercială a litigiului, întrucât sub acest aspect urmează a fi determinată instanța competentă după valoarea litigiului, calea de atac care eventual poate fi exercitată împotriva hotărârii instanței de fond și, respectiv, instanța competentă să soluționeze calea de atac.
Așa cum s-a reținut anterior, potrivit art. 2 din. statutul anexă la OUG nr. 84/2003, " este persoana juridică română, cu capital social inițial integral de stat, având forma juridică de societate comercială pe acțiuni, care își desfășoară activitatea în conformitate cu legile romane și cu prezentul statut".
În aceste condiții, devin incidente dispozițiile art. 4 și art. 56 Cod comercial, astfel că litigiul are natură comercială, vânzarea de roviniete fiind un fapt de comerț.
În susținerea acestei opinii curtea are în vedere și faptul că OUG nr. 119/2007 se aplică raporturilor contractuale comerciale, domeniul menționat în titlul legii:(OUG NR. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale).
Reținând natura comercială a litigiului precum și valoarea acestuia la data sesizării instanței, respectiv sub pragul prevăzut de art. 2 pct 1 lit a Cod procedură civilă, precum și dispozițiile art. 5 din OUG nr. 119 din 2007 potrivit cărora "Cererea privind creanța de plată a prețului se depune la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță", curtea apreciază că litigiul promovat de este de competența Judecătoriei Cluj -N, conform art. 1 pct 1 Cod procedură civilă.
Drept consecință, în temeiul art. 22 alin. 5 din Codul d e procedură civilă, Curtea va stabili competența în favoarea Judecătoriei Cluj -N, ca instanță comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabilește competența de soluționare a cererii formulatede Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin Direcția Regională Drumuri și Poduriîn contradictoriu cu în favoarea Judecătoriei Cluj -
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2010.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red./
4 ex./26.02.2010
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur
