Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 84/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 1449/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Sentința comercială nr.84
Ședința din Camera de Consiliu de la 22.06.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
Grefier - -
*************
Pe rol soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul București - secția a VI-a Comercială și Judecătoria sectorului 1 B, în cauza privind pe reclamantul și BANK - SUCURSALA
Cauza se judecă în Camera de Consiliu, fără citarea părților.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată la data de 09.11.2008 pe rolul Judecătoriei sectorului 1 B sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta BANK - Sucursala B, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei să dispună ștergerea sa din baza de date a Bancare din cadrul BNR, obligar4ea pârâtei la plata sumei de 5000 euro reprezentând contravaloarea creditului neobținut din culpa pârâtei precum și la plata sumei de 20.000 euro reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1029/22.01.2009, Judecătoria sectorului 1 Baa dmis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și, în consecință, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția a VI a Comercială.
Pentru a pronunța această hotărâre Judecătoria a reținut că acțiunea de față are ca obiect principal obligarea pârâtei la ștergerea reclamantului din baza de date a Centralei Bancare din cadrul BNR. Potrivit art. 2 pct. 1 lit. a din pr. civ. este dată în competența exclusivă a tribunalului, judecata în primă instanță a proceselor și cererilor în materie comercială al căror obiect este evaluabil în bani, această ipoteză constatându-se și în cauza de față, calificată de instanță ca fiind o cauză ce are ca obiect principal obligația de a face. De asemenea instanța a mai reținut că pârâta este persoană juridică iar, în determinarea raporturilor circumscrise sferei comercialului, art. 3 pct. 11 din comercial stabilește că legea consideră fapte de comerț operațiunile de bancă și schimb, actele juridice și operațiunile considerate fapte de comerț obiective, iar art. 56 din comercial stabilește că dacă un act este comercial numai pentru una dintre părți, toți contractanții sunt supuși, în ce privește acest act, legii comerciale, afară de dispozițiile privitoare la persoana, chiar a comercianților și de cazurile când legea dispune altfel.
După declinarea competenței, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București -Secția a VI a Comercială sub nr-.
Prin sentința comercială nr. 6722/30.04.2009, Tribunalul București -Secția a VI a Comercială a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1
Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul a reținut că cererea reclamantului este întemeiată pe un delict civil ce se susține a fi fost săvârșit de către pârâtă, deoarece reclamantul nu șiu-a dat niciodată acordul pentru ca datele sale cu caracter personal să fie prelucrate de pârâtă. Prin urmare, consideră Tribunalul, cererea reclamantului are natură civilă, deoarece fapta delictuală a pârâtei este inclusă în categoria celorlalte obligațiuni ale unui comerciant, așa cum stabilesc și dispozițiile art. 4 din comercial. De aceea, Tribunalul a apreciat că delictul săvârșit de pârâtă de a fi înregistrat numele4 reclamantului în baza de date a Centralei Bancare nu poate fi considerat ca derivând dintr-o faptă de comerț, deoarece reclamantul nu a beneficiat de serviciile băncii.
Constatând astfel ivit conflictul negativ de competență, Tribunalul a trimis cauza la Curtea de APEL BUCUREȘTI, în vederea soluționării conflictului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI -Secția a Va Comercială sub același număr unic de la Tribunal.
Analizând problema competenței materiale de soluționare a cauzei de față, Curtea a reținut următoarele:
Cererea de chemare în judecată formulată de reclamant are 4 capete de cerere, din care unul principal și trei accesorii. Astfel, capătul principal de cerere are ca obiect obligarea pârâtei, în calitatea sa de societate bancară, (1)"să dispună ștergerea reclamantului din baza de date a Centralei Bancare din cadrul BNR" ( denumită în continuare ), iar cererile accesorii, (2) obligarea pârâtei la plata sumei de 5000 Euro, contravaloarea creditului neobținut din culpa pârâtei, (3) obligarea pârâtei la plata sumei de 20.000 Euro daune morale și (4) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Așa cum a reținut și Judecătoria, cererea principală are ca obiectobligația de a face, neevaluabilă în bani. Sub acest aspect cele două instanțe care și-au declinat reciproc competența au reținut același caracter neevaluabil în bani al cererii principale, astfel că în temeiul art. 17 din pr. civ. cu privire la capetele de cerere accesorii nu se pune problema competenței, deoarece aceasta aparține instanței învestită cu judecata cererii principale.
Chestiunea supusă discuției în cadrul prezentului regulator de competență privește caracterul delitigiu civil sau comercialal cauzei de față.
Curtea apreciază că în cauză este vorba de o cerere în materie comercială pentru mai multe considerente:
În primul rând, Curtea constată că la originea situației litigioase se află un contract de credit încheiat la data de 16.06.2005 în care figurează drept părți, reclamantul pe de o parte și pârâta, pe de altă parte. Susținerea reclamantului în sensul că acesta nu ar fi încheiat niciodată un contract de credit bancar cu pârâta, chiar dacă se va dovedi adevărată, nu este de natură a atrage automat concluzia unui delict civil săvârșit de către pârâtă cu privire la prelucrarea unor date cu caracter personal ale reclamantului, deoarece înscrisul constatator al contractului de credit (instrumentum) există și acesta nu a fost deocamdată declarat fals sau nul (filele 22-26 din dosarul Judecătoriei sectorului 1). Ca atare, premisa de la care pornim în stabilirea competenței de soluționare a cauzei este cea rezultată din cererea de chemare în judecată și din actele anexate acestei cereri.
Or, operațiunea de înregistrare în a fost efectuată de către pârâtă în temeiul Legii, ca urmare a constatării ca neîndeplinite a unor obligații din contractul de credit, activitatea sa bancară fiind indiscutabil o faptă de comerț conform art. 3 pct. 11 din comercial care stabilește caracterul de fapte obiective de comerț "operațiunile de bancă și schimb").
De asemenea, radierea din constituie o faptă de comerț, aceasta fiind operațiunea opusă celei de înregistrare în a cocontractanților care nu își respectă întocmai obligațiile cuprinse în contractele de credit.
A stabili dacă înregistrarea în s-a efectuat în temeiul legii sau a unui contract pe care reclamantul l-a încheiat cu pârâta sau că aceasta s-a efectuat în afara legii, precum și stabilirea încheierii sau a neîncheierii unui atare contract între părți presupune a judeca însuși fondul cererii de chemare în judecată, ceea ce nu se poate pe calea soluționării excepției de necompetență materială.
Pentru stabilirea competenței materiale, Curtea constată că există câteva premise solide care atrag competența materială a Tribunalului, ca instanță competentă să soluționeze cererile în materie comercială neevaluabile în bani conform art. 2 pct. 1 lit. a) din pr. civ. după cum urmează:
1. Cererea reclamantului întemeiată pe o obligație de a face, privește obligația comercială a pârâtei de a radia o mențiune efectuată, după spusele reclamantului, în temeiul unui contract de credit fals, încheiat de Bancă cu o persoană care și-a declinat identitatea reclamantului, deoarece operațiunile bancare efectuate de pârâtă fac parte din obiectul său de activitate, cu caracter comercial conform art. 3 pct. 11 din comercial; înregistrarea incidentului de plată în se putea efectua numai în temeiul Regulamentului nr. 1/2001 al BNR, care reglementează organizarea și funcționarea la BNR a Centralei Incidentelor de Plăți
2. În al doilea rând, pârâta este o societate comercială bancară, iar actul înregistrării reclamantului în, precum și cel de radiere a acestuia din este pur comercial, decurgând din activitatea sa bancară. Ca atare și din punct de vedere subiectiv, obligația dedusă judecății este supusă legii și jurisdicției comerciale, conform art. 56 din comercial;
3. În fine, chiar și dacă s-ar aprecia că obiectul litigiului este o acțiune în răspundere civilă delictuală, prezumția de comercialitate a prezentului litigiu decurgând din calitatea pârâtei de comerciant nu este răsturnată nici de vreo dispoziție legală expresă și nici de vreo dispoziție ce ar rezulta din contractul de credit ce a stat la baza înregistrării riscului bancar în ( așa cum prevăd dispozițiile art. 4 și art. 56 din comercial), mai ales că pretinsul delict are la origine un act comercial, o faptă de comerț săvârșită de pârâtă. De aceea, Curtea, soluționând conflictul de competență, în temeiul art. 22 alin. 4 și 5 din pr. civ. va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București -Secția a VI a Comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza articolului 22 alineatele 4 și 5 Cod procedură civilă, stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul, domiciliat în B,- sector 1, și BANK - SUCURSALA B, cu sediul în B,--13 sector 1, în favoarea Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 22.06.2009.
PREȘEDINTE
GREFIER
Red.Jud./Tehnored./4 ex.
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu
