Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 129/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 129
Ședința publică din 17 iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cătălin Nicolae Șerban
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea apelului declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 164/ din 7 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată T, având ca obiect constatare nulitate act.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanții apelanți, avocat, lipsind pârâta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul apelanților depune la dosar dovada completării taxei judiciare de timbru cu suma de 48,50 lei, prin chitanța nr. -/11.06.2008 și chitanța nr. -/07.05.2008 reprezentând onorariul avocațial, arătând, totodată, că nu mai are alte cereri.
Văzând că nu mai sunt alte cereri, instanța acordă cuvântul în susținerea apelului.
Reprezentantul reclamanților apelanți solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
Consideră că în cauză nu este vorba de o stipulație pentru altul, ci de o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare și un contract de fidejusiune.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 164/ din 7 martie 2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții și împotriva pârâtei T, având ca obiect constatare nulitate act.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a arătat că prin sentința civilă nr. 11794 din 27 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr- Judecătoria Timișoara și-a declinat competența de soluționare a acțiunii reclamanților în favoarea tribunalului.
Din analiza actelor de la dosar, judecătorul fondului a reținut că prin cererea înregistrată la Judecătoria Timișoara în data de 25 septembrie 2007 reclamanții au chemat în judecată pârâta T solicitând constatarea nulității absolute a "Promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare" din 4 ianuarie 2007, precum și a "Contractului pentru execuția lucrărilor în antrepriză" nr. 43 din aceeași dată și obligarea societății pârâte la restituirea sumei de 40.939,14 lei, reprezentând parte din avansul de 30.335 euro, stabilit prin contractul menționat, întrucât beneficiarul nu a semnat aceste acte, astfel că nu a fost întrunită manifestarea de voință a părților necesară perfectării actelor, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că reclamantul, tatăl celuilalt reclamant, a încheiat din proprie inițiativă cu pârâta "Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare" din 4 ianuarie 2007 care a avut ca obiect vânzarea în viitor, lui, a apartamentului tip D, nr. 4,. 1,. C, plus loc de parcare în garajul subteran, din blocul în curs de realizare situat în loc. T,-, jud. a fost indicat ca și promitent cumpărător, iar reclamantul ca și coplătitor. În aceeași zi, și în aceeași calitate, reclamantul a mai încheiat cu pârâta și "Contractul pentru execuția lucrărilor în antrepriză", având ca obiect constituirea apartamentului mai sus identificat, respectiv "apartament tip D - 3 camere", în suprafață de 107,44 mp. precum și a locului de parcare în subteran.
La momentul încheierii celor două contracte și al plății sumei de 40.939,14 lei, reclamantul se afla în străinătate, astfel că nu și-a însușit și nu a semnat aceste acte, motiv pentru care nu a mai fost achitat și restul avansului convenit, ci au solicitat societății pârâte restituirea sumei plătite deja. Reprezentanții acesteia i-au asigurat pe reclamanți că vor primi banii în momentul când va fi contractat din nou apartamentul în cauză, lucru nu s-a întâmplat cu toate că celelalte apartamente au fost contractate, inclusiv cele care se vor realiza de către pârâtă în vecinătate.
La termenul din 22 februarie 2008, deși a fost încuviințată proba cu interogatoriul pârâtei, aceasta fiind citată cu un exemplar al interogatoriului și cu mențiunea de a răspunde în scris, reprezentanții persoanei juridice nu s-au prezentat în fața instanței și nici nu și-au motivat lipsa de la dezbateri.
Prima instanță a reținut că la data de 4 ianuarie 2007 reclamantul, tatăl reclamantului, a încheiat din proprie inițiativă cu pârâta T "Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare" care a avut ca obiect vânzarea în viitor, celui din urmă reclamant, a apartamentului tip D, nr. 4,. 1,. C, plus loc de parcare în garajul subteran, din blocul în curs de realizare situat în loc. T,-, fiind indicat ca și promitent cumpărător, iar ca și coplătitor. În aceeași zi, și în aceeași calitate, acesta din urmă a încheiat cu pârâta și "Contractul pentru execuția lucrărilor în antrepriză" nr. 43 având ca obiect construirea apartamentului mai sus identificat, în suprafață de 107,44 mp, precum și a locului de parcare în subteran. Aceste două contracte au fost semnate numai de reclamantul și de reprezentanții societății pârâte, la data perfectării lor fiind achitată suma de 40.939,14 lei avans, conform promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare.
Cele două convenții civile, respectiv promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare și contractul pentru execuția lucrărilor în antrepriză, se prezintă sub forma unor contracte în favoarea unei terțe persoane (stipulație pentru altul), în care stipulant este reclamantul, promitent este pârâta T, iar beneficiar este reclamantul .
În cazul stipulației pentru altul, contractele se încheie între stipulant și promitent, iar efectele se produc și față de beneficiar, deși acesta nu a participat la încheierea convențiilor respective. Beneficiarul are posibilitatea fie să accepte dreptul creat în favoarea sa, fie să renunțe la acesta. Este evident că în speță beneficiarul nu a acceptat dreptul dobândit, ci l-a refuzat.
Doctrina și practica judiciară au statuat că, în situația în care beneficiarul renunță la dreptul dobândit, se procedează potrivit prevederilor contractului.
Conform art. 3 lit. d) din contractul de antrepriză, în situația în care beneficiarul se răzgândește în privința cumpărării imobilului, va pierde suma dată cu titlu de avans. Chiar dacă avansul a fost plătit de tatăl beneficiarului, din interpretarea clauzelor contractului rezultă că voința părților a fost aceea că în situația în care beneficiarul se răzgândește în privința cumpărării imobilului se va pierde suma dată cu titlu de avans, indiferent cine a achitat-
Prima instanță nu și-a însușit susținerile reclamanților conform cărora actele juridice încheiate între numitul și societatea pârâtă sunt lovite de nulitate absolută pentru lipsa consimțământului reclamantului deoarece, în speță, sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 948 din Codul civil, convențiile fiind încheiate cu bună știință în beneficiul unei terțe persoane, care nu a fost de față la momentul perfectării contractelor. În materia stipulației pentru altul, stipulantul nu are nevoie de vreun mandat din partea beneficiarului, convențiile încheiate de stipulant cu promitentul producând efecte și față de beneficiar. De asemenea, în cauză nu sunt întrunite nici condițiile îmbogățirii fără justă cauză, întrucât sporirea patrimoniului pârâtei concomitent cu diminuarea patrimoniului reclamantului nu s-a făcut în absența unui temei legitim, temeiul constituindu-l promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare și contractul pentru execuția lucrărilor în antrepriză.
Împotriva sentinței civile de mai sus, în termen legal, au declarat apel reclamanții și, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii și, drept consecință, să se constate nulitatea absolută a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare și a contractului pentru executarea lucrărilor de antrepriză nr. 43, obligarea pârâtei intimate T la plata sumei de 40.939,14 lei reprezentând suma achitată în baza acestor contracte de reclamantul, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, reclamanții au arătat că hotărârea pronunțată de prima instanță este netemeinică și nelegală întrucât instanța a reținut o stare de fapt greșită și, în consecință, calificarea în drept a fost și ea eronată.
S-a învederat că la data de 4 ianuarie 2007 reclamantul, tatăl reclamantului, a încheiat din proprie inițiativă cu pârâta T, promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare având ca obiect vânzarea în viitor a apartamentului nr. 4, etaj 1,. C, tip D, plus un loc de parcare în garajul subteran, din blocul în curs de realizare situat în loc T,-, jud. T, act în care a fost indicat ca și promitent cumpărător reclamantul, tatăl său atribuindu-și calitatea de coplătitor. Reclamantul a încheiat în aceeași zi și contractul pentru executarea lucrărilor în antrepriză nr. 43, în care calitatea de antreprenor a fost atribuită pârâtei T, calitatea de beneficiar reclamantului, iar calitatea de coplătitor către sine, acesta din urmă achitând societății suma de 40.939,14 lei cu titlul de avans, potrivit facturii fiscale nr. -/4.01.2007 și a chitanței nr. -/4.01.2007.
S-a precizat că instanța de fond în mod eronat a considerat că cele două convenții reprezintă stipulații pentru altul, stipulant fiind, promitent pârâta intimată, iar beneficiar, întrucât cele două înscrisuri nu îndeplinesc condițiile unor contracte încheiate în favoarea unei terțe persoane, chiar dacă în cazul stipulației pentru altul contractul se încheie între stipulant și promitent, dar nu efectele acestui act juridic se produc față de terțul beneficiar, ci numai un drept se poate crea în beneficiul său, fără a i se atribui alte obligații printr-un act juridic la încheierea căruia nu a participat, altfel s-ar aduce atingere principiului relativității actelor juridice prevăzut de art. 973 Cod civil.
Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, înscris însușit prin semnătură de intimată și apelantul, prevede obligația beneficiarului de a cumpăra apartamentul în momentul finalizării construcției, cumpărare ce se va realiza în schimbul unui preț stabilit de promitent și stipulant, iar contractul pentru executarea lucrărilor de antrepriză nr. 43 cuprinde obligații și drepturi numai în sarcina/favoarea antreprenorului și al beneficiarului, beneficiarul urmând să facă plata finală în baza facturii emise de antreprenor, el având și alte obligații, precum: recepționarea, verificarea obiectivului și achitarea contravalorii potrivit clauzelor contractuale. Ca atare, întrucât actele încheiate de aceste părți prevăd obligații în sarcina unui terț, respectiv a apelantului, care nu a participat la perfectarea convențiilor, contractele nu pot fi considerate ca fiind făcute în folosul unei terțe persoane.
De asemenea, trebuie observat că fiecare act juridicinstrumentum probationiscuprinde câte două acte juridicenegotium, promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare cuprinzând un antecontract de vânzare-cumpărare între reclamantul și pârâta, nevalabil întrucât primul nu și-a exprimat consimțământul la perfectarea lui, fapt rezultat din nesemnarea acestui înscris, iar al doilea act juridicnegotiumeste un contract de fidejusiune încheiat între reclamantul și societatea pârâtă. acestor două acte juridice negotium într-un singur intrumentum este incidentă și în cazul celui de al doilea înscris întocmit între reclamantul și intimată, respectiv contractul pentru executarea lucrărilor de antrepriză nr. 43. Actul juridic principal l-a constituit contractul de antrepriză dintre, în calitate de beneficiar, și T, în calitate de antreprenor, act care este lovit de nulitate absolută datorită lipsei consimțământului, ce rezultă și din aceea că reclamantul nu a avut mandat de reprezentare pentru fiul său, el acționând din inițiativă proprie.
C de al doilea act juridic negotium îl reprezintă același contract de fidejusiune dintre și intimată, concluzie susținută de denumirea părții care a semnat aceste înscrisuri, respectiv calitatea de coplătitor, ea rezultând și din interpretarea clauzelor contractuale din care reiese că tatăl reclamantului a dorit, în realitate, să se oblige față de creditorul fiului său, societatea pârâtă, să execute obligația fiului în cazul în care acesta nu o va executa. Această obligație este accesorie și pentru valabilitatea sa este necesară existența unei obligații principale valabile. Dat fiind caracterul juridic accesoriu al contractului de fidejusiune, ce urmează soarta obligației principale, rezultă că și acesta este lovit de nulitate ca urmare a nulității absolute a actelor juridice principale pe care le garantează.
Și în cazul în care actele juridiceinstrumentumsunt considerate acte multilaterale, având în vedere că sunt întocmite de trei părți contractante, ele tot nu ar fi încheiate valabil deoarece una din părți nu și-a exprimat consimțământul la momentul perfectării lor.
În ceea ce privește capătul de cerere accesoriu privitor la restituirea sumei acordate cu titlu de avans de către apelantul s-a arătat că acesta se întemeiază pe îmbogățirea fără justă cauză, întrucât în cazul contractelor sinalagmatice desființate, ca urmare a constatării nulității absolute, părțile trebuie repuse în situația anterioară în temeiul îmbogățirii fără justă cauză.
Intimata, deși legal citată, nu s-a prezentat la dezbateri și nici nu a formulat întâmpinare.
Examinând apelul formulat de reclamanții și, prin prisma motivelor invocate și a prevederilor art. 295 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că acesta este întemeiat, urmând să fie admis ca atare având în vedere următoarele considerente:
Instanța de fond, deși a reținut corect starea de fapt, a interpretat eronat actul juridic dedus judecății, pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegală ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în materie.
Din examinarea actelor de la dosar rezultă fără putință de tăgadă că doar între apelantul și intimata T au fost încheiate, la data de 4 ianuarie 2007, cele două contracte intitulate "Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare" și "Contract pentru execuția lucrărilor în antrepriză nr. 43/2007", apelantul neparticipând la perfectarea acestor convenții personal (fiind, de altfel, plecat din țară la acea dată), el nefiind nici reprezentat de numitul, persoană care a semnat actele juridice în calitate de "coplătitor".
Din nici o probă administrată în cauză nu rezultă că această persoană ar fi avut cunoștință de acțiunile întreprinse de tatăl său, astfel că singura concluzie ce se poate trage este că reclamantul a încheiat din proprie inițiativă cu societatea pârâtă aceste contracte având ca obiect vânzarea în viitor, către fiul său, a apartamentului tip D, nr. 4,. 1,. C, plus loc de parcare în garajul subteran, din blocul în curs de realizare situat în loc. T,-, jud. T, precum și construirea apartamentului mai sus identificat în suprafață de 107,44 mp. și a locului de parcare.
De asemenea, este de netăgăduit că la momentul perfectării celor două contracte apelantul a plătit intimatei suma de 40.939,14 lei și întrucât celălalt reclamant nu și-a însușit aceste acte nu a mai fost achitat și restul avansului convenit. Cu toate că reclamanții au solicitat restituirea sumei plătite deja, iar reprezentanții pârâtei i-au asigurat că își vor primi banii în momentul când va fi contractat un nou apartament, acest lucru nu s-a întâmplat, deși restul apartamentelor au fost contractate, chiar și cele ce se vor realiza în vecinătate.
În mod greșit tribunalul a apreciat că cele două convenții contestate se prezintă sub forma unor contracte în favoarea unei terțe persoane (stipulație pentru altul), în care stipulant este numitul, promitent pârâta T, iar beneficiar reclamantul .
Într-adevăr, în cazul stipulației pentru altul, contractele se încheie între stipulant și promitent, iar efectele se produc și față de terțul beneficiar, deși acesta nu a participat la încheierea convențiilor respective, el având posibilitatea fie să accepte dreptul creat în favoarea sa, fie să renunțe la acesta, "beneficiarul" din speță neacceptând dreptul dobândit. De asemenea, este adevărat că în situația în care beneficiarul renunță la dreptul dobândit, se procedează potrivit prevederilor contractuale, iar conform art. 3 lit. d) din contractul de antrepriză, în situația în care beneficiarul se răzgândește în privința cumpărării imobilului, el va pierde suma dată cu titlu de avans.
Însă, atâta timp cât cele două acte juridice a căror nulitate absolută s-a cerut a fi constatată nu au fost semnate de apelantul, nici personal și nici prin reprezentare, în mod nelegal judecătorul fondului a considerat că, întrucât avansul a fost plătit de tatăl acestuia, din interpretarea clauzelor contractului rezultă că voința părților a fost aceea că în situația în care beneficiarul se răzgândește în privința cumpărării imobilului se va pierde suma dată cu titlu de avans, indiferent cine a achitat- Aceasta, deoarece este evident că atât "Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare", cât și "Contractul pentru execuția lucrărilor în antrepriză nr. 43/2007" sunt lovite de nulitate absolută pentru lipsa consimțământului reclamantului, nefiind îndeplinite condițiile cerute de art. 948 din Codul civil, potrivit cărora condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: 1. capacitatea de a contracta; 2. consimțământul valabil al părții ce se obligă; 3. un obiect determinat; 4. o cauză licită.
Cum actul juridic civil constituie manifestarea de voință făcută cu intenția de a produce efecte juridice, consimțământul reprezintă acea condiție esențială de fond și generală a actului juridic care constă în hotărârea de a încheia un act juridic manifestată în exterior.
Chiar dacă în materia stipulației pentru altul stipulantul nu are nevoie de vreun mandat din partea beneficiarului, convențiile încheiate de el cu promitentul producând efecte și față de beneficiar, trebuie avut în vedere că terțul beneficiar nu poate să devină decât creditor prin efectul unui contract la care nu a participat, nici în calitate de contractant și nici prin reprezentare. Aceasta este, de altfel, deosebirea față de convenția de porte-forte deoarece, dacă prin cea din urmă convenție o persoană se obligă să obțină fapta unui terț, stipulația pentru altul urmărește nașterea unui drept în favoarea unui terț, ceea ce nu este cazul contractelor în litigiu, prin care s-au convenit a serie de obligații în sarcina reclamantului .
Pe de altă parte, cum în mod just au arătat și apelanții, trebuie avut în vedere că fiecare dintre cele două contracte cuprinde câte două acte juridicenegotium, promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare un antecontract de vânzare-cumpărare perfectat între reclamantul și pârâta, nevalabil întrucât primul nu și-a exprimat consimțământul la încheierea lui, și un contract de fidejusiune încheiat între reclamantul și aceeași persoană juridică, acest lucru fiind valabil și în cazul contractului pentru executarea lucrărilor de antrepriză nr. 43/2007 semnat numai de aceștia din urmă.
Din analiza coroborată a clauzelor celor două contracte rezultă fără dubiu că actul juridic principal, în sensul denegotium, l-a constituit contractul de antrepriză, pe de o parte, și convenția de promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, pe de altă parte, cel de al doilea act juridic - contractul de fidejusiune dintre și societatea intimată, nefiind decât unul accesoriu, a cărui soartă juridică depinde de soarta actului juridic principal, raportului dintre aceste două convenții se aplică adagiulaccesorium sequitur principale. Cu alte cuvinte, desființarea sau încetarea, din orice cauză, a actului principal atrageeo ipsodesființarea sau încetarea actului accesoriu, concluzie întărită de împrejurarea că tatăl reclamantului a dorit să se oblige față de creditorul fiului său, societatea pârâtă, să execute obligația fiului în cazul în care acesta nu o va executa. Așadar, atâta timp cât actul juridic principal este lovit de nulitate pentru lipsa consimțământului apelantului, este evident că și contractul de fidejusiune are aceeași soartă, fiind lovit de aceeași sancțiune.
Nu în ultimul rând, este de reținut faptul că deși prin încheierea de la termenul din 22 februarie 2008 tribunalul a încuviințat interogatoriul societății pârâte, comunicându-i, potrivit art. 222 din Codul d e procedură civilă, un exemplar al întrebărilor propuse de reclamanți (fila 7 dosar de fond), pe citație fiind aplicată ștampila persoanei juridice (fila 9), reprezentanții T nu au răspuns în nici un fel, ceea ce face ca în speță să fie incidente prevederile art. 225 din același cod, în conformitate cu care dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice.
Având în vedere nulitatea absolută a actelor juridice atacate, este incident efectul repunerii părților în situația anterioară încheierii acestora, astfel că pârâta-intimată va fi obligată să restituie reclamantului suma de 40.939,14 RON, reprezentând partea plătită din avans.
Față de cele arătate, Curtea va admite apelul reclamanților și va schimba în tot hotărârea tribunalului în sensul că va admite cererea de chemare în judecată astfel cum a fost ea formulată.
Constatând că apelanții au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, văzând și prevederile art. 274 din Codul d e procedură civilă potrivit cărora, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, Curtea consideră că se impune obligarea pârâtei intimate la plata către reclamanții a sumei de 5.481,6 lei cu acest titlu, constând în taxele judiciare achitate către stat și onorariu avocațial în ambele instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 164/ din 7 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, pe care o schimbă în tot, în sensul că admite în tot cererea reclamanților formulată împotriva pârâtei T și, în consecință, constată nulitatea absolută a "Promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare" încheiată între părți la data de 4 ianuarie 2007 și a "Contractului pentru execuția lucrărilor în antrepriză" nr. 43/04.01.2007.
Obligă pârâta T să restituie reclamantului suma de 40.939,14 RON, reprezentând partea plătită din avans.
Obligă pe pârâta intimată T să plătească reclamanților apelanți și suma de 5.481,6 RON cheltuieli de judecată în primă instanță și în apel.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red. - 23.06.2008
Tehnored. - 26.06.2008/ 5 ex.
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Cătălin Nicolae ȘerbanJudecători:Cătălin Nicolae Șerban, Maria Ofelia Gavrilescu
